Dezbateri parlamentare
Dezbateri parlamentare
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 23 aprilie 2020
- Sumarul şedinţei
- Stenograma completă
- publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.34/2020
Video - Flash & IOS
| Sunteti aici: | Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Şedinţa Camerei Deputaţilor din 23 aprilie 2020 |
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 23 aprilie 2020
![]() |
30. | Supunerea la votul final: | ![]() |
||
![]() |
30.8 | Proiectul de Lege privind prelungirea mandatelor autorităţilor administraţiei publice locale (PL-x 149/2020) (adoptat prin vot electronic la distanţă); | ![]() |
||
consulta fisa PL nr. 149/2020 |
|||||
| ................................................ | |
|
|
Legi organice. Adoptări. 8. Proiectul de Lege privind prelungirea mandatelor autorităţilor administraţiei publice locale; PL-x 149/2020; lege organică; procedură de urgenţă. Comisia juridică propune adoptarea proiectului de lege. Vot, vă rog. (Vot electronic la distanţă.) Domnul Cîmpeanu? Împotrivă, nu? Domnul Pirtea? Împotrivă. Da? Bun. Domnul Vrăjitoru Sorin? |
|
|
Domnul Sorinel-Marian Vrăjitoru (prin telefon): Pentru, domnule preşedinte! |
|
|
Vă mulţumesc. |
|
|
Domnul Sorinel-Marian Vrăjitoru (prin telefon): Şi la toate celelalte proiecte de lege, dacă nu mă pot conecta, inclusiv PL-x 506 şi PL-x 440! |
|
|
Bine. Mulţumesc mult. |
|
|
Domnul Sorinel-Marian Vrăjitoru (prin telefon): Mulţumesc. |
|
|
Continuăm. Domnul Biro Istvan. |
|
|
Domnul Biro Zsolt-Istvan (prin telefon): Pentru! |
|
Pentru. |
|
|
|
Domnul Biro Zsolt-Istvan (prin telefon): Se pare că a picat Internetul! |
|
|
OK. 10 voturi. Mulţumim. Domnul Ponta? Pentru. 11. Domnul Palăr? |
|
|
Domnul Ionel Palăr (prin telefon): Vot împotrivă. |
|
|
V-am recepţionat. Domnul Farago Petru? Vă rog. |
|
|
Domnul Farago Petru (prin telefon): Vot pentru. |
|
|
12 voturi. Doamna Radu Anişoara? |
|
|
Doamna Anişoara Radu (prin telefon): Vot pentru, domnule preşedinte, la ce a mai rămas. |
|
|
Bine, mulţumesc. Deci, cu 204 voturi pentru, 105 împotrivă, 7 abţineri şi un "nu votez", adoptat. Domnule Victor Ponta, vă rog, explicarea votului. |
|
|
Domnul Victor-Viorel Ponta (de la tribună): Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Din nou trebuie să explicăm, să înţeleagă toată lumea ce am votat azi şi mă bucur că a trecut această lege. Am votat ca alegerile, în acest an, cu totul şi cu totul special, data lor şi modul în care se organizează, să fie decise de Parlamentul României, adică cel mai reprezentativ for democratic ales, nu de un Guvern minoritar, format dintr-un singur partid, care, în lunile februarie, martie, când începuse pandemia de coronavirus, aveau în minte doar să facă alegeri. Dacă nu mă înşel, şi săptămâna aceasta domnul Orban tot de alegeri vorbea, cine, cum candidează?! Este evident că în această ţară, în România trăind majoritatea, Slavă Domnului, oameni care nu sunt PNL-işti, ar trebui să decidem, împreună, în acest Parlament, faptul că alegerile într-o situaţie specială le decidem cu toţii. Sunt foarte uimit! Nu, nu sunt uimit de votul împotrivă al PNL. Normal, cei din PNL vor să decidă doar ei, că doar ei mai au voie să trăiască în ţara asta, toţi ceilalţi trebuie să plecăm, dacă nu vrem să fim PNL-işti. Sunt foarte uimit de votul USR, împotrivă, pentru că USR este un partid care susţine, ca şi PRO România, că trebuie mai multă democraţie şi mai puţină putere la Guvern şi, totuşi, vrea să decidă Guvernul pentru noi, toţi, când facem alegerile. Dar, mă rog, poate a fost o eroare. Eu cred că, prin votul de azi, intrăm într-o stare de normalitate, în care decidem cu toţii când va fi sigur, din punct de vedere sanitar, când va fi corect, din punct de vedere politic, în acest an, să facem alegeri, şi nu lăsăm din nou o decizie importantă pentru toţi românii şi pentru toată România, în mâna unor oameni, domnul Orban şi echipa sa, care se gândesc la un singur lucru - la binele PNL şi nimic, nimic, nimic altceva. Vă mulţumesc şi mă bucur că a trecut această lege. |
|
|
Domnul Roman. Domnul lider Florin Roman? |
|
|
Domnul Florin-Claudiu Roman (de la tribună): Mulţumesc, domnule preşedinte. Colegii mei jurişti au explicat şi au detaliat motivele pentru care noi am votat împotrivă. Şi în acest caz vom ataca la Curtea Constituţională a României Legea de modificare a Ordonanţei de urgenţă. Am făcut această precizare şi data trecută, dar, în cazul primului anunţ, probabil că nu aţi fost foarte atent. Am spus că vom ataca legea de modificare a ordonanţei, pentru că ordonanţa de urgenţă rămâne în vigoare şi produce efecte. Nu cred că doar domnul Orban vorbeşte despre alegeri, l-am auzit şi pe domnul Ponta repetând obsesiv cuvântul "alegeri". Asta este situaţia într-o democraţie, va trebui să avem şi aceste alegeri, aşa cum s-a întâmplat şi în Franţa cu alegerile locale, cum s-a întâmplat în Marea Britanie şi peste tot. Democraţia înseamnă alegeri; va trebui să le facem! Mulţumesc. |
|
|
Noi sperăm să ţinem turul doi. Vă rog, domnule... |
|
|
Domnul Vasile-Daniel Suciu (de la tribună): Mulţumesc, domnule preşedinte. Spuneam şi la dezbateri generale că greu se vindecă, foarte greu se vindecă anumite obsesii, iar conduita şi votul PNL ne demonstrează că acest lucru, în cazul lor, este aproape imposibil. Este evident că vom avea alegeri, dar aceste alegeri anticipate pe care le-aţi dorit - vă mai spun încă dată - o să vă bântuie foarte multă vreme, pentru că, în timp ce România se confrunta cu începutul crizei, dumneavoastră, la Parlament, stăteaţi şi dezbăteaţi, şi stabileaţi candidaţi la alegerile locale. Şi tocmai pentru că aveţi această obsesie, v-am luat piatra de pe gât, nu vă mai lăsăm pe dumneavoastră să stabiliţi data alegerilor. Şi chiar credeţi-ne că şase partide gândesc, totuşi, la fel, unul singur gândeşte altfel şi nu sunteţi deţinătorii adevărului absolut. În Parlament se fac legi, în Parlament este casa democraţiei, nu un guvern minoritar care timp de două luni a demonstrat că şi-au bătut joc de sănătatea românilor şi în continuare doar alegeri au în cap. Aici şi noi vom stabili data alegerilor! Vă mulţumesc. |
|
|
Şi eu vă mulţumesc. Avem Vlad Sergiu Cosmin, cred că Grupul USR. Corect? Vă ascult, domnule deputat. Explicarea votului? |
|
|
Domnul Sergiu Cosmin Vlad (prin telefon): Din greşeală s-a... |
|
|
Nicio problemă! Domnul Havrici e din Grupul PRO... A vorbit domnul preşedinte Ponta la explicarea votului. Doriţi altceva, domnule Havrici? |
|
|
Domnul Emanuel-Iuliu Havrici (prin telefon): Am înţeles. Îmi pare rău, mi-a picat cu totul Internetul, inclusiv telefonia. Voturile mele sunt pentru, pentru, şi pentru celelalte proiecte care urmează. |
|
|
Da. Mai avem unul singur. Gata! Am înţeles, domnule Havrici. Mulţumesc. Doamna Bucura-Oprescu Simona? Vă rog. |
|
|
Doamna Simona Bucura-Oprescu (prin telefon): Bună ziua! Am încercat să votez de mai multe ori, din păcate nu am putut în aplicaţie. Votul meu este pentru, atât la votul acesta, cât şi la votul următor. Vă mulţumesc. |
|
|
Şi eu vă mulţumesc. Domnul Benga Tudor. |
|
|
Domnul Tudor-Vlad Benga (prin telefon): Mă auziţi? |
|
|
Da, vă aud. |
|
|
Domnul Tudor-Vlad Benga (prin telefon): Domnule preşedinte, Mă surprinde ceea ce avea de spus un lider despre domnul Ponta, mai devreme, cu democraţia şi aderenţa USR la acest subiect. Noi tot timpul, de trei ani şi jumătate... |
|
|
Vorbiţi... Staţi! Domnule Benga, daţi-mi explicaţia... Spuneţi explicaţia votului din partea grupului, nu? |
|
|
Domnul Tudor-Vlad Benga (prin telefon): Poftiţi? |
|
|
Aveţi o intervenţie la explicaţia votului, în numele Grupului USR. |
|
|
Domnul Tudor-Vlad Benga (prin telefon): Absolut! |
|
Corect! Gata! Scuzaţi-mă! |
|
|
|
Domnul Tudor-Vlad Benga (prin telefon): Noi am susţinut de trei ani şi jumătate tot timpul faptul că legislaţia electorală este legislaţie electorală! Noi tot timpul am cerut comisie de Cod electoral, ca să poată să impună nişte reguli. Noi tot timpul am susţinut şi avem încă, în clipa de faţă, proiectul de lege în circuit, dar e ţinut la sertar, legat de votul prin corespondenţă. Faptul că acum PSD decide să facă un meci politic pe această decizie, în contextul în care este o situaţie de urgenţă, nu schimbă arhitectura decizională vizavi de alegeri, pe care o are România. În momentul de faţă este un meci, dar noi, din capul locului am spus tot timpul: legislaţia electorală este legislaţie ecosistem, trebuie să o păstrăm, să o îmbunătăţim. Am venit cu peste 10 propuneri, am solicitat în permanenţă îmbunătăţirea şi deschiderea sistemului electoral şi acesta este motivul pentru care noi am rămas consecvenţi pe această poziţie. Mulţumesc frumos de tot. |
|
|
Şi eu vă mulţumesc. |


