|
Doamna Ana Birchall: Conform prevederilor art.75 alin.(1) şi alin.(3) din Constituţia României, republicată, şi ale art.92 alin.(9) pct.1 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, Camera Deputaţilor este Cameră decizională. Senatul a respins propunerea legislativă în şedinţa din 8 aprilie 2014, în calitate de primă Cameră sesizată. Consiliul Legislativ a avizat favorabil propunerea legislativă, cu observaţii şi propuneri. Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi a avizat favorabil propunerea legislativă. Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice a avizat negativ această iniţiativă legislativă. Guvernul nu susţine adoptarea acestei propuneri legislative. În raport cu obiectul şi conţinutul său, iniţiativa legislativă face parte din categoria legilor ordinare. Comisia noastră a fost sesizată în şedinţa din 17 iunie 2014. Din totalul de 34 de membri ai comisiei au fost prezenţi la dezbateri 32 de deputaţi. În urma examinării acestei propuneri legislative, cu majoritate de voturi se propune respingerea acesteia, deoarece prin adoptarea Legii apiculturii nr.383/24 decembrie 2013 s-a creat cadrul legal privind reglementarea activităţii apicole, iniţiativa legislativă rămânând fără obiect. Vă mulţumesc.
|