|
Domnul Lucian Nicolae Bode: Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Grupul nostru parlamentar a votat pentru această moţiune. Am încercat să atragem atenţia asupra faptului că mineritul din România se află pe marginea prăpastiei. În această moţiune am lansat câteva întrebări care frământă sectorul minier din România, dar, din păcate, în loc de dezbateri serioase, în loc de răspunsuri am primit jigniri la adresa mea, la adresa colegului Ludovic Orban şi a altor colegi. Profit, totuşi, de prezenţa domnului prim-ministru, aici, în sală, poate în al 12-lea ceas reuşeşte Guvernul să răspundă la câteva întrebări lansate în această moţiune. Reiau câteva din acestea: 1. Care este viziunea Guvernului Ponta în ce priveşte sectorul energetic din România? De ce amânaţi la nesfârşit adoptarea unei noi strategii energetice privind direcţiile de acţiune şi politicile în domeniu, dezbătută în Parlament, adoptată şi respectată de toţi actorii implicaţi? Care este, domnule prim-ministru, mixul energetic pe care-l propuneţi? Ce rol joacă cărbunele în formarea acestui mix energetic? Nu aţi răspuns unde sunt investiţiile de miliarde de euro semnate de ministrul energiei şi prim-ministrul Victor Ponta cu societăţi din Republica Populară Chineză. De ce nu răspundeţi concret...
|