|
Domnul Mircea Oancea (preşedintele Comisiei de supraveghere a sistemului de pensii private): Bună ziua! Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi, Comisia de supraveghere a sistemului de pensii private, în anul 2008, a înregistrat venituri în total 7.379.000 mii lei, şi cheltuieli totale 11.319. 000 lei, încheind cu un deficit de 3.940.000, deci finanţat din excedentul din anul 2007. Situaţiile financiare ale comisiei au fost auditate şi de un auditor extern independent, "Deloitte", iar în ceea ce priveşte activitatea, a funcţionat cu un număr de 73 de salariaţi, la sfârşitul anului 2008. Comisia este condusă de un consiliu format din 5 persoane, numite de Parlament, dintre care un preşedinte şi un vicepreşedinte executiv. Activitatea în 2008 a fost marcată de implementarea sistemului de pensii private, pilonul II de pensii, iar pilonul III de pensii, pensiile facultative, a fost în al doilea an de funcţionare, astfel încât, la sfârşitul anului, sistemul de pensii private în administrare reprezenta în jur de 916 milioane lei, adică peste 230 milioane lei, şi un număr de participanţi de peste 4 milioane şi jumătate. Dintre participanţii la pilonul II, peste 35% aveau vârsta de peste 35 de ani, deci nu erau obligaţi să adere la sistemul de pensii private. În ceea ce priveşte activitatea de supraveghere şi de reglementare, foarte pe scurt, pot să vă spun că în acest an comisia a executat şase controale de fond şi un control tematic şi a dat şapte amenzi contravenţionale, 14 avertismente şi 8 retrageri de aviz. Total 14 sancţiuni. Anul 2008 a fost anul în care Comisia de pensii private a desfăşurat activitate în domeniul a două organisme internaţionale, la nivel european şi la nivel internaţional. Vă mulţumesc.
|