Şedinţa Camerei Deputaţilor din 28 octombrie 2015

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.191/2015
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 28 octombrie 2015

34. Informare privind depunerea la secretarul general al Camerei Deputaţilor, în vederea exercitării de către deputaţi a dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale a Legii pentru acceptarea celui de-al doilea amendament la Convenţia privind evaluarea impactului asupra mediului în context transfrontieră, adoptată la Espoo la 25 februarie 1991, ratificată de România prin Legea nr.22/2001, adoptat prin Decizia III/7 a celei de-a treia Reuniuni a părţilor, la Cavtat din 1-4 iunie 2004 (PL-x 540/2015), adoptată în procedură de drept comun, şi a Legii pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Jersey privind schimbul de informaţii în domeniul fiscal, semnat la Londra, la 1 decembrie 2014 (PL-x 535/2015), adoptată în procedură de drept comun.  

 

Domnul Florin Iordache:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

Vă informez că în conformitate cu prevederile art. 15 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale astăzi, 28 octombrie 2015, s-au depus la secretarul general, în vederea exercitării de către deputaţi a dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale, următoarele legi: Legea pentru acceptarea celui de-al doilea amendament la Convenţia privind evaluarea impactului asupra mediului în context transfrontieră, adoptată la Espoo la 25 februarie 1991, ratificată de România prin Legea nr.22/2001; procedură de drept comun, şi cea de-a doua, Legea pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Jersey privind schimbul de informaţii în domeniul fiscal, semnat la Londra, la 1 decembrie 2014; tot procedură de drept comun. Termen de sesizare: cinci zile de la data depunerii, respectiv din 28 octombrie.

Acestea fiind spuse, vă mulţumesc, stimaţi colegi.

Declar şedinţa închisă.

Invit membrii Biroului permanent la şedinţa de Birou permanent.

 

Şedinţa s-a încheiat la ora 18,25.