Dezbateri parlamentare
Dezbateri parlamentare
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 27 februarie 2006
- Sumarul şedinţei
- Stenograma completă
- publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.20/2006
Video - Flash & IOS
| Sunteti aici: | Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Şedinţa Camerei Deputaţilor din 27 februarie 2006 |
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 27 februarie 2006
![]() |
4. | Răspunsuri la interpelările adresate de către deputaţi membrilor Guvernului: | |||
![]() | |||||
|
(Lucrările s-au suspendat la ora 17,55 şi s-au reluat la ora 18,00. După pauză, lucrările au fost conduse de doamna Daniela Popa, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor. ) |
|||||
|
|
Bună seara! Stimaţi colegi, Deschidem şedinţa consacrată răspunsurilor orale la interpelări. Începem cu Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei. Răspunde domnul secretar de stat Cătălin Ionel Dănilă. Răspunsul la interpelarea domnului deputat Petru Gabriel Vlase, Grupul parlamentar al P.S.D. Este în sală? Nu este în sală. Vă rog, domnule secretar de stat, să-i transmiteţi răspunsul în scris. |
||||
|
|
|
Domnul deputat Mircia Giurgiu. Este în sală. Deci, răspunsul la interpelarea domnului deputat Mircia Giurgiu, referitor la fondurile europene. Domnule secretar de stat Cătălin Ionel Dănilă, aveţi cuvântul. |
|
||
|
|
Domnul Cătălin Ionel Dănilă (secretar de stat, Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei): Vă mulţumesc mult, doamnă preşedinte. În conformitate cu prevederile Memorandumului de finanţare din 2 decembrie 2003, dintre Guvernul României şi Comisia Europeană, referitor la Programul Naţional PHARE 2003 pentru România, Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei acţionează ca autoritate de implementare, iar Ministerul Integrării Europene acţionează în calitate de autoritate contractantă, respectiv agenţie de implementare pentru Programul PHARE 2003, coeziune economică şi socială, componenta "dezvoltarea resurselor umane". Pentru îndeplinirea obiectivului programului, Ministerul Integrării Europene, în calitate de autoritate contractantă, a lansat licitaţia deschisă pentru Programul PHARE 2003 CES, "dezvoltarea resurselor umane", cu două priorităţi, respectiv "măsuri active pe piaţa muncii", pentru şomeri şi "promovarea capitalului uman", pentru angajaţi. În vederea obţinerii finanţării nerambursabile, solicitanţii trebuie să îndeplinească criteriile de eligibilitate stabilite prin Ghidul solicitantului, şi proiectul depus să corespundă din punct de vedere tehnic cerinţelor menţionate în documentul precizat mai sus. Pentru Regiunea de dezvoltare 6 - nord-vest, au fost alocate resurse financiare în valoare de 880.414 euro şi, ca urmare a licitaţiei, în Regiunea nord-vest au fost depuse un număr de 114 proiecte. Ca urmare a evaluării acestora de către un comitet de evaluare regional, stabilit în conformitate cu procedurile impuse de Practical Guide for PHARE, ISPA and SAPARD, au fost propuse spre finanţare un număr de 21 de proiecte, în valoare totală de 865.033 euro, acestea fiind aprobate de Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei, Ministerul Integrării Europene şi Delegaţia Comisiei Europene. În faza de precontractare, conform Ghidului solicitantului, aplicanţilor selectaţi li s-a cerut să pună la dispoziţia autorităţii de implementare şi autorităţii contractante o serie de documente originale care să dovedească îndeplinirea condiţiilor de eligibilitate. Termenul limită pentru depunerea acestor documente a fost 15 decembrie 2005, întrucât contractele au fost încheiate cu clauză suspensivă. Deoarece acest termen nu a fost respectat de 6 dintre promotorii de proiecte, fie că nu au prezentat documentele solicitate, fie că documentele nu erau valabile, pentru aceste motive, contractele au devenit nule. Astfel, din cele 21 de proiecte contractate, în valoare de 865.033 euro, un număr de 6 proiecte, în valoare de 266.246,34 euro, au devenit nule, din cauză că promotorii selectaţi nu au putut proba cu documente condiţiile de eligibilitate. Faţă de cele menţionate, Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei, ca autoritate contractantă pentru Programul PHARE 2004-2006, va continua să organizeze seminarii de informare pentru posibilii promotori de proiecte, insistând asupra importanţei deosebite a condiţiilor de eligibilitate prezentate în Ghidul aplicantului, care este distribuit gratuit pentru fiecare Program PHARE, fiecăruia dintre cei interesaţi. Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc, domnule secretar de stat. Până la intervenţia dumneavoastră, domnule deputat, înţeleg că interpelarea este adresată şi Ministerului Integrării Europene şi, cu voia dumneavoastră, aş da cuvântul domnului secretar de stat Adrian Ciocănea, la aceeaşi interpelare referitoare la fondurile europene. Aveţi cuvântul, domnule secretar de stat. |
||||
|
|
Domnul Adrian Ciocănea (secretar de stat, Ministerul Integrării Europene): Vă mulţumesc. Răspunsul nostru a fost comun cu cel al Ministerului Muncii. Doar o precizare aş vrea să fac. Pentru clarificarea domnului deputat. din păcate pentru noi, Programul PHARE în forma în care a trecut prin Guvern în 2001 nu a permis aşa-numita supracontractare, over contracting, motiv pentru care aceşti bani s-au pierdut din cauza, iarăşi, din păcate, beneficiarilor, cum s-a spus mai devreme, dacă am fi avut această posibilitate de supracontractare, atunci ar fi avut statul român şi posibilitatea ca Ministerul Integrării Europene să contracteze în rezervă câteva proiecte, şi atunci aceşti bani nu s-ar fi pierdut. Deci, aceasta este doar o precizare pe care voiam s-o fac, fiindcă răspunsul anterior a conţinut toate informaţiile pe care le-a pus la dispoziţie inclusiv Ministerul Integrării. Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Vă mulţumesc, domnule secretar de stat. Domnule deputat, aveţi cuvântul pentru comentarii. |
||||
|
|
Vă mulţumesc, doamnă preşedinte. Vă mulţumesc, domnilor secretari de stat. Într-adevăr, există o problemă în regiunea de nord-vest, fiindcă acolo s-au pierdut banii. În celelalte regiuni am înţeles că situaţia este mai bună. Dar, având în vedere faptul că este vorba de şomeri şi de noi locuri de muncă, cred că ar fi cazul, pentru viitor, să se ţină cont de aceste aspecte care au fost prezentate anterior, şi anume să nu fie primite decât firmele care prezintă garanţii şi care cu siguranţă pot să implementeze aceste programe. Altfel, vom continua să pierdem fonduri europene care ne-ar prinde destul de bine pentru a ajuta şomerii şi salariaţii. Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc, domnule deputat. |
||||
|
|
Urmează răspunsul la interpelarea domnului deputat Ioan Ţundrea, referitoare la efectele şi defectele condiţiilor speciale de muncă. Domnul deputat, dacă este în sală? Nu este prezent. Vă rog, domnule secretar de stat, transmitem răspunsul în scris domnului deputat Ioan Ţundrea. |
||||
|
|
|
Domnul deputat Adrian Moisoiu, Grupul parlamentar al P.R.M. Este în sală. A făcut o interpelare referitoare la Societatea Comercială C.F.R. Mesagerie S.A. Răspunde domnul secretar de stat Cătălin Ionel Dănilă, Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei. Vreţi să dezvoltaţi interpelarea? Aveţi cuvântul, domnule deputat. |
|
||
|
|
Vă mulţumesc, doamnă preşedinte. Care este problema aici? Şi, de fapt, această solicitare a mea nu s-a adresat numai Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei, ci şi Ministerului Finanţelor Publice şi Ministerului Administraţiei şi Internelor. În programul de astăzi sunt prevăzute toate trei aceste ministere că doresc să-mi dea răspunsul. Este foarte bine. Îmi pare rău că nu dă şi Ministerul Transporturilor, pentru că ar fi fost direct implicat în el, fiindcă este vorba de vagoanele de bagaje şi de mesagerie. În orice caz, tema este mai mult decât gravă; mai mult decât gravă. Presa din ultimele zile a început să prezinte situaţia din diverse localităţi din ţară. Astăzi citeam în ziar despre cei de la Iaşi, pentru o situaţie similară. Deci, ce s-a întâmplat? După privatizarea Societăţii C.F.R. Mesagerie, oamenii, încet-încet, au fost daţi afară, în condiţii în care - mai mult, mai mult pur şi simplu de bătaie de joc, aş putea spune - nu mai au nici un fel de drepturi; inclusiv faptul că nu pot nici să meargă şi să primească ajutor de şomaj, din cauza faptului că nu se plăteşte această alocaţie, c. a. s.-ul. De asemenea, nu pot să meargă nici măcar ca să urmeze cursuri de profesionalizare într-un alt domeniu, din aceleaşi motive; pentru faptul că nu se plăteşte cotizaţia sindicală, nici liderii sindicali nu-i mai apără. Deci, oamenii au făcut greva foamei. Nimeni nu s-a uitat la ei, nici că le pasă. Primesc nişte fluturaşi care nu au nici un fel de acoperire, deci, numai fluturaşi, hârtie goală, fără însă nici un ban. În această situaţie în care eu i-am găsit pe cei de la Târgu-Mureş, disperaţi, - acesta este cuvântul şi nu exagerez absolut deloc -, sper ca răspunsul pe care mi-l va da domnul secretar de stat, cât şi ceilalţi domni secretari de stat care probabil că au venit astăzi aici ca să susţină răspunsul, să fie corespunzător şi să putem să găsim o soluţie, astfel încât să nu ne batem joc de oameni în România de astăzi. Vă mulţumesc şi aştept răspunsul. |
||||
|
|
Vă mulţumesc, domnule deputat. Din fişa primită de la guvern, înţeleg că interpelarea dumneavoastră a fost adresată nu numai Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei, dar şi Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, Ministerului Administraţiei şi Internelor şi Ministerului Finanţelor Publice. Din păcate, este prezent numai domnul secretar de stat din partea Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei. Acceptaţi numai răspunsul din partea acestui minister? Şedinţa o purtăm în plen şi nu pe hol, îmi pare rău. domnule secretar de stat, aveţi cuvântul. |
||||
|
|
Domnul Ionel Cătălin Dănilă: mulţumesc mult, doamnă preşedinte. Sper ca răspunsul oarecum extins pe care urmează să-l transmit, să satisfacă în cea mai mare măsură posibilă această întrebare. Între 30 ianuarie 2006 şi 1 februarie 2006 inspectorii de muncă din cadrul Inspecţiei Muncii şi Inspectoratul teritorial de muncă Bucureşti au efectuat un control de fond în limitele de competenţă legale la Societatea Comercială "Expediţii, mesagerie, bagaje, coletărie, valori băneşti şi corespondenţă CFR - mesagerie, pentru a verifica modul în care societatea respectă prevederile legale în vigoare în domeniul relaţiilor de muncă, respectiv Codul muncii, precum şi modul de îndeplinire a măsurilor dispuse în controlul tematic realizat în luna octombrie 2005, materializate prin încheierea procesului-verbal de control nr.23.318 din 2005. Ca urmare a verificării prin sondaj a documentelor existente la sediul societăţii din strada Piaţa Presei Libere nr. 1, Corp B-3, documente puse la dispoziţie de domnul Matei Sergiu, în calitate de director al societăţii, au fost constatate următoarele. Societatea respectă prevederile art.11, 12, 15, 16, 17, 27, 238, 241 din Codul muncii cu privire la încheierea contractelor individuale de muncă. Ca urmare a privatizării societăţii, în luna decembrie 2004 contractele individuale de muncă încheiate până la această dată au fost preluate de Inspectoratul teritorial de muncă Bucureşti, în data de 1 martie 2005. În ceea ce priveşte executarea contractelor individuale de muncă, societatea nu a făcut dovada respectării prevederilor art.40 alin.1 lit.f) din Codul muncii, respectiv nu a făcut dovada achitării contribuţiilor către bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetul asigurărilor pentru şomaj, bugetul asigurărilor sociale de sănătate, atât contribuţiile reţinute pe statul de plată, cât şi contribuţiile datorate de angajatori pentru lunile mai - decembrie 2005. Potrivit art.6 din Legea nr.241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 3 ani sau cu amendă, reţinerea şi nevărsarea cu intenţie, în cel mult 30 de zile de la scadenţă, a sumelor reprezentând impozite sau contribuţii cu reţinerea la sursă. Deoarece Inspecţia Muncii nu are competenţă legală în acest domeniu, prin adresa nr. 26.427 din 2005 a fost înştiinţată Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Direcţia Generală de Inspecţie Financiar-fiscală în vederea efectuării unui control. Referitor la modificarea contractelor individuale de muncă ale salariaţilor societăţii, în verificarea efectuată prin sondaj, care a cuprins perioada august-decembrie 2005, au fost constatate următoarele: se respectă în mare parte prevederile art.41 din Codul muncii, astfel actele adiţionale care modifică clauzele contractelor individuale de muncă sunt semnate de ambele părţi, excepţie făcând actul adiţional nr.13/1130 din 2005 prin care a fost modificat salariul, acesta nefiind semnat de salariaţi. Unele acte adiţionale prezintă modificări şi ştersături, unele acte adiţionale nu sunt înregistrate la unitate, nerespectându-se astfel prevederile art.11, alin.3 din Decretul nr.92/76 privind carnetul de muncă. Pentru remedierea acestor deficienţe, a fost dispusă ca măsură obligatorie, prin procesul-verbal de control, respectarea prevederilor legale. În perioada verificată, au încetat activitatea un număr de 138 de salariaţi, din care 113 în temeiul art.55, ca urmare a acordului părţilor, 15 salariaţi în temeiul art.79, demisie, un salariat în temeiul art.79, demisie cu respectarea termenului de preaviz, un salariat în temeiul art.79, demisie fără preaviz, 5 salariaţi în temeiul art.61, disciplinar, 2 salariaţi în temeiul art.56, la data expirării termenului contractului individual de muncă, un salariat în temeiul art.56, la data comunicării deciziei de pensionare, toate aceste articole fiind din Codul muncii. Decizia de încetare a activităţii în temeiul art.61 - disciplinar, din Codul muncii, cu privire la concedierea din motive care ţin de persoana salariatului, sunt emise cu respectarea prevederilor din Codul muncii, în sensul efectuării cercetării disciplinare. S-a constatat că pentru un număr de 15 salariaţi nu au fost emise deciziile de încetare a activităţii, deşi au solicitat în scris acest lucru. pentru remedierea acestor deficienţe a fost dispusă ca măsură obligatorie prezentarea documentelor care clarifică situaţia celor 15 salariaţi care au depus cerere de încetare a contractelor individuale de muncă. În unele decizii de încetare emise de societate şi prezentate spre control, s-a constatat că nu este specificată durata concediului de odihnă aferent perioadei lucrate şi numărul zilelor efectuate. Totodată nu reiese din decizii dacă zilele de concediu neefectuate au fost compensate în bani la încetarea activităţii, în conformitate cu articolele şi prevederile Codului muncii. De asemenea, în nota de lichidare nu se specifică dacă au fost efectuate toate zilele de concediu de odihnă cuvenite sau dacă au fost compensate în bani. De asemenea, pentru remedierea acestor deficienţe, a fost dispusă ca măsură obligatorie prezentarea documentelor care fac dovada efectuării concediului de odihnă sau compensarea zilelor neefectuate. În perioada verificată, societatea are un număr de 23 contracte individuale de muncă suspendate în temeiul art. 51 lit.a) din Codul muncii, concediul pentru creştere copii în vârsta de până la doi ani sau, în cazul copilului cu handicap, până la 3 ani. Cu privire la respectarea art.116 din Codul muncii, societatea a îndeplinit măsura dispusă prin procesul-verbal de control 22.318 din 2005, prezentând foile colective de prezenţă pentru lunile mai, iunie, iulie, august 2005. Facem menţiunea că aceste foi colective de prezenţă se întocmesc şi se păstrează la punctele de lucru ale societăţii. În statele de plată este evidenţa orelor lucrate de fiecare salariat în parte, inclusiv munca de noapte, orele prestate în sărbătorile legale sau în zilele de repaus săptămânal, precum şi sporurile acordate, societatea îndeplinind măsura dispusă prin procesul verbal, prezentând planificarea concediilor de odihnă pentru anul 2005, conform art.143 din Codul muncii. Societatea nu a depus la Inspectoratul teritorial de muncă Bucureşti dovezile de calculare a drepturilor salariale pentru luna decembrie 2005, până la data de 25 ianuarie 2006. Nerespectarea de către angajator a prevederilor sus-menţionate constituie contravenţie, conform art.14 din Legea nr.130/1999 cu modificările şi completările ulterioare, se sancţionează cu amendă între 3000-6000 de roni. Inspectorii de muncă au dispus totodată ca măsură obligatorie prezentarea dovezilor depunerii la ITM Bucureşti a dovezilor de calcul a drepturilor băneşti pentru luna decembrie 2005. Privitor la plata salariilor, ... e foarte lung răspunsul, dacă îmi permiteţi... Vă mulţumesc. Privitor la plata salariilor şi a respectării prevederilor art.156 din Codul muncii, salariaţii se plătesc întotdeauna înaintea oricăror altor obligaţii băneşti ale angajatorilor. prin procesul-verbal de control 23.318 din 2005, inspectorii de muncă au dispus ca măsură obligatorie dovada achitării drepturilor salariale pentru lunile mai, iunie, iulie, august 2005 pentru toţi salariaţii societăţii. Societatea a achitat drepturile salariale restante pentru perioada ianuarie -iulie 2005, prezentând în acelaşi timp un proiect de redresare a activităţii Societăţii Comerciale CFR-Mesagerie S.A. În data de 30 ianuarie 2006, angajatorul a prezentat documentele contabile prin care a rezultat că pentru lunile septembrie, octombrie, noiembrie, decembrie 2005 - suma totală obţinută din încasări în fiecare lună reprezintă aproximativ 18,2%, 11%, 8,7%, 17,82% din fondul total de salarii aferent aceleiaşi luni. În luna august 2005 au fost achitate salariile din luna iulie în proporţie de 70% din totalul fondului de salarii, conform documentelor prezentate. Societatea nu a prezentat documente din care să rezulte că au fost efectuate plăţile reprezentând drepturile salariale aferente lunii august, septembrie, octombrie, noiembrie şi decembrie 2005. La data controlului, societatea înregistrează un număr total de 188 de litigii de muncă pe rol în instanţă, ce au ca obiect plata salariilor, plata tichetelor de masă, acordarea de ajutoare materiale, plata indemnizaţiei de creştere a copilului până la vârsta de 2 ani, restituire cu garanţii etc. Inspectorii de muncă au dispus ca măsură obligatorie societăţii prezentarea documentelor din care să rezulte că au fost efectuate plăţile reprezentând drepturile salariale aferente lunilor august-decembrie 2005. S-a constatat faptul că societatea nu respectă prevederile art.161 din Codul muncii, respectiv nu plăteşte salariile în bani, cel puţin o dată pe lună, la data stabilită prin contractele individuale de muncă, inspectorii de muncă dispunând ca măsură obligatorie respectarea acestor prevederi. Societatea respectă prevederile art.159 din Codul muncii cu privire la stabilirea salariului brut lunar, cel puţin a calculului salariului de bază minim pe ţară. Din verificarea statelor de plată s-a constatat că societatea efectuează reţineri salariale, contravaloarea telefonului mobil de serviciu, rate bancare, fără a respecta prevederile art.164 din Codul muncii, inspectorii de muncă dispunând ca măsură obligatorie respectarea acestor prevederi. În ceea ce priveşte negocierea contractului colectiv de muncă privind conflictul de interese sesizat şi înregistrat la Direcţia de muncă Bucureşti, în care se menţionează că faţă de susţinerile părţilor conflictului de interese rămâne deschis, nu au fost prezentate documentele din care să rezulte că până la data efectuării controlului, angajatorul nu a finalizat negocierea contractului colectiv de muncă, s-a dispus ca măsură obligatorie respectarea prevederilor art.236 din Codul muncii şi prezentarea procesului-verbal de negociere a contractului colectiv de muncă la nivel de unitate, pe anii 2005 şi 2006 sau a documentelor justificative privind stadiul în care se află negocierea. Am să... |
||||
|
|
Vă rog să încheiaţi. |
||||
|
|
Domnul Ionel Cătălin Dănilă: Am să închei, reprezentantului societăţii, cel care a prezentat documentele la inspecţie, i s-au adus la cunoştinţă de către inspectorii de muncă prevederile art.21 din Legea nr.108/1999 privind înfiinţarea şi organizarea Inspecţiei muncii, refuzul unui angajator, persoană fizică sau juridică, de a aduce la îndeplinire măsurile obligatorii dispuse de inspectorii de muncă la termenele stabilite de aceştia, în limitele şi cu respectarea prevederilor art.619, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 3000 la 10 000 roni. În continuare, CFR-mesagerie va fi monitorizată în vederea respectării prevederilor legale în domeniul relaţiilor de muncă şi îndeplinirii măsurilor dispuse. Salariaţii CFR-mesagerie ce vor sesiza Inspecţia Muncii cu privire la neîncasarea drepturilor salariale restante vor fi îndrumaţi să se adreseze instanţei de judecată competente, deoarece prin controalele efectuate şi sancţiunile dispuse au fost epuizate toate căile legale pe care le are Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei prin Inspecţia Muncii de a determina angajatorul să-şi îndeplinească obligaţiile contractuale. Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. Domnule deputat, vă informez că reprezentantul Ministerului Finanţelor Publice a sosit, acceptaţi şi răspunsul din partea ministerului? Domnul secretar de stat Cătălin Doică, răspunsul la interpelarea domnului deputat Adrian Moisoiu, referitoare la Societatea Comercială CFR mesagerie S.A. Aveţi cuvântul, domnule secretar de stat. |
||||
|
|
Domnul Cătălin Doică: Vă mulţumesc, doamna preşedinte. Nu, n-o s-o mai citesc încă o dată, o să vă spun doar că este de competenţa Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei, deci nu are Ministerul Finanţelor Publice o competenţă în a vă răspunde la întrebarea pusă de dumneavoastră. Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. Domnule deputat, aveţi cuvântul. |
||||
|
|
Vă mulţumesc, doamna preşedinte. Am să încep cu ultima afirmaţie a domnului secretar de stat care a spus că Ministerul Finanţelor nu are nici o obligaţie. Eu mă îndoiesc. Mă îndoiesc, domnule secretar de stat, pentru că dumneavoastră ca minister al finanţelor trebuie neapărat să încasaţi nişte sume de bani. Atâta timp cât oamenii au de luat salarii, iar salariile acestea sunt însoţite de impozite, iar impozitele le încasează Ministerul Finanţelor, nu altcineva în ţara asta, după câte ştiu eu, acolo merg, la Ministerul Finanţelor. Atunci, dumneavoastră îmi răspundeţi că Ministerul Finanţelor nu este interesat? Mă scuzaţi, dar cred că răspunsul este superficial şi l-aţi tratat ca atare. Eu apreciez răspunsul pe care l-am primit din partea domnului secretar de stat de la Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei, pentru că se vede că s-au preocupat din acest punct de vedere, pentru ca să găsească o soluţie, adică prin controalele care s-au efectuat. Din păcate, finalul era aşa, rugându-l pe domnul ministru să-mi spună: "şi măsurile pe care le preconizaţi". Am impresia că aici s-au spus toate ce s-au făcut, controalele care s-au făcut, amenzile care s-au dat, dar măsurile care se preconizează? Ce se întâmplă cu oamenii aceştia, pentru că oamenii aceştia nici în şomaj nu pot să meargă în clipa de faţă, pentru că această societate şi acest Awdi Hassan care este patronul acestei societăţi şi care şi-a însuşit-o, pentru că numai aşa se poate defini termenul, în măsura în care nu respectă contractul de privatizare, deci în felul acesta oamenii aceştia nici nu pot să meargă pentru un curs de formare într-o altă specialitate. Nu pot să beneficieze de ajutorul de şomaj. Deci aceasta era problema socială, domnule secretar de stat, la care mă adresam eu. În afară de partea strict financiară şi ceea ce se face sau ceea ce nu se face, ce facem pentru ei, adică eu am mers pe ideea sufletească pentru aceşti oameni şi pentru problema socială, pentru că toţi au nişte copii care merg la şcoală şi care nici măcar bursă nu au, nici bani cu care să meargă să-şi plătească biletele sau nici din ce să trăiască. Aici este partea proastă, mai ales în condiţiile în care sunt unele familii, în cazul de faţă, în care amândoi membrii de familie lucrează la aceeaşi întreprindere, deci la mesagerie. Din ce trăiesc oamenii aceştia? Deci, eu v-aş ruga, domnule ministru, dacă sunteţi amabil, şi cu asta închei, vă mulţumesc pentru ceea ce mi-aţi răspuns, dar în acelaşi timp, să vă gândiţi dacă puteţi şi cu o altă ocazie sau mai făcând încă un pas, acel pas mic înspre oamenii care, de fapt, sunt cei cărora li se adresează Ministerul Solidarităţii Sociale şi Familiei. Subliniez această idee. Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Vă mulţumesc, domnule deputat. Cred că acceptaţi să primiţi răspuns la aceeaşi interpelare şi din partea Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului. Domnul secretar de stat Ioan Andreica. Deci răspunsul la interpelarea domnului deputat Adrian Moisoiu, Grupul parlamentar al PRM. Aveţi cuvântul, domnule secretar de stat. |
||||
|
|
Domnul Ioan Andreica (secretar de stat, Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului): Domnule deputat, referitor la interpelarea dumneavoastră adresată Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului vă comunicăm următoarele: în conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 700/2003 privind unele măsuri privind accelerarea privatizării societăţilor comerciale.... nu mai citesc preambulul, CFR călători a scos la vânzare pachetul de acţiuni deţinut la Societatea Comercială de expediţii, mesagerie, coletărie, bagaje, valori băneşti şi corespondenţă CFR - Mesagerie S.A. Licitaţia s-a adjudecat în favoarea S. C. "Monalisa". prin Hotărârea Guvernului nr. nr.2140/2004 s-au aprobat condiţiile principale ale contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni, ce urmează a fi încheiat de către Societatea Naţională de Transport feroviar de călători CFR - călători S.A., în calitate de vânzător şi Societatea Comercială "Monalisa" SRL, în calitate de cumpărător. Prevederile contractuale stipulează în mod clar drepturile şi obligaţiile celor două părţi semnatare. În conformitate cu prevederile contractuale, Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului nu are competenţa de a interveni în soluţionarea problemelor apărute în raporturile de muncă dintre cele două părţi şi nici nu se poate pronunţa asupra aspectelor cu privire la drepturile salariale, precum şi a celorlalte drepturi pe personal pe care salariaţii din cadrul CFR - mesagerie trebuiau să le primească. Conform prevederilor Codului muncii şi având în vedere caracterul obligatoriu al contractelor dintre cele două părţi, considerăm că aspectele semnalate sunt de competenţa părţilor semnatare. Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. Pentru un scurt comentariu, domnule deputat. |
||||
|
|
Vă mulţumesc pentru înţelegere, dar acesta este un adevăr. Eu am nişte îndoieli, domnule secretar de stat, asupra afirmaţiei că Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului nu are nimica, adică este vorba de o problemă de postprivatizare. Deci, de la S.C.- Călători, nu, de acolo s-a privatizat această mesagerie. Dumneavoastră, Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, nu vă mai interesează acest lucru, nu vă mai interesează acest lucru, nu vă mai interesează că nu mai sunt vagoane de bagaje, de exemplu, de mesagerie în trenuri? Dacă nu vă interesează, nu vă supăraţi, atunci de ce vă mai numiţi Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului şi vă ocupaţi cu CFR-ul? Puteţi să vă numiţi oricum. Deci, părerea mea este că asemenea aspecte trebuie undeva gândite şi soluţionate. Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. |
||||
|
|
|
Observ din fişa de la guvern că la acelaşi tip de interpelare răspunsul trebuie dat de Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului domnului deputat Mircea Costache, referitor tot la Societatea Comercială CFR. Acceptaţi acum să vi se dea cuvântul? Vă rog, domnule secretar de stat Ioan Adreica. |
|
||
|
|
Domnul Ioan Andreica: Domnule deputat Mircea Costache, v-aş cere permisiunea să nu mai repet ce am citit înainte, precizările sunt similare, în plus afirm faptul că Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului nu mai are nici un fel de competenţe postprivatizare în ceea ce priveşte relaţiile dintre cele două părţi, respectiv societatea nouă care a cumpărat şi salariaţii, conform contractului de muncă. Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Vă mulţumesc. Domnule deputat, aveţi cuvântul, vă rog. |
||||
|
|
Vă mulţumesc, doamna preşedinte. Era o nuanţă între răspunsul solicitat de colegul Moisoiu şi în aceeaşi problemă. Nu se poate ca domnul ministru să nu fi observat că eu am întrebat cum se justifică vânzarea către Hassan Awdi de către Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, inclusiv a biroului de informaţii călători. Ce treabă avea mesageria, dacă tot a căzut difuzarea presei în România pe mâna unui cetăţean străin cu numele Hassan Awdi, să ne difuzeze el presa după cum doreşte, ca pe unele să le obstrucţioneze de la vânzare şi să la mai uite prin mesagerie. Totuşi s-a mers prea departe, după părerea mea, cetăţenii care ni se adresează la Biroul parlamentar şi care reclamă faptul că nu sunt plătiţi de la 1 august şi că, în bătaie de joc, de Crăciun, li s-a dat câte un milion jumătate din proprii bani ai lor reţinuţi ca garanţii gestionare, acolo unde patronul Hassan Awdi nu avea legalmente acces. Şi în bătaie de joc le-a dat salariaţilor din banii lor, ai salariaţilor un ajutor de Crăciun. Iar pentru salariile neplătite de la 1 august îi sfătuieşte să-şi caute alte locuri de muncă, pentru că au fost, odată cu activele de la CFR - mesagerie S.A., vânduţi ca sclavi şi salariaţii. Iar patronul care i-a cumpărat face, după cum se vede, ce pofteşte cu ei, dar s-a mers, cum spuneam, mai departe şi s-au vândut nu numai CFR mesagerie S.A., ci odată, în cadrul aceluiaşi contract, şi birourile de informaţii din staţiile de CFR - călători. Meritam măcar o referire, domnule ministru, la motivaţia pe care aţi avut-o în vedere când s-a fundamentat această tranzacţie, din punctul nostru de vedere, cel puţin surprinzătoare. După aceea, sunt cetăţeni ai României care ni se adresează şi fie Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei, fie Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, fie AVAS care gestionează activele statului român, cineva din acest guvern trebuie să aibă în vedere că, pe lângă înstrăinarea de active, au înstrăinat şi destine umane care n-au cui să se adreseze decât nouă care îi reprezentăm în forul legislativ. Aştept precizări. |
||||
|
|
Vă mulţumesc, domnule deputat. Precizări, domnule secretar de stat. Maximum 2 minute, conform regulamentului. Aveţi cuvântul. |
||||
|
|
Domnul Ioan Andreica: Vă mulţumesc. Vreau să mai fac precizarea în plus că birourile de care dumneavoastră vorbiţi făceau parte la vremea aceea din acelaşi pachet de acţiuni al societăţii care s-a privatizat. Referitor la personal, cred că e un proces care se întâmplă în toate ramurile, personalul se transferă implicit, cu acelaşi contract de muncă, la societatea care a cumpărat. Deci Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului şi, în orice alt caz, alt minister, nu mai are implicaţii după aceea în ceea ce priveşte relaţia forţei de muncă. Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Vă mulţumesc, domnule secretar de stat. N-aţi mai avea voie să interveniţi, domnule deputat, conform regulamentului. |
||||
|
Aveam de încă două ori... |
|||||
|
|
Poftiţi, poftiţi. |
||||
|
|
Vă mulţumesc, domnule coleg Munteanu. Nu voiam să spun altceva decât că nu ne putem deroba la infinit de răspunderile pe care un guvern în care mâncăm pâine şi pe care îl reprezentăm de acolo, de la un minister sau de la altul, aşa, îl are, răspunderile pe care le avem cu toţii şi, în primul rând, dumneavoastră, că dumneavoastră guvernaţi, faţă de cetăţenii ţării care ni se adresează nu unul, nu doi, ci zeci de salariaţi dezmoşteniţi care sunt menţinuţi în continuare la muncă, muncesc zi de zi, îşi fac programul de 10 - 12 ore pe zi, semnează instrucţiuni specifice, tip CFR pe care dumneavoastră le cunoaşteţi mai bine, se supun tuturor rigorilor pe care le impune calea ferată, serviciul acolo şi nu sunt plătiţi de la 1 august. Dacă îl mai ţinem..., am ajuns în martie, o să ajungem cândva, eu n-o să fiu nici un Miron Cosma, nici un om... sunt şi eu un intelectual român cu oarecare pretenţii, dar într-o bună zi o să-i pun într-un autobuz şi vi-i aduc aici, că poate pe ei îi înţelegeţi mai bine, eu nu mă fac decât ecoul necazurilor şi nemulţumirilor lor pe care nu eu şi nici ei nu le-au generat. |
||||
|
|
Mulţumim pentru precizări, domnule deputat. |
||||
|
|
Vă anunţ că din partea Ministerului Sănătăţii se solicită amânare pentru fundamentarea răspunsului la interpelarea domnului deputat Ioan Aurel Rus, Grupul parlamentar al PRM, referitor la deblocarea de posturi la serviciul de ambulanţă din Bistriţa-Năsăud. Ministerul Administraţiei şi Internelor solicită amânare pentru fundamentarea răspunsului la interpelarea domnilor deputaţi Eduard Martin, Corneliu dida şi Alexandru Mazăre - Grupul parlamentar al PSD, referitoare la atitudinea prefectului judeţului Constanţa; Ministerul Economiei şi Comerţului solicită amânare pentru fundamentarea răspunsului domnului deputat Vasile Soporan - Grupul parlamentar al PSD, referitoare la industria sticlei; Ministerul Afacerilor Externe solicită amânare pentru fundamentarea răspunsului la interpelările domnilor deputaţi: Ioan Aurel Rus - Grupul parlamentar al PRM şi domnului deputat Adrian Moisoiu - Grupul parlamentar al PRM; Ministerului Educaţiei şi Cercetării solicită amânare pentru fundamentarea răspunsului la două interpelări: o interpelare a doamnei deputat Manuela Mitrea - Grupul parlamentar al PSD, referitoare la formarea iniţială a personalului didactic din învăţământul primar şi preprimar şi la interpelarea domnului deputat Paul Magheru - Grupul parlamentar al PRM, referitoare la necesitatea promovării unei hotărâri de guvern cu specializările acreditate sau autorizate să funcţioneze provizoriu pe universităţi, facultăţi sau departamente. |
||||
|
|
|
Continuăm cu răspunsul la interpelări. Interpelarea domnului deputat Ioan Munteanu, Grupul parlamentar al PSD, interpelare referitoare la pensiile militare de stat. Cu această interpelare a fost sesizat Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei şi Ministerul Apărării Naţionale. Aşa este, domnule deputat. Răspunsul la interpelare din partea Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei, domnul secretar de stat Cătălin Ionel Dănilă. Aveţi cuvântul, vă rog. |
|
||
|
|
Domnul Cătălin Ionel Dănilă: Da, am să fiu foarte scurt, dacă îmi permiteţi. mulţumesc, doamna preşedinte. Aşa cum este prevăzut în art.94 din Legea nr.19/2000 prin sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare, între sistemul public de pensii şi sistemul pensiilor militare, se recunosc reciproc stagiile de cotizare, respectiv vechimea în muncă sau vechimea în serviciu, în vederea deschiderii drepturilor la pensia pentru limită de vârstă, de invaliditate şi de urmaş. Rezultă că persoana menţionată în interpelare, domnul Darie Constantin, nu poate beneficia de vechime în serviciu, în calitate de cadru militar activ, pentru deschiderea drepturilor de pensie anticipată în sistemul public de pensii. La împlinirea vârstei standard, prevăzută de Legea nr.19/2000, cel în cauză poate solicita pensionarea pentru limită de vârstă, iar deschiderea drepturilor de pensie se va face astfel: pentru perioada lucrată în viaţa civilă, la Casa judeţeană de pensii Neamţ, pentru perioada lucrată ca militar activ, la Secţia pensii militare din Ministerul Apărării Naţionale. Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Vă mulţumesc. Acceptaţi şi răspunsul din partea Ministerului Apărării Naţionale, domnul secretar de stat Marius Bâlu. Aveţi cuvântul, domnule secretar de stat. |
||||
|
|
Domnul Marius Bâlu (secretar de stat, Ministerul Apărării Naţionale): Vă mulţumesc, doamna preşedinte. În principiu este acelaşi răspuns, voiam numai să completez că urmare a unui memoriu adresat de către petent instituţiei militare, în luna noiembrie 2005, s-a formulat un răspuns similar, ocazie cu care i-au fost comunicate şi detaliile privind documentele necesare în acest sens. Deci, domnul Darie ştie ce acte trebuie să ne trimită. |
||||
|
|
Aţi cerut şi răspuns scris, da? Am înţeles că a fost transmis răspunsul scris. Aveţi comentarii, domnule deputat? Vă rog, aveţi cuvântul. |
||||
|
|
Vreau să spun că ştiu de răspunsul pe care l-a primit petentul în anul 2005, el a venit la Biroul parlamentar şi s-a declarat nemulţumit de acest răspuns şi susţine că totuşi el nu beneficiază de dreptul de pensie, deşi a lucrat în Ministerul Apărării Naţionale 10 ani şi ceva. |
||||
|
|
Vă mulţumesc. |
||||
|
|
|
Tot din partea Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei, răspunsul la interpelarea domnului deputat Mircia Giurgiu, referitor la indemnizaţia pentru creşterea copilului. Domnule secretar de stat, aveţi cuvântul. |
|
||
|
|
Domnul Cătălin Ionel Dănilă: Vă mulţumesc, doamna preşedinte. În conformitate cu prevederile art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului, începând cu data de 1 ianuarie 2006, persoanele care în ultimul an, anterior datei naşterii copilului au realizat timp de 12 luni venituri profesionale supuse impozitelor pe venit, potrivit prevederilor Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, beneficiază de concediu pentru creşterea copilului în vârstă de 2 ani, sau, în cazul copilului cu handicap, până la 3 ani, precum şi de o indemnizaţie lunară în cuantum de 800 de lei noi - roni. Cele 12 luni pot fi constituite integral şi din perioadele în care persoana s-a aflat în una sau mai multe din următoarele situaţii: şi-a însoţit soţul, soţia, respectiv trimis/trimisă în misiune permanentă în străinătate, a beneficiat de indemnizaţie de şomaj, stabilită conform legii sau a realizat perioade de stagiu de cotizare în sistemul public de pensii, în condiţiile prevăzute de actele normative cu caracter special care reglementează concediile colective, a beneficiat de concedii medicale şi de indemnizaţii de incapacitate temporară de muncă cauzată de boli obişnuite sau de accidente în afara muncii, a beneficiat de concedii medicale şi de indemnizaţii pentru prevenirea îmbolnăvirilor şi recuperarea capacităţii de muncă, exclusiv pentru situaţiile rezultate ca urmare a unor accidente de muncă sau boli profesionale, a beneficiat de concedii medicale şi de indemnizaţii pentru maternitate, a beneficiat de concedii medicale şi de indemnizaţii pentru îngrijirea copilului bolnav, respectiv concedii medicale, indemnizaţii de risc maternal, a beneficiat de pensie de invaliditate, a beneficiat de concedii şi de indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate prevăzute de Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate, a urmat cursurile de zi ale învăţământului universitar organizate potrivit legii pe durata normală a studiilor respective, cu condiţia absolvirii acestora cu examen de licenţă sau de diplomă, a satisfăcut stagiul militar ca militar în termen sau ca militar cu termen redus pe durata legal stabilită; a fost concentrat, mobilizat sau în prizonierat; a realizat în sistemul public de pensii, până la data de 1 ianuarie 2006, perioada de stagiu de cotizare pe bază de contract de asigurare socială sau a beneficiat de indemnizaţie lunară pentru creşterea copilului prevăzută de ordonanţa de urgenţă. Prin venituri profesionale supuse impozitului pe venit potrivit prevederilor Legii 571/2003, se înţelege venituri din salarii, venituri din activităţi independente, venituri din activităţi agricole, aşa cum sunt definite de această lege, respectiv de prevederile art.55 alin.1 şi 2, respectiv 46 alin.1 şi 4, şi ale art.71. Totodată, menţionăm că pentru o mai buna aplicare a ordonanţei, prin Hotărârea de Guvern nr.53/2005, normele metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului au fost îmbunătăţite. Referitor la acordarea indemnizaţiilor, această hotărâre reglementează faptul că beneficiază de concediu şi de indemnizaţie pentru creşterea copilului şi persoanele care până la data de 1 ianuarie 2006 ar fi fost îndreptăţite să beneficieze de indemnizaţia pentru creşterea copilului reglementată de Legea nr.19/2000, cu modificările şi completările ulterioare. Pe baza acestor reglementări, petenţii pot solicita acordarea drepturilor, în condiţiile de eligibilitate prevăzute de lege, cu condiţia prezentării documentelor care atestă vechimea, conform prevederilor art.1 din Ordonanţa de urgenţă nr.148, cele pe care le-am menţionat la începutul răspunsului. Problema obţinerii documentelor necesare de la societăţile care fie au fost închise, fie se află în procedură de faliment, se poate rezolva numai de către petent, pe cale amiabilă sau pe cale judecătorească. Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Vă mulţumesc, domnule secretar de stat. Dacă doriţi să interveniţi, domnule deputat. Aveţi cuvântul. |
||||
|
|
Mulţumesc, doamna preşedintă. Mulţumesc, domnule secretar de stat. Într-adevăr, începând cu 1 ianuarie, s-a reglementat mai bine acordarea indemnizaţiei. Există o problemă, cea referitoare la lunile premergătoare, de la sfârşitul anului trecut, noiembrie-decembrie, chiar octombrie, în care sunt foarte multe salariate care lucrau la unităţi economice care fie s-au închis, fie au probleme, fie nu şi-au plătit contribuţia. Ce se întâmplă cu aceste persoane? Asta era întrebarea, fiindcă cu toate că s-a pus foarte greu în aplicare acest program, până la urmă este bun şi de la 1 ianuarie au garantate veniturile. Mulţumesc. |
||||
|
|
Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Răspunsul la interpelarea domnului deputat Ioan Aurel Rus, Grupul parlamentar al P.R.M. Nu este în sală. Primeşte în scris. Domnule secretar de stat Lemeny, trimiteţi răspunsul în scris domnului deputat. Mulţumesc mult. |
||||
|
Din partea Ministerului Sănătăţii, răspunsul la interpelarea domnului deputat Anghel Stanciu, referitoare la terminarea Spitalului clinic de urgenţă al municipiului Iaşi. Doriţi să dezvoltaţi interpelarea? Da. Poftiţi, domnule deputat, aveţi cuvântul. |
|
|||
|
|
Doamna preşedintă, Domnilor miniştri, Stimaţi colegi, Moldova are o caracteristică. Toate guvernele au obţinut voturi, nu are miniştri şi nici spital de urgenţă. Trebuia să fie o mulţumire din partea Guvernului. Din '96 s-au început lucrările la un spital de urgenţă, s-a ajuns în stadiul în care e aproape să aibă acoperiş. Domnul ministru Nicolăescu, care se autointitulează "contabilul portocaliu", a spus că va construi alt spital, şi mai mare şi mai frumos, de parcă ar fi mănăstirea Curtea de Argeş. În buget sunt prinse 100 de miliarde pe acest obiectiv. Domnia sa a afirmat că nu va vedea actualul spital de urgenţă în construcţie nici un leu. În aceste condiţii, ne întrebăm: facem spitale pentru comisioane sau pentru pacienţi? De aceea, mi-am permis să adresez, distinsului meu coleg, domnul deputat Nicolăescu, actualul ministru, întrebarea: dacă respectă sau nu respectă prevederea din buget. Şi ce se întâmplă cu cel care nu respectă o lege. Dânsul a mai fost în situaţia de a nu respecta o lege, şi l-a tras de urechi domnul preşedinte Băsescu. Acum vrea mai mult decât trasul de urechi? Pentru că mai este şi altă modalitate. De aceea, sper că domnul secretar de stat ne va da un răspuns competent, domnia sa fiind alături de noi coleg atâţia ani, şi să continuăm lucrările la spitalul de urgenţă şi o să-i dea pacienţii un comision, la timpul respectiv. Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Din partea Ministerului Sănătăţii, răspunde domnul secretar de stat Ervin Zoltán Székeley. Aveţi cuvântul, domnule secretar de stat. |
||||
|
|
Domnul Székely Ervin Zoltán: Vă mulţumesc, doamna preşedinte de şedinţă. În conformitate cu prevederile Legii bugetului pe anul 2006, nr.379 din 2005, Ministerului Sănătăţii i-au fost repartizate credite bugetare la Cap.6601, "Sănătate", Titlul 70, "Cheltuieli de capital", în sumă de 158.310 mii lei RON. În cadrul acestei sume, în anexele la Legea bugetului, în fişa cod 2666010037, figurează obiectivul de investiţii "în continuare, Spital clinic de urgenţă cu 300 de paturi, în municipiul Iaşi, cu suma de 10.000 de mii RON", credite bugetare pe anul 2006. Creditele pentru Titlul 70 "Cheltuieli de capital" au fost reţinute la nivelul Centralei Ministerului Sănătăţii, la poziţia "Acţiuni centralizate", urmând ca după evaluarea unităţilor sanitare să fie alocate în bugetul spitalului. Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Mulţumesc. Domnule deputat, pentru comentarii, vă rog, aveţi cuvântul. |
||||
|
|
Doamna preşedintă, Stimaţi colegi, Domnule ministru, Probabil că din poziţia în care eram, nu s-a auzit prea bine. Am înţeles că s-au reţinut creditele în Centrală ca să facă o evaluare. Păi, dacă este poziţie clară în buget, îl rog pe domnul ministru să ne precizeze de ce nu se execută fila de buget? Asta este problema. Pentru că această evaluare vrea să ne ia sau să ne dea paturi? Noi credem că în mod normal este ca investiţia să-şi urmeze cursul, mai ales că vremea începe să se încălzească şi ea poate fi terminată. Nu se poate admite ca o provincie întreagă să aibă o magherniţă stil spital şi nişte colegi să spună că se aduc 1000 de miliarde la Iaşi ca să construiască noul spital de urgenţă? Deci, rog pe distinsul coleg, domnul ministru, să ne precizeze: 1. De ce nu se dă drumul la bani, la finanţare? Şi 2, ce este cu această mie de miliarde pentru că toţi moldovenii vor să vadă aceşti bani. Ei sunt promisiuni electorale, se fac alegeri anticipate în mai şi începem să aruncăm pe piaţă promisiuni? Să ne spună, domnul Cârlan şi domnul deputat Movilă care au împânzit presa ieşeană cu astfel de promisiuni, dacă sunt reale sau sunt, vorba aceea, populisme? Vă mulţumesc pentru atenţie. |
||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. Doriţi să răspundeţi acum, domnule secretar de stat? Nu. |
||||
|
|
Urmează răspunsul la interpelarea domnului deputat Vasile Soporan, Grupul parlamentar al P.S.D. Nu este în sală. Vă rog să-i transmiteţi răspunsul în scris. |
||||
|
|
|
Domnul deputat Dragoş Dumitriu, Grupul parlamentar al P.R.M. Este în sală. Interpelare referitoare la un fapt extrem de grav ce se petrece în municipiul Curtea de Argeş. Din partea Ministerului Sănătăţii, domnul secretar de stat Székely Ervin Zoltán. Aveţi cuvântul, domnule secretar de stat. |
|
||
|
|
Domnul Székely Ervin Zoltán: Mulţumesc, doamna preşedinte. Populaţia municipiului Curtea de Argeş, aproximativ 33.000 de locuitori, este aprovizionată cu apă potabilă de către SC Aquaterm A.G. 98 SA, prin Staţia de tratare a apei - Cerbureni şi prin reţeaua de distribuţie care datează din anul 1973. Producătorul de apă foloseşte pentru potabizare apă din lacul Vidraru Oieşti şi din lacul de acumulare Cerbureni. Monitorizarea de control a calităţii apei potabile distribuită populaţiei a fost şi este efectuată în permanenţă de către Laboratorul de analize a Staţiei de tratare a apei Cerbureni, conform Legii nr.458 din 2002 privind calitatea apei potabile, modificată prin Legea nr. 311 din 2004. Monitorizarea de audit a calităţii apei potabile a fost şi este efectuată de către laboratorul de analize a compartimentului teritorial de sănătate publică Curtea de Argeş. Din rezultatele analizelor microbiologice efectuate în anii 2004-2005 de către Laboratorul de analize de la Cerbureni, precum şi de către Laboratorul de analize de la Curtea de Argeş, nu au existat probe de apă la care acestea să nu se încadreze în valorile stabilite de Legea nr. 458 din 2002 privind calitatea apei potabile. Din punct de vedere fizico-chimic, au existat depistări ale valorilor stabilite prin legea sus-menţionată, la parametrii gust şi turbiditate, în perioadele cu precipitaţii abundente, februarie-martie 2005, septembrie 2005, sursa de apă fiind de suprafaţă, apa de lac. De fiecare dată a fost informată populaţia să consume apă fiartă şi răcită sau apă îmbuteliată. Informarea s-a făcut prin mass-media locală. În anii 2004-2005, au existat sesizări telefonice din partea populaţiei privind calitatea apei potabile în perioade cu precipitaţii abundente. Menţionăm că în aceşti ani nu s-au înregistrat epidemii hidrice în municipiul Curtea de Argeş, iar din partea medicilor de familie nu au existat sesizări cu privire la creşterea morbidităţii prin boala diareică acută, dizenterie şi hepatită virală acută, cu posibilă transmitere hidrică. Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Vă mulţumesc. Aceeaşi interpelare este adresată şi Ministerului Mediului şi Gospodăririi Apelor. Acceptaţi să răspundă acum şi după aceea să faceţi comentariile dumneavoastră. Vă mulţumesc. Din partea Ministerului Mediului, doamna secretar de stat Lucia Ana Varga. Aveţi cuvântul, doamna secretar de stat. |
||||
|
|
Doamna Lucia Ana Varga: Mulţumesc. Referitor la interpelarea dumneavoastră, înregistrată la Camera Deputaţilor cu nr.1069/B din 2006 referitoare la calitatea apei potabile în municipiul Curtea de Argeş, vă comunicăm următoarele. În conformitate cu art.5, prevederile Legii apelor nr.107/1996, cu modificările şi completările ulterioare, supravegherea calităţii apei potabile şi a apei de îmbăiere se asigură de către autoritatea publică centrală din domeniul sănătăţii, precum şi de autorităţile publice locale conform prevederilor în vigoare. Art.7 al Legii nr.458/2002 privind calitatea apei potabile, cu modificările şi completările ulterioare, precizează că monitorizarea calităţii apei potabile se asigură de către producător, distribuitor şi de autoritatea de sănătate publică judeţeană. Procedura de monitorizare a calităţii apei potabile, precum şi obligaţiile celor responsabili în acest domeniu sunt reglementate prin Hotărârea de Guvern nr.974/2004 pentru aprobarea normelor de supraveghere, inspecţie sanitară şi monitorizarea calităţii apei potabile. Conform legislaţiei în vigoare, Ministerul Mediului şi Gospodăririi Apelor, prin Administraţia Naţională "Apele Române" este responsabil pentru calitatea apei la sursă. Pentru prepararea apei potabile, SC Aquaterm AG 98 S.A. Curtea de Argeş utilizează apa brută de suprafaţă preluată din râul Argeş. În urma verificărilor şi monitorizării efectuate de către Direcţia Apelor Argeş - Vedea, s-a constatat că apa brută asigurată pentru potabilizare societăţii menţionate prezintă valori ale parametrilor de calitate conforme cu cele prevăzute în H.G. 100/2002 respectiv NTPA 013, cu modificările ulterioare. Tratarea apei brute se realizează la Staţia de tratare Cerbureni, situată în comuna Valea Iaşiului, satul Cerbureni, aceasta dispunând de dotările corespunzătoare: bazin de amestec, staţie de coagulanţi, decantoare radiale, staţii de filtrare, staţii de pompare şi staţii de clorinare necesare preparării apei potabile printr-o tratare normală, fizică, chimică şi dezinfecţie. Autorizaţia de gospodărire a apelor a fost emisă având în anexă Programul de etapizare a lucrărilor şi măsurilor, înregistrat la Ministerul Mediului cu nr.187607 din 18.02.2004. Măsurile cuprinse în acest program la Capitolul A - "Alimentare cu apă" au fost realizate, constând în: înlocuirea reţelelor de distribuţie cu o lungime de 3,92 km, extinderea reţelelor de apă în lungime cu 1,1 km. Până în trim.IV 2006 este prevăzută a se realiza şi retehnologizarea decantoarelor radiale aferente Staţiei de tratare Cerbureni. Ministerul Mediului şi Gospodăririi Apelor va urmări în continuare modul de realizare a investiţiilor privind alimentarea cu apă a localităţior, controlul apei potabile livrate locuitorilor fiind în competenţa Ministerului Sănătăţii. Mulţumesc. |
||||
|
|
Mulţumesc. Domnule deputat, răspunsul din partea Ministerului Administraţiei şi Internelor, tot acum sau în scris? Tot acum. Vă rog. Din partea Ministerului Administraţiei şi Internelor, domnul secretar de stat. (Domnul deputat Dragoş Petre Dumitriu roagă să i se transmită răspunsul în scris) În scris, da? Vă rog, domnule deputat, aveţi cuvântul. |
||||
|
|
Bănuiesc că voi primi un răspuns similar şi din partea Ministerului Administraţiei şi Internelor. Doamna preşedintă, Domnilor miniştri, Domnilor colegi, Constat încă o dată că actuala conducere a statului este complet ruptă de realitate. Mai mult, atâta timp cât există o mulţime de plângeri ale cetăţenilor, cum a precizat şi domnul secretar de stat de la sănătate, cum ştie şi reprezentanta Ministerului Mediului, este absurd să dai vina pe ploaie. Deci, aici ni s-a spus, cu alte cuvinte, că atunci când plouă, când au fost ploi sau inundaţii, a fost şi calitatea apei proastă. Mă rog, îmi inspiră ceva medieval chestiunea aceasta. Pe de altă parte, cred că nu este vorba numai de o rupere de realitate, ci este vorba şi de un grad ridicat de corupţie. Aşa încât le-am solicitat cetăţenilor care au depus plângeri, precum şi consilierilor noştri locali să se adreseze Comisiei pentru cercetarea abuzurilor şi corupţiei pe problema referitoare la administraţia locală de la Curtea de Argeş, unde s-au constatat foarte multe încălcări ale legii. Eu vă mulţumesc pentru osteneală, dar, sincer să fiu, mă aşteptam să cunoaşteţi mai bine realitatea, cel puţin doamna reprezentantă a Ministerului Mediului să cunoască cel puţin cum se numesc respectivele obiective, nu să se bâlbâie la microfonul Camerei Deputaţilor, în loc să dea nişte răspunsuri precise. Mulţumesc şi îmi pare rău pentru ceea ce am auzit. |
||||
|
|
Doriţi să interveniţi, doamna secretar de stat? Nu. |
||||
|
|
Domnii deputaţi Alexandru Mazăre, Ioan Corneliu Dida şi Eduard Stelian Martin, Grupul parlamentar al P.S.D., nu sunt în sală. Drept urmare, răspunsurile la interpelări vor fi transmise în scris. Domnule secretar de stat Cătălin Doică, da? În scris. Mulţumesc. Domnul deputat Claudiu Pop, Grupul parlamentar al P.S.D. Nu este în sală. Răspuns în scris la interpelare din partea Ministerului Sănătăţii. Domnul deputat Petru Gabriel Vlase, Grupul parlamentar P.S.D. Nu este în sală. Tot din partea Ministerului Sănătăţii, s-a transmis răspuns în scris. Din partea Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului. Răspunsuri la interpelările domnilor deputaţi: Adrian Mihai Mălaimare, nu este în sală. Răspuns în scris. |
||||
|
|
|
Domnul deputat Aurel Vlădoiu, sunteţi în sală. Din partea Ministerului Transporturilor, domnul secretar de stat Ioan Andreica. Aveţi cuvântul, domnule secretar de stat. |
|
||
|
|
Domnul Ioan Andreica : Vă mulţumesc, doamna preşedinte. Domnule deputat, În temeiul prevederilor Hotărârii Guvernului nr.412/2004 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, cu modificările şi completările ulterioare, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România este unitate aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului. În conformitate cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr.43/1997 privind regimul drumurilor, republicată cu modificările şi completările ulterioare, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România are ca atribuţii administrarea reţelei de drumuri naţionale şi autostrăzi. Totodată, Ordonanţa Guvernului nr.43/1997 privind regimul drumurilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, stabileşte principiul potrivit căruia încadrarea drumurilor într-o anumită categorie funcţională constituie criteriul determinant pentru exercitarea dreptului de administrare a acestora. Prin urmare, art.22 din ordonanţa menţionată stabileşte că "Administrarea drumurilor judeţene se asigură de către consiliile judeţene, iar a drumurilor de interes local, de către consiliile locale, pe raza administrativ-teritorială a acestora. Fac excepţie sectoarele de drumuri judeţene situate în intravilanul localităţilor urbane, inclusiv lucrările de artă, amenajările şi accesoriile aferente, care vor fi în administrarea consiliilor locale respective". În ceea ce priveşte dezafectarea podului metalic peste râul Valea Stăncioiului şi regularizarea acestui pârâu în cartierul Goranul din municipiul Râmnicu-Vâlcea, vă aducem la cunoştinţă că acest podeţ este peste calea ferată şi se află la o distanţă de aproximativ un kilometru de drumul naţional, nefiind în administrarea şi întreţinerea Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România. Prin urmare, soluţionarea aspectelor semnalate de dumneavoastră nu intră în atribuţiile Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului şi, în consecinţă, ministerul nostru nu poate lua măsuri în vederea remedierii situaţiei create. Cu toate acestea, Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului va face demersurile necesare către autorităţile publice locale, pentru soluţionarea aspectelor semnalate de dumneavoastră. Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc, domnule secretar de stat. Domnule deputat, aveţi cuvântul. |
||||
|
|
Doamna preşedinte, Domnule ministru, Eu am pus o întrebare foarte scurtă şi credeam că primesc un răspuns la fel de scurt şi concret. Acest pod este abandonat întrucât calea ferată Vâlcea-Vâlcele este dezafectată, nu se lucrează la ea, acest pod este colmatat de doi ani de zile şi în august 2005, a creat inundaţii în toată zona Goranul. S-a solicitat să fie dezafectat şi s-a spus că costă vreo 60 de miliarde. Vroiam un răspuns foarte scurt, îl mai folosim sau dacă nu îl decolmatăm, ca să dăm drumul să curgă apa pe această vale. Deci, m-aţi luat cu drumurile, m-aţi ameţit...era foarte scurt, numai de acest podeţ am întrebat. |
||||
|
|
Doriţi să răspundeţi, domnule secretar de stat acum? Vă rog. Aveţi cuvântul. |
||||
|
|
Domnul Ioan Andreica: Nu vreau să mă repet. Podeţul respectiv nu este în administrarea Companiei de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale. Ministerul, ca administraţie publică centrală, nu are în administrare nici un bun, activele sunt în autoritatea şi în administrarea Companiei de drumuri. Deci nu este în administrarea ministerului şi implicit nici a Companiei de drumuri. Este a Consiliului judeţean. Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Vă mulţumesc, domnule secretar de stat. Aceeaşi interpelare aţi adresat-o şi Ministerului Mediului şi Gospodăririi Apelor. Doriţi răspuns acum sau în scris? Deci, un răspuns pe scurt. Vă rog, doamna secretar de stat, Lucia Ana Varga. Aveţi cuvântul. |
||||
|
|
Doamna Lucia Ana Varga: Stimate domnule deputat, Referitor la interpelarea dumneavoastră, foarte pe scurt, am să vă răspund. Pârâul Valea Stăncioiului este un curs de apă necadastrat şi nu se află în administrarea Direcţiei apelor Olt, asigurarea secţiunii de scurgere a apelor de pe pârâu revenind primăriei municipiului Râmnicu-Vâlcea. Pentru toate aceste plângeri, sigur, oamenii de la Direcţia apelor Olt vor verifica în teren, am dispus să meargă să verifice în teren şi să impună curăţirea zonei respective, însă pârâul ca atare revine primăriei municipiului Râmnicu-Vâlcea. Iar în ceea ce priveşte podul metalic existent, aşa cum a spus colegul meu, se află în administrarea Căilor Ferate Române. Destinaţia podului este pod de rezervă pentru desfăşurarea traficului feroviar. Mulţumesc. |
||||
|
|
Cu aceasta, am rezolvat şi această problemă. |
||||
|
|
|
Urmează răspunsul din partea Ministerului Administraţiei şi Internelor la interpelarea domnului deputat Ioan Ţundrea, Grupul parlamentar al Partidului Conservator, referitoare la raportul activităţii acestui minister. Răspunde domnul secretar de stat Alexandru Mircea. Domnul deputat Ioan Ţundrea. |
|
||
|
|
Domnul Mircea Alexandru: Stimate domnule deputat, Dumneavoastră solicitaţi un raport detaliat în legătură cu activitatea desfăşurată de Ministerul Administraţiei şi Internelor pe anul 2005 şi în legătură cu contractul EADS, eu sunt nevoit să prezint sintetizat un raport detaliat, pentru că este un răspuns la o interpelare. |
||||
|
|
Chiar vă rog foarte pe scurt să prezentaţi raportul. Restul răspunsului în scris pentru domnul deputat. |
||||
|
|
Domnul Mircea Alexandru: Sigur că nu ştiu cât pot să răspund de sintetizat la o problematică atât de vastă. Mai întâi să încep cu aspectul referitor la clauzele care au fost renegociate cu ocazia contractului cu firma EADS. Precizăm faptul că modificările aduse contractului respectiv au constat în introducerea de noi clauze sau în detalierea pentru clarificare a altora. De asemenea, precizăm că principalele modificări au vizat mai multe aspecte, printre care: obiectul contractului a fost modificat, în sensul ca toate suprapunerile sau ingerinţele cu proiecte finanţate prin fonduri europene nerambursabile să fie eliminate, obiectul contractului fiind complementar acestor proiecte; s-a urmărit realizarea în cadrul contractului a unor obiective de infrastructură care nu erau prevăzute în contractul iniţial, acestea reprezentând activităţi premergătoare şi absolut necesare implementării subsistemelor; a fost stabilită implementarea unui suport logistic integrat care să asigure funcţionarea sistemului, cu costuri de întreţinere mai reduse, pe toată durata existenţei acestui contract; a fost realizat Centrul de...Sunt multe, o să vă prezint un raport detaliat care... |
||||
|
|
Cred că domnul deputat se mulţumeşte cu răspunsul la interpelarea dumnealui, prin răspuns scris. |
||||
|
|
Domnul Mircea Alexandru: Pot să vi-l ofer chiar acum, exemplarul raportului. Vă mulţumesc foarte mult. |
||||
|
|
Şi-l rog şi pe domnul deputat să intervină, dacă doreşte. |
||||
|
|
Domnul Mircea Alexandru: Fac precizarea că aspectele legate de droguri, de celelalte aspecte din partea a doua a interpelării se regăsesc, pe de o parte, pe site-ul Ministerului Administraţiei şi Internelor, ca parte de bilanţ, cât şi în bilanţul Poliţiei Române. |
||||
|
|
Mulţumesc mult, domnule secretar de stat. Domnule deputat. |
||||
|
|
Mulţumesc, domnule secretar de stat. Eu am citit site-ul Ministerului Administraţiei şi Internelor. Sunt şi zone punctuale, eu fiind un judeţ de graniţă, şi aş vrea să primesc în scris acest raport pentru ca împreună să colaborăm ca să eliminăm anumite probleme. Mulţumesc. |
||||
|
|
Mulţumesc. |
||||
|
|
Răspunsul la interpelarea domnului deputat Petru Gabriel Vlase. Nu este în sală. Vă rog să-i transmiteţi răspunsul în scris. |
||||
|
|
|
Domnul deputat Ion Călin, Grupul parlamentar al P.S.D. Sunteţi în sală. Răspuns tot din partea dumneavoastră, domnule secretar de stat Alexandru Mircea. |
|
||
|
|
Domnul Mircea Alexandru: Stimate domnule deputat, În legătură cu interpelarea dumneavoastră prin care solicitaţi ministrului administraţiei şi internelor să ia măsuri în vederea demiterii domnului Ion Groza, subprefect al judeţului Dolj, ca urmare a participării acestuia la şedinţa de fuziune dintre organizaţiile locale ale P.N.L. şi P.R.M. din comuna Galicea Mare, vă comunicăm următoarele. potrivit dispoziţiilor art.4 lit.a) din Legea nr.340 privind prefectul şi instituţia prefectului, modificată şi completată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.179/2005, unul din principiile pe care se întemeiază activitatea desfăşurată de către prefect este cel al legalităţii, imparţialităţii şi obiectivităţii. participarea subprefectului la o întrunire nu poate fi considerată o activitate din care să rezulte lipsa de imparţialitate, în condiţiile în care la data de 22.01.2006, în comuna Galicea Mare s-au desfăşurat mai multe întruniri la care au participat cetăţenii acestei unităţi administrativ-teritoriale, parlamentari şi alte persoane din conducerea unor instituţii publice. precizăm faptul că la reuniunea la care a participat şi subprefectul menţionat, au fost clarificate procedurile de aplicare a prevederilor Legii nr.247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente şi au fost prezentate facilităţile acordate agricultorilor prin programul "Fermierul". în aceste condiţii, apreciem că participarea subprefecţilor la întrunirile organizate în comuna Galicea Mare, în data de 22.01.2006, nu poate fi asimilată cu participarea la o manifestare politică. de asemenea, precizăm şi faptul că domnul Ioan Groza a demisionat, în luna decembrie 2005, din formaţiunea politică în care a activat. Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Domnule deputat, dacă doriţi să interveniţi, aveţi cuvântul. |
||||
|
|
Mulţumesc, doamna preşedinte. Domnule secretar de stat, Vreau să vă spun că ştiam că acesta va fi răspunsul. Am făcut şi eu multe răspunsuri la interpelări, cât am lucrat în Ministerul Administraţiei şi Internelor, dar vizavi de răspunsul dat sunt chiar îngrijorat, domnule secretar de stat, pentru că, la nivelul întregii ţări, nu numai în Dolj, înalţii funcţionari publici, prefecţii şi subprefecţii, vreau să vă spun că sunt cei mai puternici activişti de partid ai actualei puteri. Întâlnirea de la Galicea Mare nu este una cu cetăţenii şi nu a rezolvat nici un fel de problemă cetăţenească sau a lămurit problemele de restituire a proprietăţii, ci o activitate pur politică; a condus o fuziune între organizaţia P.N.L. judeţeană, al cărui vicepreşedinte a fost, şi s-a materializat, sigur, în această fuziune. Dar eu sunt îngrijorat din alt punct de vedere, nu numai pentru subprefectul de Dolj şi prefectul de Dolj, care sunt activişti de partid în continuare. Demisiile formale din partid şi atestarea pe post, care încalcă grav principiile constituţionale şi ale Legii administraţiei publice, nu ne dau speranţa că avem depolitizarea administraţiei judeţene la nivelul instituţiei prefectului. |
||||
|
|
Vă mulţumesc. Doriţi să interveniţi, să reinterveniţi? Nu este nevoie, nu? OK. Mulţumesc. |
||||
|
|
Domnul Mircea Alexandru: Deci, n-aş fi vrut să intervin în mod special, dar s-a făcut o replică, dacă aş fi intervenit, m-aş fi făcut de ruşine. În primul rând, că în speţă nu este vorba de persoana mea, ci este vorba de un funcţionar public care este subprefect. Doi: şi domnul Călin, distinsul domn deputat Călin, a fost prefect înainte. Sigur că avea un alt statut. |
||||
|
Eram reprezentantul ... |
|||||
|
|
Domnul Mircea Alexandru: Sigur, asta spun şi eu, era un om politic. Dar, dincolo de conotaţia şi de faptul că era un om politic, atunci când într-o localitate se dezbăteau probleme care ţin de interesul general şi de aplicarea legii, şi în speţă v-am precizat că este vorba de aplicarea legii, cred că era bine, nu în mod obligatoriu, să participe, era bine să fie prezent acolo pentru o mai bună aplicare, pentru o mai bună implementare a legii. Asta am vrut să precizez. N-aş fi vrut să iau cuvântul, dar nu accept replici de ... |
||||
|
|
Vă mulţumesc, domnule secretar de stat. |
||||
|
|
|
Răspunsul la interpelarea domnului deputat Ioan Munteanu, Grupul parlamentar al P.S.D., referitoare la renta viageră agricolă. Răspunde din partea Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, domnul secretar de stat Mugur Crăciun. În scris, transmiteţi domnului deputat Petru Gabriel Vlase, care nu este în sală. Mai aveţi un răspuns la interpelarea domnului deputat Aurel Vlădoiu, dar nu acum. Mă scuzaţi, deci pentru fiecare parlamentar răspundem o dată, la o singură interpelare, conform regulamentului. Dacă timpul ne permite, urmează şi a doua interpelare. Deci, din partea Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, domnul secretar de stat Mugur Crăciun. |
|
||
|
|
Domnul Mugur Crăciun (secretar de stat, Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale): Vă mulţumesc, doamnă preşedinte. Onorate domnule deputat Ioan Munteanu, La interpelarea formulată de dumneavoastră şi înregistrată la Camera Deputaţilor cu nr.991B/2005, vă comunicăm următoarele. normele metodologice de aplicare a titlului XI - renta viageră agricolă - din Legea nr.247/2005 pentru reforma juridică în domeniul proprietăţii şi justiţiei, şi unele măsuri adiacente, au fost aprobate prin Ordin comun al Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale şi Ministerului Finanţelor Publice. procedurile interne ale Agenţiei Domeniilor Statului pentru acordarea rentei viagere au fost aprobate prin hotărârea consiliului de administraţie al acestei instituţii, la 18 ianuarie 2006. cererile privind acordarea rentei viagere se depun la birourile judeţene de rentă viageră agricolă, în a căror rază teritorială se află terenurile pentru care se solicită acordarea acesteia, inclusiv pentru cazul domnului Ionaşcu Emil, care poate depune la Biroul judeţean din Iaşi, sau la Oficiul Naţional de Rentă Viageră Agricolă din Bucureşti, Str. Ştirbei Vodă. Menţionăm că la Agenţia Domeniilor Statului din Bucureşti nu a fost înregistrată nici o cerere de solicitare a rentei viagere agricole din partea domnului Ionaşcu Emil. Cu privire la plata rentei viagere agricole, legea prevede foarte clar că aceasta se plăteşte într-o singură rată anuală: în primul trimestru al anului următor celui pentru care aceasta este datorată; deci, cel mai târziu până la 31 martie 2006, pentru renta aferentă anului 2005. Dacă cetăţeanul Ionaşcu Emil îndeplineşte toate condiţiile prevăzute de lege, va beneficia de rentă viageră agricolă şi va intra în posesia drepturilor sale băneşti, până la data pe care am spus-o anterior, cu condiţia să depună, în termen, cererea pentru acordarea rentei viagere, la Oficiul Naţional din Bucureşti sau la Biroul judeţean din Iaşi. Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Vă mulţumesc, domnule secretar de stat. Domnule deputat, aveţi cuvântul, vă rog. |
||||
|
|
Domnul secretar de stat, vreau să spun că a făcut un răspuns bun, dar cred că este o eroare în răspuns. Renta viageră pentru anul 2005, până la 31 mai 2006. Nu putem discuta de rentă viageră ... martie, nu mai contează. Nu putem discuta de renta viageră a anului 2005, atât timp cât noi am dat normele de aplicare în 18 ianuarie 2006. Atenţie! Deci, ăsta este un subiect, dumneavoastră nu aveţi nici o vină la ceea ce spun eu acum, să ne înţelegem foarte bine. Al doilea: vreau să vă spun că acei foşti salariaţi ai ADS-ului, care au devenit acum, de fapt, cei care au preluat activitatea de rentă viageră la nivelul teritorial, la nivel judeţean, nu-şi cunosc atribuţiile. Şi uitaţi-vă, ca să nu credeţi cumva că acest domn Ionaşcu, care m-a pus în postura să vă adresez această interpelare, şi e bine cum aţi spus în răspuns că nu a adresat la alte niveluri. Dorinţa lui era, având în vedere resursele financiare modeste pe care le au de regulă pensionarii, pentru că se adresează acestei categorii, până la urmă, a celor peste 62 de ani, voia să fi depus această solicitare la nivelul judeţului în care locuieşte, respectiv judeţul Neamţ, el fiind un locuitor al judeţului Neamţ, dar terenurile se află în judeţul Iaşi. Eu i-am spus că, cred că teoretic este posibil, pentru că, până la urmă, ele se centralizează tot la Agenţia Domeniilor Statului, la Bucureşti, şi nu cred că au alt circuit. Cei de la nivel judeţean, şi aici o spun cu regret, nu sunt pregătiţi să dea răspunsul oamenilor. Şi, ca să nu credeţi, cumva, că fabulez sau fac o interpelare politică, dumneavoastră - pentru care am tot respectul - puneţi un salariat din subordinea dumneavoastră să se dea un beneficiar al rentei viagere şi să sune la Biroul de la Neamţ, şi o să vă convingeţi că nu vă dezmint aici. |
||||
|
|
Vă mulţumesc, domnule deputat. Răspunsurile la interpelările domnilor deputaţi Ioan Aurel Rus şi Vasile Soporan, vă rog frumos, domnule secretar de stat, să le transmitem în scris, dânşii nefiind prezenţi în sală. |
||||
|
|
|
Răspunsul la interpelarea domnului deputat Florin Iordache. Domnule secretar de stat Mugur Crăciun, aveţi cuvântul. |
|
||
|
|
Domnul Mugur Crăciun: Vă mulţumesc încă o dată. Domnule deputat Florin Iordache, La interpelarea formulată de dumneavoastră şi înregistrată la Camera Deputaţilor, vă comunicăm următoarele. Conform evidenţelor de laborator, în perioada octombrie 2005, pe 7, când s-a declanşat gripa aviară, criza gripei aviare, până în februarie 2006, au fost examinate probe provenind de la un număr de 187 de păsări sălbatice, dintre care 15 au fost pozitive pentru gripa aviară. Aceste date atestă circulaţia virusului, A150, este numărul de cod al bolii respective, în populaţiile de păsări sălbatice din ţara noastră, prin urmare vânătoarea trebuind să fie sistată din următoarele motive: în primul rând, riscul ca păsările vânate să fie purtătoare ale virusului gripei aviare, ceea ce reprezintă un pericol pentru oamenii care prelucrează vânatul, dar şi pentru păsările domestice, în condiţiile în care participanţii la vânătoare deţin păsări în gospodăriile lor. În al doilea rând, prin natura lor, partidele de vânătoare creează mişcări temporare şi necontrolate ale păsărilor sălbatice în alte areale şi, consecutiv acestora, se amplifică şi difuzarea virusului. Şi, în ultimul rând, vânătoarea păsărilor potenţial purtătoare de virusuri nu este o soluţie pentru combaterea bolii, lucru demonstrat în câteva cazuri din diverse regiuni ale lumii. În aceste situaţii, intenţia de exterminare a păsărilor din anumite areale s-a soldat cu efect total neaşteptat, respectiv cu extinderea bolii. Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Vă mulţumesc. Domnule deputat, vă rog, aveţi cuvântul. |
||||
|
|
Vă mulţumesc, doamnă preşedinte. Domnilor miniştri, Stimaţi colegi, Întrebarea mea a vizat acest segment, deoarece mai puţin în România, în Croaţia parţial o lună de zile, în Bulgaria două săptămâni, în restul Europei vânătoarea a continuat, tocmai ca un mijloc de stârpire a bolii. Nu întâmplător am pus această întrebare. Doi: s-a observat că virusul a apărut în România înainte de a începe migraţia păsărilor către Deltă. Deci, virusul a apărut, cumva, terestru, înainte de a apărea primele păsări din Siberia şi din cealaltă migraţie care a apărut în Deltă. Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Vă mulţumesc, domnule deputat. |
||||
|
|
Domnul deputat Emil Radu Moldovan, înţeleg că nu este în sală, din partea Grupului parlamentar al P.S.D. Deci, doamna secretar de stat de la Ministerul Mediului, Pădurilor şi Apelor, vă rog să transmiteţi în scris răspunsul la interpelare. Din partea Ministerului Justiţiei, în scris, răspuns la interpelarea domnului deputat Mihai Mălaimare. Aţi transmis în scris, în regulă. |
||||
|
|
|
Domnul deputat Florin Iordache, aţi primit tot în scris, da? Este în regulă, vă mulţumesc. Poftiţi, domnule deputat. |
|
||
|
|
Mulţumesc mult, doamnă preşedinte. Am primit răspunsul de la doamna secretar de stat şi îi mulţumesc pentru răspunsul detaliat. În Anexa nr.9, în Tratatul de Aderare, s-a prevăzut obligativitatea analizei de către un organism independent a rezultatelor şi impactului general în strategia naţională anticorupţie. În schimb, am sesizat, în lista care mi-a prezentat-o doamna secretar de stat, o serie de consultanţi în reforma judiciară, care fie sunt avocaţi începători, fie că sunt asistenţi universitari, deci au o mică experienţă juridică, şi prin rezultatul sau raportul fiind foarte important, consider eu că aceşti consultanţi trebuiau mult mai bine aleşi. |
||||
|
|
Vă mulţumesc. |
||||
|
|
|
Am rămas datori cu nişte răspunsuri la interpelări. Conform regulamentului, se răspunde la fiecare deputat la câte o interpelare şi dacă timpul permite, trecem la a doua interpelare. Din partea Ministerului Culturii şi Cultelor, domnul secretar de stat Virgil Niţulescu răspunde la interpelarea domnului deputat Mircea Costache, Grupul parlamentar al P.R.M. Domnule secretar de stat, aveţi cuvântul. |
|
||
|
|
Domnul Virgil Niţulescu (secretar de stat, Ministerul Culturii şi Cultelor): Vă mulţumesc, doamnă preşedinte. Domnule deputat, Construcţia bibliotecii este în stadiu de şantier de mai bine de 20 de ani. Prin Hotărârea Guvernului nr.373/28 aprilie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României nr.377/5 mai 2005, se aprobă indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiţii "Biblioteca Naţională", finanţarea rămânând să se facă de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Culturii şi Cultelor, conform programului de investiţii publice, aprobat prin lege. Mai exact, Legea bugetului de stat pe 2006, în anexa aprobată pentru Ministerul Culturii şi Cultelor, prevede o alocaţie bugetară pentru continuarea investiţiilor la Biblioteca Naţională, în sumă de 10.567.000 lei. În momentul de faţa, însă, dincolo de această prevedere din lege, trebuie să vă informez că s-au întreprins diligenţe ca printr-un împrumut extern, mai exact, pe care sperăm să-l obţinem de la Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, BDCE, să obţinem o finanţare pentru această investiţie, cu care, în condiţiile acestui împrumut, s-ar putea încheia investiţia până în anul 2008. Trebuie să vă informez că în şedinţa Guvernului de săptămâna trecută, a fost aprobat de către domnul prim-ministru memorandumul privind responsabilizarea Ministerului Finanţelor Publice, în vederea obţinerii acestui împrumut de la BDCE, şi dacă totul va merge bine, noi sperăm ca în jurul datei de 20 martie vom putea să avem confirmarea de la Ministerul Finanţelor Publice că acest împrumut a fost activat, ceea ce înseamnă că este posibil ca până în jurul datei de 1 iulie 2008 să putem încheia investiţia "Biblioteca Naţională". Vă mulţumesc. |
||||
|
Vă mulţumesc. Domnule deputat, vă rog, aveţi cuvântul. |
|||||
|
|
Mulţumesc, doamnă preşedinte, În sfârşit, am posibilitatea să apreciez un răspuns exact, prompt, aşa cum ar trebui să auzim şi de la reprezentanţii celorlalte ministere. Eu am mai făcut o interpelare similară şi în timpul ministeriatului doamnei Mona Muscă şi pentru că atunci am primit un răspuns evaziv, neconcludent, am revenit cu răspunsul, întrucât problema mă interesează în mod deosebit, şi cred că interesează întreaga naţiune română, ca Biblioteca Naţională să nu ajungă, ştim noi pe ce căi, să găzduiască cu totul şi cu totul altceva şi să rămână Biblioteca Naţională. Răspunsul dovedeşte că de data aceasta, sub ministeriatul domnului Iorgulescu şi cu sprijinul colaboratorilor domniei sale, avem cât de cât un proiect care are termene, are deja antamate împrumuturi şi o alocare bugetară şi care ne dă garanţia că într-un orizont de timp, sperăm noi, cât mai apropiat, Biblioteca Naţională să găzduiască tezaurul de carte care trebuie să stea la dispoziţia generaţiilor viitoare, pentru că un popor nu se hrăneşte numai cu pâine. De aceea, mulţumesc domnului ministru şi sper să nu-l fi agasat revenind cu interpelarea, pentru că aveam de gând să vin cu o interpelare similară în fiecare lună, până când aveam un răspuns ceva mai concret în legătură cu proiectul de finalizare a edificiului Bibliotecii Naţionale. Mulţumesc pentru răspuns, domnule ministru, şi vă felicit. |
||||
|
|
Vă mulţumesc, domnule deputat. |
||||
|
|
|
Urmează răspunsul la interpelarea domnului deputat Mircia Giurgiu. Răspunde din partea Ministerului Sănătăţii, domnul secretar de stat Ervin Zoltan Szekely. Aveţi cuvântul, domnule secretar de stat. |
|
||
|
|
Domnul Ervin Zoltan Szekely (secretar de stat, Ministerul Sănătăţii): Mulţumesc, doamnă preşedinte. În luna ianuarie, 20% din fondurile alocate pentru achiziţia de lapte praf, necesar desfăşurării Programului Naţional 3 în anul 2006 au fost transmise direcţiilor de sănătate publică pentru a efectua achiziţie proprie de lapte praf, Ministerul Sănătăţii urmând să efectueze achiziţia de lapte praf pentru restul anului 2006, respectiv 80% din fondurile alocate. Pentru efectuarea acestei achiziţii de către direcţiile de sănătate publică era necesară modificarea Ordinului comun al Ministerului Sănătăţii şi Familiei şi Ministerului Administraţiei Publice nr.449/2001, în sensul acordării posibilităţii efectuării achiziţiei de lapte praf de către direcţiile de sănătate publică. Astfel, în baza referatului nr.EN6819/2006, s-a aprobat Ordinul nr.86/2006 pentru aprobarea derulării programelor şi subprogramelor de sănătate finanţate din bugetul de stat în anul 2006, ce urmează a fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I-a. În conformitate cu art.11 din Normele metodologice prevăzute în Anexa nr.1 la acest ordin, precizăm că pentru realizarea unor obiective şi activităţi cuprinse în unele subprograme de sănătate, Ministerul Sănătăţii şi Familiei organizează licitaţii naţionale, şi urmează la lit.j) "lapte praf pentru copii de la zero la un an, care nu beneficiază de lapte matern, se achiziţionează prin licitaţie naţională", iar sumele sunt cuprinse în Programul de sănătate a femeii şi copilului - Intervenţia nr.7 "Profilaxia distrofiei la sugar şi copil", în bugetul Ministerului Sănătăţii şi Familiei, la titlul 20 "Bunuri şi servicii". 2. "pentru primele 4 luni ale anului curent sunt prevăzute unităţi sanitare, direcţiilor de sănătate publică, fonduri pentru asigurarea produselor nominalizate la lit.j) din alineatul precedent". Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Vă mulţumesc. Domnule deputat, un comentariu foarte scurt, vă rog. |
||||
|
|
Mulţumesc, doamnă preşedinte. Domnule secretar de stat, Ceea ce este sigur, este faptul că la Cluj nu a fost lapte praf în luna ianuarie pentru copii mici şi se pare că nici în această lună nu a fost cât ar fi trebuit. Aceasta este problema care trebuie rezolvată. Şi, de asemenea, cu toate că ministrul Sănătăţii, domnul Eugen Nicolăescu a spus că are cel mai mare buget ministerul din ultimii ani, la Cluj, deocamdată, nu se simte şi sunt aceleaşi probleme ca şi anul trecut, ba poate chiar mai mari. Mulţumesc. |
||||
|
|
Mulţumesc. |
||||
|
|
|
Din partea Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, domnul secretar de stat Mugur Crăciun, răspunde la încă două interpelări ale domnului deputat Ioan Munteanu. Acceptaţi răspunsuri mai pe scurt, domnule deputat? Vă rog mult. |
|
||
|
|
Domnul Mugur Crăciun: Doamnă preşedinte, Domnule deputat, Referitor la porcii importaţi, conform nomenclaturii combinate din tariful vamal de import al României, porcii importaţi se clasifică pe două categorii: o poziţie tarifară pentru porcii cu o greutate până la 50 kg (şi nu citesc toate cifrele codului respectiv) şi alte două poziţii tarifare pentru animalele vii, din specia porcine, cu o greutate de peste 50 kg. Din statistica vamală a anului 2005, la poziţia tarifară "Animale vii, porcine cu greutate până la 50 kg." s-a importat o cantitate de 3.194,1 tone carne în viu. Efectivul de porcine nu poate fi cunoscut cu exactitate, deoarece greutatea pe cap în viu poate oscila de la 25 până la 50 kg în cadrul acestei categorii. Deci, solicitarea dumneavoastră, care se referă la porcii în greutate până la 50 kg, înseamnă 3.194,1 tone. Vă mulţumesc. O a doua se referă la efectivele de bovine. Conform evidenţelor operative, la sfârşitul anului 2005, efectivul matcă de taurine, vaci şi juninci este de 1.733.888 capete la nivel de ţară, în judeţul Neamţ fiind recenzate 56.808 capete. În controlul oficial al performanţelor COP, în anul 2005, au fost cuprinse un număr de 101.870 capete vaci, iar în judeţul Neamţ, din acestea sunt 2.051 de capete. Numărul vacilor certificate ecologic în anul 2005, la nivel de ţară, a fost de circa 10.000 de capete; în judeţul Neamţ nu este, din păcate, înregistrat nici un producător agricol din acest sector ca având certificat ecologic. Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Vă mulţumesc mult de tot, domnule secretar de stat. |
||||
|
|
|
Deşi lucrările ar fi trebuit să le încheiem la ora 19,30, mai avem două răspunsuri la două interpelări, ale domnului deputat Florin Iordache. Răspunde din partea Ministerului Mediului, Pădurilor şi Apelor, doamna secretar de stat Lucia Ana Varga. |
|
||
|
|
Doamna Lucia Ana Varga (secretar de stat, Ministerul Mediului, Pădurilor şi Apelor): Mulţumesc. Interpelările domnului deputat se referă de fapt la măsurile pe care le ia Ministerul Mediului, Pădurilor şi Apelor privind reabilitarea şi consolidarea lucrărilor hidrotehnice pe cursurile de apă care străbat localitatea Vitomireşti şi, respectiv, localitatea Vultureşti şi Dobroteasca. Domnule deputat, pot să vă informez că referitor la gradul mare de colmatare a albiei pârâului Trepteanca, Direcţia Apelor Olt are în vedere realizarea în anul 2006 a unor lucrări de colmatare şi recalibrare a albiei în zonele critice. Referitor la eroziunea de mal produsă pe râul Dejasca, în urma viiturilor din 2005, Direcţia Apelor Olt va realiza lucrări de stabilizare a talvegului, albiei şi a malurilor cursurilor de apă în anul curent. Referitor la pârâul Sterpu, Direcţia Apelor Olt a analizat situaţia şi a constatat un grad de colmatare mare a albiei pârâului Sterpu, în localitatea Dobroteasca, care - aşa cum aţi spus şi dumneavoastră - a condus în unele cazuri la revărsări ale albiei. Direcţia Apelor Olt va executa în anul 2006 lucrări de decolmatare şi reprofilare a albiei pârâului Sterpu, în zona critică, pe o lungime de 500 metri, şi supraînălţarea malurilor cu materialul rezultat din decolmatare. Referitor la podul peste pârâul Cungra, situat pe drumul DN 67B - Drăgăşani-Piteşti, care prezintă degradări ale apărării de mal drept, sistemul de gospodărire a apelor Olt a atenţionat deţinătorul acestui pod, respectiv Compania Naţională "Autostrăzi şi drumuri naţionale" - Regionala Craiova, sector Olt, pentru efectuarea unor lucrări de reparaţii în vederea punerii în siguranţă a podului. Direcţia Apelor Olt va executa în 2006 lucrări de decolmatare pe pârâul Cungra, pe o lungime de 1km, în punctele cele mai critice. Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Vă mulţumesc. Domnule deputat, pe scurt, un comentariu. |
||||
|
|
Mulţumesc, doamna preşedinte. Vreau să-i mulţumesc doamnei secretar de stat pentru răspunsuri. Eu, prin cele două interpelări, asta am dorit, să atrag atenţia Ministerului Mediului, Pădurilor şi Apelor, că există două sau trei comunităţi, mai precis, în judeţul Olt care au nevoie de sprijinul ministerului şi mă bucur că doamna secretar de stat mi-a confirmat că aceste trei comunităţi vor beneficia de sprijinul din partea ministerului şi, implicit, direcţiilor ape - Vâlcea. Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Am avut astăzi o listă impresionantă de răspunsuri. Din situaţia pe care o am de la Guvern, un număr de 53, din care pentru 7 s-a solicitat amânarea pentru fundamentarea răspunsului. Din restul de 46, un număr de 15 s-au depus în scris, iar la 31 de interpelări s-a răspuns astăzi în şedinţa consacrată răspunsurilor orale la interpelări. Şi cu aceasta încheiem şedinţa de astăzi. Seara bună, tuturor. |
||||
|
|
Şedinţa s-a încheiat la ora 19,40. |
||||
![]() |





