Dezbateri parlamentare

Domnul Eugen Nicolicea:

Raportul subcomisiei de anchetă parlamentară privind cercetarea legalităţii retrocedării Castelului Bran şi a procedurii de scoatere la vânzare a acestuia.

Deci continuăm dezbaterile. Vă reamintesc că am trecut de faza dezbaterilor generale şi a discuţiilor de procedură data trecută, în care solicitaţi trimiterea proiectului de hotărâre la comisie, pe care am respins-o. Suntem la faza dezbaterilor pe fond.

Dacă doreşte cineva să ia cuvântul.

Vă rog, aveţi cuvântul pe procedură.

Domnul Mircea Valer Puşcă:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Eu reiterez întrebarea pe care am pus-o şi nu ştiu dacă dumneavoastră, având în vedere întrebarea pusă în şedinţa trecută, aţi informat Biroul permanent privind inclaritatea constituirii acestei subcomisii. Noi ne trezim cu un raport al unei subcomisii în discuţie în plen, în ciuda faptului că o astfel de prevedere, regulamentul nostru nu o are. Noi discutăm doar rapoarte de comisii, fie ele comisii de anchetă, care se înfiinţează în baza art.72, fie un raport al unei comisii speciale, care în baza unei solicitări poate să facă o astfel de anchetă.

Atâta vreme cât ceea ce o parte a comisiei a discutat şi a formulat n-a fost supus plenului întregii comisii, noi nu putem să discutăm un raport al unei subcomisii. Comisia, în plenul său, nu a dat vot pentru sau împotriva acestui raport. Cu alte cuvinte, comisia ai căror membri sunt reprezentanţii partidelor reprezentate în Parlament, membrii acelei subcomisii nu şi-au spus un punct de vedere şi nici n-au trimis plenului spre discuţie acel raport.

Cu alte cuvinte, noi ne aflăm în situaţia în care dezbatem în procedură, un act care conform Regulamentul Camerei Deputaţilor nu este în sarcina plenului. Până când această problemă nu este rezolvată pe procedura corectă, orice decizie luată de Parlament este lovită de prevederile regulamentare şi de aceea este intervenţia mea pe procedură, pentru că un vot al nostru poate să vicieze rezultatul la care bănuiesc că şi membrii comisiei şi membrii subcomisiei, dar toţi deputaţii se aşteaptă.

Vă mulţumesc.

Domnul Eugen Nicolicea:

Da. Vă mulţumesc.

Se pare că nu avem un dialog, avem fiecare monologul său.

Deci, eu data trecută v-am indicat ca temei legal Hotărârea nr.6 publicată în Monitorul Oficial nr.134 din 23.II.2007, unde scrie foarte clar, vă rog să memoraţi ceea ce vă spun acum şi să verificaţi: "Hotărâre privind încuviinţarea pornirii unei anchete parlamentare de către Comisia pentru cercetarea abuzurilor, corupţiei şi pentru petiţii, în vederea cercetării legalităţii retrocedării Castelului Bran şi a procedurii de scoatere la vânzare a acestuia, în temeiul art.64 alin.(4) din Constituţia României, republicată, şi art.59 pct.14 şi art.71 din Regulamentul Camerei Deputaţilor.

Acesta este temeiul, da? Ce mai este de clarificat?

Domnul Mircea Valer Puşcă::

Domnule preşedinte de şedinţă, îmi pare bine că citiţi hotărârea plenului adoptată. Acolo se vorbeşte de comisia de specialitate. Noi avem raportul unei subcomisii, a cinci membri din acea comisie. Nu discutăm raportul comisiei. Or, plenul a însărcinat comisia să ne trimită raportul.

Domnul Eugen Nicolicea:

Vă mulţumesc.

Vă citesc art.2 din aceeaşi hotărâre şi nu vă mai dau cuvântul pe această temă. Vă rog să citiţi hotărârea respectivă.

"Art.2. ancheta va fi efectuată de o subcomisie formată din cinci membri, conform configuraţiei poziţiei iniţiale a Camerei Deputaţilor, are un birou compus din preşedinte, vicepreşedinte şi secretar."

O aveţi la dispoziţie, este în Monitorul Oficial. Vă rog s-o citiţi.

Cât priveşte...

Domnul Mircea Valer Puşcă (din bancă):

Ancheta, nu raportul.

Domnul Eugen Nicolicea:

Cât priveşte discutarea în Biroul Camerei Deputaţilor, în Biroul permanent al Camerei Deputaţilor s-a dispus trecerea de la pct.8 la pct.4. Biroul nu a luat nici un fel de decizie asupra a ceea ce aţi solicitat dumneavoastră.

Eu nu aveam nici o obligaţie să informez în legătură cu acest lucru. Dacă aveaţi dumneavoastră de solicitat ceva n-aveaţi decât s-o faceţi către Birou.

Domnule Marton Arpad, vă rog.

Domnul Márton Árpád-Francisc:

Domnule preşedinte,

Îmi pare rău că domnul vicepreşedinte Bolcaş nu este în sală.

În Biroul permanent, eu am ridicat o problemă când a fost propusă această modificare de la pct.8 la pct.4, eu am ridicat o problemă procedurală. Dumneavoastră aţi invocat de mai multe ori că pentru această situaţie se aplică doar prevederile regulamentului, dincolo de art.84.

Vă citesc încă o dată art.95, care este exact în intervalul despre care dumneavoastră aţi spus că numai aceste articole se aplică: "Proiectele de legi, propunerile legislative, precum şi proiectele de hotărâri ale Camerei prevăzute la art.94...", art.94 prevede tot setul de hotărâri, "...se trimit de îndată de Biroul permanent spre dezbatere şi avizare comisiilor permanente competente, cu respectarea prevederilor art.92, după caz."

Toate articolele pe care le-am citit la care face trimitere se găsesc dincolo de art.84, în intervalul articolelor care se aplică. Această hotărâre, acest proiect de hotărâre nu a fost trimis nici Comisiei juridice, deşi are implicaţii juridice - tot raportul se bazează pe trei greşeli fundamentale din punct de vedere juridic - şi nici Comisiei pentru cultură, deşi vizează un monument istoric, deci domeniul care aparţine Comisiei pentru cultură.

Ca atare, am propus să nu votăm această modificare. Domnul Bolcaş a avut o altă susţinere, că tocmai de aceea trebuie s-o punem pe pct.4, ca să fac eu aici această propunere şi să decidem retrimiterea, adică sesizarea acestor două comisii cu acest raport.

Dacă ar fi aici domnul Bolcaş ar putea să mă susţină că într-adevăr asta s-a întâmplat azi la Biroul permanent.

Domnul Eugen Nicolicea:

Domnul deputat Dumitriu, de la Partidul Conservator. Vă rog frumos. Apoi, domnul deputat Mohora, de la Partidul Social Democrat.

Domnul Dragoş Petre Dumitriu:

Domnule preşedinte,

Situaţia este foarte clară şi nu înţeleg... Sunt nişte artificii de formă care se încearcă, dar fără temei. Pentru că, în fond, plenul a votat ceea ce avea dreptul, şi anume, o anchetă parlamentară. Cererea Grupului P.R.M. a fost adresată Comisiei pentru cercetarea abuzurilor. Comisia pentru cercetarea abuzurilor a delegat o subcomisie, deci ideea nu a fost a plenului, de a crea această subcomisie, ci de a încuviinţa o anchetă parlamentară şi o subcomisie, la solicitarea Comisiei pentru cercetarea abuzurilor. Faptul că apare sau nu cuvântul "raport" în dreptul anchetei este..., nici măcar de formă nu pot să-i spun. Pentru că, altfel, ce am mai vota noi în plen, o anchetă pur şi simplu care să nu ajungă la un rezultat sub forma unui raport, sau ce?

Putem interpreta ca atunci rezultatul anchetei, hai să fie direct o lege de desfiinţare a acelei hotărâri de retrocedare. Şi putem face şi formula asta dacă se insistă.

Mulţumesc.

Domnul Eugen Nicolicea:

Da. Domnule preşedinte Mohora, vă rog.

Urmează domnul Merce, din partea Partidului România Mare.

Domnul Tudor Mohora:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

pentru mine este foarte clar că nu argumentele regulamentare sau de fond sunt cele mai tari în demersul pe care colegii noştri îl fac în faţa plenului, ci dorinţa lor de a trage de timp, de a amâna discutarea şi finalizarea acestui raport în plenul Camerei Deputaţilor.

Eu aş vrea să reamintesc, pentru că am mai discutat aceste lucruri, s-a pus problema şi la şedinţa trecută, dacă acest raport al subcomisiei..., pentru că vă reamintesc, este cutuma Camerei Deputaţilor că toate comisiile care au iniţiat anchete nu s-au dus ele în întregul lor ca să ancheteze, ci şi-au stabilit printr-o hotărâre a Camerei o subcomisie care a făcut ancheta, apoi comisia în ansamblul său a luat în discuţie şi a aprobat sau nu trimiterea raportului către plen după dezbaterile, evident, în fond. Aşa s-a procedat şi în legătură cu acest raport al acestei subcomisii. După ce onorabilii colegi, cei cinci, care au făcut ancheta, au scris raportul, l-au adus şi l-au inclus pe ordinea de zi a şedinţei comisiei, care în întregul său a dezbătut, a adoptat acest proiect de raport şi de hotărâre şi apoi le-au trimis la plen.

Sigur, eu am explicat şi data trecută că ar fi fost greşit ca să punem, este acolo antetul Comisiei pentru cercetarea abuzurilor, corupţiei şi pentru petiţii, dar ar fi fost greşit ca să raporteze plenului Camerei întreaga comisie, pentru că, în fond, colegii care au lucrat, cei care au anchetat au obligaţia regulamentară, politică şi morală să informeze Camera în legătură cu ceea ce au constatat.

De aceea, stimate domnule preşedinte, eu cred că acest subiect care revine şi, iată, cred că a treia sau a patra oară revine în discuţie, este deja un subiect care începe să ne consume din timpul de lucru al Camerei Deputaţilor, el nu este serios şi nu mai poate fi, după părerea mea, utilizat pentru a întinde la nesfârşit dezbaterile. Domnul deputat, domnul coleg Marton Arpad a spus ceva în legătură cu faptul că ar fi trebuit să se sesizeze Comisia juridică şi Comisia pentru cultură.

Stimaţi colegi, tot aşa, vă reamintesc, niciunul dintre rapoartele unor comisii de anchetă, care au fost pornite de unele comisii permanente, nu s-au supus aprobării sau avizării altor comisii permanente. Dar, având în vedere faptul că noi am depus acest raport în data de 9 iunie a.c., era posibil, pentru că a intrat, bineînţeles, la toţi deputaţii raportul şi proiectul de hotărâre, dacă vreuna dintre comisii, nu numai cele două care au fost aici enunţate, ar fi avut observaţii de fond sau de formă, fără îndoială că ar fi putut, în termenul regulamentar, să le transmită comisiei noastre, noi le-am fi discutat şi am fi adoptat măsurile pe care vi le-am fi precizat şi v-am fi informat aici.

Din păcate, acest lucru nu s-a întâmplat. Practic, colegii care acum, repet, într-o procedură evidentă de tragere de timp, invocă tot felul de argumente şi născocesc tot felul de argumente în faţa dumneavoastră, doresc să nu se ajungă la votarea acestui proiect de hotărâre în plenul Camerei Deputaţilor.

Cam acestea erau problemele pe care doream să vi le explic şi să vi le pun în faţa dumneavoastră. Şi, zău, sigur, până la urmă, tot prin vot se va tranşa această problemă.

Eu cred, şi fac un apel la colegii care evident au interese politice pentru a nu lăsa să treacă acest proiect de hotărâre ...

Domnul Marcu Tudor (din sală):

Nu numai politice.

Domnul Costache Mircea (din sală):

Evident, politico-financiare.

Domnul Tudor Mohora:

... să invoce, eventual, alte argumente, să nu le repete pe aceleaşi la nesfârşit, pentru că nu facem aici, eu ştiu, repetiţie absurdă a dezbaterilor.

Mulţumesc.

Domnul Eugen Nicolicea:

Domnul Merce, din partea Partidului România Mare.

Domnul Ilie Merce:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Constat cu regret că unii colegi insistă prea mult pe lucrurile mărunte şi nu sunt capabili sau nu vor, nu ştiu din ce interese, să înţeleagă lucrurile pe fond.

Vă spun încă o treabă: pentru unii dintre noi se creează un precedent foarte periculos, că aprobarea în plenul Parlamentului a acestei anchete a subcomisiei, a raportului şi a proiectului de hotărâre va crea precedente periculoase pentru situaţia lor şi din cauza aceasta e atâta zbatere fără să vină nimeni cu un argument de fond. Păi, ce suntem noi aici? Ce ne interesează?

Până la urmă, dacă este vorba să judecăm lucrurile, ne interesează fondul, rezultatele. Comisia şi-a făcut datoria cu onestitate şi în spiritul mandatului încredinţat de plenul Camerei, în spiritul legilor, a constatat o realitate incontestabilă şi veniţi dumneavoastră, acum, să ne ţineţi până la Paşte, aşa, cu fel de fel de chichiţe avocăţeşti.

Eu sunt de acord cu susţinerea domnului deputat Mohora, preşedintele comisiei, să sistăm dezbaterile generale la acest punct şi s-o trecem la vot final.

Domnul Eugen Nicolicea:

Vă mulţumesc.

Din partea Partidului Democrat, domnul deputat Gonţea Ion.

Dumneavoastră urmaţi după aceea.

Domnul Ion Gonţea:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Aş vrea mai întâi să fac o mărturisire în faţa dumneavoastră: sunt un om care m-am născut la poalele acestui castel.

Vreau să vă spun următorul lucru: acest castel a fost construit prin efortul comunităţii braşovene şi a celor din zona respectivă. Acest castel, domnule coleg, vă rog frumos, că habar n-aveţi despre ce se discută aici, acest castel, în 1920, a fost donat reginei Maria, în consideraţia persoanei sale. Acest castel, atunci când regina Maria a dispărut, normal trebuia să se întoarcă la comunitatea braşoveană, pentru că ea l-a construit, ea l-a întreţinut vreme de 700 de ani.

Mai mult decât atât, Ministerul Culturii şi Cultelor n-a avut capacitatea şi dorinţa şi implicarea de a face actul de restituire el, acest minister. Făcea referire colegul Uioreanu, data trecută, că acest domn Niţulescu, care a fost secretar de stat şi acum este secretarul general al ministerului, este PD-dist. Nu, este PNL-ist sadea! Şi vă spun eu, că acest secretar de stat, în cârdăşie cu directorul castelului, actual, Bran, au pus la cale restituirea ilegală a acestui castel.

De ce Ministerul Culturii şi Cultelor nu a avut, repet încă o dată, dorinţa şi puterea de a face actul de restituire? L-a lăsat pe un "neica nimeni", un directoraş de castel, care habar nu avea, nici cunoştinţe, nici nimic, care şi-a cumpărat prin acest act, în continuare, postul lui de director.

Şi noi ne cramponăm aici de câteva acte procedurale şi spunem: haideţi să dăm înapoi la Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi?! Nu s-a mai pomenit aşa ceva, un raport întocmit de o comisie specializată a Parlamentului să facă un astfel de rapt.

Vă rog din suflet, haideţi să votăm, să redăm castelul comunităţii braşovene, nu comunitatea braşoveană să dea cum vrea cineva milioane de euro, pentru a-şi răscumpăra un bun care i se cuvine prin naşterea sa.

Eu fac apel la dumneavoastră să luaţi în consideraţie aceste elemente şi să votăm ca atare, repet, respectând voinţa şi dorinţa comunităţii braşovene.

Vă mulţumesc. (Aplauze)

Domnul Eugen Nicolicea:

Vă mulţumesc.

Suntem la dezbaterea pe fond, dezbatere care a fost întreruptă de intervenţii pe procedură.

Deci, domnul deputat Mihăiţă Calimente.

Şi dumneavoastră, imediat, la rând.

Domnul Mihăiţă Calimente:

Domnule preşedinte,

Sigur că antevorbitorul meu a adus aici nişte argumente. Eu, asemenea inepţii, n-am mai auzit niciodată. Să vorbeşti după ureche este foarte uşor. Să spui că te-ai născut la poalele castelului şi să nu şti despre ce e vorba, este însă foarte grav.

Domnul Eugen Nicolicea:

Sunt obligat să intervin şi să vă rog să nu folosiţi cuvinte injurioase la adresa colegului.

Domnul Mihăiţă Calimente:

Eu n-am folosit niciun cuvânt injurios. Vă dau textul, ca să vedeţi despre ce este vorba, dacă vreţi.

Deci, în 1920, acest castel care, într-adevăr, a fost ridicat de cavalerii teutoni (Vociferări din partea Grupului parlamentar al P.R.M.), a fost donat. Ştiţi ce înseamnă donaţie, da? Drept de proprietate. N-a fost dat în folosinţă. A fost donat reginei Maria. El era într-o stare deplorabilă. Era o ruină. Aşa cum toate fortificaţiile oraşului Braşov şi toate turnurile oraşului Braşov au dispărut, începând de la 1900 încoace, aşa ar fi dispărut şi castelul Bran dacă nu era regina Maria, care a investit în acest castel şi care a locuit în acest castel.

Domnului Merce, care este atât de preocupat de legalitate, vreau să-i arăt documentele înaintaşilor domniei sale, cum au confiscat aceştia proprietăţi: noaptea, ca hoţii, în 24 de ore, cu toate bunurile dinăuntru. Unde sunt aceste bunuri, domnule Merce? (Vociferări din partea Grupului parlamentar al Partidului România Mare.)

Vă aduceţi aminte numai ce vreţi, pe sărite şi când vreţi. V-am mai spus o dată: faceţi cel mai mare rău României, atunci când puneţi Casa Regală a României pe acelaşi picior cu toţi tâlharii care au furat case prin România. Pentru că imaginea României este dată şi de imaginea Casei Regale. Carol I, când a venit în România, a avut o avere de 5 milioane mărci aur, domnule deputat.

Domnul Marcu Tudor (din sală):

Regele este cel mai mare tâlhar, că l-am îmbogăţit noi.

Domnul Mihăiţă Calimente:

Asta aţi învăţat dumneavoastră din istoria lui Roller.

Domnul Eugen Nicolicea:

Vă rog să nu dialogaţi cu sala.

Domnul Mihăiţă Calimente:

Istoria lui Roller nu mai este de mult valabilă, domnule deputat.

Vă mulţumesc.

Domnul Eugen Nicolicea:

Vă mulţumesc.

Deci, domnul deputat Gabor. Urmează domnul deputat Marton Arpad.

Domnul Gheorghe Gabor:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Sincer să fiu, concluziile raportului redactat de subcomisie nu mă surprind în mod deosebit, pentru că este redactat de oameni care nu au profesiuni juridice, de aceea s-au făcut trei mari greşeli.

M-a surprins în mod cu totul neplăcut afirmaţia făcută de un antevorbitor specialist în drept, care a susţinut că, în momentul în care regina Maria a decedat, castelul ar fi trebuit să se întoarcă la statul român. Sigur, se putea face acest lucru dacă în actul de donaţie s-ar fi prevăzut că, după decesul reginei Maria, acest castel urmează să se reîntoarcă în proprietatea statului. Cum însă în acest act de donaţie nu s-a prevăzut o asemenea clauză, nici susţinerea distinsului nostru coleg jurist nu poate să fie reţinută de către domniile voastre.

Mă refer, însă, la trei aspecte fundamentale reţinute în raportul subcomisiei: şi un prim aspect se referă la faptul că, înainte de restituire, imobilul nu a fost scos din proprietatea publică şi trecut în proprietatea privată a statului, pentru ca restituirea să fie făcută în mod legal.

Am Legea nr.10/2001 şi în tot cuprinsul acestei legi nu se prevede o asemenea dispoziţie, ci dimpotrivă. Permiteţi-mi să dau citire unor scurte paragrafe: "în sensul prezentei legi - adică a Legii nr.10/2001 - prin imobile preluate în mod abuziv se înţelege..." şi se face o enumerare a tuturor imobilelor preluate în mod abuziv. La lit. h): "orice alte imobile preluate de stat cu titlu valabil" - deci, şi imobilele preluate cu titlul valabil - astfel cum este definit în art.6 alin.(1) din Legea nr.213/1998, lege despre care se face vorbire în raportul subcomisiei. La destinaţie este vorba de Anexa nr.2 din această lege şi am să mă refer şi la anexa nr.2, pentru ca lucrurile să fie lămurite pe deplin din punct de vedere juridic.

La pct.2 de la art.2 spune "persoanele ale căror imobile au fost preluate fără titlu valabil îşi păstrează calitatea de proprietar avută la data preluării, pe care o exercită după primirea deciziei sau a hotărârii judecătoreşti de restituire, conform prevederilor prezentei legi".

Ce înseamnă acest lucru? Acest lucru înseamnă că un bun preluat în mod abuziv de către stat, furat de către stat fostului proprietar, este considerat de lege că a rămas în proprietatea fostului proprietar, iar statul este un deţinător ilegitim, a fost un deţinător ilegitim al bunului respectiv. Prin urmare, nu mai era necesară scoaterea bunului respectiv din proprietatea publică a statului pentru a fi trecut în proprietatea privată mai înainte de restituire. Nu era necesar acest lucru, pentru că statul este considerat ca nefiind proprietar, potrivit textului de lege pe care eu l-am citit mai înainte.

De aceea, raportul este greşit sub acest aspect. Şi pentru ca să nu rămână nicio îndoială cu privire la susţinerea mea, trec la Anexa nr.2 a Legii nr.10/2001, anexă care spune aşa: lista imobilelor ce intră sub incidenţa art.16 din Legea nr.10/2001, republicată. Şi la pct.4 "imobilele ocupate de instituţii culturale: teatre, opere, biblioteci, muzee". Castelul Bran a fost muzeu. Iată, deci, că sub acest aspect, prima poziţie a raportului subcomisiei este mai mult decât criticabilă. Este nelegală. Deci, noi va trebui să adoptăm un raport nelegal. Ne vom face de minune.

O a doua susţinere din raport, care este la fel de nelegală, se referă la faptul că statul, având drept de preemţiune, poate să participe, aşa cum se spune în raport, ar avea dreptul de a evalua un şir nesfârşit de corespondenţe cu un număr nedeterminat de potenţiali cumpărători, deşi, conform legii române, dreptul de preemţiune al statului constă doar în dreptul acestuia de a avea prioritate la vânzare la preţ şi în condiţii egale. Acesta este dreptul de preemţiune pe care îl poate avea oricine, inclusiv statul. Deci, susţinerile făcute în raport, sub acest aspect, sunt nelegale.

Şi, în sfârşit, o ultimă situaţie din raport, care este la fel de nelegală, se referă la relaţiile personale dintre membrii familiei prinţesei Ileana. Stimaţi colegi, potrivit Legii nr.10/2001, din care am citit mai înainte, proprietarul, fostul proprietar, rămas proprietar prin efectul legii, poate să facă cerere de restituire a imobilului. Dacă proprietarul este decedat, moştenitorii lui au acest drept şi primesc imobilul în natură sau despăgubire numai aceia dintre moştenitori care au formulat cereri în acest sens. Cei care nu au formulat o asemenea cerere nu vor primi niciodată răspunsul, nu vor primi niciodată despăgubirea sau nu vor primi niciodată cotă din imobil. Prin urmare, insistând ca doi dintre moştenitori, care nu au făcut cerere de restituire a imobilului să primească, subcomisia persistă într-o gravă greşeală juridică.

De aceea, acest raport nu va trebui să fie votat de noi, pentru că vom greşi sub aspect juridic. Acesta este punctul de vedere al Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal, pe care eu l-am susţinut astăzi.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Domnul Eugen Nicolicea:

Vă mulţumesc.

Domnul Marton Arpad.

Domnul Marton Arpad Francisc:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor,

Chiar am şi fost invocat.

În primul rând, trebuie să vă spun un lucru. Stimaţi colegi, ne place, nu ne place, conform Constituţiei şi regulamentului nostru, noi suntem obligaţi să avem o activitate conformă cu acest regulament.

Când am citat eu art.95 din regulament, atunci, şi l-am şi citit exact, nu se poate interveni de la acest microfon şi a se spune "oameni buni, nu trebuie să ne ţinem de regulament, este o chichiţă, lăsăm Regulamentul". Nu se poate.

Dacă am avea doar un raport, stimaţi colegi, un raport care în Cap.5, 6 şi 8 are mari probleme, unele juridice, altele de logică, unele chiar de ortografie, dar acelea se pot corecta uşor, atunci n-aţi fi avut această obligativitate din art.95. numai că ne aflăm în situaţia în care dumneavoastră vreţi să aprobăm o hotărâre, căreia i se aplică art.95. Mai ales că această hotărâre are mari hibe.

Vă citesc art.5: "Guvernul şi celelalte autorităţi sesizate cu hotărârea Camerei Deputaţilor şi cu raportul subcomisiei de anchetă parlamentară au obligaţia ca în termen de 30 de zile să prezinte Biroului permanent al Camerei Deputaţilor un raport asupra modului în care au fost realizate măsurile aprobate de Camera Deputaţilor".

Ştiţi, printre altele, cine a fost sesizat cu acest minunat raport? Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Adică, în 30 de zile, să dea un raport Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în faţa Biroului permanent? Ce a rezolvat din ceea ce aţi propus dumneavoastră? Adică, să ia nişte decizii. Bun.

Mai mult, art.3 trimite la Constituţie: "Camera Deputaţilor va sesiza, în conformitate cu art.146 alin. (e) din Constituţie, Curtea Constituţională". Bravos! Ce zice acest alineat? "Soluţionează conflictele juridice de natură constituţională dintre autorităţile publice."

Stimaţi colegi, în raportul dumneavoastră nu ziceţi niciun cuvânt despre astfel de conflicte, dar în momentul când am aproba această hotărâre, atunci, da, ar exista un conflict de constituţionalitate între Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Camera Deputaţilor.

Vă mulţumesc. Ca atare, această hotărâre trebuie să ia drumul normal al parlamentarismului, trebuie să fie sesizate comisiile care au în activitate aceste domenii: Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi şi Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă.

Domnul Eugen Nicolicea:

Vă mulţumesc.

Din partea Grupului parlamentar al P.R.M. sunt doi vorbitori. Doamnele, întâi, vă rog frumos.

Doamna Lia Olguţa Vasilescu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Cred că cel mai bine ar fi până la urmă să trecem la vot, pentru că de câteva zile nu facem altceva decât să discutăm dacă este legală o hotărâre a Parlamentului sau nu, uitând un lucru, şi anume ce spun reprezentanţii puterii pe la colţuri, pentru că nu au curajul să recunoască aici, de la această tribună, că din punct de vedere juridic, retrocedarea acestui castel a fost de la cap la coadă ilegală.

Ceea ce vrea să fie mascat ca o găinărie, este de fapt un jaf colosal şi, bineînţeles, aşa cum se întâmplă de fiecare dată, tot statul român pierde.

V-aş ruga să nu-i mai lăsaţi, domnule preşedinte, pe toţi să vină aici să bată câmpii fără să ştie despre ce este vorba. Am auzit şi de cavalerii teutoni, am avut tot felul de variante aici cu care ne-am distrat copios, şi dacă am merge pe logica domnului Calimente, eu aş ruga-o şi pe doamna Anca Petrescu să vină să revendice Casa Poporului. Este foarte simplu: domnia sa a proiectat-o, domnia sa a lucrat la Casa Poporului, şi dacă tot nu mai contează investiţiile pe care le face statul român în asemenea clădiri, aşa cum este şi cazul Branului, atunci care ar fi problema, ca doamna Anca Petrescu să devină proprietar la Casa Poporului?!

Asta mi se pare că este logica pe care merg reprezentanţii puterii. Şi am impresia că ne ia în bătaie de joc. Deci, rugămintea ar fi să trecem peste aceste, nici nu ştiu, amuzamente pur şi simplu şi să ajungem la vot, să încercăm să redăm patrimoniului naţional acest castel.

Vă mulţumesc.

Domnul Eugen Nicolicea:

Da, vă mulţumesc. Imediat o să vă dau dreptul la replică.

Vă rog, domnul deputat Ilie Merce.

Deci, sunt mai mulţi înscrişi la cuvânt. Vă rog să nu vă impacientaţi, domnul şi doamna secretară notează deputaţii în ordinea înscrierii şi vor vorbi toţi.

Domnul Ilie Merce:

Domnule preşedinte, pot să iau cuvântul?

Domnul Eugen Nicolicea:

Aveţi cuvântul, vă rog.

Domnul Ilie Merce:

Continuă să mă surprindă habotnicia unor colegi, căutând să scoată în evidenţă fel de fel de fantezii creatoare pe marginea acestui raport, fel de fel de chichiţe.

Trag concluzia de aici că unora le-a intrat cuţitul la oase, domnule. Nu înţeleg de ce teama, de ce frica de constatările finale ale unor organe abilitate, pentru că noi asta dorim, asta propunem prin hotărâre, ca nişte organe abilitate ale statului să verifice dacă a fost retrocedat legal sau ilegal, procedurile de scoatere la vânzare au fost legale sau nu. Ce atâta tevatură? Să lăsăm şi pe urmă, dacă cei abilitaţi se pronunţă, ne lămurim şi unii şi alţii despre ce este vorba.

Este vorba aici, că asta ne mână pe noi în luptă uneori, se pare că este vorba şi de ceva şpagă, pe care au luat-o unii dintre noi (Voci din sală: ...de la P.R.M...) de la P.R.M., evident, păi da ce! - mai ales că acum, stimaţi colegi, o să vă spun un lucru pe care nu cred că-l cunoaşteţi: mai avem un castel prin judeţul Hunedoara de cedat. Se caută cumpărători, şpăgari. Asta vreţi, domnilor colegi?!

Vă mulţumesc.

Domnul Eugen Nicolicea:

Vă mulţumesc.

Domnul Călian. Urmează domnul Sireţeanu. Apoi drept la replică, la domnul Calimente. Şi domnul deputat Puchianu, care este şi preşedintele subcomisiei, şi domnul deputat Mohora, care este preşedintele comisiei.

Aveţi cuvântul, domnule deputat.

Domnul Petru Călian:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

De foarte multe ori ne plângem şi spunem că Parlamentul României nu are credibilitate în faţa electoratului şi în faţa poporului român, în general.

Este adevărat şi se şi justifică această neîncredere. Haideţi să încercăm să nu mai facem lucruri trăsnite şi astăzi, şi aşa cum în urmă cu circa doi ani am dat sau a fost doar o tentativă, pentru că Curtea a respins această lege, mă refer evident la acele păduri care trebuiau să fie date Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, Înalt Prea Sfinţiei Sale Pimen. A fost o mare gafă, s-a încălcat Constituţia.

Acest bun, care este un bun de interes naţional şi ştim cu toţii acest lucru, ar urma să-l pierdem. La fel cum, de exemplu, în municipiul Cluj-Napoca am pierdut aproape întreg centrul istoric. Până când?

Ar fi bine să stăruim puţin mai mult şi, când vorbim de bunuri de interes naţional, să fim puţin mai atenţi, să fim puţin mai rezervaţi şi, dacă găsim soluţii, să le aplicăm, astfel încât aceste bunuri să rămână cu destinaţia pe care o au şi acum.

Pe cale de consecinţă, haideţi, să nu mai greşim şi să ne recâştigăm credibilitatea în faţa cetăţenilor.

Vă mulţumesc.

Domnul Eugen Nicolicea:

Conform. 149 alin. (2): "Când un deputat solicită cuvântul pentru probleme de procedură sau pentru dreptul la replică, preşedintele este obligat să-i acorde cuvântul imediat". Prin urmare, domnul Calimente are dreptate, îl invit la microfon.

Domnul Mihăiţă Calimente:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Sigur că, aşa cum colega noastră spunea, fiecare spune ce crede. Eu însă nu spun ceea ce cred, spun ceea ce am citit. Pentru că, dacă spunem ceea ce credem, ajungem exact la concluziile pe care le au reprezentanţii Partidului România Mare.

Eu le recomand să citească, dacă nu au înţeles despre ce este vorba.

Domnul Marcu Tudor (din sală):

Care e procedura, domnule preşedinte?

Domnul Mihăiţă Calimente:

Este dreptul la replică, domnule Tudor!

Domnul Marcu Tudor (din sală):

A zis de procedură!

Domnul Mihăiţă Calimente:

De unde procedură? E drept la replică!

Şi vreau să vă spun că, după ce veţi citi şi vă veţi lămuri, cred că vă veţi schimba punctul de vedere, pentru că ceea ce susţineţi astăzi nu are nicio legătură cu epoca în care trăim, are legătură cu totul şi cu totul cu altceva şi cu altă epocă, care a apus de mult, din păcate.

Domnul Costache Mircea (din sală):

Să dăm tot atunci, nu numai Bran, şi Romtelecom, şi Alro!

Domnul Eugen Nicolicea:

Vă mulţumesc.

Domnul Marcu Tudor (din sală):

Drept la replică!

Domnul Eugen Nicolicea::

Art. 149 alin. (4): "Un deputat poate cere dreptul la replică în situaţia în care, la adresa sa, în acel moment al dezbaterilor, s-au făcut afirmaţii incorecte sau ofensatoare de la microfonul Camerei Deputaţilor. Dreptul la replică va fi formulat într-un mod care să nu genereze un nou drept la replică". Vă rog.

Domnul Marcu Tudor:

Întâi, că nu-mi place să iau cuvântul în replică, pentru că noi avem interesul să oprim odată toată această debandadă, tevatură, minune, care i-a apucat brusc pe pnl-işti şi pe udmr-işti, singurii din tot Parlamentul care susţin interesele a doi-trei oameni, acuzaţi de impostură, atunci când au solicitat acest castel!

Să susţinem interesele unui ministru, care de la bun început a fost doritor să cedeze acest castel, dar nu a avut curaj să ia măsură în Guvern, nici în minister, şi l-a trimis pe un directoraş acolo, care şi-a arogat nişte drepturi pe care nu le are - şi din cauza aceasta a fost specificat în raport.

Tot ce ziceţi în plus, domnilor, nu ne face decât să constatăm din nou că PNL-ul, de la bun început, de 17 ani de când s-a înfiinţat, un singur scop a avut: să pună mâna cât mai mult pe averile statului, prin diferiţi interpuşi!

Aduceţi-vă aminte ce a făcut Stoica, atunci când a fost ministrul justiţiei! Care a dat nişte măsuri în justiţie, pe care şi eu le-am trăit, după 11 ani de proces, timp în care un imobil cumpărat de stat, dar justiţia pnl-istă a făcut raptul pe care îl acuzăm toţi în justiţie, şi a cedat fără nicio justificare imobilul cumpărat în condiţii legale de stat, cu bani. Şi bineînţeles că banii nu i-a dat înapoi!

Deci, acest rapt, pur şi simplu, dacă ştiu mulţi ce înseamnă asta, a caracterizat în continuare PNL-ul, care îşi face şi un motiv de mândrie, spunând că: "Noi vrem liberalizare! Să se dea înapoi! Să se facă!"

S-au dat înapoi cu japca, cu jaful, de cele mai multe ori, necorect! Numai pentru că au avut interese nişte case de avocatură, cu soţiile caselor de avocatură! Ca să fiu mai explicit, să nu mai râdeţi de mine!

UDMR-ul are şi el un interes foarte mare! Pentru că, dacă se va deschide Cutia Pandorei, cu cercetarea ilegalităţii unor cedări, cum este atât de evident că este ilegală această cedare, că numai un descreierat poate să socotească faptul că este legală, UDMR-ul se teme ca nu cumva să se pună în discuţie alte retrocedări, la care nu avea dreptul nicio clipă şi pe care şi le-a însuşit fără să aibă nicio justificare!

Din cauza aceasta, aceste două segmente, reprezentate prin trei oameni... Nu sunteţi UDMR-ul, domnule, şi nu vă pronunţ numele, ca să nu vă dau dreptul la replică! Nu reprezentaţi UDMR-ul! UDMR-ul este o comunitate foarte mare, nu e unul singur din Parlamentul ăsta, cu nişte interese foarte puternice! Aceşti trei oameni, eu îi acuz de interese, într-un fel, direct sau indirect, conştient sau inconştient, făcându-se exponentul unor dorinţi, evident, de jaf! Împreună cu cei trei sau câţi sunt, aşa-zişi moştenitori ai unui bun care nu a aparţinut niciodată nici măcar reginei!

Deoarece - a avut dreptate domnul care a luat cuvântul înainte ca jurist - acest castel nu a fost cedat aşa, din plăcerea de a-i face o bucurie reginei, ci pentru ca ea să poată gestiona nişte bani ai statului, că nu a dat nimic din buzunarul ei, nu fiţi naivi, niciodată nu a dat nimeni nimic din buzunarul lui, tot din banii ţării, dar să poată gestiona acest mod de a pune castelul în condiţii, din nou, de funcţionare, că era în paragină. Deci, ea nu a făcut nimic, decât să primească acest bun, să gestioneze banii pe care i-a băgat statul român în reparaţiile castelului, după care nu mai avea nicio calitate, este atât de evident! Pentru că nimeni nu s-a bucurat, odată, să dea castele, bucurii, palate, aşa, că îmi plăcea mie de ochii ei albaştri!

Ne prefacem că nu cunoaştem realitatea!

Domnul Eugen Nicolicea:

Vă mulţumesc. Vă rog să vă opriţi.

Domnul Marcu Tudor:

Domnule preşedinte,

am rugămintea, şi pe mine m-aţi lăsat mult, acum nu vă acuzam dacă mă întrerupeaţi, dar vă rog să întrerupeţi toată această discuţie, pentru că este evidentă tenta pe care o dau 3 oameni din PNL şi UDMR, împotriva a 470 sau câţi or fi rămas de membri ai Parlamentului, care sunt de o cu totul altă părere. Mai ales dacă ar fi pertinenţi în ce afirmă! Dar ne e şi nouă jenă de chichiţele alea copilăreşti, care fac la un moment dat ca un avocat să spună ceva, un procuror să spună invers şi amândoi să aibă dreptate în faţa judecătorului, care nu mai ştie ce să spună! Până la urmă, o să spună, ca Solomon, că: "Şi tu ai dreptate! Şi tu ai dreptate!"

Nu ne luăm după chichiţe avocăţeşti! Sunt sigur că dacă domnului Sergiu Andon îi dăm cuvântul acum, scoate din alb negru în cea mai frumoasă ipostază! Pentru că asta e meseria domniilor lor! Dar noi nu trăim din meseriile noastre în Parlament!

Ca atare, vrem să ne punem votul în totalitate cu conştiinţa împăcată, că am făcut exact ce trebuie pentru poporul român! Nu pentru trei impostori, susţinuţi de doi, trei: un ministru liberal, care a avut interes particular, şi încă vreo 2-3 udmr-işti, care se tem de ce ceea ce v-am zis adineaori!

Vă mulţumesc. (Aplauze ale deputaţilor PRM.)

Domnul Eugen Nicolicea:

Mulţumesc.

Din partea Grupului UDMR, domnul Márton Árpád. Şi apoi doamna Olguţa Vasilescu.

Sper ca aceste drepturi la replică care generează alte drepturi la replică să-mi daţi voie să le opresc la un moment dat.

Domnul Márton Árpád-Francisc:

Nu voi spune nimic despre altcineva, decât trebuie să clarific un lucru. Uniunea Democrată a Maghiarilor din România, fiind înfiinţată în 1989, nu avea cum să primească niciun imobil! Ca atare, nici nu am primit, nici de pe urma Legii nr. 10, nici de pe urma Legii nr. 1 şi nici de pe urma altor legi!

Domnii Marcu Tudor şi Costache Mircea (din sală):

Aţi primit Sovata! Deşi este pe teritoriu românesc, aţi primit-o gratis!

Domnul Márton Árpád-Francisc:

Mai mult, Uniunea noastră a fost prima formaţiune politică care a cedat sediul său din str. Herăstrău, care a fost retrocedat fostului proprietar.

E adevărat că avem un interes, ca toate imobilele să se restituie in integrum, aşa cum prevede legea, şi nu cum prevede un raport, care este contrar legilor din România! Este adevărat, avem acest interes, pentru comunitatea maghiară pe care o reprezentăm, pentru bisericile noastre istorice, care încă mai au de reprimit multe imobile!

Voci din PRM:

Dar numai la noi în ţară, nu şi în Ungaria! Godju!

Domnul Márton Árpád-Francisc:

Da, asta dorim, ăsta e interesul nostru şi o spunem cu capul ridicat!

Vă mulţumesc.

Domnul Eugen Nicolicea:

Doamna Olguţa Vasilescu, vă rog frumos.

Domnul Marcu Tudor (din sală):

Deci, aveţi un interes personal! Încalc legea să-mi împlinesc un interes personal? Asta acuz eu!

Domnul Eugen Nicolicea:

Am înţeles, din aceste dezbateri, dacă exista justiţia doamnei Macovei, până acum era arestat şi Consiliul Local Braşov şi Regina Maria! (Râsete. Aplauze.)

Doamna Lia Olguţa Vasilescu:

Domnule preşedinte,

În primul rând, o chestiune de procedură, v-am rugat să supuşi la vot odată pentru totdeauna această chestiune, ca să nu mai dăm naştere la atâtea dezbateri, care vedeţi că înfierbântă creierii unora.

Iar drept la replică la un anumit domn, care a venit să dea un alt drept la replică, vreau să-i spun că una este să citeşti şi alta este să şi înţelegi ceea ce citeşti. Iar dreptul meu la replică este că I.Q.-ul domniei sale nu merită niciun drept la replică! (Aplauze ale deputaţilor PRM.)

Vă mulţumesc.

Domnul Eugen Nicolicea:

Domnul Sireţeanu. Drept la replică sau cuvântul din partea PSD-ului?

Domnul Mihail Sireţeanu (din sală):

Din partea comisiei.

Domnul Eugen Nicolicea:

Din partea comisiei. Imediat. Vă rog.

Domnul Mihail Sireţeanu:

Stimaţi colegi,

Sunt un pic emoţionat, de cât timp sunt în Parlament, nu am văzut atâtea zbatere pentru a face dreptate unui proprietar căruia, în mod abuziv, în mod corect, i s-au luat proprietăţile, pentru care el, părinţii lui, străbunicii lui au muncit o viaţă întreagă şi au venit comuniştii şi, într-o noapte, le-au luat. Mai sunt mii de oameni, stau la dispoziţia dumneavoastră documentele de la Comisia pentru cercetarea abuzurilor, cărora le-au fost furate proprietăţile de către comunişti şi de 17 ani se luptă, dar se luptă degeaba, pentru că nu reuşesc să intre în posesia lor.

Am fost făcuţi un pic incompetenţi, cei care am făcut parte din această comisie, că nu suntem jurişti. Într-adevăr, dar, domnului care a vorbit de la acest microfon şi a spus că Legea nr. 10 şi mai ştiu eu care lege nu a fost luată în considerare de către comisie, vreau să-i citesc din Constituţie, art. 136 pct. (4): "Bunurile proprietate publică sunt inalienabile". În Legea nr. 10 nu am văzut că este abrogat acest articol din Constituţie, nu scrie nicăieri că s-a abrogat!

Dovadă că totuşi acest articol este în vigoare este hotărârea de Guvern din ianuarie anul acesta, care trece din patrimoniul public al statului în patrimoniul privat al statului. E adevărat că după 7 luni, când deja nu mai avea ce să treacă, dar asta nu mai are importanţă.

Citim fiecare ce vrem din acel raport al subcomisiei. Şi aici aş vrea să fac totuşi o precizare, e vorba de hotărârea Camerei Deputaţilor luată în data de 20 februarie anul acesta, în care, la art. 8 pct. (3) se spune: "Raportul subcomisiei de anchetă se va supune dezbaterii plenului Camerei Deputaţilor într-o şedinţă specială afectată acestui scop". Este semnată de Preşedintele Camerei Deputaţilor, domnul Bogdan Olteanu, şi nu spune nicăieri că trebuie avizul Comisiei juridice sau de la altă comisie. Deci, este foarte clar şi cred că ne zbatem de pomană pe acest subiect.

Şi încă un lucru, pe care l-am spus şi în şedinţa trecută, fiecare citim exact ce ne convine din acel raport al subcomisiei, dar nimeni nu se uită la documentele care au stat la baza acestui raport. Şi aici fac referire din nou la răspunsul pe care ni-l dă, subcomisiei noastre, nimeni altul decât Preşedintele Uniunii Naţionale a Notarilor Publici din România, profesor în drept succesoral, notar public Dumitru Viorel Mănescu, care spune clar că: "retrocedarea a fost ilegală". Nu se invocă nici Legea nr. 10, se invocă Codul civil. Deci, de ce nu faceţi referire şi la aşa ceva? E clar, Codul civil are nişte... Îmi este foarte greu să citesc, că este foarte mult de citit aici, dar concluzia este clară: retrocedarea a fost ilegală! Nu are rost să ne luăm după Legea nr. 10, care se invocă atât de mult, cred că trebuie să pornim de la acest răspuns al Preşedintelui Uniunii Naţionale a Notarilor Publici din România.

Inexact se clamează aici că vrem să luăm, să renaţionalizăm bunul proprietarilor. Inexact! Nu se spune că nu este al lor, numai că actul prin care a fost făcută retrocedarea a fost ilegal întocmit.

Se clamează de asemenea că, vezi Doamne, Casa Regală este foarte supărată, pentru că se vrea să i se ia această proprietate. Îmi este greu de crezut că o Casă Regală, indiferent care este aceea, nu doreşte ca un bun pe care îl are să nu fie dobândit în mod legal. Bunul este clar al Casei Regale, cel puţin aşa rezultă din documentele pe care le avem, dar retrocedarea s-a făcut în mod ilegal.

Vă mulţumesc.

Domnul Eugen Nicolicea:

Domnule Călian, vă rog.

Domnul Petru Călian:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

La numai două zile după cel domnul Marko Bela nu a mai recunoscut Constituţia, respectiv, art. 1, care spune că: "România este stat naţional", astăzi, domnul Márton Árpád - îi rostesc numele pentru a-i da ocazia să-mi dea replică - vine şi se laudă că a renunţat la sediul din Bucureşti, de pe nu ştiu ce stradă. A renunţat pentru că este mai mare interesul ca să intre în posesia a mii de imobile din România, decât să-şi păstreze acel sediu.

Aş avea o întrebare, pentru că mă simt nevoit să aduc în discuţie această problemă. Stimaţi colegi de la UDMR, când intenţionaţi să ne ajutaţi astfel încât să ne fie şi nouă retrocedate Curţile Gojdu din Ungaria? Pentru că niciodată, nu spuneţi nimic! Atunci când vom avea Curţile Gojdu în proprietatea noastră, cu siguranţă că ne vom exprima şi noi deschiderea totală, aşa cum o doriţi şi dumneavoastră.

Vă mulţumesc.

Domnul Eugen Nicolicea:

Vă mulţumesc.

Domnul preşedinte Mohora.

Domnul Tudor Mohora:

Stimaţi colegi,

Nu aş vrea să obosim pe acest subiect, daţi-mi voie ca, pe scurt, să mă refer la câteva chestiuni care au fost ridicate aici şi care par a avea o anumită substanţă.

În primul rând, unui coleg care a pus problema dacă acest bun, care a fost al statului până nu demult şi, înainte, al comunităţii braşovene, nu ar fi bine să se întoarcă la comunitatea braşoveană? Eu vreau să vă spun, cu toată responsabilitatea, că nici comisia noastră în ansamblul său şi nici subcomisia nu au marşat pe ideea punerii în discuţie a dreptului unor moştenitori ai Reginei Maria de a pretinde potrivit legilor româneşti acest bun. Aceasta este o chestiune. De aceea nu apare niciun fel de referire în raport la această problemă. Sigur, dacă dumneavoastră sau oricine are elemente care să extindă această analiză şi să dea o soluţie în virtutea celor care s-au spus aici, se poate face.

O altă problemă care s-a ridicat. Şi vă rog să ne credeţi că şi noi am cântărit foarte mult această chestiune care ţine de obligaţia pe care o avea Guvernul, de a trece, înainte de a retroceda bunul, din proprietatea publică în proprietatea privată a statului, acest castel.

Stimaţi colegi,

Păi, dacă nu ar fi avut această obligaţie legală şi dacă nu le-ar fi atras atenţia colegii dumneavoastră de la Ministerul de Finanţe celor de la cultură, nu s-ar fi produs o hotărâre de Guvern, care, practic, este o hotărâre ridicolă! Adică, trece un bun, în ianuarie 2006, din patrimoniul public al statului în patrimoniul privat, în vederea retrocedării, care nu mai exista de 4 luni în patrimoniul public al statului!

Şi atunci, ar trebui să-i întrebaţi pe dumnealor dacă Legea nr. 10, pe care dumneavoastră o invocaţi, nu le-ar fi impus să facă acest proiect de hotărâre şi să adopte hotărârea, de ce au făcut-o? De ce consideraţi dumneavoastră acum că hotărârea este superfluă?

De fapt, le aduceţi de două ori o acuzaţie de neprofesionalism sau de altceva, de acoperire postfactum a unor stângăcii în această restituire.

Sunt câteva chestiuni... şi mie îmi face întotdeauna plăcere când mă întâlnesc cu domnul Márton Árpád, pentru că dânsul vine cu argumente care încearcă să lămurească problemele, sunt câteva chestiuni pe care dânsul însă încearcă astăzi să le escamoteze.

În primul rând, spune că noi am avea în conţinutul hotărârii o prevedere, care, în ipoteza în care această hotărâre ar fi adoptată, cere instituţiilor nominalizate să informeze Parlamentul în legătură cu poziţia lor. Domnule coleg, noi nu am spus acolo că trebuie să dea soluţie în cauză Parchetul de pe lângă Înalta Curte, ci să se pronunţe. Poate să spună, văzând problemele pe care noi le ridicăm, că există condiţii de începere a unei cercetări sau nu există condiţii, nu au elemente de această natură. Aceasta este o altă problemă.

Iar, apoi, termenul de 30 de zile nu este inventat de noi, este termenul înscris în art. 78 al Regulamentului Camerei Deputaţilor. Pentru cât de complicate subiecte ar fi, legate de justiţie, de autorităţi publice din subordinea Parlamentului sau care nu sunt în subordinea Parlamentului, atunci când se adoptă o hotărâre care pune în aplicare rezultatele unei comisii de anchetă, factorii respectivi trebuie să răspundă ceea ce pot să răspundă, ceea ce pot spune, în termen de 30 de zile.

Dumneavoastră, de asemenea, aici, daţi-mi voie să vă spun că aţi făcut o încercare de escamotare chiar grosieră, aş zice, a punctului pe care noi îl propunem în hotărâre, prin care solicităm, în conformitate cu art. 146 lit. e), daţi-mi voie să vi-l şi citez. La ce se referă, domnule Árpád? Nu e vorba de faptul că noi considerăm că este un litigiu, aşa cum aţi spus dumneavoastră, între Curtea Constituţională şi Parlament, nu, este vorba de faptul că, dacă noi adoptăm acest proiect de hotărâre, noi sancţionăm Guvernul. Adică, dacă se adoptă acest raport, noi am spune că Guvernul a încălcat legea şi Constituţia, prin faptul că a retrocedat un bun în condiţii de neconstituţionalitate.

Şi ceea ce cerem noi Curţii Constituţionale este să se pronunţe asupra acestui aspect: dacă da, dacă Parlamentul are dreptate atunci când constată această chestiune, sau Guvernul are dreptate, când, şi el, probabil că va aduce argumentele sale, pentru care va susţine că ar fi trebuit să se emită această hotărâre. Şi, dacă vă uitaţi la toate punctele acestea din Constituţie care privesc atribuţiile Curţii Constituţionale, nu există altă încadrare, la un alt articol, la care să se soluţioneze această problemă, decât lit. e) din art. 146.

Şi, în sfârşit, aş vrea să mă refer la o chestiune pe care un distins coleg a ridicat-o aici, cu privire la dreptul de preempţiune. Sigur, fac şi eu apel, ca şi un alt coleg de al meu, să nu luăm, stimaţi colegi, din context ceea ce ne place şi să vedem ceea ce spune exact Legea nr. 422/2001, şi anume, la art. 4 alin. (4), care vorbeşte despre dreptul de preempţiune asupra vânzării monumentelor istorice.

Ce spune alin. (4): "Monumentele istorice aflate în proprietatea persoanelor fizice sau juridice de drept privat pot fi vândute numai în condiţiile exercitării dreptului de preempţiune al statului român prin Ministerul Culturii şi Cultelor".

Alin. (5): "Proprietarii persoane fizice sau juridice de drept privat care intenţionează să vândă monumente istorice transmit serviciilor publice deconcentrate ale Ministerului Culturii şi Cultelor înştiinţarea privind intenţiile de vânzare, însoţită de documentaţia stabilită prin ordin al ministrului culturii şi cultelor".

Art. 4 alin. (7) şi (8) precizează: "Dreptul de preempţiune se poate transfera autorităţilor publice locale doar în cazul în care Ministerul Culturii şi Cultelor sau serviciile publice deconcentrate ale ministrului nu îşi exercită acest drept în termen de maximum 25 de zile de la data înregistrării înştiinţării documentaţiei şi a propunerii de răspuns".

Mai pe înţeles, Consiliul Judeţean Braşov nu putea să pornească la negocieri pentru a folosi acest drept de preempţiune decât dacă Ministerul Culturii şi Cultelor îl înştiinţa printr-o adresă scrisă că el renunţă la acest drept şi îl încredinţează, potrivit Legii nr. 422, respectivei autorităţi publice locale. Aceasta este legea! Nu eu am inventat-o şi nu subcomisia a inventat-o! Ea trebuie respectată, pentru că este aprobată de Parlament!

Vă mulţumesc foarte mult.

Domnul Marcu Tudor (din sală):

Stricăm orzul pe gâşte! UDMR-ul şi PNL-ul au plăcile lor şi, orice argument le daţi, pun placa!

Domnul Eugen Nicolicea:

Vă mulţumesc.

Domnul Márton Árpád.

Domnul Márton Árpád-Francisc:

Mi s-a rostit numele, cum că: "n-aţi înţelege..." Aşa este, eu înţeleg, se pare, altfel limba română. Pentru toţi doritorii să analizeze textul dumneavoastră, ceea ce aţi spus, cică, doriţi să faceţi prin acest text, vă citez încă o dată: "Un raport asupra modului în care au fost realizate măsurile"! Stimaţi colegi, asta aţi solicitat de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, "un raport asupra modului în care au fost realizate măsurile aprobate de Camera Deputaţilor!"

Or, măsurile aprobate de Camera Deputaţilor sunt:

Una, ca Parchetul să înainteze în Justiţie, înainte de 30 de zile, un material în care să atace această decizie. Deci, să pornească pe calea declarării nule a acestui act, în decurs de 30 de zile. Şi, ca să nu fiu neelegant, spun doar că, de exemplu, Dosarul "Flota" a depăşit acest termen de 30 de zile. Aş putea invoca şi alte astfel de dosare, nu le invoc.

Totodată, daţi şi soluţia, propuneţi să fie declarate nule, tot în acest termen să fie realizate măsurile propuse de dumneavoastră. Adică, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să declare nulitatea acestui act în 30 de zile şi să şi "raporteze", că aşa scrie, nu eu am inventat cuvântul, "un raport". "Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să înainteze un raport Biroului permanent al Camerei Deputaţilor!" Dumneavoastră aţi scris!

De aceea am zis, poate, intenţiile dumneavoastră sunt bune, haideţi, trimiteţi această hotărâre la Comisia juridică, să vă ajute să scrieţi exact ceea ce doriţi, şi nu altceva.

Vă mulţumesc.

Domnul Eugen Nicolicea:

Eu vă reamintesc că discutăm două lucruri complet diferite: discutăm, o dată, raportul acestei subcomisii şi deja am intrat pe textul propunerii de hotărâre. De aici toată discuţia aceasta.

Hai să terminăm întâi, vă rog frumos, cu dezbaterea raportului. După aceea, trecem şi discutăm despre proiectul de hotărâre.

Cine doreşte pe procedură, poate să intervină imediat. Vă rog.

Deci, domnule Mohora, reţineţi, suntem la subiectul "raportul comisiei", şi nu la "proiectul de hotărâre".

Domnul Tudor Mohora:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Domnilor colegi,

Eu mă refer numai la ultimul aspect şi s-ar putea ca dumneavoastră să aveţi multiple argumente pentru a modifica art. 78 alin. (3), pe care vi-l citez, domnule Márton Árpád, în integralitatea lui, care spune aşa - nu am inventat noi acest articol, acolo e transcrierea acelui articol din regulament: "Autorităţile sesizate cu hotărârea Camerei Deputaţilor şi cu raportul comisiei de anchetă parlamentară au obligaţia să informeze, în 30 de zile de la adoptarea soluţiei, Biroul permanent al Camerei Deputaţilor privind soluţiile adoptate şi motivarea acestora. Biroul permanent va prezenta plenului Camerei Deputaţilor informarea autorităţilor sesizate".

Acum, sigur că dacă o autoritate publică, potrivit complexităţii unei probleme, s-ar putea, să spunem, confrunta cu ideea să nu poată, în termenul acesta, depune la Camera Deputaţilor un punct de vedere, este dreptul ei să facă întâmpinarea corespunzătoare şi să ceară o derogare de termen ş.a.m.d. Cum dumneavoastră ştiţi foarte bine că întotdeauna aceste lucruri au fost discutate cu raţionalitate în plenul Camerei.

Vă mulţumesc.

Domnul Eugen Nicolicea:

Asupra raportului subcomisiei, dacă mai sunt intervenţii? Nu mai sunt.