|
Domnul Adrian-Miroslav Merka: Da, mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Stimaţi colegi, Chiar dacă au trecut deja patru zile după marea sărbătoare a celor care sărbătoresc Paştele, doresc să scot în evidenţă, într-adevăr, exemplul României. O mare parte a cetăţenilor din România a avut sărbători pascale. Prin respectul pe care l-au arătat ceilalţi, atât domnul preşedinte al României, domnul preşedinte al Camerei Deputaţilor, prin mesajele transmise, denotă, într-adevăr, că noi toţi, indiferent de etnie, sex sau religie, suntem aceiaşi cetăţeni de rangul întâi. Nu există alţi cetăţeni în România. Este un exemplu pozitiv şi trebuie scos în evidenţă pentru celelalte state, cel al României. Astfel că eu, în nume personal, al comunităţii slovace şi cehe, al catolicilor, poate şi al celorlalţi, care au sărbătorit aceste sărbători, vreau să mulţumesc tuturor care au transmis mesaje, tuturor celor care sunt aproape de noi şi, în continuare, celor care au intrat în post, le doresc un post binecuvântat, o deschidere cât mai mare pentru noi toţi şi, de ce nu, Cristos a Înviat! Vă mulţumesc.
|