Dezbateri parlamentare
Dezbateri parlamentare
Şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului din 17 septembrie 2013
- Sumarul şedinţei
- Stenograma completă
- publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.105/2013
Video - Flash & IOS
| Sunteti aici: | Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului din 17 septembrie 2013 |
Şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului din 17 septembrie 2013
| ................................................ | |
|
|
Punctul 1. Proiectul de Hotărâre privind constituirea Comisiei speciale comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru avizarea Proiectului de Lege privind unele măsuri aferente exploatării minereurilor auro-argentifere din perimetrul Roşia Montană şi stimularea şi facilitarea dezvoltării activităţilor miniere în România. Doamnelor şi domnilor, V-a fost prezentat proiectul de hotărâre. Vreau să menţionez, în legătură cu proiectul de hotărâre, două-trei lucruri, care sunt, cred eu, extrem de importante. La art.1 se prevede ca până la data de 1 octombrie să fie depuse amendamentele la Comisia specială; până la data de 20 octombrie să fie elaborat raportul, urmând ca la 21 octombrie să intre în dezbaterea Senatului, prima Cameră sesizată, iar, după adoptare, cel târziu în jurul datei de 1 noiembrie, în Camera Deputaţilor, Cameră decizională. Componenţa este de 21 de persoane, componenţa comisiei - deputaţi şi senatori -, un preşedinte, doi vicepreşedinţi şi doi secretari. Vom adopta, bineînţeles, articolele punct cu punct. Dau cuvântul domnului senator Chelaru, pentru a face o intervenţie. |
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Un amendament la prevederile art.8, având în vedere că proiectul, indiferent cât de mult sau de puţin va fi modificat de către Comisia specială, trebuie să treacă prin cele două Camere. Propun pentru art.8 un alin. (2), care să aibă următoarea formulare: "După dezbaterea proiectului de lege de către prima Cameră sesizată, acesta se înaintează Camerei Deputaţilor, în calitate de Cameră decizională. Termenele pentru amendamente pentru depunerea raportului de către Comisia specială comună se stabilesc de către Biroul permanent al Camerei Deputaţilor". Aşa cum bine specificaţi, pentru Senat, există în actualul proiect de hotărâre un termen, 20 octombrie 2013. Pentru Cameră nu se putea prevedea un asemenea termen în hotărâre, aşa că urmează ca Biroul permanent al Camerei să stabilească aceste termene. Vă mulţumesc. |
|
|
Domnul Cristian-Sorin Dumitrescu: Vă mulţumesc. A fost înregistrată această observaţie din partea domnului senator Chelaru. Doamnelor şi domnilor, dacă există intervenţii din partea doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi? Domnul deputat Máté. Vă rog. |
|
|
Domnilor preşedinţi, Stimaţi colegi, Dacă am făcut modificarea la art.8, obligatoriu trebuie pus în concordanţă şi art.1, pentru că la lit.a) se spune: "examinarea Proiectului de Lege privind unele măsuri aferente exploatării minereurilor auro-argentifere din perimetrul Roşia Montană şi stimularea şi facilitarea dezvoltării activităţilor miniere în România, iniţiat de Guvernul României, precum şi a amendamentelor depuse de Guvern, deputaţi şi senatori". Păi, Camera, încă nu a fost sesizată. Prima Cameră este Senatul. Prima dată depun, probabil, senatorii amendamente şi pe urmă, că, altfel, art.8 şi art.1 sunt în neconcordanţă. |
|
|
Domnul Cristian-Sorin Dumitrescu: Domnule deputat, dumneavoastră sugeraţi ca să scoatem cuvântul "deputaţi" şi să rămână "senatori". Şi atunci, rămâne: "amendamentele pot fi transmise până la data de 1 octombrie 2013, pentru sesizarea Senatului". |
|
|
Domnule preşedinte, în principiu, pot fi de acord. Atunci, întreb de ce avem nevoie de această comisie, dacă a intrat pe procesul legislativ la Senat? Senatul este prima Cameră sesizată şi se discută şi depun amendamentele colegii noştri senatori şi, după termenul constituţional, revine la Cameră ca cea de a doua Cameră, Cameră decizională, urmând ca şi deputaţii să depună amendamente. În caz contrar, e o procedură similară la proiectele foarte complicate, cum este, de exemplu, la Constituţie, se stabileşte un termen pentru depunerea amendamentelor, comisia va redacta, eventual, un alt proiect de lege faţă de ce a venit de la Guvern, urmând ca, ulterior, să dezbată fiecare Cameră, separat, cu termenele de depunere a amendamentelor separat, aşa cum este procedura. |
|
|
Domnul Cristian-Sorin Dumitrescu: Vă mulţumesc, domnule deputat. Domnul deputat Duvăz. Suntem într-o procedură specială, aceea a unei comisii speciale, domnule deputat. Şi, ca atare, amendamentele se depun la Comisia specială. Aveţi cuvântul, domnule deputat. |
|
|
Domnul Bogdan Nicolae Niculescu Duvăz: Domnule preşedinte, vă mulţumesc. Stimaţi colegi, Ne aflăm la constituirea unei comisii speciale, care va face un raport care nu conduce direct la dezbateri. Ulterior, această comisie specială prezintă raportul şi acesta ajunge în Senatul României, asta este logica, care face circuitul de primă Cameră, în mod absolut regulamentar, cum acest lucru trebuie să se întâmple şi la Camera Deputaţilor. Dacă raportul acestei comisii speciale ţine loc de raport făcut în comisiile de specialitate, înseamnă că ne aflăm undeva în afara regulamentului. Îmi cer scuze că trebuie să mă exprim în termenii aceştia. Deci, haideţi să ne hotărâm că e vorba de o comisie specială, care face un raport care este raportul comisiei ambelor Camere, deci a Parlamentului României, care se duce apoi la prima Cameră şi la a doua Cameră, unde intră în regimul regulamentar de dezbateri, pentru a nu avea alte discuţii asupra procedurii. Vă mulţumesc. |
|
|
Domnul Cristian-Sorin Dumitrescu: Vă mulţumesc. Doamnelor şi domnilor... Domnul deputat Cernea. Aveţi cuvântul. |
|
|
Vă mulţumesc. Domnule preşedinte, eu nu am primit acest proiect de hotărâre. Şi, din câte am înţeles, deputaţii şi senatorii nu au primit acest document. Aproape nimeni nu-l are în faţă, pentru a se putea pronunţa, sau pentru a ridica diverse obiecţii, sau pentru a aduce comentarii sau propuneri de îmbunătăţire. Aşadar, cer ca această şedinţă să continue după ce fiecare parlamentar va primi acest proiect de hotărâre. Altfel, despre ce discutăm? Vă mulţumesc. |
|
|
Domnul Cristian-Sorin Dumitrescu: Orice hotărâre se adoptă în plenul Camerelor reunite, prin prezentarea fiecărui articol; se votează articol cu articol. Pentru avizarea unor acte normative complete, vom prezenta articol cu articol. Dumneavoastră veţi lua la cunoştinţă şi veţi înţelege, sunt convins de acest lucru. Şi, dacă veţi socoti necesar să amendaţi articolul respectiv, vom proceda la amendarea articolului respectiv, dacă vor exista propuneri. Deci, toată lumea va vota în cunoştinţă de cauză, domnule. Domnul senator Barbu. Vă rog. |
|
|
Vă mulţumesc mult, domnule preşedinte de şedinţă. Doamnelor şi domnilor colegi, În spiritul consecvenţei cu mine însumi şi cu spiritul pe care cred că trebuie să-l aibă viitoarea comisie specială pe care o punem la cale astăzi, în plenul reunit, vă rog să aprobaţi, dacă se va dispune prin vot acest lucru, vă rog să aprobaţi ca membrii viitoarei comisii să dea o declaraţie pe proprie răspundere privind relaţiile pe care le-au avut sau nu le-au avut în decursul vremii cu investitorul, cu proiectul, cu contractul, cu tot ce se leagă de Roşia Montană, pentru a avea garanţia că din punct de vedere moral şi din punct de vedere legal sunt apţi să facă parte din această importantă Comisie specială a celor două Camere. Mi s-a spus că este vorba de o propunere caducă, de vreme ce în declaraţia de interese şi în declaraţia de avere s-ar putea regăsi astfel de relaţii. Nu, nu e nevoie, sunteţi toţi oameni cel puţin la fel de inteligenţi şi de experimentaţi ca mine, majoritatea cu mult mai experimentaţi şi mai inteligenţi, ca să ştiţi că există o grămadă de forme de colaborare, forme care nu apar în cele două declaraţii, de interese sau de avere. Vă mulţumesc mult. |
|
|
Domnul Cristian-Sorin Dumitrescu: Vă mulţumesc, domnule senator. Fiecare comisie specială îşi întocmeşte un regulament de funcţionare. Membrii comisiei stabilesc anumite lucruri, dumneavoastră aveţi posibilitatea, prin intermediul reprezentantului dumneavoastră în această comisie, să propuneţi, atunci când se va stabili regulamentul şi modul de funcţionare, tot ceea ce consideraţi că este util pentru a putea să-şi desfăşoare... plenul nu este cel care hotărăşte acest lucru. Domnul preşedinte Neacşu are cuvântul. |
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. În numele Grupurilor parlamentare ale PSD, vă solicit o pauză de 5 minute, în care liderii grupurilor să meargă la Sala Barbu Catargiu şi să stabilească algoritmul de repartizare a locurilor în această comisie. |
|
|
Domnul Cristian-Sorin Dumitrescu: Vă mulţumesc. 5 minute. Este vorba de 21 de membri, conform algoritmului care v-a fost înaintat. Revenim la fără un sfert. Vă mulţumesc. |
|
După pauză |
|
|
|
Domnul Cristian-Sorin Dumitrescu: Domnii secretari, vă rog să îi invitaţi pe liderii de grup să vină, să reluăm lucrările în plen, că am depăşit termenul. Vă mulţumesc. Vă rog să luaţi loc, doamnelor şi domnilor colegi. Intrăm în procedură de adoptare a hotărârii. După aceea, prezentăm propunerile, normal, şi după aceea adoptăm hotărârea... sau, haideţi să propunem... Deci, doamnelor şi domnilor colegi, înainte de a trece la procedura de vot, doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi, componenţa comisiei este de 21 de membri, care să acopere, conform procedurilor şi conform Regulamentului Camerelor reunite, numărul de parlamentari prevăzut în algoritmul care funcţionează la nivelul Parlamentului. Pe cale de consecinţă, dau cuvântul liderului Grupului PSD, domnul Neacşu, pentru a prezenta candidaţii din partea Grupului PSD. Vă rog să... |
|
|
Nu. Vă mulţumesc. Dacă-mi permiteţi, domnule preşedinte, prima dată am să vă rog să-mi daţi cuvântul să prezint rezultatul discuţiilor şi negocierilor pe care le-am avut în Comitetul liderilor. |
|
|
Domnul Cristian-Sorin Dumitrescu: Vă rog foarte mult. |
|
|
Deci, în urma discuţiilor pe care le-am avut împreună cu liderii grupurilor parlamentare - de la Senat şi Camera Deputaţilor - referitor la componenţa comisiei, care va face parte din anexa nr.1, avem următoarele repartizări, conform algoritmului politic. Grupurile parlamentare ale PSD, Senat şi Camera Deputaţilor, opt locuri din 21. Grupurile parlamentare ale PNL, Senat şi Camera Deputaţilor, cinci locuri. Grupurile parlamentare ale PDL, două locuri. Grupurile parlamentare ale PP-DD, două locuri. Grupurile parlamentare ale UDMR, două locuri. Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale, un loc. Şi Grupul parlamentar al Partidului Conservator, un loc. De asemenea, pentru componenţa biroului comisiei s-au decis, în urma negocierilor dintre lideri, următoarele lucruri: biroul comisiei va fi compus dintr-un preşedinte, trei vicepreşedinţi şi un secretar. Preşedintele aparţine Grupurilor parlamentare ale PSD, un vicepreşedinte va fi numit de Grupurile parlamentare ale Partidului Naţional Liberal, un vicepreşedinte din partea Grupurilor parlamentare ale Partidului Democrat Liberal, un vicepreşedinte din partea Grupurilor parlamentare ale Partidului Poporului, iar secretarul este alocat Grupului parlamentar al Partidului Conservator. |
|
|
Domnul Cristian-Sorin Dumitrescu: Vă rog să citiţi şi lista, domnule preşedinte Neacşu. Domnule Neacşu, vă rog, prezentaţi şi lista cu propuneri din partea Grupurilor PSD. |
|
|
Am să prezint propunerile Grupului parlamentar al PSD de la Camera Deputaţilor, domnule preşedinte de şedinţă. Colegii noştri care sunt propuşi să facă parte din această comisie sunt următorii: domnul deputat Dîrzu Ioan, domnul deputat Iordache Florin, domnul deputat Ştefan Viorel şi domnul deputat Emacu Gheorghe. |
|
|
Domnul Cristian-Sorin Dumitrescu: Mulţumesc. Domnule preşedinte Sârbu, vă rog să prezentaţi şi dumneavoastră lista din partea Senatului pentru candidaţii nominalizaţi de către Partidul Social Democrat. |
|
|
De la Senat avem pe domnul senator Chelaru Ioan, doamna senator Firea Gabriela, domnul senator Greblă Toni şi domnul senator Vâlcov Darius-Bogdan. |
|
|
Domnul Cristian-Sorin Dumitrescu: Vă mulţumesc, domnule senator. Domnule deputat Gerea, vă rog să prezentaţi dumneavoastră. Cum doriţi dumneavoastră. aveţi un număr de cinci locuri. Le-aţi distribuit dumneavoastră cum doriţi, vă rog să nominalizaţi. |
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Mulţumesc şi domnului senator Haşotti pentru încrederea acordată. Deci parlamentarii PNL desemnaţi în comisia specială sunt senatorii Dian Popescu şi Petru Ehegartner şi deputaţii Andrei Gerea, Gigel Ştirbu şi Mircea Dolha. Mulţumesc. |
|
|
Domnul Cristian-Sorin Dumitrescu: Vă mulţumesc foarte mult. Din partea Grupului PDL, domnul deputat Toader. |
|
|
Domnilor preşedinţi, Stimaţi colegi, Aşa cum am stabilit, noi nu participăm la această comisie, aşa că locurile noastre rămân libere. |
|
|
Domnul Cristian-Sorin Dumitrescu: Nici la vicepreşedinţi? E o funcţie de vicepreşedinte. |
|
|
Nici la vicepreşedinţi. |
|
|
Domnul Cristian-Sorin Dumitrescu: Vă mulţumesc foarte mult. Din partea Grupurilor parlamentare ale PP-DD. Vă rog, domnule deputat Fenechiu. |
|
|
Domnul Cătălin-Daniel Fenechiu: Mulţumesc, domnule preşedinte. Grupul parlamentar al PP-DD a făcut următoarele nominalizări: domnul senator Vochiţoiu Haralambie şi domnul deputat Ciuhodaru Tudor. |
|
|
Domnul Cristian-Sorin Dumitrescu: Mulţumesc. Din partea Grupurilor UDMR. Vă rog, domnule deputat Máté. |
|
|
Domnule preşedinte, Avem desemnat pe domnul deputat Korodi Attila şi pe domnul senator Vegh Alexandru. |
|
|
Domnul Cristian-Sorin Dumitrescu: Vă mulţumim. Din partea grupurilor minorităţilor naţionale, domnule preşedinte. |
|
|
Domnilor preşedinţi, Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi, Grupul nostru parlamentar o desemnează ca membru în această comisie pe doamna deputat Oana Manolescu. Vă mulţumesc frumos. |
|
|
Domnul Cristian-Sorin Dumitrescu: Şi eu vă mulţumesc. Doamnelor şi domnilor, Au fost făcute propunerile. Lipsesc două nominalizări. Mă scuzaţi, am greşit grav faţă de domnul deputat Ciucă. Partidul Conservator. |
|
|
Nu este nicio problemă. Eram în discuţii cu colegii noştri. Îl nominalizăm pe domnul deputat Moldovan. |
|
|
Domnul Cristian-Sorin Dumitrescu: Vă mulţumesc foarte mult. Deci au fost nominalizaţi. Doamnelor şi domnilor, intrăm în procedură de vot. Hotărâre. Titlu Hotărâre. Domnul deputat Cernea, vă rog. Procedură, numai procedură, că n-aveţi propuneri. |
|
|
Vă mulţumesc. Întrucât sunt două locuri libere în această comisie, propun ca şi deputaţilor neafiliaţi să le fie acordate două poziţii în această comisie. Mulţumesc. |
|
|
Domnul Cristian-Sorin Dumitrescu: Mulţumesc foarte mult. Vă rog, aceasta poate să fie o dezbatere politică şi o discuţie cu PDL-ul. Domnul deputat Neacşu, aveţi cuvântul. |
|
|
Domnule preşedinte, Cu tot respectul, ţin să-i atrag atenţia colegului meu că nu sunt două locuri libere, sunt două locuri neocupate. (Aplauze.) |
|
|
Domnul Cristian-Sorin Dumitrescu: Mulţumesc. Pe cale de consecinţă, până se va lua o hotărâre pe baza negocierilor dintre cele două formaţiuni politice, dacă cedează sau nu cedează aceste locuri, trecem la procedura de vot. Titlul Hotărârii. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Supun la vot. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Un vot împotrivă. Două voturi împotrivă. Abţineri? 14 abţineri. Titlul a fost adoptat. Art.1 lit.a) şi b). Observaţii? Da, domnul deputat Árpád. |
|
|
Domnilor preşedinţi, Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi, Litera a) de la acest art.1 e neconstituţională aşa cum s-a propus şi contrat atât Regulamentului comun, cât şi regulamentelor separate. Propun un amendament la final. Nu "Amendamentele pot fi transmis până la data de...", pentru că trebuie să existe o dată pentru doamnele şi domnii senatori până la când depun ei amendamente că se dezbate în Senat şi o altă dată în Camera Deputaţilor, când vine varianta adoptată de Senat la noi. Pentru ambele date se precizează: "Conform regulamentului fiecărei Camere se stabileşte de Biroul permanent al Camerei respective." Ca atare: "Amendamentele pot fi transmise până la data stabilită de Biroul permanent al Camerei respective." Aceasta este formula corectă din punct de vedere regulamentar. Vă mulţumesc. |
|
|
Domnul Cristian-Sorin Dumitrescu: Ne aflăm într-o comisie specială, este o procedură specială. Există la art.8 un amendament care a fost făcut încă la începutul dezbaterilor de domnul senator Chelaru, exact care să acopere acest aspect legat de faptul că există dezbaterea în cele două Camere. Pe cale de consecinţă, acest termen de 1 octombrie 2013 va funcţiona pentru Senat. Deci lucrurile sunt absolut clare, pentru că, la art.8, domnul senator Chelaru, sesizând această inadvertenţă, a făcut o specificare pentru Camera Deputaţilor: Pe cale de consecinţă, dacă la art.1 lit.a) şi b) nu sunt observaţii, îl supun la vot integral. Cine este pentru? Vă rog să vă exprimaţi prin vot. Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Patru voturi împotrivă. Abţineri? 14 abţineri. Cu majoritate de voturi a fost adoptat. Art.2 alin.(1), (2) şi (3). Dacă sunt observaţii din partea doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi? Nu sunt. Supun la vot. Cine este pentru? Vă rog să vă exprimaţi prin vot. Vă rog să votaţi, doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi. Vă mulţumesc foarte mult. Voturi împotrivă? Patru voturi împotrivă. Abţineri? 14 abţineri. Cu majoritate de voturi, art.2 în integralitatea sa a fost adoptat. Art.3. Observaţii? Nu sunt. Supun la vot. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Patru voturi împotrivă. Abţineri? 14 abţineri. Cu majoritate de voturi art.3 a fost adoptat. Majoritatea pe care am menţionat-o este de 312; îmi comunică domnul secretar. Art.4. Vă rog să vă exprimaţi prin vot dacă nu sunt observaţii. Nu sunt. Cine este pentru? Vă mulţumesc. 312 pentru. Voturi împotrivă? Patru voturi împotrivă. Abţineri? 14 abţineri. Cu 312 voturi pentru, patru împotrivă şi 14 abţineri a fost adoptat art.4. Art.5 alin.(1) şi (2). Observaţii? Nu sunt. Supun la vot. Cine este pentru? Mulţumesc. 312 voturi pentru. Voturi împotrivă? Mulţumesc. Patru voturi împotrivă. Abţineri? 15 abţineri. Art.5 în integralitatea sa a fost adoptat. Art.6 alin.(1) şi (2). Observaţii? Nu sunt. Supun la vot. Cine este pentru? 312 voturi pentru. Voturi împotrivă? Patru voturi împotrivă. Abţineri? 15 abţineri. Art.6 alin.(1) şi (2) a fost adoptat în integralitatea sa. Art.7. Observaţii? Nu sunt. Supun la vot. Cine este pentru? Vă rog să votaţi. Mulţumesc, doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi. 312 pentru. Împotrivă? Patru voturi împotrivă. Abţineri? 15 abţineri. A fost adoptat. Art.8 alin.(1), cu amendamentul propus de către domnul senator Chelaru, care îndreaptă acea problemă legată de depunerea amendamentelor la Camera Deputaţilor. Deci art.8 în integralitatea lui, dacă nu sunt observaţii, îl supun la vot. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Patru voturi. Abţineri? 15 voturi. Cu 312 voturi pentru, patru voturi împotrivă, două abţineri, a fost adoptat şi acest articol. Supun la vot... 15 abţineri a fost adoptat. Supun la vot anexa cu componenţa nominală care a fost propusă de către liderii grupurilor parlamentare, care a fost prezentată şi care a fost consemnată la secretariat. Vă rog, observaţii. (Domnul deputat Remus-Florinel Cernea doreşte să ia cuvântul.) Suntem în timpul procedurii de vot, stimate domnule coleg. Nu ştiu cum e la Camera Deputaţilor, dar la noi, la Senat, aşa este, iar eu, din păcate, n-am cum să procedez decât aşa cum... Supun la vot anexa cu componenţa nominală. Vă rog să vă exprimaţi prin vot. Vă mulţumesc foarte mult. 312 voturi pentru. Voturi împotrivă? Patru voturi împotrivă. Cinci voturi împotrivă. Abţineri? 15 abţineri. Anexa a fost adoptată. Vă supun votului, doamnelor şi domnilor senatori, hotărârea în ansamblul ei. Vă rog să vă exprimaţi prin vot. Vă rog să număraţi, domnule coleg. Vă rog să votaţi, doamnelor şi domnilor senatori. Mulţumesc. 311 voturi pentru. Voturi împotrivă, vă rog. Cinci voturi împotrivă. Abţineri? 15 abţineri. Hotărârea a fost adoptată. Se va întruni comisia şi va stabili. Vă rog să vă întruniţi, comisia. Noi când am votat anexa, am votat şi structura biroului, care a fost prezentată ca urmare a dezbaterii şi înţelegerii dintre lideri - un preşedinte, trei vicepreşedinţi şi un secretar. Domnul deputat Cernea. Nu, domnul senator Vochiţoiu. |
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Doamnelor şi domnilor colegi, Cred că astăzi am făcut un lucru foarte important. Pe de o parte, mă bucur că, după ce săptămâna trecută am încercat, fără niciun efect, noi, Grupul Partidului Poporului-Dan Diaconescu, să cerem înfiinţarea acestei comisii, astăzi, în sfârşit, puterea îşi vine în fire şi constituie această comisie, din care facem şi noi parte. În al doilea rând, vestea tristă este că astăzi cred că intrăm într-o eră foarte întunecată, şi o să vă explic de ce. Îmi pare rău că acest proiect, care ar fi trebuit să aducă miliarde de euro României, zace de mulţi ani prin sertarele guvernelor care au guvernat - cică - această ţară. Am ascultat astăzi cu uimire cum reprezentanţi ai PDL îi cereau imperios premierului Ponta să-şi asume răspunderea. Dar dumnealor, atâţia ani, de ce nu şi-au asumat răspunderea? Dacă astăzi premierul României, procuror de profesie, ne spune - cu ghilimelele de rigoare - citez: că "îi e teamă să-şi asume răspunderea" înseamnă că totuşi avem o problemă în statul nostru. Dacă premierul României... |
|
|
Domnul Cristian-Sorin Dumitrescu: Domnule senator Vochiţoiu, un moment. Sunteţi la explicarea votului, da? Am înţeles că aţi votat pentru. Atunci... |
|
|
Am votat pentru, dar... |
|
|
Domnul Cristian-Sorin Dumitrescu: Vă rog. |
|
|
...dar aş vrea să ţinem cont că, dacă la acest nivel există temeri de asumare de răspundere - şi eu cred că sunt justificate -, ce să-i cerem unui funcţionar public care primeşte 200 de euro salariu, să semneze anumite documente. Dacă nu normalizăm starea de lucruri în ţara noastră, ne vom trezi că vom vota inclusiv FAZ-urile şoferilor în Parlamentul României. Vă mulţumesc. Şi sper ca această comisie să nu fie doar un simulacru pentru o decizie deja luată. Eu fac parte, cu toată dorinţa de a contribui şi noi vrem să contribuim de-adevăratelea la bunul mers al acestui proiect, să-l pornim. Într-adevăr să fie un lucru bun pentru români. Mulţumesc. |
|
|
Domnul Cristian-Sorin Dumitrescu: Mulţumesc şi eu, domnule senator. Domnul deputat Toader. |
|
|
Domnilor preşedinţi, Pe procedură. Vă rog să acordaţi o pauză numai de cinci minute, fiindcă, aşa cum am declarat, nu participăm la dezbaterile pentru comisie. La restul dezbaterilor, pe punctele ordinii de zi, participăm şi vă rog să fiţi de acord să pot să-mi chem colegii. |
|
|
Domnul Cristian-Sorin Dumitrescu: Constat că intervenţia dumneavoastră este puţin tardivă. Grupul dumneavoastră, în integralitatea sa, este prezent în sală. Cred că dacă mai întârzie unu, doi nu trebuie să acordăm o pauză. Cred că pot să fac acest abuz să nu vă acord o pauză pentru cei care deja au intrat în sală. Domnul deputat Cernea, vă rog. Scurt. |
|
|
Vă mulţumesc foarte mult, domnule preşedinte de şedinţă. Vă atrag însă atenţia că, mai devreme, am făcut o propunere, care ar fi trebuit măcar formal supusă la vot. Chiar dacă nu reprezint un grup important din Parlament - numeric vorbind - este o propunere pe care am formulat-o şi care ar fi trebuit să aibă o urmare. Sper să vă obişnuiţi că trebuie să existe şi opoziţie în Parlament, oricât de firavă ar fi ea. De asemenea, cred că această comisie nu va fi credibilă dacă va fi blocată doar într-un algoritm politic. Cred că ar fi trebuit - şi a fost vorba de o deschidere la dialog cu toate părţile implicate - ar fi trebuit să existe o mai mare flexibilitate pentru a include şi vocile, chiar şi minoritare, ale deputaţilor neafiliaţi. Vă mulţumesc foarte mult. |
|
|
Domnul Cristian-Sorin Dumitrescu: Domnule deputat, Sunt obligat să vă atrag atenţia - pentru că aşa prevede regulamentul - că noi nu putem să dispunem de dreptul pe care un partid politic şi l-a câştigat, de reprezentare algoritmică în structurile Parlamentului, pentru că ar fi cea mai gravă încălcare a Constituţiei. Acest partid a fost trimis în Parlament cu un număr de voturi, are dreptul la două persoane, doi domni senatori sau deputaţi, şi noi nu putem să intervenim. Este decizia suverană a partidului. Mulţumesc. Luaţi loc. Luaţi regulamentul, citiţi şi Constituţia şi o să vedeţi că am dreptate. Domnul deputat, vă rog. |
|
|
Stimaţi colegi, Aş dori să-mi acordaţi şansa să vă explic votul meu - da, categoric. Sâmbătă, împreună cu senatorul de Alba Atanasiu, ca parlamentari de Alba, am coborât în mină, la mineri, la cei 33 de mineri care se aflau undeva la 6 grade Celsius, într-o umezeală de nedescris şi într-o - hai să recunoaştem - o sperietură şi o trăire psihică greu de imaginat şi de explicat. În urma unor discuţii pe care le-am avut cu ei timp de mai bine de o oră, m-au făcut mandatarul lor - şi pentru că acolo se găseşte mai greu hârtie şi creion - pe o cască de miner albă, s-au semnat cu toţii. (Domnul deputat arată casca spre parlamentarii din sală.) N-au făcut niciun fel de comentariu, pentru că au încredere în parlamentarii pe care ei i-au ales, în parlamentarii din Parlamentul întregii Românii. Au avut trei rugăminţi. Prima. Faceţi o comisie parlamentară, ca să vedeţi exact ce este la Roşia şi care este avantajul ţării. Astăzi am votat-o şi vă mulţumesc tuturor celor care aţi făcut acest lucru. Mi-au cerut să vă transmit şi să vă fac invitaţia de a veni toţi parlamentarii care doresc să afle ce este la Roşia Montană, cum se face mineritul, care sunt condiţiile de acolo, să vină la Roşia Montană şi să voteze apoi conform conştiinţei lor, după lucrurile pe care le-au văzut. Şi, nu în ultimul rând, mi-au cerut să vă spun tuturor că sunt oameni, sunt români, sunt părinţi şi sunt mineri. Este meseria lor, pe care o fac dintotdeauna. Nu ştiu să facă altceva, pentru că acolo, în munte, nu se poate face altceva. Cu încrederea pe care ei o au în Parlamentul României - şi credeţi-mă, mă bucur când oamenii care ne-au votat au încredere în noi - vă transmit mulţumirile mele încă o dată pentru votul pe care l-aţi dat. |
|
|
Domnul Cristian-Sorin Dumitrescu: Mulţumesc, domnule deputat. |


