Dezbateri parlamentare
Dezbateri parlamentare
Şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului din 30 iunie 2015
- Sumarul şedinţei
- Stenograma completă
- publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.135/2015
Video - Flash & IOS
| Sunteti aici: | Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului din 30 iunie 2015 |
Şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului din 30 iunie 2015
![]() |
4. | Depunerea jurământului de către domnul Mihai-Răzvan Ungureanu, în calitate de director al Serviciului de Informaţii Externe. | |||
|
|
Domnule senator, vă mulţumesc foarte mult. Doamnelor şi domnilor deputaţi şi senatori, Conform rezultatului votului, Parlamentul României a hotărât numirea domnului senator Mihai-Răzvan Ungureanu în funcţia de director al Serviciului de Informaţii Externe. Urmează depunerea jurământului. Reamintesc că jurământul se depune, se rosteşte, scuzaţi-mă, de la tribună cu mâna pe Constituţie şi Biblie, după care se semnează şi se depune la preşedintele de şedinţă. Îl invit la tribună pe domnul senator Mihai-Răzvan Ungureanu, numit director al Serviciului de Informaţii Externe. (Aplauze.) Domnule senator, aveţi la mine aici jurământul. |
|
|
Domnul Mihai-Răzvan Ungureanu: Mulţumesc. |
|
|
Cu mare plăcere. |
|
|
Domnul Mihai-Răzvan Ungureanu: (Cu mâna pe Constituţie şi Biblie, rosteşte jurământul scris.) Eu, Mihai-Răzvan Ungureanu, jur că voi îndeplini cu bună- credinţă şi nepărtinire, în deplinul respect al Constituţiei şi al legilor ţării, atribuţiile ce-mi revin în calitate de director al Serviciului de Informaţii Externe. (Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de şedinţă.) |
|
|
Vă mulţumesc, domnule director. (Aplauze.) Vă urez succes în activitate. Două minute, domnul fost senator Răzvan Ungureanu, directorul Serviciului de Informaţii Externe, vrea să vă spună din suflet câteva cuvinte. Bănuiesc. |
|
|
Domnul Mihai-Răzvan Ungureanu: Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Domnule vicepreşedinte al Senatului, Stimaţi colegi deputaţi şi senatori, În această nouă calitate, care nu mă face nicicum mai puţin legat de dumneavoastră sufleteşte, vă mulţumesc pentru încrederea acordată astăzi prin votul dumneavoastră şi pe această cale doresc să mulţumesc din nou Preşedintelui României, domnul Klaus Iohannis, pentru nominalizarea făcută. (Aplauze.) Este o misiune care mă onorează, pe care cred că am ştiinţa s-o fac, s-o duc la bun sfârşit şi pentru îndeplinirea căreia nu voi precupeţi niciun efort. Doresc să mulţumesc parlamentarilor Grupului Partidului Naţional Liberal pentru felul în care au susţinut această nominalizare, vă sunt recunoscător, ca fost coleg parlamentar al Domniilor Voastre. Doresc să mulţumesc colegilor de la UNPR care au înţeles să facă distincţia între politica de partid şi politica naţională, între interesul strategic al României şi ambiţiile individuale. Doresc să le mulţumesc colegilor de la UDMR pentru sprijinul acordat, pentru seriozitate. Doresc să le mulţumesc colegilor de la Grupul Democrat şi Popular (Aplauze.) pentru faptul că ni s-au alătura, colegilor de la Partidul Socialist din România, care se regăsesc aici, lângă noi, tuturor deputaţilor minorităţilor naţionale din România, colegilor care sunt neafiliaţi politic şi care prin acest vot, ca şi la votul dat pentru Strategia Naţională de Apărare, se găsesc alături de o întreagă naţiune. Doar câteva cuvinte doresc să vă spun, doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi. Domeniul informaţiilor este un domeniu al profesioniştilor, domeniu care nu poate şi nu trebuie să fie contaminat politic. Politica este exclusiv politica naţională, iar profesioniştii sunt cei care pun în aplicare tot ceea ce înseamnă interesul nostru strategic. Îi apreciez pe toţi oamenii politici din Parlament care s-au ţinut departe de orice tip de abordare emoţională şi prin aceasta au reuşit să despartă apele o dată pentru totdeauna, sper, în politica noastră. Ştiu ce înseamnă această validare prin vot, pentru că am trecut, poate nu în măsura în care mulţi dintre dumneavoastră aţi făcut-o, prin experienţe electorale şi politice variate. Sunt adeptul competiţiei politice, dar nu putem în niciun fel despărţi interesul strategic al României de nevoia noastră de securitate, de nevoia noastră de stabilitate, de prosperitate, indiferent de doctrina căreia îi aparţinem sau pe care o clamăm ca oameni politici. Astăzi sunt validat de o clasă politică care, după mandatele de la Ministerul Afacerilor Externe, de la Serviciul de Informaţii Externe, prin misiunile mele internaţionale, după mandatul de prim-ministru, îmi oferă din nou posibilitatea să fiu şi în altă poziţie de folos naţiunii. Cred că aceasta este dovada noastră de maturitate, cred în viitorul nostru politic şi cred că acesta este semnul triumfului democraţiei, statului de drept şi al stabilităţii mecanismelor de eligibilitate a demnitarilor pentru funcţii strategice. Aş vrea ca în noul meu mandat, doamnelor şi domnilor deputaţi şi senatori, mai mult decât în mandatul anterior, să-mi conving colegii că doar împreună putem schimba percepţia păguboasă care planează asupra serviciilor speciale, care, deşi autonome, par să nu dea socoteală nimănui. Ipostazele, mandatele prin care am trecut, m-au făcut să înţeleg mai mult decât oricând că este nevoie de un nou cadru legislativ, de o nouă cultură a problematicii de securitate, de acoperirea diferenţelor de cunoaştere dintre comunitatea de profesionişti şi societatea românească, în ansamblul ei. Şi atunci, doamnelor şi domnilor deputaţi şi senatori, voi veni către dumneavoastră cu rugămintea de a ajuta la reconstituirea pe bază de modernitate a legilor pendinte de pachetul siguranţei naţionale. Prin votul dumneavoastră, primesc nu doar o încuviinţare a mandatului, ci un mandat social al instituţiei pe care o voi coordona. Pentru că dumneavoastră, prin vot, aţi demonstrat că există o raţiune socială a acestei numiri, vremurile sunt grele, norii se adună şi când vine ploaia, aşa cum când vine ploaia îţi iei umbrela, când vezi cum arată lumea astăzi, încerci să ai o structură de securitate din ce în ce mai bună. Prin votul dumneavoastră, profesioniştii din comunitatea de informaţii primesc un credit în alb de la românii pe care-i reprezentaţi şi care aşteaptă ca toate instituţiile care au atribut principal asigurarea securităţii statului să colaboreze perfect pe temele cele mai dureroase ale societăţii noastre, de la corupţie la ameninţările transfrontaliere, de la consolidarea statului de drept la triumful democraţiei în România, pentru că aceste lucruri înseamnă, de fapt, echilibru şi viitor pentru naţiunea română. Şi sper, doamnelor şi domnilor deputaţi şi senatori, în calitatea dumneavoastră de membri ai Legislativului ţării, să rămâneţi întotdeauna sensibili la această problematică, asigurându-vă totodată de tot respectul şi de toată dorinţa mea de colaborare. Vă mulţumesc tuturor. Să ne ajute Dumnezeu! (Aplauze.) |
|
|
S-ar părea că am avut dreptate, că aţi avut un discurs emoţional, nu? Din suflet. Dragi colegi, doamnelor şi domnilor deputaţi şi senatori, declar şedinţa de azi închisă. Vă urez o vară caldă, şi nu fierbinte! Să ne vedem în septembrie cu bine! |
|
Şedinţa s-au încheiat la ora 19,15. |

