Şedinţa Camerei Deputaţilor din 7 iunie 2017

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.96/2017
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 7 iunie 2017

4. Informare privind depunerea la secretarul general al Camerei Deputaţilor, în vederea exercitării de către deputaţi a dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale, a Legii-cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice (PL-x 209/2017). (adoptată în procedură de urgenţă)  

 

Domnul Florin Iordache:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Vă informez că, în conformitate cu prevederile art. 15 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 47 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, s-a depus la secretarul general al Camerei, în vederea exercitării de către deputaţi a dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale, Legea-cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, adoptată în procedură de urgenţă.

Termenul de sesizare este de două zile, începând de astăzi, 7 iulie.

Declar şedinţa închisă.

Membrii Biroului permanent... îi invit la sala de Birou permanent.

 

Şedinţa s-a încheiat la ora 12,36.