|
Domnul George Şişcu: Mulţumesc, domnule preşedinte. Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic şi Social European şi Comitetul Regiunilor privind o nouă abordare pentru o economie albastră durabilă în UE - Transformarea economiei albastre a UE pentru un viitor durabil. Noua abordare pentru o economie albastră durabilă în Uniunea Europeană face parte din angajamentul asumat de către Comisia Europeană prin intermediul Pactului ecologic european. Această nouă viziune oferă o coerenţă aparte între sectoarele economiei albastre, facilitează coexistenţa acestora şi trage un semnal de alarmă cu privire la necesitatea investiţiilor în cercetare, competenţe şi inovare. Din acest considerent, economia albastră va utiliza resursele oceanelor pentru a contribui la realizarea obiectivelor cuprinse în Pactul ecologic european, şi anume: - Reducerea cu 90% a emisiilor de gaze cu efect de seră generate de transportul maritim care reprezintă peste 80% din volumul comerţului mondial; - Reducerea la minimum a impactului pescuitului asupra habitatelor marine prin măsuri precum specificaţiile privind uneltele de pescuit; - Asigurarea aspectului circular al sectoarelor economiei albastre; - Creşterea surselor de energie din surse regenerabile offshore care ar putea genera un sfert din energia electrică a Uniunii Europene în 2050; - Contribuţia la tranziţia către un sistem alimentar durabil cu emisii scăzute de dioxid de carbon, inclusiv prin dezvoltarea şi promovarea acvaculturii cu impact scăzut asupra mediului; - Dezvoltarea de soluţii bazate pe natură pentru a se adapta la creşterea nivelului mării pentru a depolua zonele sau pentru a combate eutrofizarea. În concluzie, PNL va vota pentru adoptarea proiectului de hotărâre supus astăzi spre dezbatere şi aprobare. Vă mulţumesc.
|