Şedinţa Camerei Deputaţilor din 20 aprilie 2026

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.51/2026
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 20 aprilie 2026

4. Dezbaterea Proiectului de Hotărâre privind adoptarea opiniei referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic şi Social European şi Comitetul Regiunilor - Strategia pentru reînnoirea generaţiilor în agricultură COM (2025) 872 (PHCD 12/2026) (rămas pentru votul final).
 
consulta fisa PHC nr. 12/2026

 

Doamna Natalia-Elena Intotero:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

11. Proiectul de Hotărâre privind adoptarea opiniei referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic şi Social European şi Comitetul Regiunilor - Strategia pentru reînnoirea generaţiilor în agricultură COM (2025) 872; PHCD 12/2026.

Proiectul de hotărâre a fost distribuit.

O invit la cuvânt pe doamna deputat Corina Atanasiu, preşedintele Comisiei pentru afaceri europene. (Vociferări.)

Nu? Bun. Să fiţi, atunci!

Video in format Flash/IOS

Doamna Corina Atanasiu:

Vă mulţumesc, doamnă preşedinte.

Raport referitor la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic şi Social European şi Comitetul Regiunilor - Strategia pentru reînnoirea generaţiilor în agricultură

Având în vedere proiectele de opinie transmise de Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice şi de Comisia pentru muncă şi protecţie socială, Nota de informare transmisă de Ministerul Afacerilor Externe, punctele de vedere ale Ministerului Finanţelor şi Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Fişa de informare elaborată de către Direcţia pentru Uniunea Europeană a Camerei Deputaţilor, analiza realizată de Comisia pentru afaceri europene, comisia, în principal:

- Şi-a exprimat susţinerea faţă de reînnoirea generaţiilor în agricultură - factor esenţial pentru menţinerea viabilităţii şi a competitivităţii acestui sector, ceea ce reclamă mai multe direcţii de sprijin: facilitarea accesului tinerilor la resurse, susţinerea fermierilor vârstnici, îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă în mediul rural, stimularea inovării, digitalizării şi a formării profesionale;

- A amintit specificul agricol, demografic şi teritorial al fiecărui stat membru, diversitatea structurală a agriculturilor din statele membre;

- A subliniat faptul că asigurarea unor venituri echitabile pentru fermieri constituie cea mai urgentă provocare în domeniu;

- A recomandat încurajarea lanţurilor scurte de aprovizionare agroalimentare şi facilitarea includerii tinerilor fermieri în acestea;

- A propus coordonarea mai strânsă între Politica Agricolă Comună şi Politica de Coeziune, în sprijinul zonelor rurale;

- A salutat recunoaşterea presiunilor deosebite socioeconomice şi de securitate care afectează zonele rurale de pe flancul estic, ceea ce impune acţiuni concrete şi finanţare adecvată.

Opinia a fost supusă dezbaterii, în şedinţa Comisiei pentru afaceri europene din 24 februarie 2026 şi a fost adoptată cu majoritate de voturi.

Supunem aprobării plenului Camerei Deputaţilor, opinia, în forma adoptată de Comisia pentru afaceri europene.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Doamna Natalia-Elena Intotero:

Mulţumesc.

Comentarii de ordin general.

Îl invit la cuvânt pe domnul deputat Dumitru Ţiplea, din partea Grupului parlamentar al PNL.

Video in format Flash/IOS

Domnul Dumitru Ţiplea:

Mulţumesc, doamnă preşedinte de şedinţă.

Stimaţi colegi,

România se confruntă cu o criză demografică, Europa se confruntă cu o criză demografică, prin urmare, şi agricultura europeană se confruntă cu o criză demografică. Vârsta medie a agricultorilor, în Uniunea Europeană, este de 57 de ani. Doar 12% din fermierii Europei au sub 40 de ani. Dintre aceştia, doar 2,5% sunt doamne, sunt femei.

Deficitul mediu de finanţare pentru tinerii fermieri a fost de 14,1 miliarde de euro pe an, în ultimii ani.

Strategia europeană din 21 octombrie 2025 vine să schimbe această realitate, vizând dublarea ponderii tinerilor fermieri - la 24% până în 2040.

Agricultura asigură securitatea alimentară, competitivitatea şi vitalitatea rurală, dar îmbătrânirea forţei de muncă şi declinul populaţiei rurale agravează foarte mult problemele.

Politica Agricolă Comună 2023-2027 include obiective precum: venituri decente pentru fermieri, sprijin pentru reînnoirea generaţiilor, dinamizarea zonelor rurale.

Planurile naţionale ale României sprijină circa 377.000 de tineri fermieri, dar eforturile nu sunt suficiente, trebuie să continue.

Strategia prioritizează tinerii sub 40 de ani, prin cinci acţiuni-cheie: acces la terenuri, finanţare, competitivitate, standarde mai ridicate pentru mediul rural şi, evident, succesiunea; propune un pachet obligatoriu pentru fermele nou înfiinţate, de până la 300.000 de euro; şi recomandă alocarea unui minim de 6% din cheltuielile agricole pentru reînnoirea generaţională.

Pentru cele expuse până acum, Grupul parlamentar al Partidului Naţional Liberal va vota pentru. (Aplauze.)

Video in format Flash/IOS

Doamna Natalia-Elena Intotero:

Mulţumesc.

Îl invit la cuvânt pe domnul deputat Cezar-Mihail Drăgoescu, Grupul parlamentar al USR.

Video in format Flash/IOS

Domnul Cezar-Mihail Drăgoescu:

Mulţumesc mult de tot, doamnă preşedinte.

USR va susţine acest proiect de hotărâre, însă l-am văzut cu toţii, zilele trecute, pe domnul Florin Barbu, zis şi Busi, de către prietenul lui din Olt, cum plimba un geamantan Louis Vuitton de câteva mii de euro, l-am văzut cu toţii pe Sorin Grindeanu, cum îşi ascundea ceasul de zeci de mii de euro...

Video in format Flash/IOS

Doamna Natalia-Elena Intotero:

Domnule deputat,

Vă rog să faceţi referire la proiectul...

Video in format Flash/IOS

Domnul Cezar-Mihail Drăgoescu:

... înaintea conferinţelor de presă...

Video in format Flash/IOS

Doamna Natalia-Elena Intotero:

... pe care îl avem de dezbătut...

Video in format Flash/IOS

Domnul Cezar-Mihail Drăgoescu:

... l-am văzut cu toţii pe Marcel Ciolacu, cum umblă în pantofi şi în haine de mii de euro...

Video in format Flash/IOS

Doamna Natalia-Elena Intotero:

Domnule deputat,

Declaraţiile politice, miercuri dimineaţă...

Video in format Flash/IOS

Domnul Cezar-Mihail Drăgoescu:

Cam aceştia sunteţi dumneavoastră, nişte socialişti de caviar, stimaţi colegi... (I se întrerupe microfonul. Vociferări.)

Video in format Flash/IOS

Doamna Natalia-Elena Intotero:

Vă mulţumesc.

Dacă mai sunt alte intervenţii? (Vociferări.)

Nu eraţi la proiect, eraţi pe lângă! (Aplauze.)

Mulţumesc.

Nemaifiind alte intervenţii, trecem la dezbaterea pe articole a proiectului de hotărâre.

Dacă sunt obiecţii la titlu? Nu. Adoptat.

La preambul? Nu. Adoptat.

La articolul unic? Nu. Adoptat.

Dezbaterile fiind finalizate, proiectul de hotărâre rămâne pentru votul final.