Şedinţa Camerei Deputaţilor din 8 septembrie 1998

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 8 septembrie 1998

5. Declaraţie în numele Grupului parlamentar al P.U.N.R.

Domnul Ioan Gavra:

Deci, v-am cerut cuvântul în numele Grupului parlamentar al PUNR, pentru a face o declaraţie.

Potrivit art.12 alin.1 din Constituţia României, drapelul României reprezintă unul dintre simbolurile naţionale fundamentale ale acestui stat şi ale ţării noastre. În acest sens, Parlamentul României, legiuitorul, a adoptat şi un act normativ prin care se stipulează modul în care se arborează drapelul României de către instituţiile democratice ale statului român la nivel central şi local.

Din păcate, la nivel naţional, lucrurile nu sunt soluţionate în sensul aplicării legii la Camera Deputaţilor. Celelalte puteri ale statului, Preşedinţia, Guvernul României şi cealaltă componentă a Parlamentului, Senatul României, au arborat, potrivit legii pe care noi am adoptat-o, drapelul naţional, tricolorul românesc pe sediile clădirilor unde îşi desfăşoară activitatea. Aplicarea acestei legi a întârziat nepermis de mult şi inacceptabil la Camera Deputaţilor. Parlamentul României, în sensul Palatului Parlamentului, unde este sediul Camerei Deputaţilor, încă n-a reuşit să disponibilizeze fondurile necesare pentru a arbora tricolorul românesc pe clădirea Parlamentului care repezintă un element de simbol naţional fundamental, de indentitate a noastră, a parlamentarilor că suntem români şi reprezentăm naţiunea română şi, bineînţeles, de respectare a legii. Întrucât asemenea demersuri s-au mai făcut şi la nivelul Biroului permanent şi nu s-au luat măsurile tehnice necesare pentru a arbora tricolorul românesc la locul cuvenit, la sediul Camerei Deputaţilor, PUNR donează conducerii Camerei Deputaţilor tricolorul pentru a fi arborat, în sfârşit, începând cel târziu de mâine pe clădirea Palatului Parlamentului.

Sigur, domnule preşedinte, este un gest simbolic, sperând că se vor găsi banii necesari, măcar la acest capitol, că uite că la altele se găsesc cu nemiluita, ca să fie arborat tricolorul românesc în consonanţă cu dimensiunile acestei clădiri. Să sperăm că sub tricolor veţi putea vota cu inima pe conştiinţă, cum spunea domnul Lupu. Adică, veţi putea vota cu conştiinţa, domnule Lupu, aşa spuneaţi dumneavoastră. Deci să ne fie frică măcar de crucea, pe care tot PUNR-ul v-a donat-o, în sensul că suntem creştini, şi de acest simbol sacru al neamului - tricolorul - atunci când votaţi. votaţi pentru România şi nu pentru altcineva.

Vă mulţumesc şi vi-l înmânez, domnule preşedinte. (Domnul deputat Gavra înmânează un pachet alb domnului Năstase, care îi mulţumeşte.)

Domnul Adrian Năstase:

Domnule deputat, vreau să vă spun că momentul pentru declaraţiile politice a fost astăzi de la orele 8,30 la 9,20. E adevărat că dumneavoastră aţi venit mai târziu şi nu aţi fost prezent la intervalul respectiv. V-aş ruga, dacă se poate, să vă treziţi mai devreme, să veniţi la momentul în care se fac declaraţiile politice. Această chestiune nu a fost pe agendă, eu v-am dat cuvântul pentru că am bănuit că este o chestiune legată de regulament sau legată de ordinea de zi. Nu putem să întrerupem dezbaterile în funcţie de anumite chestiuni.

Pe de altă parte, vreau să vă spun că, din păcate, Biroul permanent, în perioada în care dumneavoastră aţi făcut parte din Biroul permanent, iată că nu a luat o astfel de măsură, dar acum când dumneavoastră nu mai faceţi parte din Biroul permanent, s-ar putea ca măsura aceasta să fie aplicată, ceea ce reprezintă totuşi un paradox. Eu vă rog, dacă se poate, să continuăm dezbaterea de astăzi, care este blocată în acest moment, în aşa fel încât să asigurăm o eficienţă mai mare şi...

Domnul Ioan Gavra:

Daţi-mi, vă rog, dreptul la replică!

Domnul Adrian Năstase:

Nu, nu există drept la replică. Numai la ziar există drept la replică. Aici, nu, eu nu vă dau, numai în momentul în care ... Deocamdată eu conduc această şedinţă şi eu vă spun ce este regulamentar şi ce nu. Aceasta nu este o chestiune personală, tocmai.

Domnul Ioan Gavra:

M-aţi jignit şi eu trebuie să spun ceva... e o chestiune personală.

Domnul Adrian Năstase:

Eu nu v-am jignit, tocmai, eu ... Care este chestiunea personală, vă rog s-o lămuriţi.

Domnul Ioan Gavra:

Dacă nu cunoaşteţi regulamentul, vă spun eu ce scrie acolo.

Domnul Adrian Năstase:

Nu, asta vă spun eu. Deocamdată, regulamentul ...

Domnule deputat, pentru o chestiune personală, eu am făcut o precizare legată de program...

Domnul Ioan Gavra:

Şi de regulament, lucru care este inadmisibil,… acordaţi oricând oricărui deputat într-o chestiune de procedură şi care înseamnă regulament, domnule preşedinte,

Domnul Adrian Năstase:

Dumneavoastră aţi cerut cuvântul într-o chestiune care nu era de procedură şi aţi făcut un anunţ.

Domnul Ioan Gavra:

Şi dumneavoastră aţi intervenit cu procedura şi a trebuit să vă răspund la procedură. Obligatoriu. Vă rog frumos să-mi daţi cuvântul să aducem adevărul în faţă în legătură cu...

Domnul Adrian Năstase:

Luaţi cuvântul, domnule Gavra, că-mi dau seama că ...

Domnul Ioan Gavra:

Domnule preşedinte, nu are rost să reluăm discuţiile pe regulament, decât pe texte. Ceea ce spuneaţi dumneavoastră de dimineaţă că eu nu am venit la lucrările Camerei decât mai târziu, mie îmi plac ironiile. Eu vreau să vă anunţ că dumneavoastră nu aţi participat cu lunile la Parlament. Asta este altă problemă, nu mă interesează că e problema dumneavoastră. Sunteţi şef de grup parlamentar, dar nu vă permit să jigniţi pe altcineva. Eu am venit exact în momentul în care au început lucrările şi am stat acolo. Dumneavoastră vă uitaţi în faţă, că e bine aşa. După care am coborât în sală şi e bine că m-aţi văzut şi m-aţi şi salutat. Dar, nu e o problemă, pentru că participarea mea la lucrări n-o contabilizaţi dumneavoastră şi nici eu pe a dumneavoastră. Fiecare grup parlamentar este independent să ia măsurile de rigoare regulamentare. Nu asta e problema. Competiţia nu trebuie să vină la nivel de persoană sau de orgolii, ci la nivel de lege şi regulament. Dumneavoastră nu aveţi dreptate în ceea ce aţi spus, pentru că cele 40 de minute, 50, sunt alocate pentru intervenţii personale se cheamă, domnule preşedinte, citiţi articolul, eu sunt autorul introducerii acelui articol în fostul regulament. Intervenţiile personale ale deputaţilor, sunt probleme din circumscripţie şi probleme care nu reclamă intervenţia politică a grupului parlamentar.

În regulamentul Camerei Deputaţilor, din păcate, nu s-a stipulat o prevedere când şi cum se fac declaraţiile politice în numele grupurilor parlamentare. Dar e de la sine înţeles, vorba domnului deputat Adrian Severin, că: "ceea ce nu scrie se face". Deci se poate, că aşa e justiţia. La Senat, luni se fac declaraţii politice pentru că la domniile lor în regulament se prevăd declaraţiile politice ca literă de regulament. Poate că în viitorul regulament vom spune clar ce înseamnă declaraţia politică. Dar, oricând, domnule preşedinte, în timpul lucrărilor, un lider de grup parlamentar, structura de bază prin care funcţionează Camera Deputaţilor, poate să ceară cuvântul pentru o problemă a grupului parlamentar pentru că reprezintă opinia electoratului. Nimeni nu-i poate lua cuvântul. Deci alegaţiile dumneavoastră pe regulament nu au legătură cu intervenţia mea. Intervenţiile de dimineaţă sunt pur şi simplu personale. Tocmai de aceea nimeni nu face… decât din circumscripţii, o problemă legată de o anumită aniversare şi aşa mai departe.

Vă mulţumesc frumos, respectăm regulamentul şi luăm principiul juridic al domnului Severin care s-a aplicat şi până acum ca şi cutumă practică, "ceea ce nu scrie se poate". E în regulă. Vă mulţumesc.