Şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului din 22 decembrie 2008

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului din 22 decembrie 2008

5. Răspunsul domnului Emil Boc, candidatul desemnat pentru funcţia de prim-ministru.

Video in format Flash/IOS

Domnul Emil Boc:

Doamnelor şi domnilor,

Voi încerca să fiu punctual şi să răspund la problemele care au fost ridicate de dumneavoastră.

În primul rând, aş vrea să subliniez diferenţa pe care am putut-o constata cu ochiul liber între un Parlament din care şi eu am făcut parte, ales pe baza scrutinului reprezentării proporţionale a votului pe listă, şi un Parlament ales pe baza votului uninominal.

Comparaţi şi veţi ajunge la aceeaşi concluzie ca şi mine: responsabilitate şi foarte multă decenţă. Şi acest lucru este un semnal că putem construi împreună ceea ce trebuie. (Aplauze.)

În al doilea rând, vreau să spun că, în aceste vremuri dificile, n-aş vrea să le spun nici că sunt foarte grele, nici să lansez alte prognoze, când venim în faţa dumneavoastră cu un guvern rezultat din parteneriatul pentru România între PD-L şi PSD, tocmai acest parteneriat şi acest guvern poate fi şansa unui nou mod de a face politică după 19 ani. O politică în care, într-adevăr, decenţa, responsabilitatea să primeze şi, în acelaşi timp, locul vorbelor şi al certurilor să fie luat de fapte responsabile şi de lucruri făcute în beneficiul oamenilor. Cred în acest lucru.

S-a vorbit aici că acest guvern vine să refacă FSN-ul. Acest guvern nu vine să refacă trecutul, ci vine să facă posibil viitorul. La 19 ani de la Revoluţie, românii, prin votul lor, au dat o pondere egală în Parlamentul României celor două formaţiuni politice, PSD şi PD-L, pentru a fi garantul democraţiei şi continuatorul democraţiei în această ţară. Acest guvern este chemat să arate că este produsul democraţiei şi că rămâne apărătorul acesteia. Şi poate că nu e întâmplător că tocmai acum, la 19 ani de la începutul noii lumi româneşti, suntem cu toţii în faţa unei încercări care ne va testa pe deplin solidaritatea.

Vreau, de asemenea, să fac câteva referiri la creşterea economică pe care opoziţia, în condiţiile în care acest guvern va fi învestit, a menţionat-o. Mă refer la creşterea economică. Da, am avut şansa unei creşteri economice de 8%, dar din nefericire suntem în prezenţa celui mai mare deficit al bugetului general consolidat, cel puţin din anul 2000 încoace. nu trebuie să fii economist să-ţi dai seama că dacă acest deficit era dus în infrastructură, era foarte bine. Am fi avut sute de kilometri de autostrăzi, de şosele naţionale, de centuri ocolitoare. Era foarte bine. Măcar dacă era dus în infrastructură, în investiţii.

Din nefericire, Guvernul a fost mai mult o casierie şi mai puţin un factor de asigurare a stabilităţii economice şi a deschis baierele pungii şi a lăsat ca banul public să fie utilizat fără ca el să convertească această creştere economică în lucrări masive de infrastructură în beneficiul cetăţenilor, al nostru, al tuturor.

Vă asigur de toată transparenţa posibilă. Voi veni în faţa dumneavoastră şi voi prezenta exact ceea ce vom găsi cu privire la situaţia financiară şi bugetară a ţării, ca împreună să luăm cele mai raţionale şi mai bune decizii, să luăm cele mai bune lucruri pentru români.

Vreau, de asemenea, să spun despre cota unică şi despre deducerile fiscale pe care le-am anunţat prin priorităţile Programului de guvernare. Aici nu am vorbit şi nu voi vorbi în calitate de preşedinte al Partidului Democrat-Liberal.

Sunt cel care este garantul respectării şi aplicării principiilor şi problemelor pe care le-am trecut spre a le rezolva în "Parteneriatul pentru România".

Sunt soluţii de stânga, sunt soluţii de dreapta. Sunt soluţii de dreapta, sunt soluţii de stânga. Am reunit într-un parteneriat pentru România ceea ce am avut mai bun, cele două formaţiuni politice pornind de la premisa nevoilor ţării de a da stabilitate, în primul rând.

Avem, şi iată, acest exemplu cu cota unică este un exemplu când stânga şi dreapta pot să-şi dea mâna în momente dificile, pe probleme punctuale şi să facem faţă provocărilor pe care le avem.

Avem cota unică, dar avem şi acel mecanism de stânga, de a-i proteja pe cei aflaţi în nevoi, cu salarii şi pensii mici, prin deduceri fiscale.

Este un moment pe care nu l-am dorit. Viaţa ni-l impune şi venim în faţa românilor cu acest angajament, că vom respecta ceea ce am promis.

De asemenea, vă amintiţi că în aceste zile a fost prezent la Bucureşti un primar, poate din cel mai important oraş american, Robert Giuliani, primarul New-York-ului, şi care a spus că în vremuri de criză, a fost întrebat, ce soluţii aţi aplicat, republicane, democrate? Şi a spus: "Pur şi simplu am aplicat cele mai bune măsuri pentru a rezolva problemele oamenilor, indiferent că au fost democrate sau republicane".

Cred că în acest moment România trece printr-o situaţie în care trebuie să ne gândim că cele mai bune soluţii sunt cele care rezolvă problemele oamenilor, indiferent că sunt de stânga sau de dreapta.

Suntem în acest parteneriat pentru România şi vreau să-i asigur pe colegii mei din Cabinet, pe dumneavoastră - colegi parlamentari de la PSD şi PC - că este un parteneriat onest, este un parteneriat în care cuvântul de ordine să fie responsabilitatea şi respectarea cuvântului dat, prin ceea ce am scris şi semnat.

Vom rămâne competitori electorali în vremuri electorale. Până atunci, avem în faţa românilor şansa de a ne demonstra maturitatea şi capacitatea că putem face, după 19 ani, un alt tip şi un alt mod de a face politică.

Vreau, în încheiere, pentru că nu este un moment festiv, poate acest guvern pleacă cu cel mai slab bagaj pozitiv de imagine din istoria României de după 1989. Plec, însă, cu convingerea că, aplicând responsabil ceea ce am scris în "Parteneriatul pentru România" şi transpus în Programul de guvernare, vom face ceea ce trebuie pentru această ţară şi vom reuşi împreună.

Vă mulţumesc. (Aplauze puternice.)