Şedinţa Camerei Deputaţilor din 23 septembrie 2013

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.109/2013
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 23 septembrie 2013

5. Dezbaterea Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.41/2013 privind reglementarea unor măsuri financiare (PL-x 235/2013). (rămas pentru votul final)
 
consulta fisa PL nr. 235/2013

 

Domnul Viorel Hrebenciuc:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

Deci la punctul 6 al ordinii de zi avem Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.41/2013 privind reglementarea unor măsuri financiare.

Din partea iniţiatorului, dacă doreşte cineva. Nu.

Din partea Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci sau administraţie?

Vă rog, domnul preşedinte.

A nu, din partea iniţiatorului, domnul Jiru. Numai puţin.

Video in format Flash/IOS

Domnul Enache Jiru (secretar de stat, Ministerul Finanţelor Publice):

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Obiectul de reglementare al prezentei ordonanţe de urgenţă îl constituie suplimentarea limitei de 680 de milioane de lei, aprobată prin Legea nr.140, cu suma de 120 de milioane de lei, astfel încât plafonul pentru contractarea împrumutului din vărsăminte din privatizare să devină 800 de milioane de lei.

Este al treilea act normativ care a reglementat acordarea de către Trezoreria Statului a unui plafon maxim de 800 de milioane de lei către unităţi administrativ-teritoriale pentru plata arieratelor.

Scopul acesteia, ca şi al altor acte normative, a fost pentru stingerea arieratelor atât către furnizorii de bunuri, servicii şi lucrări.

Mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Domnul Almăjanu, vă rog frumos, preşedintele Comisiei pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic

Video in format Flash/IOS

Domnul Marin Almăjanu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

În cazul de faţă, Camera Deputaţilor este Cameră decizională.

Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat proiectul de lege.

Consiliul Legislativ a avizat favorabil iniţiativa legislativă.

În conformitate cu prevederile art.61 şi 63 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci şi Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic au examinat proiectul de lege în şedinţe separate.

În urma dezbaterilor, membrii celor două comisii au hotărât cu majoritate de voturi supunerea spre dezbatere şi adoptare plenului Camerei Deputaţilor a proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.41/2013 privind reglementarea unor măsuri financiare în forma adoptată de Senat.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Vă mulţumesc şi eu.

Din partea grupurilor parlamentare, UDMR, vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Cseke Attila-Zoltán:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Domnule secretar de stat,

Este un proiect de act normativ sau un act normativ care este deja în vigoare, despre care am mai discutat. Am mai discutat despre această problematică. Este problematica acoperirii arieratelor prin credite, împrumuturi luate de autorităţile administraţiei publice locale.

Şi aş vrea să vă amintesc că, prin Ordonanţa de urgenţă nr.3 din 30 ianuarie, s-a propus o limită, un plafon al acestor credite, al acestor împrumuturi de la Trezoreria Statului, de 800 de milioane.

N-a trecut o lună şi ceva, printr-o altă ordonanţă, limita s-a redus la 500 de milioane de lei.

În cadrul dezbaterilor pe această a doua ordonanţă, Ordonanţa nr.12, atât în Comisia pentru administraţie, unde, totuşi, sunt foarte mulţi foşti primari şi preşedinţi de consilii judeţene, oameni care au lucrat în autorităţile administraţiei publice locale şi ştiu despre ce vorbesc şi inclusiv aici, în plen, s-a spus Ministerului Finanţelor şi s-a cerut că acea limită, acea coborâre de la 800 la 500 este o coborâre foarte bruscă, abruptă şi că sunt foarte multe primării care astfel nu se vor putea încadra. S-a acceptat 680, propunerea comisiei fiind 800. S-a acceptat 680. A ieşit Legea nr.140 cu 680 de milioane şi astăzi discutăm o ordonanţă din 15 mai, în care s-a revenit la nivelul de 800.

Dacă erau ascultaţi specialiştii din Parlament şi din Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic şi dacă Ministerul de Finanţe se apleca asupra profesioniştilor, ce spun profesioniştii, nu mai discutam această ordonanţă astăzi, ci se revenea la acel plafon de 800, care a fost, iniţial, stabilit.

Eu cred că trebuie să fie o învăţătură foarte clară pentru Ministerul Finanţelor. Asemenea bâlbâieli cu primarii şi cu autorităţile administraţiei publice locale nu mai trebuie permise şi Parlamentul este pus aici şi ales din oameni competenţi, ca să spună şi punctul de vedere al administraţiei publice locale.

Mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Mulţumesc, domnule Cseke.

Domnul Tinel, vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Tinel Gheorghe:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Şi eu adaug la ce-a zis colegul Cseke, de la UDMR, că nu rezolvă problema sau nu o rezolvaţi.

Noi am fost criticaţi, în mandatul trecut, că am acţionat pentru stingerea acestor arierate prin fondul de rezervă al Guvernului. Dar gândeam noi o soluţie, nu prin împrumut, pentru că foarte multe din UAT-uri - din unităţile administrativ-teritoriale - nu vor putea niciodată să ramburseze aceste împrumuturi. Şi vă dau un exemplu: Ordonanţa nr.7. Ce a spus domnul Cseke este perfect valabil. Iată, veniţi într-un interval de câteva luni de zile şi spuneţi nu 680, nu 500, iarăşi ne ducem la 800.

Nu avem şi nu plătiţi. Nu rezolvaţi această problemă din punctul ăsta de vedere. Şi nu cred c-o veţi rezolva până nu intraţi în profunzimea problemelor vizavi de arierate şi de modul cum le gestionaţi.

Din acest motiv eu cred că ar trebui reîntoarsă la comisie şi discutată încă o săptămână, poate găsim şi alte soluţii.

Video in format Flash/IOS

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Aţi propus treaba asta sau numai credeţi?

Video in format Flash/IOS

Domnul Tinel Gheorghe:

Propus.

Video in format Flash/IOS

Domnul Viorel Hrebenciuc:

N-aţi spus asta, aţi spus că numai credeţi.

Video in format Flash/IOS

Domnul Tinel Gheorghe:

Propun reîntoarcerea la comisie o săptămână, domnule preşedinte.

Video in format Flash/IOS

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Vă mulţumesc.

Cine mai doreşte din partea grupurilor parlamentare?

Supun votului dumneavoastră propunerea domnului Gheorghe Tinel de retrimitere la comisie a acestui proiect de lege.

Vă rog să votaţi.

Video in format Flash/IOS

Cu 48 de voturi pentru, zero abţineri şi 114 împotrivă, proiectul de lege rămâne pe ordinea de zi.

Nefiind amendamente, proiectul de lege merge la votul final.