Şedinţa Camerei Deputaţilor din 22 aprilie 2015

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.71/2015
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 22 aprilie 2015

5. Dezbaterea Propunerii legislative privind declararea zilei de 10 Mai - sărbătoare naţională (Pl-x 609/2013). (rămasă pentru votul final)
 
consulta fisa PL nr. 609/2013

 

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

4. Mergem mai departe. Propunerea legislativă privind declararea zilei de 10 Mai sărbătoare naţională.

Are patru amendamente admise. Caracter ordinar.

Iniţiatorul. Nu doreşte să ia cuvântul.

Din partea comisiei sesizate în fond. Domnule vicepreşedinte, aveţi cuvântul în numele Comisiei pentru muncă şi protecţie socială.

Video in format Flash/IOS

Domnul Mihai Baltă:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Raport de înlocuire asupra Propunerii legislative privind declararea zilei de 10 Mai sărbătoare naţională.

În conformitate cu prevederile art.70 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, Propunerea legislativă privind declararea zilei de 10 Mai - sărbătoare naţională, a fost retrimisă Comisiei pentru muncă şi protecţie socială, prin adresa Pl-x 609/2013 din 9 decembrie 2014, în vederea reexaminării şi întocmirii unui nou raport.

La întocmirea prezentului raport, comisia a avut în vedere: avizul favorabil al Consiliului Legislativ nr.586 din 19 iunie 2013, avizul negativ al Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi, nr.4c-11/1498 din 12 februarie 2014; avizul negativ al Comisiei pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului, nr.4c-6/5674 din 4 februarie 2014; punctul de vedere al Guvernului nr.1617 din 6 septembrie 2013.

Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare consacrarea zilei de 10 Mai ca sărbătoare naţională. Totodată, se propune instituirea în sarcina autorităţilor centrale şi locale a obligaţiei de a organiza manifestări prilejuite de sărbătorirea acestei zile, în limita alocaţiilor bugetare aprobate.

Propunerea legislativă face parte din categoria legilor ordinare, conform prevederilor art.73 alin.(1) din Constituţia României, republicată.

În urma reluării dezbaterilor, în şedinţa comisiei din 24 martie 2015, membrii comisiei au hotărât cu unanimitate de voturi adoptarea propunerii legislative pentru recunoaşterea semnificaţiei deosebite a acestei date pentru istoria poporului român.

Menţionăm că prezentul raport înlocuieşte raportul comisiei depus anterior cu nr.763 din 7 aprilie 2014.

La dezbateri, au participat, în conformitate cu prevederile art.55 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, domnul senator Puiu Haşotti, iniţiator; domnul Eduard Corjescu, director în Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice.

La lucrările comisiei şi-au înregistrat prezenţa 23 deputaţi din totalul de 24 membri ai comisiei.

Propunerea legislativă a fost respinsă de Senat în şedinţa din 9 decembrie 2013.

Camera Deputaţilor este Cameră decizională, potrivit art.75 din Constituţia României şi art.92 din Regulamentul Camerei Deputaţilor.

În urma dezbaterilor, comisia propune plenului adoptarea propunerii legislative cu amendamentele redate în anexa care face parte din prezentul raport.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Dezbateri generale. Luări de cuvânt.

Domnul Pambuccian. Domnul Ştirbu, după aceea.

Video in format Flash/IOS

Domnul Varujan Pambuccian:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Şi încep prin a-mi exprima speranţa că unanimitatea care a existat în adoptarea acestui proiect în comisie va exista şi în plen, pentru că, stimaţi colegi, sunt momente în istoria unei ţări care sunt dincolo de patimi politice, dincolo de ideologii, ele fiind momente care construiesc o patrie comună. 10 mai este unul din aceste momente. Alba Iulia este unul din aceste momente. În istoria oricărei ţări nu există foarte multe momente de felul acesta. Şi de aceea se cuvine să le cinstim, indiferent de credinţele noastre, indiferent de ce considerăm că ar trebui făcut în viitor.

Vedeţi, eu am la butonieră o floare de "Nu mă uita". Ea e legată de istoria armenilor. Simbolul ăsta e un simbol foarte puternic. Şi cred că este un simbol pe care ar trebui să îl scoatem la lumină şi aici, vorbind despre istoria, de data aceasta, a patriei noastre comune.

Nu ştiu dacă astăzi voi putea să fiu prezent la vot eu, şi regret foarte tare. Dacă nu voi reuşi să fiu prezent, o să fiu cu sufletul prezent la vot. Dar, vă rog, şi-mi doresc foarte mult ca 10 mai de anul acesta să fie aşa cum era în cântecul acela de demult cu "10 Mai va fi de-a pururi", ştiţi? Câteodată e bine să fie de-a pururi momentele acestea care construiesc o naţiune.

Dacă voi fi, evident, voi vota pentru. Dacă nu voi fi în sală când se va vota, pentru că avem şi noi, armenii, o serie de evenimente de comemorat în această perioadă, vă rog să-l votaţi în unanimitate. Ar fi păcat să nu se întâmple aşa.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Domnul Ştirbu.

Video in format Flash/IOS

Domnul Gigel-Sorinel Ştirbu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor colegi,

O dată în viaţă fiecărei instituţii îi revine dreptul şi misiunea de a face lucruri importante măcar o dată în viaţă. Eu cred că unul din aceste momente este astăzi. Cred că, prin votul dumneavoastră de astăzi, dumneavoastră, fiecare dintre cei prezenţi în această sală, puteţi restabili adevărul istoric. Cred că poate fi un arc peste toate dezbaterile, disputele politice între partidele parlamentare.

România, dragi colegi, este singurul stat din Uniunea Europeană care şi-a câştigat statutul de stat independent şi nu şi-l serbează. Este singurul stat din Uniunea Europeană! În ultimii 25 de ani, în acest Parlament, au fost depuse nenumărate iniţiative de restabilire a adevărului istoric. Şi poate cei dinaintea noastră din celelalte legislaturi, din varii motive, poate independente de voinţa Domniilor Lor, nu au înţeles importanţa acestui moment.

Iată că, astăzi, aici, noi avem şansa unică de a da un vot care va rămâne în istoria acestei instituţii. 10 mai, dragi colegi, se leagă, cum spunea antevorbitorul meu, domnul Pambuccian, pe care-l respect foarte mult, se leagă de foarte multe evenimente din istoria acestei naţiuni. La 10 mai, tânărul locotenent Carol de Hohenzollern a păşit pe pământul României. 10 mai, ziua lui de naştere. 10 mai, declararea Regatului României. Pe 9 mai a fost citită Declaraţia de independenţă, dar pe 10 mai, reprezentanţii Parlamentului au mers în faţa monarhului şi i-au prezentat această declaraţie citită cu o zi înainte în cele două Camere ale Parlamentului. 10 mai, dragii mei colegi, până în 1947 a fost Ziua Naţională a acestei naţiuni. 10 mai este o zi importantă pentru această naţiune şi, prin votul dumneavoastră, astăzi, daţi dovadă de faptul că sunteţi adevăraţi români, adevăraţi patrioţi şi reprezentanţii acestei naţii.

Vă mulţumesc tare mult. (Aplauze.)

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Mulţumesc, domnule deputat.

Alte luări de cuvânt? Nu mai sunt.

Iniţiativa trece la dezbaterea pe articole.

Dacă la primul punct aveţi obiecţii, comentarii?

Urmărim amendamentele admise ale comisiei. Nu. Aprobate.

Al doilea punct aprobat al comisiei. Obiecţii, comentarii? Nu. Aprobat.

Cel de-al treilea punct. Obiecţii, comentarii? Nu. Aprobat.

Cel de-al patrulea punct. Obiecţii, comentarii? Nu. Aprobat.

Mulţumesc.

Merge la votul final.

Reamintesc că este lege ordinară.