|
Domnul Mihai Lupu: Raport asupra cererii de reexaminare a Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 68/2015 pentru aprobarea unor măsuri de gestionare a instrumentelor structurale din domeniul transporturilor. În temeiul dispoziţiilor art.137 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, această lege adoptată de Camera Deputaţilor şi de Senat, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată, a fost transmisă spre promulgare preşedintelui României la data de 12 mai 2016. În conformitate cu dispoziţiile art. 77 alin. (2) din Constituţia României, republicată, preşedintele României a formulat cererea de reexaminare asupra legii transmise spre promulgare, în motivarea cererii arătând că intervenţiile legislative adoptate în cuprinsul legii menţionate se impun a fi reanalizate atât sub aspectul conformităţii acestora cu prevederile art. 123 din Regulamentul U.E. nr. 1303/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 17 decembrie 2013, cât şi din perspectiva clarităţii normelor. Prin modificarea introdusă la punctul 1 al articolului unic din legea transmisă la promulgare, art.1 alin.(1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 68/2015, se apreciază că este afectat procesul de desemnare a autorităţilor de management, pentru care sistemul de management şi control pentru Programul Operaţional Infrastructură Mare 2014-2020, aspect de natură să contravină art. 123 din Regulamentul U.E. al Parlamentului European şi al Consiliului din 17 decembrie 2013. În cuprinsul aceluiaşi punct din legea transmisă la promulgare se impune utilizarea unei terminologii unitare. În acest sens, se semnalează că art. 1 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 68/2015, astfel cum a fost modificat prin legea transmisă la promulgare, utilizează noţiunea "acordul global de grant de delegare de funcţii", în timp ce art. 123 alin. (7) din Regulamentul U.E. nr. 1303/2013 operează cu noţiunea de "acord global de grant". Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat cererea de reexaminare, cu amendamente în şedinţa din 21 iunie. În conformitate cu prevederile art. 61 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, membrii Comisiei pentru transporturi şi infrastructură au examinat proiectul de lege şi cererea de reexaminare în şedinţa din 22 iunie 2016. La lucrările Comisiei pentru transporturi şi infrastructură şi-au înregistrat prezenţa un număr de 21 de deputaţi, din totalul de 22 de membri ai comisiei. În urma dezbaterii, membrii comisiei prezenţi la lucrări au hotărât, cu unanimitate de voturi, să supună plenului Camerei Deputaţilor prezentul raport asupra cererii de reexaminare formulate de preşedintele României, prin care se propune adoptarea legii, cu amendamente. Acestea se regăsesc în anexă, care face parte integrantă din prezentul raport. În raport cu obiectul şi conţinutul său, iniţiativa legislativă face parte din categoria legilor ordinare. Facem o menţiune, domnule preşedinte, tehnică legislativă la Anexă, poziţia 4 la art.1 alin. (1) şi alin. (2), înlocuind "prezentei ordonanţe de urgenţă" cu sintagma "a legii de aprobare a prezentei ordonanţe". Vă mulţumesc frumos.
|