|
Domnul Florin-Claudiu Roman: Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Este un raport comun suplimentar asupra proiectului de lege amintit. În şedinţa plenului Camerei Deputaţilor din 18 aprilie 2018, în temeiul art. 70 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, s-a hotărât retrimiterea proiectului la Comisia pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului şi la Comisia juridică. Pentru această iniţiativă legislativă s-a întocmit raportul comun, prin care s-a propus adoptarea proiectului de lege, cu amendamente admise şi amendamente respinse. Conform dispoziţiilor art. 75 din Constituţia României, Camera Deputaţilor este Cameră decizională. Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat proiectul de lege. Consiliul Legislativ a avizat favorabil. Guvernul, prin punctul de vedere transmis, susţine adoptarea acestui proiect de lege, sub rezerva însuşirii unor amendamente. Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 20/1994 privind măsuri pentru reducerea riscului seismic al construcţiilor existente, în scopul deblocării procedurilor de consolidare a clădirilor care prezintă risc seismic. Membrii Comisiei juridice au examinat iniţiativa legislativă, la fel ca şi cei de la Comisia pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului. În urma dezbaterilor, membrii comisiilor au hotărât, cu unanimitate de voturi, întocmirea unui raport comun suplimentar de adoptare a proiectului de lege, cu amendamentele admise şi cu amendamentele respinse, cuprinse în Anexele nr. 1 şi nr.2. În raport cu obiectul şi conţinutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare. Vă mulţumesc.
|