Şedinţa Camerei Deputaţilor din 22 martie 2021

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.38/2021
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 22 martie 2021

5. Discuţii procedurale.

Video in format Flash/IOS

Domnul Gabriel Andronache:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Iau cuvântul pe procedură pentru că, din punctul nostru de vedere, al Grupului parlamentar al PNL, am constatat o încălcare a Regulamentului astăzi, în sensul în care, printr-o interpretare restrictivă şi necutumiară a dispoziţiilor regulamentare, în cadrul Comitetului liderilor solicitarea Grupului parlamentar al PNL, de introducere pe ordinea de zi a Proiectului de Lege referitor la desfiinţarea Secţiei speciale, nu a fost supusă votului de conducătorul şedinţei Comitetului liderilor, respectiv colegul nostru lider de grup al PSD, ceea ce, din punctul nostru de vedere, reprezintă un mic abuz procedural.

Din perspectiva aceasta, considerăm că procedura care trebuia aplicată, aşa cum, vă repet, pe cutumă s-a întâmplat nu odată, ci de zeci de ori, proiectul ar fi trebuit să figureze pe ordinea de zi pentru dezbatere, având în vedere faptul că această ordine de zi de astăzi nu este doar pentru ziua de astăzi, ci şi pentru ziua de miercuri.

Din considerente pe care Grupul PSD le ştie sau liderul de grup al PSD, acest fapt nu s-a întâmplat.

Desfiinţarea Secţiei speciale reprezintă un pas important pentru România, în încetarea Mecanismului de Cooperare şi Verificare, şi, din perspectiva aceasta vă rugăm, domnule lider de grup, să respectaţi Regulamentul. Sunt sigur că proiectul va fi totuşi dezbătut săptămâna aceasta.

Mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu:

Vă mulţumesc şi eu.

Domnul deputat Simonis, înţeleg.

Video in format Flash/IOS

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Domnule lider al Grupului PNL, dacă doriţi să comunicaţi cu mine, mă puteţi invita la o cafea şi stăm de vorbă fără să distragem atenţia întregii asistenţe din plenul Camerei Deputaţilor.

Pe de altă parte, niciodată o cutumă nu bate Regulamentul, domnule Andronache! (Aplauze.) Cutuma e cutumă, Regulamentul e regulament, iar acesta trebuie respectat, că vrem sau că nu vrem. Cutuma se mai poate încălca.

Pe de altă parte, nu e vina mea, stimate domnule Andronache şi stimaţi lideri ai grupurilor Coaliţiei de guvernare, nu e vina mea că săptămâna trecută aţi fost nepregătiţi şi n-aţi propus introducerea pe ordinea de zi a acestui proiect, sub rezerva primirii raportului, aşa cum aţi făcut-o pentru alte proiecte. V-am prins astăzi nepregătiţi, am respectat Regulamentul şi, asta e, am câştigat de data asta! (Aplauze.)

Video in format Flash/IOS

Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu:

Înţeleg că aţi propus acum introducerea, pentru că nu s-a făcut săptămâna trecută? Nu.

 

Domnul Alfred-Robert Simonis (din sală):

Puteau să o facă săptămâna trecută!

Video in format Flash/IOS

Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu:

A, doar puteau! Doar puteau.

Am crezut că aţi venit, cu generozitate, să propuneţi introducerea, plenul fiind suveran.

Da, vă rog, domnule deputat Gabriel Andronache.

Video in format Flash/IOS

Domnul Gabriel Andronache:

Da. Doar o mică remarcă la ceea ce a spus colegul.

Nu e un drept la replică, ci o completare. Era imposibil de propus săptămâna trecută, atâta timp cât pe ordinea de zi a Comisiei juridice de joi figura dezbaterea acestei reglementări.

A crea cercuri vicioase cu privire la procedura parlamentară, nu este tocmai ceea ce este de recomandat.

Mulţumesc mult.

 

Domnul Alfred-Robert Simonis (din sală):

Am şi o completare.

Video in format Flash/IOS

Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu:

Aveţi o propunere?

Video in format Flash/IOS

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Am o completare şi eu, cum a avut şi domnul Andronache!

Eu vreau doar să vă spun că, aşa cum s-a întâmplat de foarte multe ori în ultimii ani de zile, dar cum s-a întâmplat chiar săptămâna trecută, pe această ordine de zi a plenului de astăzi punctele 6 şi 7 - şi n-am apucat să mă uit până la final -, dacă mă uit până la final sigur mai identific câteva, sunt iniţiative care se află pe ordinea de zi sub rezerva primirii raportului.