|
Punctul 3, Propunerea legislativă pentru completarea Legii nr. 267/2008 privind unele măsuri speciale pentru reglementarea avansului rest de justificat şi pentru efectuarea recepţiei în fază unică a lucrărilor de construcţii şi a instalaţiilor aferente acestora la obiectivul de investiţii Palatul Parlamentului, precum şi pentru reglementarea unor măsuri cu privire la administrarea imobilului "Palatul Parlamentului"; Pl-x 215/2025. Dacă din partea iniţiatorilor există intervenţii? Nu. Din partea comisiei sesizate în fond, Comisia juridică, vă rog, domnule preşedinte.
|
|
Domnul Liviu-Bogdan Ciucă: Doamnă preşedinte, Doamnelor şi domnilor colegi, Voi prezenta raportul asupra propunerii legislative cu titlul anunţat de dumneavoastră. Am fost sesizaţi în conformitate cu Regulamentul Camerei Deputaţilor. Consiliul Legislativ a avizat favorabil iniţiativa legislativă. Consiliul Economic şi Social a avizat favorabil acest proiect. Iar membrii Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi au dezbătut iniţiativa legislativă în şedinţa din data de 30 şi au decis, cu majoritate de voturi, adoptarea propunerii legislative în forma iniţiatorului, cu amendamentele admise prezentate în anexă, care face parte - această anexă - din prezentul raport. La şedinţele comisiei au fost prezenţi, conform listei de prezenţă, parlamentarii din această comisie. Iar în raport cu obiectul şi conţinutul reglementării, iniţiativa legislativă face parte din categoria legilor ordinare. Vă mulţumesc.
|
|
Domnul Sorin-Titus Muncaciu: Stimaţi colegi, Ne întoarcem din nou şi din nou la aceeaşi problemă. Dumneavoastră, prin această lege (Arată un document.) doriţi să vă daţi drepturi de a fi judecători administrativi. Vreţi să luaţi o hotărâre administrativă, trebuie să urmaţi o procedură administrativă. Vă aduc aminte că la PL-x 145 am fost sancţionaţi, şi aţi cerut excepţie de neconstituţionalitate, şi Curtea... Înalta Curte nu v-a dat dreptul. (Vociferări.) Deci, ideea este următoarea - dumneavoastră aici vă faceţi un registru şi pedepsiţi nişte oameni. Cine pedepseşte? Biroul permanent. Cu ce drept? Care este dreptul dumneavoastră, prin vot, de a stabili acest lucru? Nu! Dacă vreţi să faceţi o hotărâre şi să daţi o sancţiune administrativă, păi, aia trebuie să îndeplinească procedura administrativă, care este în lege. Deci, chestiunea asta pe care o faceţi aici cu registrul, toată asta este un pur bullshit, pentru că nu este voie ca în momentul în care aveţi majoritate într-un... cum a fost atunci majoritate în comisie, în Comisia juridică, să votaţi, prin vot, să votaţi sancţiuni, cum vine treaba asta? Ce fel de democraţie este asta? (Vociferări.) Nu! Aveţi obligaţia să urmaţi legea şi dumneavoastră, ca parlamentari, ca şi restul cetăţenilor. Dacă restul cetăţenilor sunt pedepsiţi pe baza unei Curţi administrative sau unei proceduri administrative, apăi aceeaşi procedură trebuie s-o aplicaţi şi dumneavoastră, pentru că: "Nimeni nu e mai presus de lege" - şi asta e de la Magna Charta, de acum 800 de ani. (Aplauze.)
|
|
Domnul George-Nicolae Simion: Pe scurt, dacă vreţi să ne interziceţi în clădirea Parlamentului, puteţi s-o faceţi - până la 24 de luni, 2 ani; pe noi, pe angajaţii de la cabinetele parlamentare. (Vociferări.) Am mai trecut, domnule Andronache, prin aşa ceva, în februarie 2024, când aţi comasat alegerile; după aceea a venit anularea alegerilor. Colegii care se împotriveau ca în vacanţa parlamentară să poată da Guvernul ordonanţe pe subiecte esenţiale - şi munca nu e, nu se încadrează în categoriile constituţionale la care aţi făcut referire - acuma, fiind la Guvern, susţin această practică. Vedem dublul standard. Îl vedem inclusiv la susţinerea din partea Guvernului a doamnelor în politică, pentru că doar oamenii sunt capabili, nu şi doamnele - am auzit asta din gura premierului. (Aplauze.) Vă felicit... (Aplauze.) pentru felul în care aţi ales să-l atacaţi pe colegul meu, Mihail Neamţu, dar pe premierul acestei ţări, care într-adevăr a făcut o remarcă misogină, aţi ales, doamnă preşedinte, să nu îl sancţionaţi. Şi mai mult, mai mult decât atât, vă acuz de trafic de influenţă pentru legea pe care urmează să o promovaţi, pentru un anumit club sportiv, împotriva intereselor şi împotriva unei unităţi de măsură. Dacă sunt bani publici, aceşti bani publici trebuie să deservească toate cluburile de fotbal, nu treceţi o lege, pe repede înainte, prin Senat şi prin Camera Deputaţilor, doar ca să favorizaţi un anumit deputat neafiliat sau un preşedinte de Consiliu Judeţean. (Aplauze.) Felul în care treceţi legi prin această Cameră nu vă face doar penali, ci şi penibili. (Aplauze.)
|
|
Doamna Aurora-Tasica Simu: Vă mulţumesc, doamnă preşedinte. Nu ştiţi cum să faceţi să cenzuraţi în continuare şi nu ştiţi cum să mai puneţi bocancul în gâtul românilor. Nu ştiţi cum să faceţi să ţineţi departe de voi oamenii care nu sunt de acord cu părerile voastre. Vă deranjează atât de tare, că sunteţi dispuşi să reglementaţi şi bunul-simţ şi aerul pe care îl respiră o persoană din încăperea asta care vă deranjează, din păcate. Ordonanţe de urgenţă - prin asta vă place să conduceţi ţara. Ordonanţe, pentru că nu aveţi chef să lucraţi. Legi din astea, de bun-simţ şi... absurde pe care le aduceţi în fiecare săptămână în Parlament, în loc să vă preocupe problemele ţării. Nu sunteţi capabili să faceţi o lege pentru poporul român. Sunteţi capabili să interziceţi, să cenzuraţi şi să puneţi lacăt pe gură, atât. Vă mulţumesc. (Aplauze.)
|
|
Doamna Raluca Turcan: Nu mai există alte intervenţii. Trecem la dezbaterea pe articole. Dacă la titlul legii există obiecţii, comentarii? Dacă nu, se consideră adoptat. Dacă de la punctul 2 curent până la 4, inclusiv, există obiecţii, comentarii? Nu există. Se consideră adoptate. Propunerea legislativă rămâne la votul final.
|