|
Între timp, vă informez că, în conformitate cu prevederile art.15 alin.(2) şi (3) din Legea nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, astăzi, 19 martie 2026, s-au depus la secretarii generali ai Camerei Deputaţilor şi Senatului, în vederea exercitării de către deputaţi şi senatori a dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale, următoarele legi adoptate în procedură de urgenţă la ambele Camere ale Parlamentului: - Lege pentru modificarea şi completarea Legii responsabilităţii fiscal-bugetare nr.69/2010 (Pl-x 213/2026); - şi Lege pentru aprobarea plafoanelor unor indicatori specificaţi în cadrul fiscal-bugetar pe anul 2026 (Pl-x 214/2026); Termenul pentru sesizare este de două zile pentru legile adoptate în procedură de urgenţă de la data depunerii, astăzi, 19 martie 2026. O scurtă pauză. Revenim în sală la 23.15. Mulţumesc.
|