| |
Domnul Florin Iordache: |
| |
................................................ |
|
13. Proiectul de Lege pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative. Comisia juridică şi Comisia pentru buget propun adoptarea. Să înceapă votul. (Aplauze.)
|
|
163 de voturi pentru, 115 voturi împotrivă, 4 abţineri, doi colegi nu au votat. Nu a întrunit numărul de voturi. Explicarea votului, domnul Andronache. Domnule Andronache, vă rog. Conform art. 150 alin. (3), neafiliaţii la finalul şedinţei de vot.
|
|
Domnul Gabriel Andronache: Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Bine că ne-a dat Dumnezeu mintea de pe urmă! Apreciem munca colegilor de la Oficiul de Combatere a Spălării Banilor. De aceea, Grupul parlamentar al PNL a preluat şi a susţinut amendamentele referitoare la organizarea acestei instituţii, la modul în care se organizează conducerea acestei instituţii şi, de asemenea, la integrarea consilierilor preşedintelui oficiului în această structură, pe noua reglementare. Dar ne punem întrebarea de ce trebuie să transpunem norme din directive altfel decât marile state occidentale? De ce Franţa, de ce Germania au înţeles în mod evident ce scrie în directivă, în sensul în care fundaţiile şi asociaţiile fac obiectul acestei reglementări numai în măsura în care sunt constituite în legătură cu instituţia fiduciei? De ce trebuie să generalizăm acest text de lege şi să generăm o astfel de situaţie, în care România este aproape de aplicarea procedurii de infringement şi nu reuşim să transpunem directivele adoptate în 2015, 2016? În paranteză fie spus, Guvernul a catadicsit să vină în Parlament cu transpunerea numai în mai 2018. Ca atare, stimaţi colegi din majoritatea parlamentară, - dumneavoastră mă adresez - prin acest vot cred că veţi lua act de voinţa Parlamentului. Bineînţeles, Guvernul trebuie să vină cu un nou proiect de lege care să ţină cont de voinţa exprimată astăzi aici. Şi anume, transpunerea corectă a directivelor. Fundaţiile şi asociaţiile, în această reglementare, trebuie să apară numai în raport cu instituţia fiduciei. Asta spune directiva! Vă mulţumesc.
|
|
Domnul Florin Iordache: Domnul Paşcan.
|
|
Domnul Emil-Marius Paşcan: Mulţumesc, domnule preşedinte. Eu doar vă atenţionez şi vă informez. E ciudată maniera originală în care înţelegem noi să transpunem anumite directive europene, într-o cheie pur şi simplu proprie, şi nu înţelegem nici această pripă. E un fel de devălmăşie de a discuta, de a dezbate pe picior, de a bloca şedinţa plenului, mai apoi retragerea comisiilor, deliberări şi ajungem în situaţia în care apar amendamente în raportul comun al celor două comisii - juridică şi pentru buget - neasumate de nimeni, nepurtând niciun fel de motivaţie, în această cheie absolut aberantă, neconstituţională. Eu ştiu că în Constituţia României se prevede explicit că cetăţenii sunt egali în faţa legii. Atunci, cum controlăm discriminatoriu organizaţiile neguvernamentale? Cele care aparţin minorităţilor au un alt regim decât toate celelalte organizaţii neguvernamentale? Întreb, pentru că un astfel de amendament a apărut mai apoi, aşa pripit şi subit, în raportul comun şi ar fi trebuit să-l acceptăm ca atare. Eu vă rog, stimaţi colegi, dăm o dovadă de crasă neseriozitate în faţa Uniunii Europene. Dincolo de problemele pe care le avem şi imputările privind justiţia, iată ne trezim şi într-o astfel de situaţie, în care unii doresc rapid să ştie de unde vin respectivele resurse, dacă nu cumva finanţează terorismul, să combatem spălarea banilor. Dar, pe de altă parte, se aplică doar unora. Celorlalţi privilegiaţi, faţă de restul cetăţenilor români, li se aplică o altă cheie absolut inacceptabilă. De aceea, Partidul Mişcarea Populară a votat împotriva acestui proiect legislativ. Vă mulţumesc.
|
|
Domnul Florin Iordache: Mulţumesc. Domnul Barna.
|
|
Domnul Ilie Dan Barna: Mulţumesc, domnule preşedinte. Uniunea Salvaţi România a votat împotriva acestei legi pentru că este inadmisibil să folosim discriminarea ca monedă de negociere politică a unor interese. Uniunea Salvaţi România a votat împotriva acestei legi pentru că este inadmisibil să încercăm să transformăm societatea civilă într-un furnizor de informaţii şi date pentru statul român. Uniunea Salvaţi România a votat împotriva acestei legi, dar în această lege există un element care trebuie să apară în legislaţie, un element din directivă foarte important: interzicerea acţiunilor la purtător. Şi acest lucru Uniunea Salvaţi România îl susţine şi aşteaptă Guvernul să vină cu o iniţiativă în această direcţie. Mulţumesc. (Aplauze.)
|
|
Domnul Florin Iordache: Domnul Pambuccian, vă rog.
|
|
Domnul Varujan Pambuccian: Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Mă văd din nou nevoit să vă explic de ce noi nu suntem ONG-uri. Încep prin a vă mărturisi că Vadim mi-era foarte simpatic şi cu el puteai să discuţi lucrurile astea şi până la urmă le înţelegea. Fac încercarea asta şi acum. În 1990, şi partidele politice, şi organizaţiile minorităţilor s-au înscris la tribunal, ca organizaţii. Nu exista o lege specială pentru aşa ceva. Ba, mai mult, în CPUN au fost reprezentate şi partidele politice, şi organizaţiile minorităţilor şi asta nu pentru că era un moft al lui Ion Iliescu, ci pentru că acest lucru corespunde unei tradiţii pe care România o are din 1918, adică de 100 de ani, şi care pleacă din Proclamaţia de la Alba Iulia, de la punctul 3. Între timp, partidele şi-au făcut Legea partidelor politice. Avem şi noi, în Cameră, de 15 ani, o lege organică, singura lege organică prevăzută în Constituţie care n-a fost votată: Legea-cadru pentru minorităţile naţionale, care stă acolo - nu are rost să intru în amănunte, să spun de ce stă acolo, în continuare - şi care la un moment dat sperăm să devină lege, proiect de lege în care se vorbeşte despre organizaţiile noastre ca despre un alt tip de organizaţie. De altfel, lucrul acesta se poate constata şi cu mici flotări logice. Noi participăm în alegeri, în toată legislaţia electorală suntem asimilaţi partidelor politice, suntem sub controlul Autorităţii Electorale Permanente, ceea ce un ONG nu face obiectul tuturor acestor lucruri. Faptul că încă nu avem o lege a noastră, chiar dacă ea este prevăzută explicit în Constituţie, ţine de chestiuni pe care, repet, nu am de gând să le dezvolt aici şi nu am de gând să le dezvolt în general. La un moment dat lucrul ăsta se va întâmpla. Dar asta nu înseamnă ca noi să acceptăm asimilarea aceasta care, OK, juridică, e, de fapt, de jure, în momentul acesta, dar care nu reflectă o realitate. Nu reflectă o realitate! Noi suntem ONG-uri pentru că nu a existat Legea pentru organizaţiile minorităţilor naţionale şi pentru că altă formă de a ne înregistra juridic nu am avut la îndemână. Dar noi nu suntem ONG-uri, pentru că participăm la alegeri, pentru că avem reprezentare parlamentară, pentru că suntem asimilaţi partidelor politice în toată legislaţia electorală şi pentru că suntem sub controlul Autorităţii Electorale Permanente. Aşa că nu este vorba de o discriminare pe care am face-o, ci este vorba de faptul că noi avem o discriminare negativă, de data aceasta, prin absenţa Legii-cadru a minorităţilor naţionale. Despre asta...
|
|
|
Domnul Florin Iordache: Concluzionaţi, domnule coleg!
|
|
Domnul Varujan Pambuccian: ... e vorba! Vă mulţumesc.
|
|
Domnul Florin Iordache: Vă mulţumesc. Domnul Márton Árpád.
|
|
Domnul Márton Árpád-Francisc: Domnule vicepreşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Aşa cum cred, majoritatea grupurilor parlamentare sunt de acord că orice directivă trebuie să fie transpusă cât de repede posibil în legislaţia românească, majoritatea partidelor ar fi susţinut - cel puţin aşa au declarat - această lege. Deci am fi avut o susţinere cam tot atât de mare ca şi în cazul Legii offshore, unde s-a găsit o cale de compromis, dacă s-ar fi renunţat la trei articole, deci dacă ar fi trecut eliminarea, de altfel propunere existentă în raportul cu amendamente respinse. Probabil că dacă s-ar fi găsit un compromis, tot aşa, trecea şi această lege. Eu cred că va trebui să fie repusă încă o dată această lege la Senat, pornind de la această idee, căci în continuare suntem convinşi că majoritatea partidelor parlamentare vor susţine adoptarea cât mai grabnică a acestui proiect de lege, evident, cu o soluţie de compromis în ceea ce priveşte rolul societăţii civile. Vă mulţumesc.
|
|
Domnul Florin Iordache: Pe procedură domnul Ponta. Dar nu pot decât să constat că sunt colegi în sală care nu apar la vot. E o problemă! În sfârşit! (Rumoare.) Domnul Ponta şi apoi... Staţi, este o constatare.
|
|
Domnul Victor-Viorel Ponta: Pe procedură!
|
|
Domnul Florin Iordache: Vă rog.
|
|
Domnul Victor-Viorel Ponta: În timp ce căutaţi dumneavoastră colegii, poate să reluaţi votul, voiam doar, pe procedură, să spun că este foarte important ca Parlamentul României să respecte procedurile. Şi vreau să-i felicit pe toţi cei care au votat împotrivă, pentru că altfel legea ar fi fost neconstituţională, împotriva prevederilor directivei europene şi ar fi fost un târg murdar pe care, din fericire, cel care l-a oferit a rămas cu el şi cei care trebuiau să beneficieze nu l-au acceptat. Vă mulţumesc şi felicitări!
|
|
Domnul Florin Iordache: Domnul Suciu întâi şi apoi domnul Budăi. Vă rog.
|
|
Domnul Vasile-Daniel Suciu: Cineva care a vorbit înainte este într-o mare şi gravă eroare. De câteva zile se comunică că am făcut noi târg cu reprezentanţii noştri de la UDMR. Ei au votat împotrivă, pentru că nu sunt exceptate fundaţiile şi organizaţiile minorităţii maghiare de la acest proiect. Dar Alexandru Rotaru, care este în sală, Marcel Ciolacu, care este în sală, şi au votat, nu apar ca exprimându-şi votul! (Rumoare. Gălăgie.) Regulamentar, stimaţi colegi, liderul de grup poate contesta votul şi cere repetarea votului pe acest proiect de lege. Vă mulţumesc. (Gălăgie.)
|
|
Domnul Florin Iordache: Mulţumesc. Este o solicitare din partea Grupului PSD de reluare a votului. (Gălăgie.) Supun votului dumneavoastră reluarea votului. Să înceapă votul.
|
|
(Vociferări.) Cu majoritate. Staţi puţin! Cu majoritate de voturi, 163 de voturi pentru, s-a hotărât reluarea votului. Aici suntem, stimaţi colegi! Mulţumesc. (Gălăgie.) În aceste condiţii, reluarea votului a fost adoptată. Supun votului, stimaţi colegi, Proiectul de Lege pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative. Să înceapă votul. Să înceapă votul, am spus!
|
|
(Aplauze.) Cu 170 de voturi pentru, 70 de voturi împotrivă şi o abţinere Proiectul de Lege PL-x 483/2018 a fost adoptat. Mulţumesc. Deci v-aţi bucurat prea devreme! Mai departe.
|