Şedinţa Camerei Deputaţilor din 17 iunie 2002

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 17 iunie 2002

6. Primirea de răspunsuri la întrebările adresate membrilor Guvernului.

Domnul Valer Dorneanu:

................................................

Trecem la partea a doua a ordinii de zi de astăzi, şedinţa destinată interpelărilor şi întrebărilor.

(După o mică pauză)

Domnul Corneliu Ciontu:

Bună seara! Vă propun să începem ultima parte a şedinţei.

Domnul deputat Metin Cerchez este? Nu este.

Domnul deputat Victor Babiuc. Doriţi să completaţi ceva, sau aşteptaţi răspunsul din partea domnului ministru?

Domnul Victor Babiuc (din sală):

Aştept răspuns.

Domnul Corneliu Ciontu:

Da. Aşteptaţi răspunsul. Să-l rugăm pe domnul ministru Romulus Moucha să-i răspundă domnului deputat Victor Babiuc.

Domnul Romulus Ion Moucha:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Aş vrea să fac precizarea că, în legătură cu răspunsul pentru domnul deputat Metin Cerchez, eu am răspunsul şi-l pot pune la dispoziţia secretariatului, respectiv, doamnei de la stenogramă. De asemenea, voi avea plăcerea să-i înmânez domnului deputat Victor Babiuc şi răspunsul scris după ce voi face câteva spicuiri din răspunsul pe care l-am întocmit pentru a nu reţine prea mult pe domnii deputaţi.

În legătură cu întrebarea domnului deputat Babiuc, aş dori să subliniez faptul că întrebarea dumneavoastră cu privire la consecinţele "a unei erori de evaluare a raportului leu-dolar şi a calculării greşite a tarifelor pentru livrarea energiei pentru care populaţia a plătit suplimentar pentru consumul casnic câteva milioane de dolari", aş dori să precizez următoarele:

Informaţia pe care o deţineţi, pentru care solicitaţi date suplimentare, este, într-un fel, eronată, în sensul că obiectul acesteia îl poate, eventual, constitui în fapt o eventuală calculare greşită a tarifelor pentru gaze naturale şi nu pentru energie.

În ceea ce priveşte estimarea cursului de schimb, acesta este necesar pentru fundamentarea ordinelor privind aprobarea preţurilor şi stabilirea tarifelor reglementate din sectorul gazelor naturale. Estimarea cursului de schimb a avut în vedere pentru fundamentarea ordinelor pe care le emite ANRG şi ANRE pentru aprobarea preţurilor şi stabilirea tarifelor reglementate din sectorul propriu de activitate, se realizează conform reglementărilor legale în vigoare, avându-se în vedere exclusiv cursul de schimb leu/dolar comunicat de BNR.

ANRG este o instituţie publică extrabugetară, cu personalitate juridică, aflată în coordonarea şi nu în subordonarea Ministerului Industriei. Ea este înfiinţată după o serie de acte normative pe care le veţi regăsi, stimate domnule deputat, în cursul răspunsului pe care l-am întocmit.

Conform art.4 din Ordonanţa Guvernului nr.41, ANRGN elaborează, aplică şi urmăreşte sistemul de reglementări obligatorii la nivel naţional, necesar pentru funcţionarea sectorului şi a pieţei gazelor naturale. În sfera atribuţiilor ANRGN-ului se numără şi aceea de a aproba preţurile respective.

În legătură cu întrebarea propriu-zisă a dumneavoastră, aş dori să precizez faptul că, la data prezentării în comitetul de reglmentare a ANRGN a Ordinului nr.865/195/2001, cursul de schimb leu/USD comunicat de BNR a fost de 31.612 lei/dolar, depăşindu-şi atribuţiile legale, domeniul său de competenţă limitându-se exclusiv la stabilirea tarifelor, în funcţie de cursul comunicat de BNR, comitetul de reglementare a estimat pentru trim.I al anului 2002 un curs mediu de 33.350 lei/dolar.

În consecinţă, ca măsură administrativă, s-a dispus prin Ordinul ministrului industriei şi resurselor nr.3084 din martie 2002, revocarea din funcţie a preşedintelui ANRGN, unul din motivele principale care au determinat această decizie fiind efectul negativ generat de aplicarea Ordinului ANRGN mai sus menţionat.

În vederea rezolvării situaţiei create, preţurile şi tarifele în vigoare nu vor suporta modificări în perioada imediat următoare. Mă opresc aici, domnule preşedinte. Aşa după cum am spus, voi înmâna domnului deputat răspunsul scris. De asemenea şi pentru domnul deputat Metin Cerchez voi lăsa la secretariat răspunsul întocmit.

Domnul Corneliu Ciontu:

Îl invit la microfon pe domnul deputat Victor Babiuc.

Domnul Victor Babiuc:

Domnule preşedinte, stimaţi colegi,

Este adevărat, corectura pe care o face domnul secretar de stat Moucha este corectă. Întrebarea mea se referea la gaz metan, nu la alte soiuri de energie. Dar şi gazul metan, dacă vrem, intră în această categorie generală.

Ceea ce am înţeles din răspunsul domniei sale, este însă că, dacă pentru un eventual vinovat s-a găsit preşedintele acelei agenţii pe care l-au schimbat, în legătură cu oamenii care au plătit mai mult decât trebuiau să plătească, nu există preocupare pentru ca să se ţină seama de devalorizarea leului raportat la dolar şi că o plată făcută în trimestrul I nu poate fi compensată la acelaşi curs în semestrul III sau în semestrul IV. Cu alte cuvinte, preocuparea Ministerului Industriei pentru a corecta o eroare care i se datorează exclusiv nu există. Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc.

Domnul deputat Damian Brudaşca aşteaptă un răspuns din partea Ministerului Justiţiei.

Mai aveţi vreo completare în plus, domnule deputat? Dacă nu, îl invit pe domnul Alexe Costache Ivanov, secretar de stat, să vă răspundă.

Domnul Alexe Costache Ivanov:

Mulţumesc, domnule preşedinte. Urmare întrebării dumneavoastră transmise Ministerului Justiţiei, vă comunicăm următoarele:

Potrivit art. 8 alin. 2 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, regimul juridic al imobilelor care au aparţinut cultelor religioase sau comunităţilor minorităţilor naţionale, preluate de stat sau de alte persoane juridice, va fi reglementat prin acte normative speciale. Până la adoptarea acestei reglementări este interzisă înstrăinarea imobilelor în cauză sau schimbarea destinaţiei acestora.

În perioada procedurilor parlamentare de adoptare a Legii nr. 10/2001, a fost emisă Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 308/4 iulie 2000.

Potrivit art. 1 alin. 1 şi 4 din ordonanţă, numărul maxim de imobile, altele decât lăcaşele de cult, ce pot fi retrocedate în natură fiecărui centru eparhial sau centru de cult, nu poate fi mai mare de 10. Menţionăm că Ordonanţa de Urgenţă nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România a fost aprobată cu modificări de Camera Deputaţilor.

Astfel, menţinându-se exceptarea de la restituirea în natură a imobilelor care reprezintă lăcaşe de cult, prin modificările aduse Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 94/2000 în Camera Deputaţilor, s-a prevăzut că pentru imobilele preluate de stat cu titlu şi ocupate de unităţile de învăţământ, de sănătate, aşezăminte social-culturale sau de instituţii publice, sedii ale partidelor politice legal înregistrate, de misiuni diplomatice, oficii consulare, reprezentanţe ale organizaţiilor internaţionale interguvernamentale acreditate în România, foştilor proprietari li se acordă măsuri reparatorii prin echivalent, în condiţiile Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.

De asemenea, în cazul imobilelor preluate fără titlu şi restituite în natură, care au destinaţia de şcoli, spitale, grădiniţe, centre de plasament, aziluri de bătrâni, s-a instituit obligativitatea încheierii de contract de închiriere pe durata de 5 ani între noii proprietari şi deţinătorii acestora.

S-a prevăzut, totodată, că despăgubirile băneşti se vor acorda în condiţiile stabilite, art. 38-40 din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora cuantumul şi modalităţile de acordare a despăgubirilor băneşti vor fi reglementate printr-o lege specială. Legea de aprobare a Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 94/2000 a fost adoptată cu unele modificări şi de către Senat, urmând a fi supusă procedurii de mediere.

Deci, pentru celelalte bunuri care fac parte din categoria celor la care ne-am referit, urmează să se întocmească un act normativ care va reglementa regimul acestora.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc, domnule ministru.

Domnul deputat Damian Brudaşca.

Domnul Damian Brudaşca:

Domnule preşedinte de şedinţă, domnilor miniştri,

Întrebarea am adresat-o, de fapt, domnului prim-ministru al României şi se referea la faptul că în primul trimestru al acestui an un număr de 150 de intelectuali români din Transilvania au înaintat primului-ministru al României un memorandum, în care luau poziţie faţă de modul defectuos, după părerea lor, în care se procedează la retrocedarea unor imobile cu valoare culturală, istorică şi spirituală, care fac parte din patrimoniul cultural al României, pe simplul considerent că în anumite perioade de timp acestea au fost folosite de către minorităţile etnice.

Din acest punct de vedere, se atrage atenţia primului-ministru să nu cadă în capcana întinsă de aceste minorităţi rapace, întrucât construcţiile respective s-au realizat din fonduri publice, din bani publici, iar într-o anumită perioadă de timp istorică, ei au avut doar calitatea de uzufructuari, nu de proprietari. S-au trezit automat, având în vedere largheţea suspectă a Puterii, că sunt proprietari şi doresc restitutio in integrum, punând în imposibilitate instituţii publice de învăţământ, academice, universitare şi ştiinţifice de a-şi continua desfăşurarea activităţii în sediile care le-au revenit, nu din vina lor, după 1945.

Deci, intelectualii români doresc să procedeze, nu în conformitate cu interese politice conjuncturale, ci în conformitate cu interesele de perspectivă ale neamului românesc şi cu respectarea realităţii istorice, rezultată din faptul că aceste construcţii care se dau cadou acum acestor minorităţi rapace, unora dintre ele, în defavoarea altora, se face cu împroprietărirea forţată a lor. Ei nu au fost niciodată proprietari. În timpul ocupaţiei habsburgice au avut calitatea de chiriaşi ai acestor imobile pe care pretind astăzi că li se cuvin a li se retroceda.

Deci, aceasta a fost intenţia mea. Eu apreciez răspunsul dat de domnul ministru, dar nu sunt convins că răspunsul a sesizat apelul disperat al intelectualităţii române din Transilvania.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc, domnule deputat. Aceeaşi întrebare constat că aţi adresat şi Ministerului Culturii. Deci, răspunsul este acelaşi şi nu are rost să mai pierdem timp.

Am să-l rog pe domnul secretar de stat Dumitru Pâslaru să-i răspundă doamnei deputat Mihaela Muraru Mândrea.

Domnul Dumitru Pâslaru:

Doamnelor şi domnilor deputaţi, întrebarea doamnei deputat Mihaela Muraru Mândrea are ca punct de pornire două evenimente: Ziua mondială a proprietăţii intelectuale - 26 aprilie, care, în anul 2002, a avut ca temă încurajarea creativităţii şi intenţia Ministerului pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii şi Cooperaţiei de a înfiinţa aşa-numita Agenţie pentru valorificarea şi comercializarea proprietăţii intelectuale.

Înainte de a răspunde la întrebare, consider necesar să fac unele precizări. Proprietatea intelectuală cuprinde două mari ramuri: proprietatea industrială şi proprietatea literar-artistică şi ştiinţifică. Cea de a doua, cunoscută şi sub denumirea de dreptul de autor şi drepturi conexe.

În condiţiile mondializării, sistemul proprietăţii intelectuale este supus unor noi provocări, primul efect al acesteia fiind lărgirea la scară mondială a pieţei economice, pe de o parte, oferind pe de altă parte şi posibilitatea protecţiei la nivel mondial a proprietăţii intelectuale, fapt cu consecinţe directe asupra activităţilor de cercetare-dezvoltare. În aceste condiţii s-a impus o reorientare în lumea afacerilor, atât în ceea ce priveşte schimbările tehnologice, cât şi noile modele de gestiune financiară, de la coloşii din producţia mondială, până la întreprinderile mici şi mijlocii.

Astfel se explică faptul că astăzi proprietatea intelectuală reprezintă inima politicilor generale şi a strategiilor comerciale, aşa cum o demonstrează şi proporţia crescândă a activelor incorporale în valoarea întreprinderilor, inclusiv a celor mici şi mijlocii.

Au existat cazuri în România - şi voi prezenta simplificat unul din ele, care să demonstreze cel puţin unul din motivele pentru care este necesară înfiinţarea Agenţiei pentru valorificarea şi comercializarea proprietăţii intelectuale. Un investitor străin care urma să pună bazele unei afaceri în România, în colaborare cu un investitor român, a prezentat la vama românească contribuţia sa la această investiţie, şi anume: utilajele pentru o fabrică de pâine, constând în câteva tone de fiare provenite din dezafectarea altei fabrici de pâine din ţara respectivă, evaluate în documentele vamale la câteva milioane de dolari, şi doi saci de hârtii, reprezentând reţetele pentru produse de panificaţie, evaluate la câteva zeci de milioane de dolari. Ofiţerul vamal nu a avut nici o posibilitate de a verifica dacă această valoare a contribuţiei la investiţie, cu aport în proprietatea intelectuală, are vreo legătură cu realitatea, neavând la îndemână nici acte normative în acest sens, nici norme sau metodologii şi nici un organism specializat.

Cu aceste precizări, subliniez pentru doamna deputat, că stimularea creaţiei în orice ţară dezvoltată sau mai puţin dezvoltată economic se face în primul rând prin crearea cadrului naţional legislativ corespunzător pentru protecţia proprietăţii intelectuale, armonizat cu cadrul legislativ comunitar sau internaţional existent.

În România acest cadru legislativ este până în prezent apreciat ca fiind complet armonizat, atât în ceea ce priveşte acquis-ul comunitar, cât şi reglementările internaţionale pertinente, fapt dovedit şi de deschiderea şi închiderea în cadrul negocierilor vizând viitoarea integrare a României a capitolului "Societăţi comerciale, piaţa internă, proprietatea intelectuală".

Progresele înregistrate de România în planul modernizării legislaţiei demonstrează din nou că termenul de proprietate intelectuală a revenit în vocabularul responsabililor politici şi al Executivului, recunoscând valoarea proprietăţii intelectuale la nivel mondial şi naţional şi promovând reforma instituţională prin responsabilizarea Oficiului Român pentru Drepturile de Autor - ORDA - în domeniul dreptului de autor şi drepturilor conexe, şi a Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci, în domeniul proprietăţii intelectuale.

Reamintim doamnei deputat că România trebuie să se alinieze practicilor de ordin economic, fiscal, juridic din Uniunea Europeană. Totuşi, în ceea ce priveşte impozitarea venitului global, realizat de fiecare cetăţean, toţi creatorii titulari de drepturi de proprietate intelectuală au fost avuţi în vedere atunci când s-a decis acordarea unor facilităţi. Se încadrează aici şi veniturile obţinute de autorii unor brevete de invenţii, a unor desene şi modele industriale, de titularii unor drepturi asupra mărcilor de fabrică sau de comerţ, asupra unor procedee tehnice (know-how), asupra operelor de creaţie intelectuală protejate prin regimul instituit de Legea nr. 8/96 privind dreptul de autor şi drepturi conexe.

Aceste facilităţi constau în stabilirea unei cote maxime de impozitare de 15%, indiferent de cuantumul venitului brut, spre deosebire de venitul altor categorii de contribuabili, de pildă salariaţii cărora le se impune o cotă de până la 60% din venitul brut, deci 15%; aplicarea unei cote de cheltuieli de 25% din venitul brut, deductibilă din aceasta, ca şi contribuţiile obligatorii în vederea calculării venitului impozabil; deducerea unei cote de cheltuieli de 40% din venitul brut a contribuţiilor obligatorii în cazul operelor de artă monumentale, cu 40% deduceri; scutirea de impozite pe venitul din salarii a unor categorii profesionale cu rol deosebit în progresul economic şi cultural al României, creatorii de programe de calculator, salariaţi, cărora li s-au eliminat impozitul pe venit; scutirea de obligaţia de plată a impozitului pe veniturile din drept de autor, rezultate din activităţile independente, aşa cum doamna deputat în întrebarea domniei sale pare să sugereze că ar fi necesar pentru stimularea creaţiei intelectuale, este din păcate o propunere lipsită de realism, care dacă ar putea fi acceptată şi aplicată prin unicitatea ei, ar crea disfuncţionalităţi în relaţiile internaţionale, golind de conţinut convenţiile internaţionale bilaterale de evitare a dublei impuneri. Aceasta creează, prin impozitarea la sursă a veniturilor autorilor străini provenite din România, din exploatarea drepturilor lor de proprietate intelectuală pe teritoriul României, o sursă de venituri însemnată la bugetul de stat.

Vă reamintesc, doamnelor şi domnilor deputaţi, că România, departe de a fi numai un exportator însemnat de proprietate intelectuală, este încă un consumator important de creaţie culturală străină, dar şi de proprietate industrială.

Cât despre complicaţiile birocratice la care face referire doamna deputat, o declaraţie fiscală şi o declaraţie specială pentru venituri din activităţi independente au devenit o banalitate pentru orice cetăţean dintr-o ţară europeană şi va trebui să se obişnuiască cu aceste formulare până şi agricultorul român.

Cât despre intelectualul român, nu cred că ar trebui să fie o corvoadă completarea corectă a unui formular, aşa încât mă voi opri aici cu comentariile. Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc.

Dacă doamna deputată Mihaela Muraru Mândrea are ceva de comentat? Nu.

Tot dumneavoastră aţi solicitat din partea Ministerului Finanţelor Publice un răspuns, dar mi se comunică aici că sunt prezenţi la Senat, întreaga conducere, probabil, o fi prezentă la Senat şi nu are cine să vă dea răspuns la această întrebare. Probabil că în săptămâna următoare veţi primi în scris.

Domnul deputat Damian Brudaşca aşteaptă un răspuns din partea domnului ministru al informaţiilor Vasile Dâncu.

Îl invit pe domnul ministru să răspundă.

Domnul Vasile Dâncu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Menţionez că este vorba de o interpelare, nr. 3.051/6.06.2002 adresată de domnul Damian Brudaşca domnului prim-ministru Adrian Năstase, care m-a delegat să răspund acestei interpelări.

"Stimate domnule deputat Damian Brudaşca, apreciez preocuparea permanentă a parlamentarilor din partidul dumneavoastră pentru modul în care Guvernul României gestionează fondurile publice, şi vreau să vă asigur că eu - prin membrii echipei pe care o conduc - suntem extrem de responsabili în a răspunde întrebărilor şi interpelărilor distinşilor deputaţi şi senatori.

De asemenea, ţin să vă asigur că respectarea legii în gestionarea fondurilor publice este una dintre preocupările noastre cele mai importante.

Profit de această ocazie pentru a vă informa pe dumneavoastră şi opinia publică despre modul în care Guvernul României promovează politica sa de achiziţii publice. Toate programele şi acţiunile derulate de Guvernul României pentru promovarea imaginii României s-au făcut prin respectarea prevederilor legale.

Prin Ordonanţa de Urgenţă nr. 163/2001 art. 3 paragrafele 9 şi 10 sunt prevăzute clar modalităţile de selectare a proiectelor şi alocarea fondurilor. Evaluarea proiectelor se face în raport cu criteriile stabilite prin Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului interministerial. Proiectele evaluate sunt supuse de către secretarul executiv spre aprobare Consiliului interministerial care decide ce proiecte primesc finanţare.

Pentru achiziţiile publice este necesar să fie întrunite cumulativ următoarele elemente esenţiale definitorii pentru o achiziţie publică.

1. Existenţa unei autorităţi contractante - persoană juridică.

2. Existenţa în buget a autorităţii contractante a fondurilor necesare de care poate dispune în vederea efectuării de achiziţii.

3. Intenţia şi dreptul autorităţii contractante de a achiziţiona în calitate de beneficiar produse, lucrări sau servicii.

În cazul proiectelor şi acţiunilor pentru promovarea imaginii României există următoarele particularităţi: decizia cu privire la finanţare aparţine Consiliului interministerial, care nu se încadrează în categoria autorităţilor contractante, fiind un organism fără personalitate juridică; fondurile sunt prevăzute în bugetul Secretariatului General al Guvernului, de acestea dispunând Consiliul interministerial; beneficiar al proiectelor şi acţiunilor este statul român, iar nu o anumită persoană juridică care ar putea fi autoritate contractantă.

În cadrul proiectelor şi acţiunilor a căror finanţare a fost aprobată până în prezent de Consiliul interministerial a fost respectată cu stricteţe procedura stabilită prin Ordonanţa de Urgenţă nr. 163/2001.

Actele în baza cărora Consiliul interministerial a aprobat finanţarea proiectelor şi acţiunilor, au fost întocmite potrivit dispoziţiilor legale în vigoare şi au fost semnate de către toate persoanele implicate.

În plus, deşi potrivit Ordonanţei de Urgenţă nr. 163/2001 finanţarea proiectelor şi acţiunilor se aprobă de către Consiliul interministerial, au fost promovate în acest sens şi hotărâri ale Guvernului.

Adoptarea şi publicarea în Monitorul Oficial al României a hotărârilor Guvernului de aprobare a finanţării proiectelor şi acţiunilor pentru imaginea externă a României reprezintă:

1) Întrărirea aprobării Consiliului interministerial, ai căror membri, cu excepţia preşedintelui fundaţiei, fac parte din Guvern.

2) Mijlocul prin care deciziile adoptate în privinţa finanţării proiectelor şi acţiunilor au fost supuse analizei şi avizării organelor de specialitate ale Administraţiei Publice Centrale.

3) Dovada clară a transparenţei deciziilor adoptate în privinţa utilizării fondurilor publice.

În contractele de finanţare încheiate de Secretariatul General al Guvernului este prevăzut că, în cazul unor contracte subsecvente acestora, beneficiarii finanţării au obligaţia respectării dispoziţiilor în materia achiziţiilor publice.

Urmărirea respectării de către beneficiarii finanţării a dispoziţiilor referitoare la achiziţii publice nu este de competenţa Secretariatului General al Guvernului şi, cu atât mai puţin, a Consiliului interministerial ori a Guvernului.

Vă pot asigura că selecţia firmelor pentru toate proiectele derulate s-a făcut pe baza unui caiet de sarcini, care conţine un punctaj evaluativ foarte precis. Aceste criterii de evaluare pot fi puse la dispoziţia dumneavoastră. Dintre proiectele derulate până acum vă amintesc: 1. Reuniunea internaţională Vilnius - 10; 2. Monumentul Nicolae Titulescu; 3. Proiectul Casa NATO; 4. Prezenţa României la concursul EUROVISION 2002 ş.a. Sunt proiecte de interes naţional care, sper că şi dumneavoastră le cunoaşteţi, şi în prezent le susţineţi.

Întrucât Guvernul pe care-l conduc respectă prevederile legale, v-aş ruga, domnule deputat, să probaţi fiecare acuzaţie pe care o aduceţi pentru o clarificare responsabilă a problemelor în interes public.

În speranţa că am răspuns punctual la afirmaţiile din interpelarea dumneavoastră, vă asigur, domnule deputat, de întreaga mea consideraţie.

În plus, aş vrea să mai fac o precizare: aşa cum aţi văzut, domnule deputat, majoritatea proiectelor de finanţare pentru imaginea României sunt gestionate de Secretariatul General al Guvernului, nu de Ministerul Informaţiilor Publice. Dar, am şi consimţământul ministrului, care este şi secretar general al Guvernului, şi din partea mea, la oricare din proiectele la care vă referiţi, vă invităm la sediul Guvernului şi oricând vă pun la dispoziţie dosarul care reprezintă finanţarea fiecăruia din proiectele menţionate, cu respectarea legilor.

Aş vrea să vă spun că tocmai la Ministerul Informaţiilor Publice, ca să fac referire la o interpelare mai veche de a dumneavoastră, am avut controlul Curţii de Conturi care a verificat şi a realizat descărcarea de gestiune, având în vedere că toate proiectele finanţate de Ministerul Informaţiilor Publice s-au efectuat conform legii şi niciodată în afara ei. Vă aşteptăm oricând pentru clarificări în privinţa oricărui proiect concret la sediul celor două ministere. Mulţumesc foarte mult.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc şi eu, domnule ministru.

Domnul deputat Damian Brudaşca.

Domnul Damian Brudaşca:

Domnule preşedinte de şedinţă,

Domnilor miniştri,

Domnilor colegi, daţi-mi voie să recunosc public că Guvernul condus de domnul Adrian Năstase este fericit să aibă în rândurile sale un om cu inteligenţa şi abilitatea pe care le dovedeşte şi de această dată domnul ministru Dâncu.

Sincer îmi exprim admiraţia, şi nu o fac de complezenţă şi nici conjunctural. Şi de această dată domnia sa, cu abilitatea pe care i-am recunoscut-o, mi-a răspuns la aceste probleme, dar nu a atacat fondul problemelor propriu-zise.

Eu am adresat o interpelare primului-ministru în care am semnalat câteva dintre intervenţiile mele anterioare, care nu şi-au găsit un răspuns. Domnia sa, prin interpelarea sau prin răspunsul pe care mi-l dă, încearcă să mă liniştească, mă refer la primul-ministru, că totul este în regulă. Dar, până în momentul de faţă, n-am primit răspunsul de la Curtea de Conturi în privinţa modului în care s-au cheltuit peste 50 de miliarde de lei anul trecut în judeţul Cluj şi nici de această dată n-am primit, măcar sintetic, o prezentare sintetică a costurilor şi proiectelor care au făcut obiectul activităţii de imagine a României în străinătate în anul precedent.

Eu nu pun la îndoială buna-credinţă a domnului Dâncu. N-am pus-o niciodată. Dar, această insistenţă de a nu mi se da elementele concrete aici (nu, n-am nevoie de dosare), elementele concrete, să vedem care a fost politica generală a Guvernului prezidat de domnul Năstase anul trecut şi în prezent, în ceea ce priveşte imaginea României în străinătate. Şi atâta vreme cât nu găsim la ambasadele României materialele necesare pentru minima prezentare a României, eu mă îndoiesc din acest punct de vedere, şi nu altfel, de eficienţa acţiunilor şi activităţilor întreprinse în această materie.

Aşa cum am precizat, interpelarea vizează răspunsuri parţiale sau derutante la o serie de elemente care îmi dau, din acest punct de vedere, dreptul să mă îndoiesc asupra corectitudinii unora dintre departamentele Guvernului prezidat de domnul Adrian Năstase.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Tot domnul deputat Damian Brudaşca aştepta răspunsul din partea Ministerului Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor în legătură cu unele privatizări. Pentru IAS "Poiana" urmează să primească răspunsul în scris. Pentru Agroindustriala de la Cluj a primit chiar astăzi răspunsul în scris. De asemenea, aşteaptă un răspuns din partea Ministerului de Interne şi-l rog pe domnul secretar de stat Pavel Abraham să-i dea răspuns domnului deputat Damian Brudaşca.

Domnul Pavel Abraham:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

În legătură cu întrebarea domnului deputat Damian Brudaşca, transmisă Ministerului de Interne în legătură cu ilegalităţile comise în ceea ce priveşte privatizarea S.C. Agroindustriala S.A. Cluj-Napoca, am onoarea să vă aduc la cunoştinţă următoarele:

La data de 3.02.1999, sub nr. 573 s-a autentificat actul constitutiv al S.C. "Agrofulger" S.A. Cluj-Napoca, cu sediul în Cluj-Napoca, str. Bucium nr. 17-19, Bl. R6, Apt.7, fiecare din cei 40 acţionari iniţiali deţinând câte 2,5% din capitalul social.

La data constituirii printre cei 40 de acţionari se afla şi Ivan Ilarie, la acea dată director adjunct la Direcţia Generală de Agricultură şi Industrie Alimentară Cluj, care prin actul constitutiv al societăţii a fost numit în calitate de cenzor supleant.

În perioada aprilie - iunie 1999 S.C. "Agrofulger" S.A. Cluj-Napoca a participat la mai multe licitaţii prin care şi-a adjudecat cea mai mare parte a activelor aparţinând S.C. "Agroindustrial" S.A. Cluj-Napoca. Acest lucru a fost posibil datorită faptului că directorul general şi directorul economic din acea perioadă ai S.C. "Agroindustrial" S.A., respectiv Istrătescu Cristian şi Crăciun Gavrilă erau şi administratori la S.C. "Agrofulger" S.A.

Urmare anchetei efectuate de organele de cercetare penală ale Poliţiei judeţului Cluj, la data de 18.05.2000, în dosarul penal nr. 21564/2000 a fost întocmit referatul de terminare a urmăririi penale, prin care s-a propus Parchetului întocmirea rechizitoriului în vederea trimiterii în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanei, în formă calificată, fals în declaraţii, instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate, la abuz în serviciu contra intereselor persoanei şi uz de fals prevăzute şi sancţionate de art. 246 şi următoarele din Codul penal: 1) Istrătescu Cristian, director general al S.C. "Agroindustrial" S.A. Cluj-Napoca şi administrator la S.C. "Agrofulger" S.A. Cluj-Napoca; 2) Crăciun Gavrilă, director economic la S.C. "Agroindustriala" S.A. Cluj-Napoca şi administrator la S.C. "Agrofulger" S.A. Cluj-Napoca; 3) Mantev Evghenia, contabilă la S.C. "Agroindustriala" S.A. Cluj-Napoca; 4) Ţopan Ovidiu, conducător auto la aceeaşi unitate; 5) Arpad Ioan, fermier particular.

În perioada aprilie - iunie 1999, ca urmare a modului fraudulos de organizare şi desfăşurare a licitaţiilor privind vânzarea unor active aparţinând S.C. "Agroindustriala" S.A. Cluj-Napoca şi prin folosirea de acte falsificate, sus-numiţii au creat un prejudiciu de 2.285.299.104 lei care a fost recuperat în proporţie de 64% prin instituirea secretului asigurator în condiţiile legii.

În prezent, dosarul penal în care sunt inculpate persoanele sus-menţionate se află pe rolul Judecătoriei Cluj. În urma cercetărilor efectuate de organele abilitate, a rezultat faptul că Ivan Ilarie, actual director general al Direcţiei Generale de Agricultură şi Industrie Generală Cluj nu a fost implicat în organizarea şi desfăşurarea acestor licitaţii, neavând nici o contribuţie în acest sens. Actualmente, Ivan Ilarie nu mai are calitatea de acţionar şi cenzor la S.C. "Agrofulger" S.A., acesta retrăgându-se din această societate.

Cu deosebită stimă,semnează domnul ministru de interne Ioan Rus.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc, domnule general. Poftiţi, domnule Brudaşca.

Domnul Damian Brudaşca:

Domnule preşedinte de şedinţă,

Domnule ministru,

Ţin să apreciez documentarea riguroasă pe care aţi făcut-o pentru răspunsul la această întrebare. Doar o singură observaţie am, care nu a reieşit din acest răspuns al dumneavoastră. S-a uitat, s-a omis, nu s-a ştiut, oricare dintre situaţii sunt penalizabile, că în această frauduloasă privatizare au fost implicate şi alte persoane din vechea conducere CDR-istă, respectiv Radu Sârbu şi fostul prefect Alexandru Fărcaş, care au făcut jocurile unui susţinător al PNŢCD-ului financiar, Pascani, recunoscut pentru matrapaslâcurile care le-a făcut şi le face în judeţul Cluj.

Să nu fie cunoscute aceste relaţii, aceste aspecte şi implicarea lui Radu Sârbu în această acţiune sau să fie vorba de aşa-zisele raporturi care ar fi existat, încă pe vremea UTC-ului, între acest Radu Sârbu şi persoane, chiar din conducerea ministerului dumneavoastră.

Mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc.

Îl invit pe domnul secretar de stat Ioan Jelev să răspundă domnului deputat Damian Brudaşca, în legătură cu solicitarea vizavi de nemulţumirile sociale, ca urmare a privatizării exploatării miniere din zona Roşia Montană.

Domnul Ioan Jelev:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Onoraţi deputaţi,

Stimate domnule deputat Damian Brudaşca,

Referitor la întrebarea adresată de dumneavoastră primului-ministru, privind modul în care a avut loc dezbaterea publică pentru aprobarea unor planuri de urbanism general sau zonal, din zona Roşia Montană, înregistrată la Camera Deputaţilor cu nr. 594A din data de 12.06.2002, vă comunicăm următoarele:

În conformitate cu prevederile Legii protecţiei mediului nr. 137/1995, republicată, şi a Ordinului ministrului apelor, pădurilor şi protecţiei mediului nr. 125/1996, promovarea lucrărilor de investiţii cu impact asupra mediului se realizează în baza acordului de mediu, emis de autoritatea de protecţie a mediului competentă.

Emiterea actului de reglementare menţionat cuprinde mai multe etape procedurale, printre care, analiza documentaţiei tehnice şi a studiului de impact într-un colectiv tehnic, din care fac parte reprezentanţii tuturor autorităţilor locale care emit avize de specialitate, urmată de dezbaterea publică a raportului la studiul de impact.

Prin acest mecanism se are în vedere că actul de reglementare care urmează a fi eliberat, respectiv acordul de mediu, să stabilească condiţiile de realizare din punct de vedere al protecţiei mediului, al proiectelor supuse procedurii.

Societatea Comercială Roşia Montană Gold Corporation S.A. a depus la Inspectoratul de protecţie a mediului Alba documentaţiile tehnice, în vederea eliberării acordului de mediu pentru planul urbanistic general modificat pentru oraşul Abrud, planul urbanistic modificat pentru comuna Roşia Montană şi planul urbanistic zonal pentru zona de dezvoltare industrială Roşia Montană Gold Corporation S.A.

Documentaţiile proiectelor mai sus menţionate au fost analizate în cadrul Comisiei de analiză tehnică, la data de 28 mai 2002, după care au fost supuse dezbaterilor publice organizate în oraşul Abrud la 10 iunie 2002 şi în comuna Roşia Montană 11 iunie 2002.

Menţionăm că dezbaterile publice fac parte din cadrul procedurii de obţinere a acordului de mediu, în conformitate cu prevederile legislaţiei privind protecţia mediului, în vigoare.

Datele şi locurile de desfăşurare ale dezbaterilor publice au fost publicate, atât în presa locală, cât şi afişate la sediul Inspectoratului de protecţie a mediului Alba.

În cadrul dezbaterilor publice nu au fost semnalate obiecţii referitoare la investiţiile care vor fi introduse în planurile urbanistice generale, respectiv în planul urbanistic zonal, cât şi la aspectele privind inpactul asupra mediului, generat de acestea.

Anterior dezbaterilor publice, într-un interval de 30 de zile, la primăriile Abrud şi Roşia Montană, Inspectoratul de protecţia mediului Alba a deschis caiete pentru înregistrarea eventualelor sesizări din partea populaţiei, nefiind până în prezent consemnate reclamaţii.

În prezent, procedura de emitere a acordulu de mediu pentru planul de urbanism general modificat pentru oraşul Abrud, planul de urbanism modificat pentru comuna Roşia Montană şi planul de urbanism zonal pentru zona de dezvoltare industrială Roşia Montană Gold Corporaţion S.A. este în curs, urmărindu-se completarea documentaţiei, cu toate avizele necesare şi cu eventualele obiecţii la realizarea acestor proiecte, respectându-se cu stricteţe prevederile procedurii de autorizare.

Faţă de cele prezentate mai sus, având în vedere complexitatea lucrărilor şi activităţilor care se vor desfăşura în cadrul proiectelor menţionate de dumneavoastră, ministerul nostru, cât şi unitatea sa descentralizată de la Alba Iulia va urmări în continuare respectarea strictă a prevederilor legale privind protecţia mediului, aşa cum de altfel a făcut şi până în prezent, atât la promovarea lucrărilor, cât şi la punerea acestora în funcţiune.

Cu deosebită stimă, ministrul Petru Lificiu.

Mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc, domnule secretar de stat.

Poftiţi, domnule Brudaşca.

Domnul Damian Brudaşca:

Eu vreau să-i spun domnului ministru că, în răspunsul pe care mi l-a dat, n-a făcut nici cea mai mică referire la implicarea reprezentantului Agenţiei Judeţene de Protecţie a Mediului în aceste matrapazlâcuri.

Vreau să-l informez pe domnul ministru că, în 11 iunie, am primit de la Societatea Alburnus Maior din Roşia Montană un fax disperat, în care mi se prezenta modul în care s-au desfăşurat dezbaterile publice pe care dumneavoastră le-aţi evidenţiat aici: cu bâtele, cu ţiganii, cu persoane în stare de ebrietate.

Persoanele direct interesate, unele dintre ele afectate şi în ceea ce priveşte proprietăţile lor viitoare n-au avut posibilitatea să intre în sala unde se desfăşurau aceste dezbateri într-o manieră democratică de excepţie.

Prin urmare, domnule ministru, eu cred că ar trebui să aveţi în vedere şi să verificaţi cât se poate de atent acuzaţia că reprezentantul dumneavoastră la nivelul judeţului Alba este personal interesat ca lucrurile să meargă de această manieră, întrucât, se pare că membrii ai familiei sale ar fi angajaţi pe listele acestui patron, altă dată închis în Australia pentru vânzări de droguri.

Este mare disperare la Roşia Montană, este mare disperare şi în ceea ce priveşte efectele de durată, pentru că este vorba de folosirea, potrivit estimărilor făcute de către specialişti, a circa 300.000 de tone de substanţă toxică, folosirea acesteia transformând o bună parte din perimetrul acesta într-o zonă de tip lunar.

Cred că nu poate fi tratată problema cu superficialitate şi cu îngăduinţă. Cred că analiza dumneavoastră trebuie să coboare la aceste elemente pe care vi le semnalez sine ira et studio. Nu am nici o implicare personală, doar emoţională. Face parte patriomoniul Munţilor Apuseni din patrimoniul universal, dacă doriţi, patrimoniul turistic, de faună, de floră, de resurse mineraliere şi aşa mai departe.

Ca minister de specialitate, dumneavoastră trebuie să fiţi responsabili şi faţă de viitorul acestei zone. Oamenii de aici aşteaptă un punct de vedere categoric şi nu încurajarea unor investiţii dubioase, a unor persoane dubioase, a unor persoane confirmate de justiţia altor ţări pentru caracterul penal al afacerilor lor.

În Peru, când a fost vorba de folosirea unei mine de suprafaţă, cu impact asupra mediului, s-a făcut un referendum cu observatorii internaţionali, sub supraveghere internaţională.

Vă rog să cereţi şi dumneavoastră, că aveţi abilitatea legală să cereţi ca acest referendum, ca să nu existe nici un fel de dubiu, să se facă cu observatori internaţionali. Ca să se elimine orice fel de prezumţie de şarlatanie în această materie.

Eu am convingerea că domnia voastră, care sunteţi din zonă, ţineţi la Munţii Apuseni şi ţineţi la mediul din această zonă, nu veţi permite aventuri cu această parte, care este şi din punct de vedere istoric şi cultural foarte importantă, nu numai din punct de vedere al exploatării miniere.

Eu am toată convingerea că veţi trata cu responsabilitate acest apel disperat, nu al meu personal, ci al cetăţenilor din Roşia Montană care, întrucât am participat la dezbateri ale lor, au avut încredere în mine, din judeţul Cluj, şi nu în proprii lor deputaţi, să mi se adreseze pentru a le face cunoscut strigătul de disperare.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc şi eu, domnule deputat.

În legătură cu extinderea programului TVR2 în judeţul Cluj, informaţie solicitată tot de domnul deputat Damian Brudaşca, ne va răspunde din partea Ministerului Comunicaţiilor domnul secretar de stat Dinu Malacopol.

Domnul Dinu Malacopol:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Societatea Naţională de Radiocomunicaţii S.A. asigură difuzarea programelor publice de televiziune pe teritoriul României, principalii săi clienţi fiind Societate Română de Televiziune şi Societatea Română de Radiodifuziune.

Transportul şi emisia programelor Societăţii Române de Televiziune se face prin reţelele naţionale de radiorelee, emiţătoare TV şi translatoare TV.

În prezent, programul România 1 poate fi recepţionat de circa 98% din populaţie, iar pentru programul TVR 2 acoperirea este asigurată pentru circa 47% din populaţie.

Din păcate, până acum, dezvoltarea reţelei naţionale de emiţătoare a fost condiţionată atât de fondurile primite de la bugetul de stat, cât şi de tarifele practicate de Societatea Română de Televiziune şi Societatea Română de Radiodifuziune, tarife care au fost limitate din raţiuni de protecţie socială.

În anul 2001 au fost aprobate de către Guvernul României cinci proiecte de retehnologizare şi dezvoltare a reţelelor naţionale de radio şi televiziune. Dezvoltarea reţelei de emiţătoare pentru programul TVR2 se află printre aceste proiecte.

Implementarea proiectului TVR2 care are în vedere 55 de staţii de televiziune şi 800 de translatoare TV va permite recepţionarea acestui program de circa 80% din populaţie.

Până în prezent s-au instalat două emiţătoare de televiziune împreună cu sistemele radiante aferente, unul în judeţul Vaslui, unul în localitatea Iana, judeţul Vaslui şi două emiţătoare, unul FM şi celălalt pentru TVR2 în localitatea Balota, judeţul Mehedinţi.

De asemenea, s-a instalat un emiţător UHF de 10 kilowaţi, cu sistemul radiant aferent, în amplasamentul staţiei Harghita, care să asigure deservirea cu programul public TVR2 a unor zone întinse din Transilvania, respectiv Harghita, Covasna şi parţial zona Braşovului.

Societatea Naţională de Radiocomunicaţii S.A. derulează în continuare un proces de căutare şi negociere a unor finanţări internaţionale, pentru implementarea proiectului TVR2 în cât mai multe zone.

În legătură cu recepţia programului TVR2 pe satelit, vă informez că atât România 1, cât şi TVR2 se pot recepţiona digital, de pe satelit EUTELSAT.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc şi eu.

Domnule deputat, sunteţi mulţumit sau aştepaţi mai mult?

Domnul Damian Brudaşca:

Mai mult aşteaptă colegii mei să termin eu!

Eu doar doresc să atrag atenţia Ministerului Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei că sunt foarte lăudabile aceste intenţii. Am dori să le şi apucăm să le vedem aplicate, mai ales cei care suntem în zona Apusenilor. În zona Apusenilor există acest monopol absolut al postului 1 de televiziune. Nu se prinde postul 2 de televiziune, existând, deci, din acest punct de vedere şi posibilitatea de manevrare şi manipulare politică, prin televiziune a persoanelor din această zonă.

Faptul că mi s-a recomandat folosirea EUTELSAT, toată preţuirea şi recunoştinţa, dar poate îmi spune domnul ministru şi cum le folosesc ţăranii din această zonă, că informaţia fără mijloace de aplicare rămâne doar în planul general şi generos.

Mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc şi eu.

Domnul Adrian Moisoiu (din sală):

Şi în zona Topliţa!

Domnul Corneliu Ciontu:

Da, s-a reţinut, domnule Moisoiu, şi în zona Topliţa. Faceţi o interpelare pentru Topliţa.

Ultimul răspuns din această seară l-a aşteptat domnul deputat Nicolae Enescu, în legătură cu situaţia familiei Moraru. Răspunsul trebuia să vină din partea Ministerului Administraţiei Publice, dar mi se comunică că după finalizarea documentării în teritoriu se va transmite acest răspuns în scris.