Dezbateri parlamentare
Dezbateri parlamentare
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 18 noiembrie 2003
- Sumarul şedinţei
- Stenograma completă
- publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.149/2003
| Sunteti aici: | Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Şedinţa Camerei Deputaţilor din 18 noiembrie 2003 |
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 18 noiembrie 2003
![]() |
6. | Dezbaterea Proiectului de Lege pentru ratificarea Acordului privind amendarea Acordului Central European de Comerţ Liber, (C.E.F.T.A.), Cracovia, 21 decembrie 1992, semnat la Bled la 4 iulie 2003 (amânarea votului final). | ![]() |
||
consulta fisa PL nr. 692/2003 |
|||||
| ................................................ |
|
La pct.4: Proiectul de Lege pentru ratificarea Acordului privind amendarea Acordului Central European de Comerţ Liber - CEFTA, semnat la Cracovia la 21 decembrie 1992. Comisia de industrii este? Este. Din partea iniţiatorilor, cine prezintă? Poftiţi, domnule ministru! |
|
Domnul Eugen Dijmărescu (ministru delegat, Ministerul Economiei şi Comerţului): Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Aşa după cum cunoaşteţi, Acordul CEFTA cuprinde 8 membri, încă cuprinde 8 membri. 5 dintre aceşti membri intră la 1 mai 2004 în Uniunea Europeană şi noi sperăm că şi ceilalţi 3, într-o perioadă nu prea îndepărtată. Iniţial, Acordul a prevăzut că ieşirea unui stat membru din Acordul de comerţ liber central european se face prin procedurile uzuale de notificare cu şase luni înainte. Deoarece acordul în sine a fost un acord care s-a constituit şi a acţionat ca o anticameră de pregătire a statelor din centrul Europei pentru integrarea lor în Uniunea Europeană, s-a considerat necesar că procedura de ieşire, în cazul în care un stat devine membru al Uniunii Europene, trebuie scurtată şi, în consecinţă, s-a adoptat un protocol în această vară, sub preşedinţia slovenă, prin care se prevede că statele care devin membre ale Uniunii Europene, ies din CEFTA, la data efectivă a asocierii acestora ca membru cu drepturi depline în Uniunea Europeană. Acesta este sensul amendării acordului. Aş vrea să adaug faptul că ultima reuniune CEFTA care a avut loc în cursul acestei luni, tot în Slovenia, a confirmat validarea protocoalelor de către majoritatea statelor membre până în momentul de faţă şi pentru ca acordul să continue să-şi manifeste valabilitatea în totalitatea drepturilor şi obligaţiilor inclusiv pentru potenţiali noi membri, vă rugăm să fiţi şi dumneavoastră de acord cu amendarea acordului în sensul celor stabilite la reuniunea de la Bled. Vă mulţumesc. |
|
Mulţumesc, domnule ministru. Din partea Comisiei pentru industrii. |
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Acest proiect de lege a fost adoptat de Senat în şedinţa din 3 noiembrie 2003. Cu adresa nr.1322, Consiliul Legislativ a avizat favorabil proiectul de lege. Cu adresa nr.33, Comisia pentru politică externă a avizat favorabil proiectul de lege în forma adoptată de Senat. Prezentul proiect de lege are ca obiect de reglementare ratificarea unui acord privind amendarea Acordului Central European de Comerţ Liber. Conform obligaţiilor asumate la cap.26 - relaţii externe - în cadrul negocierii aderării la Uniunea Europeană, viitoarele state membre trebuie, printre altele, să se retragă din acordurile internaţionale care nu sunt cuprinse în acqus-ul comunitar, cum este şi CEFTA. Din punct de vedere procedural, ţările ce urmează să adere la Uniunea Europeană au, conform prevederilor art.41 al CEFTA, obligaţia să notifice celeilalte părţi retragerea lor din acord cu 6 luni înainte de data aderării. După dezbateri, membrii comisiei au hotărât cu unanimitate de voturi ca Proiectul de Lege pentru ratificarea Acordului privind amendarea Acordului Central European de Comerţ Liber - CEFTA - de la Cracovia, din 21 decembrie, semnat la Bled în 4 iulie, să fie supus spre dezbatere şi adoptare plenului Camerei Deputaţilor în forma adoptată de Senat. La lucrările comisiei au fost prezenţi 16 deputaţi din totalul de 25. În raport de obiectul şi conţinutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare. Vă mulţumesc. |
|
Mulţumesc. Dacă doreşte cineva să ia cuvântul. Nu. Trecem atunci la dezbaterea textelor proiectului de lege. La titlul acestuia dacă aveţi obiecţiuni. Nu sunt. Votat în unanimitate. Cuprinsul art.unic care conţine dispoziţia de ratificare a Acordului. Dacă sunt obiecţiuni. Nu sunt. Votat în unanimitate. Vom supune votului final acest proiect la sfârşitul acestei şedinţe. |


