Şedinţa Camerei Deputaţilor din 30 iunie 2015

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.133/2015
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 30 iunie 2015

6. Dezbaterea Proiectului de Lege pentru completarea Legii nr.8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe (PL-x 512/2015). (rămas pentru votul final)
 
consulta fisa PL nr. 512/2015

 

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

10. Următorul, Proiectul de Lege pentru completarea Legii nr.8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe.

Nu are amendamente, procedura este de urgenţă, caracterul ordinar.

Guvernul României?

Aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS

Domnul Alexandru Oprean (secretar de stat, Ministerul Culturii):

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Sunt Alexandru Oprean, secretar de stat în Ministerul Culturii.

Supunem atenţiei şi dezbaterii plenului Camerei Deputaţilor, astăzi, o modificare la Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor, o modificare care nu face altceva decât să transpună în totalitate la legislaţia naţională o directivă europeană, 28/2012, care vizează protecţia şi statutul şi anumite utilizări permise ale operelor orfane.

Suntem în procedură parlamentară de urgenţă şi supunem acest proiect legislativ adoptării Domniilor Voastre.

Vă mulţumesc foarte mult.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Mulţumesc.

Comisia pentru cultură şi Comisia juridică prezintă raportul.

Domnule deputat, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS

Domnul Vasile Varga:

Cele două comisii au fost sesizate în procedură de urgenţă cu acest proiect.

Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat.

Consiliul Legislativ a dat un aviz favorabil.

Cele două comisii s-au întrunit şi au examinat proiectul într-o şedinţă comună şi, în urma dezbaterii, cele două comisii sesizate în fond au hotărât cu unanimitate de voturi să propună plenului adoptarea proiectului de lege.

 

În continuare, lucrările şedinţei au fost conduse de domnul deputat Florin Iordache, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor.

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin Iordache:

Mulţumesc.

La dezbateri generale cine doreşte? Grupul PNL.

Vă rog, domnule deputat.

Video in format Flash/IOS

Domnul Traian Dobrinescu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

De la acest microfon şi în numele Partidului Naţional Liberal am vorbit favorabil, uneori aş spune părtinitor, despre cultură, actul de cultură şi creatori.

Legea nr.8 consfinţeşte dreptul de autor. Este în spiritul liberal să susţinem drepturile creatorilor. Este în spiritul liberal să fim de acord cu alinierea legislaţiei României la legislaţia europeană. Această lege, nr.8/1996, trebuia deja modificată conform Directivei 28/2012.

Aşa cum a vorbit domnul secretar de stat, e vorba de operele orfane, adică operele fără autor.

În concluzie, Partidul Naţional Liberal va vota aceste modificări ale Legii nr. 8.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin Iordache:

Mulţumesc, domnule deputat.

Grupul PSD. Domnul deputat Iacoban.

Urmează Grupul UDMR, domnul Márton Árpád.

Video in format Flash/IOS

Domnul Sorin-Avram Iacoban:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi şi colege,

Acest proiect de lege pentru completarea Legii nr.8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe are ca drept scop transpunerea Directivei Europene nr.2012/28/UE a Parlamentului European din 25 octombrie 2012 privind unele utilizări permise ale operelor orfane. Operele orfane sunt operele susceptibile de a fi protejate de drepturi de autor sau de drepturi conexe pentru care nu s-a identificat minim un titular sau un drept de autor.

Directiva stabileşte cadrul juridic unitar şi coerent la nivelul Uniunii Europene privind digitalizarea şi difuzarea acestor opere orfane. Proiectul de lege pe care-l discutăm astăzi are ca obiectiv soluţionarea problemelor legate de determinarea, din punct de vedere juridic, a statutului operelor orfane, precum şi a consecinţelor acestui statut cu privire la utilizatorii şi utilizările permise de operele orfane.

Acest proiect de lege nu are impact bugetar.

Prin urmare, Grupul parlamentar al PSD susţine acest proiect de lege.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin Iordache:

Şi eu vă mulţumesc.

Domnul Márton Árpád, Grupul UDMR.

Vă rog, domnule deputat. Două minute.

Video in format Flash/IOS

Domnul Márton Árpád-Francisc:

Domnule vicepreşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Acest proiect de lege este într-adevăr o traducere corectă a unei directive europene, pentru că, din păcate, noi avem boala de a mai interpreta şi a mai schimba ici-colo, în punctele esenţiale, în momentul traducerii unor directive şi includerii lor în legislaţia românească.

De data asta, această traducere, şi includere, este corectă, este o lege tehnică, avem nevoie de ea. Ca atare, o vom vota.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin Iordache:

Şi eu vă mulţumesc.

Alte intervenţii din partea grupurilor parlamentare? Nu sunt.

Nemaifiind alte intervenţii, rămâne la votul final.

Neavând amendamente, are caracter ordinar.