|
Domnul Angel Tîlvăr: Domnule preşedinte, Comisia pentru afaceri europene şi-a întemeiat opinia pe proiectul de opinie transmis de Comisia pentru învăţământ, tineret şi sport, pe fişa de informare a Direcţiei pentru Uniunea Europeană din Camera Deputaţilor şi pe analiza realizată de secretariatul Comisiei pentru afaceri europene. Comisia noastră a salutat atenţia acordată educaţiei extracurriculare şi a considerat că flexibilitatea şi individualizarea acesteia asigură eficienţă sporită educaţiei. A propus extinderea domeniilor şi sumelor alocate programelor de sprijin ale Uniunii Europene, dedicate cooperării şi cercetării în educaţie şi pedagogie. Totodată, a susţinut reducerea în continuare a disparităţilor de gen în educaţia în matematică şi ştiinţă. A semnalat că ingineria clasică îşi aduce în continuare contribuţia la creşterea competitivităţii Uniunii şi a recomandat acţiuni pentru reducerea riscului de scădere a interesului tinerilor pentru aceasta. Comisia noastră, domnule preşedinte, a considerat că rolul Parlamentului European ar trebui sporit, pentru a forma, împreună cu Parlamentele naţionale, un forum de dezbatere privind obiectivele educaţiei. Opinia noastră, aşa cum a fost adoptată, în unanimitate, de Comisia pentru afaceri europene, în şedinţa din 18 octombrie, este supusă, domnule preşedinte, aprobării plenului Camerei Deputaţilor. Vă mulţumesc.
|