Şedinţa Camerei Deputaţilor din 4 octombrie 2021

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.146/2021
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 4 octombrie 2021

6. Dezbaterea Propunerii legislative pentru modificarea Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011 (Pl-x 177/2021) (rămasă pentru votul final).
 
consulta fisa PL nr. 177/2021

 

Domnul Florin-Claudiu Roman:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

2. Propunerea legislativă pentru modificarea Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011; Pl-x 177/2021.

Dacă din partea iniţiatorilor doreşte cineva să ia cuvântul?

Vă rog, doamnă deputat Barcari Rodica-Luminiţa, Grupul PNL.

Video in format Flash/IOS

Doamna Rodica-Luminiţa Barcari:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare modificarea art. 263 alin. (10) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, în sensul instituirii posibilităţii de degrevare parţială de norma didactică pentru persoanele desemnate de federaţiile sindicale reprezentative din învăţământ, ca urmare a participării acestora la procesul de monitorizare şi evaluare a calităţii sistemului de învăţământ.

În acest moment, sindicatele din învăţământ beneficiază de salariul de profesor, concomitent cu indemnizaţia de lider de sindicat.

În plus, degrevarea totală de norma didactică ar putea duce la deprofesionalizarea celor ce reprezintă, în calitate de lider al unei organizaţii sindicale judeţene sau naţionale, cadre didactice din sistemul de învăţământ preuniversitar, pentru că ei sunt înainte de toate profesori şi este necesar să fie conectaţi la realităţile sistemului de învăţământ.

Mai mult, avem exemplul inspectorilor şcolari care sunt degrevaţi parţial de norma didactică, fiind obligaţi să presteze între două şi patru ore pe săptămână, fără o plată suplimentară.

Cred cu tărie că fiecare ar trebui să primească salariul strict pentru munca pe care o prestează, şi nu pentru ceva pentru care este degrevat.

Prin urmare, având în vedere aceste aspecte, propun ca persoanele desemnate de federaţiile sindicale reprezentative din învăţământ, la nivel judeţean şi naţional, să fie degrevate parţial de norma didactică, pe baza normelor aprobate prin ordin al ministrului educaţiei.

Vă rog să fiţi de acord cu această iniţiativă legislativă şi să votaţi împotriva respingerii.

Mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin-Claudiu Roman:

Mulţumesc şi eu, doamnă deputat.

Comisia sesizată în fond, Comisia pentru învăţământ, pentru citirea raportului.

Vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Laurenţiu-Cristinel Ţepeluş:

Mulţumesc.

Raport asupra Propunerii legislative pentru modificarea Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011; Pl-x 177/2021.

În baza prevederilor art. 94 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu adresa Pl-x 177 din 2 iunie 2021, Comisia pentru învăţământ a primit spre dezbatere, în fond, propunerea legislativă menţionată.

Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare modificarea art. 263 alin. (10) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, în sensul modificării Tezei a II-a, în sensul ca liderii de sindicat desemnaţi de federaţiile sindicale reprezentative din învăţământ, ca urmare a participării acestora la procesul de monitorizare şi evaluare a calităţii sistemului de învăţământ, pe baza normelor aprobate prin ordin al ministrului educaţiei, să nu mai beneficieze de acelaşi drept ca şi personalul didactic de conducere, de îndrumare şi de control, adică de degrevare totală sau parţială, ci doar de degrevare parţială.

Propunerea legislativă face parte din categoria legilor organice.

Camera Deputaţilor este primă Cameră sesizată.

În urma dezbaterii, în şedinţa din data de 15 septembrie 2021, comisia, cu 13 voturi pentru respingere, 9 voturi împotriva respingerii şi o abţinere, a hotărât respingerea propunerii legislative, din considerentele ce se regăsesc în raport.

Mulţumesc. (Aplauze.)

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin-Claudiu Roman:

Mulţumesc şi eu, domnule deputat.

Dacă în cadrul dezbaterilor generale doreşte cineva să ia cuvântul, din partea grupurilor parlamentare?

Doamnă Barcari, doriţi să interveniţi din nou?

 

Doamna Rodica-Luminiţa Barcari (din sală):

Nu.

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin-Claudiu Roman:

Atunci, vă rog să opriţi opţiunea de pe ecran.

Nu sunt alte intervenţii.

Vă reamintesc că prin raportul comisiei sesizate în fond se propune respingerea propunerii legislative.

Propunerea legislativă rămâne la votul final.