Dezbateri parlamentare
Dezbateri parlamentare
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 18 octombrie 2021
- Sumarul şedinţei
- Stenograma completă
- publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.154/2021
Video - Flash & IOS
| Sunteti aici: | Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Şedinţa Camerei Deputaţilor din 18 octombrie 2021 |
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 18 octombrie 2021
![]() |
6. | Dezbaterea Proiectului de Lege pentru ratificarea Acordului de împrumut (Proiect privind şcoli mai sigure, incluzive şi sustenabile în România) dintre România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, semnat la Bucureşti la 6 mai 2021 (PL-x 341/2021) (rămas pentru votul final). | ![]() |
||
consulta fisa PL nr. 341/2021 |
|||||
| ................................................ | |
|
|
3. Proiectul de Lege pentru ratificarea Acordului de împrumut (Proiect privind şcoli mai sigure, incluzive şi sustenabile în România) dintre România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, semnat la Bucureşti la 6 mai 2021; PL-x 341/2021; procedură de urgenţă. Dacă din partea Guvernului doreşte? Vă rog. |
|
|
Doamna Maria Ştefania Manea (secretar de stat, Ministerul Educaţiei): Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Concret, proiectul se va desfăşura pe o perioadă de 6 ani, va avea o valoare de 100 de milioane de euro şi va fi finanţat 100% din împrumut. Sunt avute în vedere circa 55 de unităţi de învăţământ preuniversitar, selectate a se reabilita cu prioritate, atât în zona urbană, cât şi în zona rurală. Obiectivele principale ale proiectului vizează susţinerea lucrărilor de reabilitare şi reamenajare sau de demolare şi reconstrucţie a clădirilor selectate în şcolile prioritizate, precum şi a relocării temporare a elevilor pe parcursul lucrărilor şi a comunicării cu părţile interesate şi cu comunităţile. Totodată, este vizată susţinerea finanţării investiţiilor în dotarea cu mobilier şi echipament modern pentru clasele de curs ale clădirilor selectate. Scopul acestor investiţii este reprezentat de modernizarea infrastructurii şcolare din România, asigurarea standardelor minime privind instalaţiile sanitare, canalizarea, încălzirea, ventilaţia şi eficienţa energetică. Ministerul Educaţiei susţine raportul Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci. Vă mulţumesc. |
|
|
Vă mulţumesc şi eu. Raportul comisiei, Comisia pentru buget, finanţe. Vă rog. |
|
|
Domnul Sebastian-Ioan Burduja: Mulţumesc, domnule preşedinte. Raport asupra Proiectului de Lege pentru ratificarea Acordului de împrumut (Proiect privind şcoli mai sigure, incluzive şi sustenabile în România) dintre România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, semnat la Bucureşti la 6 mai 2021. În conformitate cu prevederile art. 95 şi art. 117 alin. (1) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci a fost sesizată, prin adresa PL-x 341 din 20 septembrie 2021, spre dezbatere pe fond, în procedură de urgenţă, cu acest proiect de lege. Obiectul de reglementare vizează ratificarea Acordului de împrumut în valoare de 100 de milioane de euro şi care va fi implementat pe o perioadă de 6 ani. Obiectivele proiectului vizează susţinerea lucrărilor de reabilitare şi reamenajare sau de demolare şi reconstrucţie a clădirilor selectate în şcolile prioritizate, precum şi a relocării temporare a elevilor pe parcursul lucrărilor şi a comunicării cu părţile interesate şi cu comunităţile. Totodată, este vizată susţinerea finanţării investiţiilor în dotarea cu mobilier şi echipament modern pentru clasele de curs ale clădirilor selectate. Scopul investiţiilor - modernizarea infrastructurii şcolare din România, asigurarea standardelor minime privind instalaţiile sanitare, canalizarea, încălzirea, ventilaţia şi eficienţa energetică. În urma examinării proiectului de lege şi a opiniilor exprimate, deputaţii prezenţi la lucrările comisiei au hotărât, cu majoritate de voturi, să propună plenului Camerei Deputaţilor un raport de adoptare. Proiectul de lege face parte din categoria legilor organice. Mulţumesc. |
|
|
Mulţumesc şi eu, domnule vicepreşedinte. Dezbateri generale. Înscris la cuvânt, domnul deputat Dan Tanasă, Grupul AUR. |
|
|
Da. Mulţumesc frumos, domnule preşedinte de şedinţă. Ca să înţeleagă şi românii despre ce este vorba, cu exactitate, aici... Proiectul de lege are ca obiect de reglementare ratificarea Acordului de împrumut dintre România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, semnat la Bucureşti la 11 iunie 2021 - deci anul acesta, dragi cetăţeni -, finanţare... Nu, acesta e PL-x 342, iertaţi-mă! Proiectul de lege... ratificarea Acordului de împrumut - deci tot împrumut - semnat la 6 mai 2021 - deci acum, când se lucra la PNRR - în valoare de 100 de milioane de euro, care va fi implementat pe o perioadă de 6 ani. Obiectivul proiectului va fi asigurarea standardelor minime pentru instalaţii sanitare, canalizare, acces universal, încălzire şi ventilaţie energetică. Costul total al proiectului, al împrumutului, este de 100 de milioane de euro şi va fi finanţat în proporţie de 100% din împrumut. Cred că e foarte important ca românii să ştie că PNL, care ne vorbeşte despre acest PNRR, de Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, de fapt, îşi propune să modernizeze şcolile tot cu bani împrumutaţi. După ce PNL şi USR ne-au spus că în România vor fi miliarde de euro, de fapt, şcolile vor fi modernizate, dragi cetăţeni, tot cu bani împrumutaţi. După ce zilele trecute premierul României ne-a anunţat că economia României duduie, că într-adevăr avem o creştere, suntem din nou "Tigrul Europei" - evident, între ghilimele -, iată că şcolile vor fi modernizate tot cu bani împrumutaţi, dragi români. Deci, ce vă spun PNL şi USR, şi cu PNRR şi cu creşterea economică, e de fapt o minciună gogonată, pentru că totul se face pe împrumut. În loc să se acceseze fonduri europene pentru modernizarea şcolilor, nu, împrumutăm bani! De ce împrumutăm bani, dragi români? PNL împrumută bani pentru că e foarte uşor să furi din bani împrumutaţi de la Banca... de la bănci; e mai greu să faci proiecte europene ca să modernizezi şcolile. E mai greu, că acolo nu poţi să furi în ritmul în care furi atunci când împrumuţi bani. Românii trebuie să ştie că, iată, de 2 ani de zile, PNL şi USR ne-au arătat o incompetenţă crasă şi că de fapt acea bunăstare despre care vorbeşte Florin Cîţu... ea nu există. Şi modernizarea care se va face - dacă se va face, atenţie! - după 30 de ani în care au guvernat - PNL a fost acolo, la guvernare, cel puţin jumătate din perioada aceasta - şi n-au construit absolut nimic în şcoli, n-au construit nimic în România, ce face PNL? Mai împrumută nişte bani. După aproape 2 ani de zile de când românii s-au trezit pe cap cu această pacoste numită Florin Cîţu, care a împrumutat miliarde de euro şi cu privire la care n-a dat nicio explicaţie, nicăieri, iată că, în mai, anul acesta, Florin Cîţu a mai semnat un împrumut de alte 500 de milioane de euro. Proiectul acesta, la care se referă acest proiect de lege, se referă la modernizarea şcolilor cu 100 de milioane de euro împrumutaţi, 100 de milioane de euro care... vor pleca cu toţii. Vor pleca toţi din România. Or, tocmai de aceea, AUR nu poate tolera acest iureş al împrumuturilor şi al îndatorării iresponsabile a României. Cei care nu au construit nimic în ţara aceasta timp de 30 de ani ne spun acum că vor construi din nou, că vor construi, cu bani împrumutaţi. AUR se va abţine. Nu pentru că nu susţine modernizarea şcolilor, aşa cum vă veţi grăbi să susţineţi. AUR susţine că este nevoie să modernizăm şcolile, să le aducem o dată pentru totdeauna la un nivel standard minim, pentru că e vorba despre viitorul României, e vorba despre copii, dar nu prin maşinaţiuni, nu prin acţiuni de tip mafiot, prin care împrumutaţi bani, dragi colegi de la PNL, împrumutaţi bani în numele României, pentru ca după aceea să aveţi grijă să-i direcţionaţi către firmele de partid, aşa cum faceţi de 30 de ani în România. AUR susţine modernizarea învăţământului românesc, dar nu prin hoţie! (Aplauze.) |
|
|
Mulţumesc, domnule deputat. Invit la cuvânt, din partea Grupului parlamentar al PNL, pe domnul Ionuţ-Marian Stroe. Vă rog, domnule deputat. |
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Aş începe prin a contrazice ceea ce a spus colegul nostru ceva mai devreme şi a-i asigura pe toţi cei care sunt atenţi la proiectul pe care îl avem astăzi pe agenda noastră că nu există niciun fel de suprapunere între acest acord, acest împrumut pe care îl facem la Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, şi PNRR. Aici vorbim despre 100 de milioane de euro; în PNRR, Educaţia are peste 3,6 miliarde de euro, care vor fi investiţi. Doi la mână. Nu e vorba doar despre bani, nu e vorba despre dobânzi, dobânzile sunt foarte, foarte mici. Este vorba despre o expertiză pe care noi o importăm din zona internaţională. Adică, aici, la Bucureşti şi în restul ţării, cei mai importanţi experţi din zona de învăţământ, din zona de cercetare, vor fi prezenţi şi împreună vom reuşi să îmbunătăţim infrastructura şcolară în zona preuniversitară. Aşadar, vorbim despre o veste foarte bună, o veste care poate să aducă în România, cel puţin la nivel preuniversitar, un învăţământ sustenabil, un învăţământ sigur, un învăţământ incluziv şi un învăţământ european. Toate aceste unităţi care vor fi incluse în acest program, în momentul de faţă, să ştiţi că sunt unităţi care practic nu îndeplinesc nici cele mai elementare norme de siguranţă şi sănătate pentru a susţine şi pentru a organiza procesul de învăţământ - adică vorbim despre acele şcoli care funcţionează fără autorizaţii de construcţii, vorbim despre acele şcoli care în momentul de faţă nu pot să susţină, din punct de vedere igienico-sanitar sau din punct de vedere educaţional, învăţământul în România. De aceea, este atât de mare nevoie şi atât de mare urgenţă pentru a accesa aceşti bani. Aceste unităţi de învăţământ vor fi aduse nu numai la standarde ridicate, din punctul de vedere al organizării şi din punctul de vedere al facilităţilor, dar, mai mult decât atât, vor beneficia şi de cele mai noi tehnologii, precum şi cele mai înalte sisteme şi know-how în domeniul învăţământului la nivel actual. Deci, vom avea un învăţământ inteligent în România. (Râsete. Aplauze.) |
|
|
Şi, bineînţeles... (Râsete.) O voce de la AUR: Serios?! (Râsete. Aplauze.) |
|
|
...îndemn pe toţi cei care... (Vociferări.) ...susţin învăţământul românesc să voteze acest proiect. (Vociferări.) Vă mulţumesc. (Vociferări.) |
|
|
Mulţumesc şi eu, domnule deputat. Întreb Biroul comisiei dacă timpul de dezbatere de 3 minute este în regulă? (Vociferări.) Mulţumesc. O voce de la AUR: Suntem prea proşti ca să facem noi toalete, asta ne spuneţi, domnilor de la PNL! |
|
|
Stimaţi colegi... (Vociferări.) O voce de la AUR: Suntem prea proşti, avem nevoie de împrumuturi, expertize ca să facem toalete la şcoli... |
|
|
Stimaţi colegi... (Vociferări.) Rugămintea este să păstrăm liniştea în sală şi să putem lucra în continuare. Am aprobat timpul afectat dezbaterii proiectului de lege, de 3 minute. Mergem la dezbaterea pe articole şi întreb dacă la titlu sunt discuţii, observaţii? Nu. Avem amendamente admise, de la 1 la 8. Dacă sunt comentarii, discuţii pentru amendamentele admise? Nu. Proiectul de lege rămâne la votul final. |


