Dezbateri parlamentare
Dezbateri parlamentare
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 23 martie 2026
- Sumarul şedinţei
- Stenograma completă
- publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.37/2026
Video - Flash & IOS
| Sunteti aici: | Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Şedinţa Camerei Deputaţilor din 23 martie 2026 |
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 23 martie 2026
| ................................................ | |
|
|
9. Proiectul de Hotărâre privind adoptarea opiniei referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic şi Social European şi Comitetul Regiunilor - O Strategie europeană pentru rezilienţa în domeniul apei COM(2025) 280 PHCD 89/2025. Îl invit la cuvânt pe reprezentantul Comisiei pentru afaceri europene, pentru prezentarea punctului de vedere. Vă rog. |
|
|
Având în vedere proiectele de opinie transmise de Comisia pentru mediu şi echilibru ecologic şi de Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice, Nota de informare transmisă de MAE, punctele de vedere ale Ministerului Mediului, Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Fişa de informare elaborată de Direcţia pentru Uniunea Europeană a Camerei Deputaţilor, Comisia pentru afaceri europene, în principal: - Şi-a exprimat susţinerea pentru Strategia Uniunii, potrivit unei abordări care să ia în considerare aspectele ecologice, sociale şi economice şi care să asigure coerenţa cu iniţiativele din domeniile agricol, industrial, energetic şi de mediu, luând în considerare în mod adecvat circumstanţele locale şi regionale; - A recomandat sporirea cooperării transfrontaliere, planificarea integrată a utilizării eficiente a apei şi acordarea unei atenţii speciale regiunii Mării Negre; - A sprijinit dezvoltarea unor măsuri de reutilizare a apei în domeniul agricol şi industrial, a unor soluţii referitoare la digitalizare, cercetare şi inovare tehnologică, inclusiv în privinţa biotehnologiilor şi a unor măsuri de diminuare a poluării apei; - A evidenţiat rolul pădurilor şi perdelelor de vegetaţie în adaptarea la schimbările climatice şi pentru asigurarea calităţii resurselor de apă de băut; - A amintit situaţia particulară a sectorului agricol în raport cu apa; - A subliniat importanţa soluţiilor inovatoare de irigaţii; - A atras atenţia asupra importanţei echilibrului între securitatea alimentară şi conservarea resurselor naturale. Opinia a fost supusă dezbaterii în şedinţa Comisiei pentru afaceri europene din 26 noiembrie 2025 şi a fost adoptată cu majoritate de voturi. Supunem aprobării plenului Camerei Deputaţilor opinia, în forma adoptată de Comisia pentru afaceri europene. |
|
|
Doamna Natalia-Elena Intotero: O invit la cuvânt pe doamna deputat Cristina-Emanuela Dascălu, Grupul parlamentar AUR. Mai avem încă două solicitări de la Grupul parlamentar AUR. Vă rog să vă decideţi care dintre dumneavoastră doreşte să intervină. Vă rog. |
|
|
Doamna Cristina-Emanuela Dascălu: Mulţumesc, doamnă preşedinte. Apa reprezintă una dintre cele mai sensibile şi strategice resurse ale unei naţiuni, fiind fundament al vieţii, sănătăţii publice, agriculturii, dezvoltării economice şi echilibrului social. Comunicarea Comisiei Europene privind Strategia europeană pentru rezilienţă în domeniul apei porneşte de la o preocupare legitimă, aceea de a răspunde presiunilor crescânde, generate de schimbări climatice, poluare, infrastructură deficitară şi utilizarea ineficientă a resurselor hidrice la nivelul Uniunii Europene. Apa însă nu este şi nu poate deveni un simplu obiect de reglementare tehnocratică sau un domeniu supus uniformizării decizionale. Resursele de apă sunt legate de specificul geografic, istoric şi social al fiecărui stat membru, iar România are particularităţi hidrologice distincte, care nu pot fi tratate prin soluţii standardizate, elaborate la distanţă de realităţile naţionale. Strategia propusă de Comisie riscă, prin extinderea competenţelor de coordonare şi monitorizare, să transforme cooperarea europeană într-o formă de presiune administrativă asupra statelor membre, afectând principiul subsidiarităţii şi dreptul fiecărei naţiuni de a-şi decide modul în care îşi gestionează resursele vitale. România poate şi trebuie să coopereze la nivel european în domeniul apei, însă această cooperare trebuie să se bazeze pe respectul suveranităţii naţionale, pe sprijin financiar real, pe recunoaşterea dreptului statelor membre de a-şi stabili propriile politici publice. Strategiile europene trebuie să sprijine capacitatea statelor de acţiona. Apa este viaţă, iar viaţa unei naţiuni trebuie protejată de statul naţional, în acord cu interesul său legitim şi suveran. Vă mulţumesc. (Aplauze.) |
|
|
Doamna Natalia-Elena Intotero: Domnul deputat Silviu-Octavian Gurlui, Grupul parlamentar AUR. Domnul deputat Silviu-Octavian Gurlui, vă rog. |
|
|
Domnul Silviu-Octavian Gurlui: Vă mulţumesc, doamnă preşedinte. Stimaţi colegi, Desigur, ne-am obişnuit să vorbim despre aşa subiecte sensibile şi apa, cu siguranţă, ştim că este un domeniu strategic naţional şi aşa, cumva, ne propunem să-l şi abordăm, la nivel teoretic. La nivel practic, este o bătaie de joc la nivel naţional, pentru că nu punem în valoare resursa naţională de cercetare, pentru că aici vorbim despre componentă de cercetare, despre asigurarea unei calităţi a apei potabile, a apei ecosistemelor, a apei ce rezultă sau ce ar trebui să rezulte prin irigaţii şi aşa mai departe. În spate este un sistem de cercetare, este un sistem de implementare riguros. Evident că Uniunea Europeană vine spre noi cu o strategie şi cu o serie de aspecte care ţin de o zonă... riguroase. Or, strategiile acestea, aplicate într-un fel sau altul la nivel naţional, ridică mari semne de întrebare, ţinând seama de aspectele ce ţin de regiunea noastră, de România, de specificul ţării noastre şi de tendinţele meteorologice care sunt uneori din ce în ce mai severe - şi am văzut ce s-a întâmplat la nivelul ţării noastre şi cum au fost ele prognozate şi cum au fost ele mai departe gestionate. Am văzut la Broşteni şi nu numai. De aceea, această componentă de apă trebuie să fie nu neapărat o zonă sau un aspect declarativ, ci una pusă în practică, la valoarea şi la rigoarea acceptabile pentru acest secol. Avem infrastructură într-un mod anume, avem oameni pregătiţi, dar capacităţile... şi, mai departe, resursa bugetară este una deplorabilă la nivel naţional şi dacă nu vom lua măsuri, vom culege roadele. Din păcate, unele foarte rele. Vă mulţumesc. (Aplauze.) |
|
|
Doamna Natalia-Elena Intotero: Doamna deputat Ana-Marcela Baş, Grupul parlamentar SOS România. |
|
|
Proiectul de hotărâre are ca obiect adoptarea opiniei Camerei Deputaţilor privind Strategia europeană pentru rezilienţă în domeniul apei, precum şi formularea unui număr extins de recomandări referitoare la gestionarea resurselor de apă, infrastructură, agricultură, digitalizare şi finanţare. Deşi obiectivul general privind consolidarea rezilienţei resurselor de apă este unul legitim şi de importanţă strategică, apreciem că proiectul de hotărâre depăşeşte rolul şi natura unei opinii parlamentare, prin includerea unui număr foarte mare de propuneri tehnice, administrative şi sectoriale, care ţin în principal de competenţa autorităţilor executive şi a instituţiilor de specialitate. Totodată, o parte dintre recomandările formulate implică potenţiale obligaţii bugetare, investiţionale şi administrative, fără a fi însoţite de o evaluare clară a impactului financiar şi instituţional asupra României, ceea ce poate crea dificultăţi în ceea ce priveşte asumarea şi implementarea acestora. De asemenea, unele dintre măsurile propuse vizează domenii deja reglementate prin politici naţionale şi europene existente, existând riscul suprapunerii sau al lipsei de coerenţă cu strategiile şi priorităţile naţionale în domeniul gospodăririi apelor. În acest context, apreciem că este necesară o abordare mai echilibrată, fundamentată pe o analiză clară a implicaţiilor şi corelată cu competenţele instituţiilor naţionale şi cu priorităţile strategice ale României. (Aplauze.) |
|
|
Doamna Natalia-Elena Intotero: Mulţumesc. Domnul deputat Allen Coliban, Grupul parlamentar al USR. |
|
|
Vă mulţumesc, doamnă preşedinte. Nu aş fi vrut să las să treacă această dezbatere, fără să cităm şi din textul PHCD-ului pe care va trebui să-l aprobăm. Asta pentru că foarte mulţi vorbitori vin la acest microfon, vorbesc fără să fi citit textul şi încearcă să inducă o opinie, o percepţie cum că Europa ar avea ceva împotriva intereselor României. Domnilor şi doamnelor, Aţi citit punctul 22 din textul pe care urmează să-l aprobăm? El spune aşa: "Consideră că direcţiile de acţiune ale strategiei europene trebuie puse în concordanţă cu priorităţile României în domeniul gospodăririi apelor, în acord cu provocările specifice legate de secetă şi aspecte cantitative" şi aşa mai departe. Mai departe, la punctul 23: "Se subliniază importanţa unei finanţări adecvate la nivelul Uniunii Europene pentru punerea în aplicare a soluţiilor bazate pe natură, a măsurilor privind protecţia resurselor de apă". Deci, finanţare. Finanţarea este pomenită şi la punctul 27: "Asigurarea unei finanţări adecvate, prin bugetul Uniunii". Cu ce vă luptaţi, domnilor, de câte ori veniţi şi arătaţi, aşa, cu degetul, către Uniunea Europeană? Cu cine vă luptaţi? Cu finanţările pe care urmează să le primim, cu strategiile care sunt puse în concordanţă cu strategiile naţionale? Dumneavoastră veniţi la acest microfon, cu orice ocazie, să propagaţi retorica Rusiei împotriva Uniunii Europene, chiar şi atunci când Uniunea Europeană ne dă finanţări şi ne susţine să ne reprezentăm interesul naţional. Să vă fie ruşine! (Aplauze.) |
|
|
Doamna Natalia-Elena Intotero: Domnul deputat Mădălin-Laurenţiu Făget, neafiliat. |
|
|
Domnul Mădălin-Laurenţiu Făget: Doamnă preşedinte, Ne bucurăm că doar USR citeşte, iar noi nu ştim să citim. În schimb, am făcut greşeala şi am citit acest document şi am constatat următoarele: că Strategia Europeană pentru Rezilienţă îşi exprimă o poziţie foarte solidă cu recomandările sale. Totuşi, o anumită zonă a ţării rămâne insuficient reflectată în text, şi anume, Dobrogea. Doar la articolul 6 spune ceva de Marea Neagră. Documentul menţionează doar generic regiunea Mării Negre, fără o abordare directă a realităţii din Dobrogea, o regiune care se confruntă cu deficit structural de apă, cu salinizarea apelor dulci subterane, cu secetă severă şi prelungită, dar şi cu o presiune sezonieră enormă asupra infrastructurii generată de turism. În plus, Dobrogea găzduieşte infrastructuri critice şi obiective strategice ale României şi NATO, ceea ce face ca rezilienţa apelor să nu fie doar o problemă de mediu, ci şi una de securitate naţională. De aceea, consider că era necesară introducerea unui amendament care să trateze explicit situaţia Dobrogei, cu următoarele caracteristici: cartografierea detaliată a resurselor apelor din Dobrogea, monitorizarea continuă a gradului de salinizare, prioritizarea investiţiilor europene în infrastructură şi canalizare şi dezvoltarea unui proiect-pilot al reutilizării apei folosite. Fără aceste elemente strategia rămâne incompletă, iar Dobrogea rămâne vulnerabilă, iar o Românie vulnerabilă în Dobrogea înseamnă o Românie vulnerabilă în ansamblu. Mulţumesc. |
|
|
Doamna Natalia-Elena Intotero: Mulţumesc. Trecem la dezbaterea pe articole a proiectului de hotărâre. Dacă sunt obiecţii la titlu? Nu. Adoptat. La preambul? Nu. Adoptat. La articolul unic, obiecţii? Nu. Adoptat. Dezbaterile fiind finalizate, proiectul de hotărâre rămâne pentru votul final. |


