Dezbateri parlamentare
Dezbateri parlamentare
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 15 aprilie 2026
- Sumarul şedinţei
- Stenograma completă
- publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.49/2026
Video - Flash & IOS
| Sunteti aici: | Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Şedinţa Camerei Deputaţilor din 15 aprilie 2026 |
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 15 aprilie 2026
| ................................................ | |
|
|
14. Reexaminarea Legii privind transferul, cu titlu gratuit, al pachetului integral de acţiuni deţinut de stat la Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Timişoara - Traian Vuia" - S.A. din proprietatea privată a statului şi din administrarea Ministerului Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor în proprietatea privată şi în administrarea Consiliului Judeţean Timiş şi, respectiv, în proprietatea privată şi în administrarea Consiliului Local al Municipiului Timişoara, ca urmare a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 724 din 7 octombrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1014 din 2 noiembrie 2020; PL-x 478/2020/2021. Invit la cuvânt reprezentantul comisiilor sesizate în fond, pentru prezentarea raportului. Comisia pentru constituţionalitate, doamna preşedinte Vedinaş, vă rog. |
|
|
Dragi colegi, Avem de-a face cu o altă lege care a fost declarată neconstituţională în urma admiterii unei obiecţii de neconstituţionalitate care a fost formulată de către Guvernul României. Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 724/2020, a admis această obiecţie şi a declarat legea neconstituţională în ansamblul său. Interesante sunt însă argumentele care au determinat o asemenea decizie şi din care trebuie să învăţăm, pentru că şi din legi respinse de Curtea Constituţională trebuie să primim câte o lecţie, anume faptul că de esenţa legii este că reglementează relaţii sociale generale obiective şi nu soluţionează punctual anumite probleme. Spun asta pentru că de multe ori avem în dezbatere proiecte similare... |
|
|
Doamna Natalia-Elena Intotero: Doamnă preşedinte, vă rog să prezentaţi... |
|
|
...de acest fel. |
|
|
Doamna Natalia-Elena Intotero: ...raportul pentru proiect. |
|
|
Curtea a apreciat... |
|
Doamna Natalia-Elena Intotero: Nu sunt dezbateri generale. |
|
|
|
Da. Curtea a apreciat ca fiind relevante... Să ştiţi că citeam din raport. Curtea a apreciat ca fiind relevante considerentele Deciziei sale nr. 574/2014, prin care s-a apreciat că "de lege lata, nu este posibil un transfer cu titlu gratuit al acţiunilor deţinute de stat la companii naţionale". În urma reexaminării, legea a fost respinsă de Senat, în calitate de primă Cameră sesizată. Potrivit art. 75 din Constituţia României şi art. 91 alin. (9) pct. 1 din Regulamentul nostru, Camera Deputaţilor este Cameră decizională. În conformitate cu prevederile regulamentare - pe care nu le mai menţionez -, Comisia pentru politică economică, reformă şi privatizare a dat un raport preliminar de respingere. Comisia pentru constituţionalitate, de asemenea, a dat un raport preliminar de respingere. Şi, împreună, membrii celor două comisii vă supun atenţiei un raport privind respingerea Legii privind transferul, cu titlu gratuit, al pachetului integral de acţiuni deţinut de stat la Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Timişoara - Traian Vuia" - S.A. din proprietatea privată a statului şi din administrarea Ministerului Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor în proprietatea privată şi în administrarea Consiliului Judeţean Timiş. Vă mulţumesc. |
|
|
Doamna Natalia-Elena Intotero: Mulţumesc. Reamintesc că, prin raportul comisiilor sesizate în fond, se propune respingerea legii. Şi acest proiect rămâne pentru votul final. |


