| |
Domnul Sorin-Mihai Grindeanu: |
| |
................................................ |
|
Legi organice. Adoptări Punctul 4 pe ordinea de zi, Propunerea legislativă pentru abrogarea unor dispoziţii din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ; Pl-x 347/2026. Comisia juridică, Comisia pentru administraţie publică şi Comisia pentru muncă propun adoptarea propunerii legislative. Suntem primă Cameră sesizată. Să înceapă votul!
|
|
283 prezenţi, 187 de voturi pentru, 36 contra, 59 de abţineri, un coleg care nu votează. Legea a fost adoptată şi merge la Senat. Explicarea votului, domnul Alecu Robert, neafiliat. Vă rog.
|
|
Domnul Robert Alecu: Domnule preşedinte al Camerei Deputaţilor, Stimaţi colegi, Vorbesc pentru punctul anterior, pentru PL-x 538/2026. Ei bine, am dat astăzi tot sprijinul producătorilor de hidrogen. Însă, pentru producătorii de biogaz, care majoritatea lor sunt fermieri români, n-am găsit încă uneltele. Am votat pentru, pentru că unul dintre beneficiari este chiar Chimcomplex, cu un proiect la Oneşti. Însă, vă întreb, domnule Burduja, dacă sunteţi în sală, ce mecanisme aţi gândit pentru a îndeplini acel obiectiv de 5% de biogaz în reţeaua de gaze din România? Vă întreb, domnule Ivan, cum susţineţi biogazul, dacă aţi trecut în ordonanţă că branşamentul la reţea este suportat exclusiv de producător? Care este schema de sprijin pentru biogaz pentru producătorii autohtoni, pentru că pentru hidrogen aţi găsit şi sprijin, şi bani, şi lege, şi termen, însă pentru biogaz încă nu? Când veţi începe să legiferaţi şi pentru români, nu doar împotriva lor? Vă mulţumesc.
|
|
Domnul Sorin-Mihai Grindeanu: Mulţumesc. Domnul deputat Radu-Nicolae Mihaiu, USR.
|
|
Domnul Radu-Nicolae Mihaiu: Mulţumesc mult, domnule preşedinte. Aşa arată ipocrizia, aşa arată felul în care PSD îşi bate pur şi simplu joc şi de Constituţie, şi de reguli. Astăzi, mii de consilieri locali se află în situaţie de incompatibilitate, conform unei legi care a fost promulgată, adoptată şi publicată în Monitorul Oficial pe 9 august. După toată bătălia pe care aţi avut-o împotriva unui singur om, după toată această bătălie, astăzi veniţi cu o lege care să amnistieze mii de oameni care se află în incompatibilitate. (Vociferări.) Cum spuneaţi, cum spuneaţi atunci? Domnule, dacă a încălcat legea, să plece! Astăzi veniţi şi faceţi pentru ai voştri. Pentru ai voştri sunteţi mumă, pentru adversarii politici, ciumă, evident! Asta înseamnă folosirea puterii parlamentare în lupta politică împotriva adversarilor şi pentru gaşca voastră. Să vă fie ruşine! (Aplauze. Vociferări.)
|
|
Domnul Sorin-Mihai Grindeanu: Dau cuvântul domnului deputat Victor Ponta, UPR.
|
|
Domnul Victor-Viorel Ponta: Mulţumesc, domnule preşedinte. Aş fi vrut să explic ce am votat azi, că cine îl ascultă pe antevorbitor nu înţelege despre ce e vorba. Aici nu e vorba de aleşi locali pentru care instanţa, în mod definitiv, s-a pronunţat că se află în conflict de interese sau de incompatibilitate. E vorba despre un vot prin care inclusiv colegii mei din Uniţi pentru România, deşi nu au consilieri judeţeni sau locali, au încercat să îndrepte o greşeală pe care tot noi am făcut-o, în urmă cu 3 săptămâni. Dar de ce am făcut? Pentru că - şi sunt unul dintre cei mai vechi deputaţi - este prima dată când nu ai un Guvern care să elaboreze legi şi care să răspundă pentru ceea ce elaborează. Proiectul de lege a venit de la Guvern. Este vina noastră că l-am votat, presupunând că cei de la Guvern ştiu ce scriu acolo. Dar, atât timp cât nu o să avem un guvern responsabil, în care cineva - prim-ministru, ministru, secretar de stat, secretar general - să răspundă pentru asemenea aberaţii, o să ne facem toţi de râs. O să votăm ceva, după care tot noi reparăm, după 3 săptămâni, şi punem în situaţia ca oameni competenţi - consilieri judeţeni, consilieri locali - să aştepte ca noi să reparăm tot ceea ce noi am stricat. Mai spun încă o dată, este vorba despre consilieri judeţeni, aleşi locali, care nu au fost declaraţi de către două instanţe în mod definitiv ca fiind incompatibili. Nici vorbă! Au intrat în incompatibilitate azi, din cauza unei legi proaste, făcute de un guvern care nu are competenţa necesară. Sper ca de acum încolo să avem totuşi un nou guvern, cu oameni care ştiu să scrie texte de lege şi noi să reuşim să citim înainte să votăm ceva total greşit. Vă mulţumesc. (Aplauze.)
|
|
Domnul Sorin-Mihai Grindeanu: Mulţumesc. Domnul Dumitru Coarnă. Vă rog.
|
|
Domnul Dumitru Coarnă: Mulţumesc, domnule preşedinte. Şi eu am votat pentru această iniţiativă legislativă, din două considerente. Unul, pe care şi domnul Victor Ponta l-a scos în relief şi nu vreau să-l repet, dar trebuie să avem grijă ce tip de personal avem noi în această ecuaţie juridică. Este vorba despre personalul angajat pe bază de contract, adică are în spate Codul muncii, Legea nr. 53, şi nu un funcţionar public care este angajat în baza unui statut, a unei legi organice. Deci, nu putem să venim şi să scoatem din sistemul public - consilii locale şi consilii judeţene - oamenii angajaţi pe bază de contract. Ei nu au nicio obligaţie privind regimul incompatibilităţilor ori al interdicţiilor, aşa cum este în statutul funcţionarilor publici. Sigur, greşeala a fost a Guvernului şi a Parlamentului, care la momentul respectiv nu au fost atenţi la această decizie pe care au luat-o. Eu şi la momentul respectiv am votat contra. Acum am votat pentru, în ideea simplă: trebuie să respectăm legea. Aia nu înseamnă că dacă noi greşim, să nu avem capacitatea să corectăm. Sunt lucruri diferite. Una este Fritz, la Timişoara - altă calitate. Altă calitate are un funcţionar public şi altă calitate, în funcţie de lege, are un personal angajat pe bază de contract. Practic, noi încălcam dreptul constituţional al oamenilor care lucrează astăzi în zona publică şi sunt angajaţi pe bază de contract, adică în baza Codului muncii, să mai candideze. Era neconstituţional, din această perspectivă, şi de aceea astăzi am votat pentru. E bine că am corectat această greşeală a Guvernului şi iniţial a Parlamentului, care efectiv nu a fost atent când a votat, acum 3 săptămâni. Mulţumesc.
|
|
Domnul Sorin-Mihai Grindeanu: Vă mulţumesc. Domnul deputat Mihai-Adrian Enache. Vă rog.
|
|
Domnul Mihai-Adrian Enache: Mulţumesc, domnule preşedinte. Ne spunea colegul de la USR mai devreme şi ne arăta cum arată ipocrizia, nedându-şi seama că ipocrizia era fix la microfon, atunci când vorbea. Pentru că astăzi de dimineaţă, acuzând că PSD foloseşte nişte mecanisme parlamentare să rezolve o problemă şi dânşii, de la USR, folosind exact aceleaşi mecanisme parlamentare, au insistat să salveze mandatele a peste 100 de primari care au încălcat legea, printre care şi Dominic Fritz. AUR a respins acel amendament care îl salva şi pe Dominic Fritz, şi alţi primari care au încălcat legea, şi aşa cum este bine să ştie toată lumea, fără voturile AUR, în Legea ANI nu exista astăzi prevederea care îl trimite acasă pe Dominic Fritz şi pe toţi primarii care au încălcat legea. Mulţumesc. (Aplauze.)
|
|
Domnul Sorin-Mihai Grindeanu: Mulţumesc. Dau cuvântul domnului deputat Adrian Câciu.
|
|
Domnul Adrian Câciu: Mulţumesc mult, domnule preşedinte. O să fiu foarte scurt, pentru că cei care vin în Parlament doar ca să-şi facă TikTok-uri, dar după aceea părăsesc sala, după ce au împroşcat cu venin, cred că nu merită foarte multă replică. Iată ce s-a întâmplat la USR. Şi-a făcut omul un discurs, după aia s-a dus şi face TikTok şi crede că prin vizualizări o să păcălească românii. De câteva zile, de câteva săptămâni de zile, colegii noştri de la USR sunt foarte isterici. Evident că totul are de-a face cu PSD. PNL-ul, dacă votează o lege dreaptă, este PSD. UDMR-ul, dacă votează o lege dreaptă, este PSD. AUR, dacă votează o lege dreaptă, este PSD. Oameni buni, Eu am impresia că vouă ori vi s-a umflat capul, ori sunteţi prea mici pentru ţara asta! Aşa că, vă rog eu, luaţi-i de mână pe cei de la Renew Europe, duceţi-vă acolo unde scrieţi dumneavoastră scrisorele să nu luăm bani europeni, şi lăsaţi-ne pe noi să îndreptăm lucrurile pe care, ca oameni ce suntem, le mai şi greşim. Pentru că acest Parlament are obligaţia faţă de cetăţenii români, indiferent care sunt aceştia, să nu facă legi strâmbe. Voi v-aţi dori legi strâmbe, legi care să vă salveze penalii, legi care să nu vadă fraudele pe care le faceţi! Iar consilierul dumneavoastră de pe la Constanţa, local, nu cumva e în aceeaşi situaţie ca mii de consilieri care, printr-o procedură administrativă deveneau incompatibili, şi nu printr-o procedură prevăzută de lege, pe care să o verifice o instanţă, aşa cum e condamnatul dumneavoastră definitiv Dominic - german - Fritz? Să vă fie vouă ruşine! Nu o să schimbaţi în ţara asta nici majoritatea, nici pe români! (Aplauze.)
|