Şedinţa Camerei Deputaţilor din 23 aprilie 1998

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 23 aprilie 1998

7. Dezbaterea propunerii legislative privind declararea ca municipiu a oraşului Câmpia Turzii (amânarea votului final).

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

................................................

Continuăm cu propunerea legislativă privind declararea ca municipiu a oraşului Câmpia Turzii.

Vă rog, domnule deputat Jean Decuseară.

Domnul Jean Decuseară:

Domnule preşedinte, în numele Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal, aş ruga să se verifice cvorumul.

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Bun, o să verificăm cvorumul.

Cvorumul există, suntem în cvorumul de lucru în momentul de faţă şi continuăm activitatea în baza acestua. Sunt 172 de deputaţi în cvorumul normal, din care se scad cei 34 care sunt angrenaţi în alte activităţi oficiale, asta înseamnă că suntem 138.

Continuăm propunerea legislativă privind declararea ca municipiu a oraşului Câmpia Turzii. La titlul legii, dacă sunt intervenţii.

Din punct de vedere legislativ am o intervenţie. Eu îmi permit s-o fac de aici. Şi la celelalte propuneri de asemenea natură s-a spus aşa: Lege privind declararea oraşului Câmpia Turzii municipiu şi cred că trebuie să păstrăm acelaşi mod de exprimare şi aici. Eu vă supun spre aprobare titlul legii, în sensul propunerii.

Voturi pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Art.1, nr.crt.2 din raport.

Voturi pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Art.2, nr.crt.3 din raport.

Voturi pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Votul final asupra acestui proiect de lege îl vom da marţi la ora 11, o dată cu celelalte voturi finale asupra unor proiecte de lege, aşa cum am convenit anterior.