Şedinţa Camerei Deputaţilor din 18 ianuarie 2001

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 18 ianuarie 2001

7. Supunerea la votul final şi adoptarea Proiectului de Lege privind regimul general al autonomiei locale, organizarea şi funcţionarea administraţiei publice locale.
 
consulta fisa PL nr. 210/1999

Domnul Valer Dorneanu:

................................................

Domnilor şi doamnelor deputaţi,

Vă rog să vă reluaţi locurile în sală pentru a începe procedura de vot! Vă rog respectuos să vă aşezaţi pentru a începe procedura de vot la Proiectul de Lege privind regimul general al autonomiei locale, organizarea şi funcţionarea administraţiei publice locale.

Domnilor şi doamnelor deputaţi,

Vă rog frumos, aşezaţi-vă pentru a se putea desfăşura procesul de numărare. (Deputaţii Partidului România Mare părăsesc sala.)

Supun votului dumneavoastră Proiectul de Lege privind regimul general al autonomiei locale, organizarea şi funcţionarea administraţiei publice locale.

Cine este pentru? Sunt 211 voturi pentru.

Dacă sunt voturi împotrivă? Nu sunt.

Abţineri? O abţinere.

Cu 211 voturi pentru, o abţinere, nici un vot împotrivă, legea a fost adoptată.

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

Doreşte cineva să explice votul? Domnul deputat Valeriu Stoica din partea Grupului PNL. Vă rog, domnule deputat.

Domnul Valeriu Stoica:

Domnule preşedinte,

Domnule prim-ministru,

Distinşi reprezentanţi ai Guvernului,

Stimaţi colegi,

Votarea Legii administraţiei publice locale de către Camera Deputaţilor este un eveniment mult prea important ca să nu necesite nu o explicaţie, pentru că este o lege aşa de importantă, întrucât votul pentru această lege nu mai are nevoie de explicaţii, ci o marcare fermă a acestei importanţe. Pentru că această lege care a fost dezbătută în Senat în legislatura precedentă şi care acum este adoptată şi de Cameră este legea care trebuia să împlinească reforma administraţiei publice locale, reformă care a fost jalonată în decursul timpului de câteva reglementări importante: Legea alegerilor locale care şi ea însă trebuie să fie amendată, revizuită substanţial, Legea finanţelor publice locale, Legea proprietăţii publice care reglementează situaţia domeniului privat şi public al unităţilor administrativ-teritoriale şi nu mai puţin, Legea funcţionarului public.

Felicit pe toţi deputaţii care astăzi au votat această lege. În acelaşi timp vreau să afirm că există în continuare, în administraţia publică locală, multe lucruri de făcut, după cum, în general, în administraţie sunt încă multe lucruri de făcut, iar programul care a fost prezentat de PDSR are foarte multe lucruri bune, dar, în acelaşi timp constatăm că, în practica aplicării acestui program, au apărut inadvertenţe.

Profit de prezenţa primului-ministru, de prezenţa miniştrilor pentru a atrage atenţia asupra ideii de stabilitate a funcţionarului public. Dacă, sub pretextul reorganizării unor ministere, a unor instituţii guvernamentale, a unor instituţii publice, astăzi, se aduce atingere principiului stabilităţii funcţionarului public, riscăm ca de fiecare dată să ne întoarcem de unde am plecat. Or, acest Guvern şi-a asumat, cu ocazia votului de învestitură, o obligaţie fermă, obligaţia de a nu ne mai întoarce mereu la punctul zero, inclusiv în administraţia publică, centrală şi locală nu mai trebuie să ne întoarcem mereu la un punct zero. Acolo unde sunt funcţionari publici stabili care au dat examenul pe baza căruia şi-au dobândit stabilitatea, a-i înlătura sub pretextul reorganizării unor structuri ale administraţiei publice, riscă să pună grav în pericol acest principiu fundamental al administraţiei. Iată de ce, apelul meu ferm către Guvern este să respecte acest principiu al stabilităţii funcţionarului public. Vă mulţumesc. (Aplauze.)

Domnul Valer Dorneanu:

Vă mulţumesc. Din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat şi-a manifestat dorinţa de a interveni domnul deputat Onisei.

Domnul Ioan Onisei:

Domnule preşedinte,

Domnule prim-ministru,

Distinşi membri ai Cabinetului,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Partidul Democrat a votat această lege pentru că ea este în bună măsură şi neîndoielnic o lege europeană, o lege care este în drumul nostru spre integrarea în structurile europene şi euroatlantice. Am avut onoarea să lucrez la această lege, să o susţin în Senat, îi cunosc intimităţile şi îi cunosc şi imperfecţiunile. Ea, aşa cum sublinia domnul ministru Stoica, este o piesă importantă într-un angrenaj care priveşte reforma administraţiei publice locale şi centrale şi consacrarea, realitatea principiului autonomiei locale care este prevăzut la art.119 din Constituţia României. Este vorba de Legea patrimoniului public şi privat al comunităţilor locale, Legea finanţelor publice locale, Legea dezvoltării regionale şi nu în ultimul rând, Legea privind statutul funcţionarului public.

Aş sublinia şi eu, din partea Partidului Democrat, necesitatea ca Guvernul şi reprezentanţii acestuia în teritoriu, prefecţii, să respecte cu stricteţe Legea privind statutul funcţionarului public, pentru că numai astfel vom reuşi şi în România să facem departajarea între palierul politic şi cel administrativ din administraţia publică, să avem continuitate şi eficacitate în activitatea autorităţilor administraţiei publice locale şi centrale.

Atrag atenţia, de altfel, şi asupra unor prevederi din legea pe care am votat-o cu privire la dreptul prefectului de a suspenda sau demite primar sau consilieri. Îmi aduc aminte cu tristeţe de felul în care în mandatul 1992-1996, Guvernul Văcăroiu, la un moment dat, a pornit un val abuziv de demiteri, de suspendări de primari şi de consilieri care, de altfel, a atras modificarea Legii nr.69 din 1991 în 1996 şi este de sperat că, în actualul mandat, Guvernul PDSR va respecta măcar de data aceasta Legea administraţiei publice şi, o dată în plus, accentuez Legea privind statutul funcţionarului public.

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

Domnul Valer Dorneanu:

Şi eu vă mulţumesc. Dacă mai doreşte cineva să intervină. Domnul deputat Hrebenciuc, din partea Grupului parlamentar PDSR.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Pentru că pe parcursul dezbaterii şi aprobării legii în Cameră, de foarte multe ori cota emoţională a crescut foarte mult, pentru că pe parcursul discuţiilor a apărut tot timpul, ca o problemă, dimensiunea europeană a legii pe care am adoptat-o astăzi, aş vrea să vă spun, şi pentru stenogramă să rămână scris, faptul că această lege a fost compatibilizată cu o serie de convenţii-cadru pe care România le-a semnat, şi anume: Carta Europeană a autonomiei locale; Convenţia-cadru privind protecţia minorităţilor naţionale; Carta Europeană a limbilor minoritare şi regionale şi Carta Europeană privind cooperarea transfrontalieră.

Practic, această Lege a administraţiei publice, pe care am votat-o astăzi, este o continuare a Legii nr.69/1991, cu îmbunătăţirile care vin după 8 ani de activitate în administraţie. Pentru colegii antevorbitori care şi-au manifestat tristeţea faţă de presupusele abuzuri pe care le-a făcut Guvernul Văcăroiu când a demis primari ş.a.m.d., ţin să le amintesc că, în general, a demis doar primarii care aveau probleme penale şi nu de altă natură şi sunt convins că actualul Guvern va demite în continuare pe primarii cu aceleaşi probleme şi nu de natură politică.

În acest context, menţionând dimensiunea europeană a acestei legi şi faptul că putem defila bine cu ea în Europa, eu ţin să vă mulţumesc tuturor celor care aţi votat această lege. (Aplauze.)

Domnul Valer Dorneanu:

Mulţumesc. Domnul deputat Róbert Ráduly, din partea Grupului parlamentar UDMR.

Domnul Ráduly Róbert Kálman:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Domnule preşedinte,

Domnule prim-ministru,

Distinşi membri ai Guvernului,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

În 1991, România a solicitat aderarea la Consiliul Europei. În octombrie 1993, ţara noastră a fost primită ca membru cu drepturi depline în acest Consiliu. După aceea, în decursul anilor, ea a semnat mai multe carte europene, a ratificat unele dintre acestea. A semnat şi a ratificat, de exemplu, Carta Europeană a autonomiei locale care, prin Legea nr.199 din 17 noiembrie 1997, a devenit, în conformitate cu art.11 din Constituţie, parte a dreptului intern. Noi, prin legea pe care am votat-o astăzi, n-am făcut altceva decât să preluăm, să clarificăm principiile conţinute de această Cartă, creând un capitol nou, deosebit de important, în această lege, capitol care se referă la regimul juridic general al autonomiei locale, un capitol care este fundamental în această lege.

Trebuie să subliniem că această lege nouă înlocuieşte sau, mai bine spus, va înlocui, în momentul în care va apărea în Monitorul Oficial, o lege anterioară Constituţiei, pentru că Legea nr.69/1991 a fost votată înainte de intrarea în vigoare a Constituţiei, pe 8 decembrie 1991. Drept urmare, era necesar ca legea de bază a reglementării domeniului administraţiei publice locale să fie în concordanţă cu spiritul şi cu prevederile constituţionale.

M-am referit la acele acte europene care au fost semnate, ratificate de România. Unul dintre ele este Convenţia-cadru pentru protecţia minorităţilor naţionale, care a fost încheiată la Strasbourg la 1 februarie 1995. Această Convenţie a fost ratificată de Parlamentul României prin Legea nr.33 din 29 aprilie 1995.

Aş vrea să vă reamintesc două puncte ale acestei Convenţii care, conform art.11 din Constituţie, făceau parte, fac parte şi acum din dreptul intern, înainte să apară noua lege în Monitorul Oficial.

De exemplu, pct.2 al art.10 sună în felul următor: "În ariile locuite tradiţional sau în număr substanţial de persoane aparţinând unei minorităţi naţionale, dacă aceste persoane solicită acest lucru şi acolo unde există această cerere corespunde unei nevoi reale, părţile se vor strădui să asigure, în măsura posibilului, condiţii care să permită folosirea limbii minoritare în raporturile dintre aceste persoane şi autorităţile administrative".

Un alt text, pct.3 al art.11 spune: "În ariile locuite tradiţional de un număr substanţial de persoane aparţinând unei minorităţi naţionale, părţile vor depune eforturi în cadrul sistemului lor legal, inclusiv atunci când este cazul, în cadrul acordurilor încheiate cu alte state, şi ţinând seama de condiţiile lor specifice, pentru expunerea denumirilor locale tradiţionale, a denumirii străzilor şi a altor indicaţii topografice destinate publicului deopotrivă în limba minoritară, acolo unde există o cerere suficientă pentru astfel de indicaţii".

Noi, Camera Deputaţilor a Parlamentului României, am considerat că cererea este justificată din partea tuturor comunităţilor minoritare care au o pondere de peste 20% într-o unitate administrativ-teritorială şi ni se pare just şi firesc acest lucru.

La final, trebuie să vă spun că n-am făcut altceva decât aceste texte, care făceau şi până acum parte din dreptul nostru intern, le-am făcut mai concise, mai precise, mai exacte şi, aş spune, mai corecte.

Permiteţi-mi, în încheiere, să constat că este timpul să ne simţim acasă. Este timpul ca diversitatea lingvistică, religioasă, culturală să ne apropie, nu să ne despartă. Este timpul să fim mândri că aparţinem unei comunităţi etnice sau alteia şi să ne asumăm deschis această apartenenţă. Este timpul ca toţi cei care ne-am născut în această ţară, să ne simţim permanent acasă în ea.

Este timpul să vă mulţumesc pentru acest lucru, doamnelor şi domnilor.

Este momentul să vă spun, alături de "vă mulţumesc", şi "danke schön", "tesekkür", "sau boll", "spasiba", "hvala", "grazie", dzenkuje", "efharisto", "diakujem", "za palem", "şnoragalem" şi "köszönöm szépen ".

Iar pentru cei care cred că nu ar fi timpul, le aduc aminte următoarele versuri: "De vorbit, mă fac că n-aud/ Nu zic ba şi nu vă laud/ Dănţuiţi precum vă vine,/ nici vă şuier, nici v-aplaud/ Dară nime nu mă face să mă iau după al lui flaut/ Menirea-mi, adevărul, numa-n inimă am să-l caut".

Vă mulţumesc. (Aplauze)

Domnul Valer Dorneanu:

Şi eu vă mulţumesc.

Urmează la cuvânt domnul deputat Dorel Dorian, din partea Grupului minorităţilor naţionale. Vă rog.

Aş ruga pe domnii deputaţi să nu părăsească sala, pentru că mai avem o lege organică şi încă 30 de ordonanţe. Şi dacă n-avem cvorum, mă obligaţi să exersez catalogul.

Domnul Dorel Dorian:

Domnule preşedinte,

Domnule premier,

Distinşi miniştri,

Dragi colegi,

Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale, altele decât cea maghiară a votat această lege cu conştiinţa împăcării, cu conştiinţa dezvoltării procesului armonios între existenţa minorităţilor şi majoritatea românească, cu conştiinţa că niciodată minorităţile care trăiesc împreună cu majoritatea nu vor crea niciodată discriminări pozitive în raport cu majoritatea.

Această lege ne apropie foarte mult de canoanele foarte multor legi din Uniunea Europeană, aşa cum au spus şi antevorbitorii. Deci ne-am apropiat de un spaţiu al canoanelor, ne-am apropiat şi în ceea ce priveşte canoanele autonomiilor locale, şi în ceea ce priveşte drepturile minorităţilor naţionale.

În legătură cu articolele care stipulează drepturile minorităţilor naţionale, aş vrea să vă spunem, spre bucuria noastră, că această lege recunoaşte în primul rând existenţa minorităţilor sau subdiviziunilor minorităţilor, existenţa comunităţilor teritoriale pe plan local.

Prin structura legii, aceste comunităţi teritoriale şi toate minorităţile sunt organizate pe comunităţi, pe filiale teritoriale. Prin structurile care se creează şi prin sarcinile acestor structuri legice, iată că apare o interrelaţie extraordinar de armonioasă între, să spunem, grupurile minoritare din cadrul localităţilor şi majoritatea românească. În ce problemă? O dată în întreţinerea aceloraşi relaţii armonioase care au existat de-a lungul timpului. Doi: în problema unui ajutor reciproc pe plan cultural, în promovarea modelelor multiculturale, în unele aspecte privind schimburile cu ţările-mamă şi aşa mai departe.

S-a discutat astăzi mult în presă o problemă: că acolo unde trăiesc compact minorităţi naţionale în proporţie de 20% să se instituie dialogul limbii minorităţii naţionale.

Pe cei care nu au vrut să participe alături de noi la votarea acestei legi, ar trebui să-i asigurăm că această problemă este o problemă mai întâi de bun-simţ. Această problemă este o problemă care este un drept, indiferent din ce minoritate aparţin. Este foarte adevărat, însă, pentru dumneavoastră şi pentru noi toţi, că unele minorităţi naţionale se regăsesc în acest drept fără însă să aibă dreptul de a-l exercita. Cu toate aceastea, este o discriminare pozitivă, în sensul că aceste minorităţi care nu se regăsesc ca drept 20%, să nu încerce decât să se asocieze cu puterea locală, să aibă la cunoştinţă că au nişte drepturi şi nişte obligaţii faţă de cei cu care convieţuim de atâţia ani de zile.

Noi suntem foarte încântaţi şi bucuroşi că, în fine, această lege, în accepţiunea noastră, rezolvă ecuaţia armoniei majorităţii şi minorităţilor, pentru grăbirea procesului de integrare a României în structurile Europei.

Vă mulţumesc foarte mult. (Aplauze)