Şedinţa Camerei Deputaţilor din 2 martie 2004

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.22/2004
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 2 martie 2004

7. Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 168/2001 privind punerea în valoare a construcţiilor zootehnice dezafectate, destinate creşterii, îngrăşării şi exploatării animalelor, precum şi a fabricilor de nutreţuri combinate dezafectate, cu modificările şi completările ulterioare (retrimis comisiei).
 
consulta fisa PL nr. 605/2003

 

Domnul Valer Dorneanu:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

La pct.14, stimaţi colegi, există unele probleme. Dau cuvântul domnului preşedinte al Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice. Există o propunere a comisiei şi a iniţiatorilor.

Aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS

Domnul Dan Grigore Rasovan:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Având în vedere că două din articolele proiectului de lege implică o anumită ingerinţă în activitatea instanţelor de judecată, iniţiatorii şi comisia propun retrimiterea pentru un raport suplimentar.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valer Dorneanu:

Domnul deptuat Chiliman doreşte să intervină, probabil în acelaşi sens.

Video in format Flash/IOS

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Domnule preşedinte,

Onoraţi colegi,

În afară de această problemă care s-a ridicat anterior şi care într-adevăr este reală, vreau să vă spun că această propunere legislativă completează o ordonanţă de urgenţă din anul 2001, care a fost adoptată printr-o lege în anul 2002, dacă nu mă înşel. Marea problemă este că e vorba de punerea în valoare a unor construcţii aflate pe teritoriul unor comune, şi unele dintre aceste construcţii au fost cerute de foştii proprietari, spune unele, nu toate, de foştii proprietari prin procedurile administrative ale Legii nr.10 din 2001sau prin cele ale Legii nr.1din 2000.

Deci sunt două legi prin care au fost cerute unele dintre ele şi cred că ar trebui ca să apară undeva în textul legii şi o referire la acest aspect pentru că, altminteri, riscăm să mai adăugăm nişte sume, şi nu neglijabile, la totalul despăgubirilor pe care statul român va trebui să le suporte, indiferent dacă vrea sau nu vrea şi indiferent cine va este sau cine va fi la putere.

Ca atare, din acest motiv al reducerii sumei acestor despăgubiri cred că este nevoie să se ia măsuri de precauţie în acest text de lege şi din cauza asta propunerea mea era ca să fie retrimis la comisie şi să se adauge şi asemenea prevederi în textul acestei legi.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valer Dorneanu:

Stimaţi colegi,

Supun votului dumneavoastră propunerea făcută, de restituirea la comisie.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

S-a retrimis proiectul la comisie, cu rugămintea să facă raportul suplimentar în 10 zile.