|
Domnul Iulian Buga (secretar de stat, Ministerul Afacerilor Externe): Stimate domnule preşedinte, Stimaţi domni deputaţi, Menţiunile mele scurte se vor referi, deci, la două proiecte de lege, ambele acoperind protocoalele de aderare la Alianţa Nord-Atlantică a Republicii Croaţia şi Republicii Albania. Decizia privind adresarea invitaţiei de aderare la N.A.T.O. a celor două ţări a reprezentat unul dintre obiectivele prioritare urmărite de România la summit-ul de la Bucureşti (Summit-ul N.A.T.O.) şi, de asemenea, a constituit una dintre cele mai importante decizii ale summit-ului. Admiterea celor două republici ca membri cu drepturi depline va consolida securitatea şi stabilitatea întregului spaţiu euro-atlantic - şi în mod special în Europa de Est - şi va consolida flancul sudic al N.A.T.O. Ratificarea protocoalelor cu Republica Albania şi Republica Croaţia de către parlamentele statelor membre ale Alianţei este un proces în desfăşurare. Prin parcurgerea, cu responsabilitate şi determinare, timp de mai mulţi ani, a planurilor de acţiune pentru aderare şi prin contribuţia cu trupe la operaţiunile militare ale NATO, Albania şi Croaţia au demonstrat că îndeplinesc criteriile tehnice necesare asumării statutului de membru cu drepturi depline. De asemenea, menţionez, în final, că cele două ţări au prezentat calendare pentru finalizarea reformelor; calendare naţionale consolidate, care indică menţinerea şi în continuare a aceleiaşi atitudini responsabile pentru domeniile fundamentale. Ratificarea, într-un orizont scurt de timp, a protocoalelor de către România, va contribui la întărirea relaţiilor bilaterale româno-albaneze, respectiv româno-croate, în spiritul acordurilor de cooperare în domeniul integrării europene şi Euro-Atlantice. În acelaşi timp, printr-o finalizare rapidă - ceea ce faceţi şi dumneavoastră astăzi, sper, în cursul actualei sesiuni legislative - a procedurilor interne, vom demonstra consecvenţă în poziţia noastră principială de susţinere a procesului de extindere a NATO şi de promovare a securităţii şi stabilităţii Balcanilor de Vest. În acest sens, vă rugăm să aprobaţi cele două legi. Vă mulţumesc.
|