Şedinţa Camerei Deputaţilor din 19 noiembrie 2013

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.149/2013
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 19 noiembrie 2013

7. Informare privind depunerea moţiunii simple intitulate: "Taxare până la capăt! USL te vrea sărac", de către Grupurile parlamentare ale PDL şi PP-DD.

Video in format Flash/IOS

Domnul Mircea-Nicu Toader:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

De data asta s-a schimbat şi preşedintele de şedinţă, aşa că ne putem permite să depunem moţiunea noastră, care, dintr-o motivaţie foarte subţire ne-a fost respinsă, se numeşte moţiunea simplă "Taxare până la capăt! USL te vrea sărac".

Este o moţiune care analizează, practic, situaţia economică în contextul bugetului pe anul acesta, rectificărilor bugetare şi bugetul pe anul viitor, care va intra, sigur, în dezbatere şi sunt convins că această dezbatere a moţiunii noastre va orienta, până la urmă, şi opţiunile dumneavoastră pentru noul buget.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Mulţumesc.

O să ne uităm să vedem şi la Biroul permanent de după angajarea răspunderii Guvernului vom stabili data.