Şedinţa Camerei Deputaţilor din 11 martie 2014

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.27/2014
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 11 martie 2014

7. Dezvoltarea Proiectului de Lege pentru ratificarea Acordului-cadru global de parteneriat şi cooperare între Uniunea Europeană şi Statele Sale Membre, pe de o parte, şi Republica Socialistă Vietnam, pe de altă parte, semnat la Bruxelles, la 27 iunie 2012 (PL-x 7/2014). (rămas pentru votul final)
 
consulta fisa PL nr. 7/2014

 

Domnul Viorel Hrebenciuc:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

22. În continuare avem Proiectul de Lege pentru ratificarea Acordului-cadru global de parteneriat şi cooperare între Uniunea Europeană şi Statele Sale Membre, pe de o parte, şi Republica Socialistă Vietnam, pe de altă parte, semnat la Bruxelles, la 27 iunie 2012.

Din partea iniţiatorului are cuvântul domnul Podgorean. Văd că lipseşte momentan din sală.

Din partea comisiei. Domnule Ciucă, vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Liviu-Bogdan Ciucă:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor colegi,

Vă prezint raportul asupra proiectului de lege pentru ratificarea acestui acord-cadru.

Comisia juridică a fost sesizată spre dezbatere în fond cu acest proiect de lege pentru ratificarea acestui acord-cadru.

Camera Deputaţilor este primă Cameră sesizată.

Proiectul de act normativ are ca obiect de reglementare ratificarea acestui acord prezentat deja.

Consiliul Legislativ a avizat favorabil acest proiect.

În conformitate cu prevederile art. 61 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, membrii Comisiei juridice de disciplină şi imunităţi au examinat acest proiect de lege în şedinţa din 11.02.2014.

În urma dezbaterilor, membrii acestei comisii au hotărât, în unanimitate, să propună plenului Camerei Deputaţilor un raport de adoptare a acestui proiect, în forma iniţiatorului.

Categoria legilor este cea ordinară.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Vă mulţumesc.

Dezbateri generale. Doamna Birchall, vă rog.

Video in format Flash/IOS

Doamna Ana Birchall:

Mulţumesc mult, domnule preşedinte.

Aş vrea să precizez, în numele Partidului Social Democrat, că acest acord pune bazele unui dialog pe aspecte de interes bilateral, regional şi global, în care Uniunea Europeană şi Irak au interese comune.

De asemenea, acordul îmbunătăţeşte înţelegerile...

Video in format Flash/IOS

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Suntem la raportul cu Vietnamul, doamna Birchall!

Vă rog, la următorul punct.

Domnule Zlati, vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Radu Zlati:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

În numele colegilor din Grupul parlamentar de prietenie România - Vietnam, ţin să mulţumesc Comisiei pentru politică externă pentru celeritatea de care a dat dovadă în avizarea acestui proiect important pentru ambele ţări. Acum ştiu că mulţi dintre noi îşi aduc aminte că relaţiile de prietenie dintre România şi Vietnam datează sau sunt datate pe fondul unui anumit regim politic. Dincolo de aceasta, am avut ocazia personal să constat că sentimentele de prietenie, cel puţin dinspre partea vietnameză, sunt vii, că Vietnamul este interesat să aibă relaţii extrem de cordiale, prieteneşti şi eficace pe plan economic, atât cu România, cât şi cu Europa, şi nu în ultimul rând, o dată ce şi Camera decizională va aproba respectivul proiect, noi vom deveni al nouălea stat din Europa care a agreat încheierea unor relaţii de tip economic şi politic între Uniunea Europeană şi Republica Vietnam.

Ţinând seama de toate aceste considerente, Grupul PNL va vota pozitiv.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Vă mulţumesc.

Nefiind amendamente, proiectul de lege trece la votul final.