Şedinţa Camerei Deputaţilor din 25 aprilie 2016

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.81/2016
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 25 aprilie 2016

7. Primirea de răspunsuri orale la întrebările adresate membrilor Guvernului şi altor conducători ai organelor administraţiei publice.

 

După pauză

 
 

După pauză, şedinţa a fost condusă de domnul deputat Petru Gabriel Vlase, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor.

 
Vasile Horga

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Stimaţi colegi,

Continuăm cu şedinţa consacrată răspunsurilor orale la întrebări, îl invit la microfon pe domnul Vlad Bontea, vicepreşedinte al ANPC.

 

Domnul Vlad Bontea (vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului):

Mulţumesc frumos.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

În perioada 2009-2015, diminuarea numărului de posturi al instituţiei noastre a fost de 203. În acelaşi timp, au crescut atribuţiile în ceea ce priveşte supravegherea şi controlul pieţei produselor şi serviciilor, actuala structură organizatorică fiind la limita minimă de funcţionare. În prezent, ANPC are un număr de 621 de posturi în toată ţara, faţă de 826 în anul 2009.

Printre principalele atribuţii ale ANPC, aceasta este autoritatea responsabilă pentru aplicarea legislaţiei din domeniul financiar-bancar privind contractele de credit pentru consumatori. Autoritatea este punct naţional de contact pentru schimbul rapid de informaţii privind produsele periculoase dintre statele membre şi Comisie. De asemenea, instituţia noastră este autoritatea competentă pentru aplicarea prevederilor Regulamentului European 261/2004 privind drepturile pasagerilor care călătoresc cu avionul.

În sensul celor de mai sus, este de precizat că aria de competenţă a instituţiei a fost, ca întotdeauna, mereu extinsă în ultimii ani datorită elaborării şi aplicării a 49 de regulamente europene, 41 de directive şi decizii europene din diverse domenii de piaţă, produse alimentare, produse nealimentare, servicii, inclusiv servicii de plată, urmând să preia şi atribuţii conform Regulamentului nr.1177 al Parlamentului European şi al Consiliului din 24 noiembrie 2010 privind drepturile pasagerilor care călătoresc pe mare şi pe căi navigabile interioare.

În paralel cu diminuarea numărului de comisari din cadrul ANPC, a crescut numărul de petiţii, după cum urmează: în anul 2013, numărul de petiţii depuse la ANPC a fost de 56.358; în anul 2014, s-au depus 67.270, iar în anul 2015 - 80.841 de petiţii.

Având în vedere numărul de petiţii depuse până în prezent, în anul 2016 constatăm aceeaşi tendinţă de creştere faţă de anii 2014-2015. Precizăm că până la sfârşitul anului 2016, se va înregistra un număr de aproximativ 95 de mii de petiţii, aproape dublu faţă de anul 2013.

În anul 2014, comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului au întreprins 114.840 de controale pentru cercetarea petiţiilor consumatorilor, a tematicilor aprobate organizate la nivel naţional, regional sau local, asupra conformităţii şi securităţii produselor şi a serviciilor şi a modului de respectare a intereselor economice ale consumatorilor.

În 2015, au întreprins un număr de 101.757 de controale. Scăderea numărului de controale se datorează creşterii numărului de petiţii, diminuării controalelor în urma tematicilor şi, bineînţeles, reducerii numărului de personal.

Precizăm că, în prezent, salariile instituţiei noastre se regăsesc la nivelul de salarizare din 2007, cum erau prevăzute în Ordonanţa nr.6/2007.

Personalul ANPC a întâmpinat de foarte multe ori, în desfăşurarea activităţii, agresiuni fizice şi plângeri penale din partea operatorilor economici.

Toate aceste lucruri se întâmplă în timp ce comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului au salarii cuprinse între 900 şi 1700 lei net.

Vă mulţumesc frumos.

 
 

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Vă rog, domnule deputat, un minut.

 
 

Domnul Vasile Horga:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Într-adevăr, activitatea Autorităţii pentru Protecţia Consumatorului în România este de salutat, dar ceea ce Guvernul României nu ştie este faptul că această autoritate - de aceea am făcut şi această declaraţie politică - nu poate, cu personalul pe care-l are în acest moment, să facă faţă nici la 1% din sesizările pe care consumatorul le face.

Avem în vedere faptul că consumatorii în România au din ce în ce mai multe obligaţii şi foarte puţine drepturi, astfel încât, în momentul în care caută să facă o reclamaţie, să rezolve o problemă pe care nu o pot rezolva în alt fel, se lovesc ca de un zid de modul în care comercianţii le răspund şi nu le satisfac cele mai elementare cerinţe pe care un consumator trebuie să le aibă. De aia protecţia consumatorului ar trebui întărită. Este una dintre instituţiile care ar putea să producă în România o schimbare fundamentală în mentalitatea comercianţilor şi, totodată, să facă binele pe care-l aşteaptă consumatorii de la această instituţie şi de la Guvernul României, în general.

Mulţumesc.

 
 

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Mulţumesc.

 
Dumitru Niculescu

Domnul secretar de stat Botănoiu.

Am avut acuzaţii grave din partea pescarilor amatori.

 

Domnul Dumitru Daniel Botănoiu (secretar de stat, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale):

Mulţumesc frumos, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Politica privind pescuitul în habitatele piscicole naturale se realizează de către Agenţia Naţională de Pescuit şi Acvacultură prin: măsuri de conservare a resurselor acvatice vii, prin reglementarea echipamentelor de pescuit, a efortului de pescuit, precum şi a altor măsuri care determină starea resurselor.

De asemenea, alte măsuri sunt cele legate de protejarea şi regenerarea resurselor acvatice vii, prin stabilirea anuală a TAC-ului, a cotelor de pescuit, a perioadelor de prohibiţie, a zonelor protejate şi a zonelor de cruţare, precum şi a măsurilor preventive.

În sensul celor precizate, a fost elaborat Ordinul comun al ministrului agriculturii, dezvoltării rurale şi ministrului mediului, apelor şi pădurilor nr.368/391/2015, pe baza studiului privind aprobarea măsurilor de reglementare a efortului de pescuit şi a cotelor de pescuit alocate pentru anul 2015, pe specii şi zone.

Acest document a fost întocmit de către Staţiunea de Cercetare Piscicolă Nucet, în baza solicitării Departamentului pentru Ape, Păduri şi Piscicultură, care a şi achitat contravaloarea acestuia şi a fost avizat de către Academia Română.

La Anexa IV din acest document sunt prezentate cotele de pescuit şi efortul de pescuit pe toate lacurile de acumulare de pe râul Olt.

Atribuirea dreptului de pescuit comercial în habitatele piscicole naturale, cu excepţia ariilor protejate natural se face având în vedere următoarele: cota şi efortul de pescuit stabilite prin studiu anual de TAC pe toate zonele de pescuit, raportările şi monitorizarea capturilor la ANPA, tradiţie şi continuitate în activitatea de pescuit comercial, domiciliul solicitantului să fie în zona atribuită la pescuit, precum şi îndeplinirea obligaţiilor cerute de Uniunea Europeană, întocmirea de chestionare, raportarea electronică a capturilor, sistemul de monitorizare a vaselor, după caz.

Şi ultimul: completarea corectă şi transmiterea la timp a documentelor de pescuit, jurnale de pescuit, documentaţii, descărcare, note de primă vânzare, note de transport.

Punctajul şi alte măsuri referitoare la atribuirea dreptului şi efortului de pescuit comercial se stabileşte prin decizia preşedintelui ANPA.

Agenţia Naţională de Pescuit şi Acvacultură, ANPA, a susţinut şi susţine necesitatea alocării de fonduri financiare pentru programele de refacere a potenţialului piscicol natural cu material de populare obţinut prin reproducerea artificială, alături de măsuri de reabilitare ecologică şi de protejare a resurselor piscicole naturale.

În contextul celor de mai sus, considerăm că protecţia, conservarea şi menţinerea biodiversităţii populaţiilor piscicole din lacurile de acumulare de pe râul Olt trebuie să se bazeze pe o etapă iniţială reprezentată de studii şi acţiuni de cercetare ştiinţifică, atât prin caracterizarea din punct de vedere al stării de conservare, cât şi prin identificarea ameninţărilor asupra biodiversităţii.

Problema pescuitului pe râul Olt şi în alte habitate piscicole naturale o reprezintă braconajul, în condiţiile în care numărul de inspectori piscicoli este redus.

Din datele şi informaţiile transmise de către Filiala Regională Oltenia, în 2015 activitatea de pescuit comercial în judeţul Olt a fost efectuată de un număr de 64 de ambarcaţiuni, pe care activează un număr de 129 de pescari autorizaţi ca societăţi comerciale, PFA, II şi IF -, societăţi care, în marea lor majoritate, au fost înfiinţate strict pentru activitatea de pescuit comercial.

Pentru protejarea bio-faunei, Agenţia Naţională de Pescuit şi Acvacultură a luat în considerare posibilitatea adoptării unor reglementări privind instituirea obligativităţii de eliberare a peştilor capturaţi în stare vie, precum şi interzicerea totală a pescuitului pentru anumite lacuri de acumulare de pe râul Olt, pe baza unor studii şi acţiuni de cercetare ştiinţifică.

Un aspect deosebit de important îl constituie eficientizarea activităţii de control şi inspecţie, prin suplimentarea numărului de inspectori ANPA şi dotarea lor cu mijloace logistice.

În concluzie, apreciem că principalele măsuri care vizează protejarea şi conservarea populaţiei piscicole din lacurile de pe Râul Olt sunt: realizarea studiilor privind starea de conservare a resurselor şi identificarea ameninţărilor, identificarea speciilor şi populaţiilor de peşti vulnerabile, refacerea potenţialului piscicol prin popularea cu puiet, instituirea unor zone de protecţie şi refacere a habitatelor de reproducere, echilibrarea activităţilor de pescuit cu capacitatea de suport a resursei acvatice vii, precum şi susţinerea comunităţilor de pescari pentru refacerea fondurilor prin POPAM 2014-2020 - Programul Operaţional de Pescuit şi Afaceri Maritime.

Aceste măsuri trebuie să constituie baza unui plan de management integrat elaborat într-un mod participativ, cu implicarea tuturor factorilor interesaţi, asumarea planului de către comunităţile locale fiind o condiţie importantă pentru dezvoltarea durabilă a zonei.

Vă mulţumesc frumos.

 
Florin Gheorghe

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Domnule Botănoiu, mai aveţi una cu producătorii de lactate, da? Domnul Niculescu nu este în sală, nu vrea precizări.

Vă rog, continuaţi.

 

Domnul Dumitru Daniel Botănoiu:

Mulţumesc frumos.

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale elaborează politici, caută soluţiile cele mai bune pentru a sprijini fermierii şi procesatorii, efectuează plăţi şi facilitează accesul acestora la fondurile europene, însă statul nu are ce căuta în fabrici sau pe exploataţiile fermierilor, afară de realizarea atribuţiilor de control atribuite prin legislaţie.

Astfel, fiecare producător sau procesator este responsabil de ceea ce produce şi comercializează, succesul sau insuccesul întreprinderii sale constând în ceea ce scoate pe poarta fabricii spre comercializare. Altfel spus, succesul sau insuccesul întreprinderii stă în seriozitatea şi responsabilitatea întreprinzătorului.

În situaţia în care sunt producători afectaţi de o criză pentru care nu se fac vinovaţi, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale poate decide asupra acordării de compensaţii. Sigur, situaţia "Brădetului" poate fi analizată în acest context.

Totodată, precizăm că Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor are prevăzute în Programul naţional de supraveghere şi control în domeniul siguranţei alimentelor de origine animală o serie de criterii pentru identificarea fraudelor săvârşite de operatorii din industria alimentară care produc şi valorifică lapte şi produse lactate în scopul realizării unui venit suplimentar nejustificat prin inversarea de calitate în dauna consumatorul, cum ar fi: decelarea grăsimilor de origine vegetală din lapte şi produse lactate, identificarea speciei de provenienţă a laptelui pe baza profilului lipidic, punctul crioscopic pentru aprecierea integrităţii laptelui şi depistarea eventualelor fraude prin adaos de apă în lapte.

De asemenea, s-au încheiat protocoale cu Ministerul de Interne şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală pentru efectuarea de controale comune în vederea identificării şi sancţionării eventualelor practici frauduloase.

România, prin Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, a reuşit nu demult să obţină atestarea şi protecţia de către Comisia Europeană a unor produse alimentare de origine protejată, cum este denumirea de origine protejată "telemea de Ibăneşti" şi indicaţia geografică protejată "salam de Sibiu", aspect ce conduce la încurajarea producătorilor din mediul rural.

Pentru protejarea capitalului autohton din domeniul industriei alimentare, menţionăm că, prin actele normative emise recent de către Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, se urmăreşte atât încurajarea micilor producători, au fost atestate astfel circa 520 de produse tradiţionale româneşti, precum şi a produselor de calitate fabricate după vechile reţete consacrate româneşti, obţinându-se, în acest fel, de către industria alimentară din România, circa 108 produse de acest fel.

Aceasta constituie doar una dintre măsurile strategice avute în vedere de către conducerea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, în prezent lucrându-se la documentaţia şi actele normative care vor conduce la promovarea şi încurajarea produselor alimentare de origine montană, contribuind astfel la dezvoltarea economică a acestor zone.

Mulţumesc frumos.

 
 

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Da, domnule deputat, vă rog. Domnul Florin Gheorghe.

 
 

Domnul Florin Gheorghe:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Mulţumesc pentru răspuns, domnule secretar de stat.

Într-adevăr, mă aşteptam să veniţi cu un răspuns documentat în legătură cu această problemă şi sper ca şi pe viitor să vă îndreptaţi atenţia către producătorii autohtoni şi să-i sprijiniţi în nevoile pe care le au.

Mulţumesc.

 
 

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Mulţumesc.

Mai este Ministerul Fondurilor Europene, care nu are nici ministru. Se solicită şi amânare, văd.