|
Domnul Varujan Pambuccian: Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Am să vă rog ca, pentru o clipă, să vă imaginaţi că fiecare dintre noi este o copie identică a celuilalt şi că vă aflaţi într-o sală, în care, privind în stânga, în dreapta, vă vedeţi doar pe dumneavoastră. Din punct de vedere biologic, lucrul acesta nu este imposibil şi au existat şi există asemenea fiinţe care sunt doar copia aceluiaşi individ, şi ele n-au evoluat. Sigur că, dacă adevărul acesta l-am privi doar la nivelul strict biologic al ADN-ului, e un adevăr pe care nu-l mai contestă nimeni. Evoluţia este fundamentată pe faptul că indivizii din specia care evoluează sunt diferiţi. Numai că există şi un ADN cultural, şi acolo lucrurile se întâmplă la fel. Este un pic mai subtil, într-adevăr, dar s-a dovedit că societăţile care au reuşit să evolueze rapid au fost cele care au ştiut să preţuiască diversitatea, s-o încurajeze şi s-o dezvolte. O asemenea societate este, cel puţin de o sută de ani, societatea românească, şi lucrul acesta ne face să ne simţim extrem de confortabil. Am să folosesc terminologia celor care scriau Proclamaţia de la Alba Iulia, ca "popoare conlocuitoare cu poporul român, care împreună formează naţiunea română modernă". Diversitatea este, într-adevăr, stimaţi colegi, un motor al dezvoltării, diferenţele sunt un motor al dezvoltării, dezbaterea este un motor al dezvoltării, şi cu cât lucrurile acestea se vor manifesta mai mult, mai liber, cu atât societatea progresează, evoluează mai repede. Astăzi sărbătorim Ziua minorităţilor naţionale din România. Suntem 20 de asemenea minorităţi care, împreună cu poporul român, formează naţiunea română. Suntem 20 de asemenea minorităţi care şi-au găsit un drum fundamentat de părinţii fondatori ai naţiunii române, adică de cei care au gândit şi au scris Proclamaţia de la Alba Iulia. Pentru noi este un lucru excepţional lucrul acesta, încercăm să-l păstrăm, să-l dezvoltăm, în spiritul ei primordial şi sper că prezenţa noastră aici, împreună cu dumneavoastră, a fost, este şi va fi un lucru folositor şi un factor de progres. Vă mulţumesc. (Aplauze.)
|
|
Domnul Dan Vîlceanu: Domnule preşedinte, Aş dori să vă solicit retrimiterea la comisie a pct. 2, PL-x 725/2018, Legea pensiilor, pentru că sunt mai multe chestiuni de neconstituţionalitate care trebuie rezolvate înainte de a intra la plen, altfel legea va fi neconstituţională. În condiţiile în care nu sunteţi de acord cu aceasta, o să vă explic, la dezbateri generale, care sunt chestiunile de neconstituţionalitate. Există deja o decizie a Curţii în sensul acesta.
|