Şedinţa Camerei Deputaţilor din 1 aprilie 2026

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.42/2026
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 1 aprilie 2026

7. Dezbaterea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 16/2025 pentru transpunerea art. 17 alin. (15) din Directiva (UE) 2024/1.275 a Parlamentului European şi a Consiliului din 24 aprilie 2024 privind performanţa energetică a clădirilor şi pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 18/2009 privind creşterea performanţei energetice a blocurilor de locuinţe (PL-x 299/2025) (rămas pentru votul final).
 
consulta fisa PL nr. 299/2025

 

Doamna Natalia-Elena Intotero:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

3. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 16/2025 pentru transpunerea art. 17 alin. (15) din Directiva (UE) 2024/1.275 a Parlamentului European şi a Consiliului din 24 aprilie 2024 privind performanţa energetică a clădirilor şi pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 18/2009 privind creşterea performanţei energetice a blocurilor de locuinţe; PL-x 299/2025; caracter ordinar; procedură de urgenţă.

Avem şi amendamente, atât admise, cât şi respinse.

Invit la cuvânt reprezentantul Guvernului.

Vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Aurel-Dragoş Drăghescu (subsecretar de stat, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei):

Mulţumesc, doamnă preşedinte.

Stimate doamne şi domni deputaţi,

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei nu susţine adoptarea amendamentului prevăzut în raportul comun al comisiilor sesizate în fond.

Prin urmare, vă rugăm să susţineţi adoptarea prezentului proiect de lege, în forma adoptată de Guvern.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Doamna Natalia-Elena Intotero:

Mulţumesc.

Invit la cuvânt reprezentantul comisiilor sesizate în fond, pentru prezentarea raportului, Comisia pentru administraţie publică, domnul preşedinte Roman.

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin-Claudiu Roman:

Mulţumesc, doamnă preşedinte de şedinţă.

În temeiul prevederilor art. 95 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, Comisia pentru administraţie publică, Comisia pentru industrii şi Comisia pentru mediu au fost sesizate, spre dezbatere în fond, cu proiectul de lege amintit, care are ca obiect de reglementare aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 16/2025 pentru transpunerea art. 17 alin. (15) din Directiva Uniunii Europene nr. 2024/1.275 a Parlamentului European şi a Consiliului, în scopul ducerii la îndeplinire a obiectivelor în ceea ce priveşte reducerea emisiilor de dioxid de carbon.

Proiectul vizează interzicerea acordării de stimulente financiare din fonduri publice pentru instalarea cazanelor autonome alimentate cu combustibili fosili, menţionarea excepţiilor pentru care se permite acordarea în continuare a stimulentelor financiare din fonduri publice, cu condiţia ca pentru întreprinderi aceste stimulente să fie acordate sub forma ajutoarelor de stat, menţionarea obligaţiei autorităţilor competente care acordă stimulente financiare de a monitoriza îndeplinirea continuă a condiţiilor privind asigurarea la instalare şi menţinerea pe toată durata de viaţă a cerinţelor minime stabilite, acordarea de stimulente financiare pentru sistemele de încălzire combinate, diferenţiat, în funcţie de modul de combinare şi de ponderea energiei din surse regenerabile utilizate.

Suntem Cameră decizională.

În urma dezbaterilor, cele trei comisii propun plenului Camerei Deputaţilor un raport comun de adoptare a proiectului de lege, cu amendamente admise şi respinse.

În raport de obiectul şi conţinutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Doamna Natalia-Elena Intotero:

Vă rog să propuneţi un timp...

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin-Claudiu Roman:

Trei minute.

Video in format Flash/IOS

Doamna Natalia-Elena Intotero:

Trei minute.

Vă rog să vă pregătiţi pentru vot.

Trei minute dezbateri pe articole.

Să înceapă votul!

Video in format Flash/IOS

198 de voturi pentru, un vot împotrivă, 3 colegi care nu votează.

Adoptat.

Dezbateri generale, dacă sunt intervenţii?

Domnul deputat Ilie-Alin Coleşa, din partea Grupului parlamentar AUR.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ilie-Alin Coleşa:

Mulţumesc, doamnă preşedinte.

Per ansamblu, să vedem despre ce este vorba, foarte pe scurt.

Prin această nouă lege se interzice finanţarea publică pentru cazane cu combustibili fosili. Da? Asta înseamnă între combustibilii fosili - nu sunt doar lemnele, doar cărbunii, doar uleiurile, ci şi gazul metan. Asta înseamnă că, pentru a fi finanţate proiecte private sau ale instituţiilor publice, nu mai este voie să fie exclusiv sau în principal pe combustibili fosili.

Ne miră faptul că reprezentantul Guvernului nu susţine amendamentul, prin care există o excepţie aplicată pe o perioadă de doi ani, dacă nu mă înşel, astfel încât, în situaţiile în care există un număr mic, un număr minim de utilizatori care sunt nevoiţi să se debranşeze de la un sistem centralizat, ei să poată fi finanţaţi, astfel încât să-şi poată achiziţiona centrale pe gaz, în acest caz, şi a nu rămâne fără căldură.

În sine, proiectul reprezintă o mare lovitură dată nu doar economiei, ci şi fiecărui om, deoarece centralele pe energie regenerabilă sunt de multe ori mai scumpe decât cele pe combustibili fosili şi noi îi obligăm pe oameni şi indirect tot pe ei, prin instituţii publice, să acceseze soluţii tehnice mult, mult mai scumpe, în condiţiile în care încă avem gaz, dar pe care îl dăm, în bună parte, altor ţări.

Nu ne-am aşteptat chiar din partea unui asemenea Guvern să avem o asemenea atitudine împotriva propriilor cetăţeni.

Mulţumesc. (Aplauze.)

Video in format Flash/IOS

Doamna Natalia-Elena Intotero:

Domnul deputat George-Nicolae Marussi, din partea Grupului parlamentar al USR.

Video in format Flash/IOS

Domnul George-Nicolae Marussi:

Vă mulţumesc, doamnă preşedinte.

Principalele dezbateri în comisii s-au desfăşurat exact pe marginea acestui amendament, pe care nici Guvernul nu-l susţine.

Motivul principal este că introducerea acestei excepţii de la norma principală a ordonanţei este reglementată într-un mod foarte arbitrar - numărul de abonaţi finali la punctul termic să fie de 50 de abonaţi. Acest criteriu introduce o discriminare între abonatul 51 şi abonatul 49, ceea ce nu este corect. În plus, nu face o legătură cu ceea ce a spus mai devreme antevorbitorul meu, legat de un criteriu de performanţă, dacă avem utilizatori vulnerabili şi dacă este obligat să se debranşeze, ca urmare a întreruperii furnizării.

În aceste condiţii, considerăm că acest articol nu respectă spiritul ordonanţei şi au fost amendamente suplimentare în cadrul comisiilor.

În final, Grupul USR va susţine forma actuală a legii.

Mulţumim. (Aplauze.)

Video in format Flash/IOS

Doamna Natalia-Elena Intotero:

Mulţumesc.

Reamintesc, suntem în procedură de urgenţă - câte o intervenţie din partea fiecărui grup parlamentar.

Până acum au intervenit din partea Grupului parlamentar AUR şi din partea Grupului parlamentar al USR.

Îl invit la cuvânt pe domnul deputat Adrian Câciu, din partea Grupului parlamentar al PSD.

Video in format Flash/IOS

Domnul Adrian Câciu:

Mulţumesc mult, doamnă preşedinte de şedinţă.

Mi se pare normal rolul Parlamentului ca, atunci când Guvernul alege să legifereze în locul Parlamentului, să îmbunătăţească forma care pleacă din Guvern.

De aceea, acest amendament care are o excepţie de la regula pe care o introduce Guvernul şi care dă posibilitatea - nu obligă, atenţie, dă posibilitatea - autorităţilor locale de a lua şi alte decizii pentru comunitatea locală, pentru cetăţeni, este binevenit. Aşa trebuie privit acest amendament şi aşa trebuie privită şi activitatea noastră legislativă. Nu trebuie să fim obtuzi, nu trebuie să fim, să spun aşa, deţinătorii sau nu trebuie să fie Guvernul deţinătorul adevărului absolut. Până la urmă Guvernul nu este votat de oameni, ci de Parlament. Parlamentarii, în schimb, sunt votaţi de oameni. Iar noi trebuie să avem grijă ca oamenii să aibă căldură în case.

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

Video in format Flash/IOS

Doamna Natalia-Elena Intotero:

Mulţumesc.

Trecem la dezbaterea pe articole.

Avem 24 de amendamente admise...

(Domnul deputat Sorin-Titus Muncaciu solicită să ia cuvântul.)

Câte o singură intervenţie pentru fiecare...

Video in format Flash/IOS

Domnul Sorin-Titus Muncaciu (din sală):

Pe procedură!

Video in format Flash/IOS

Doamna Natalia-Elena Intotero:

Pe procedură, vă rog.

Domnul deputat Sorin-Titus Muncaciu.

Video in format Flash/IOS

Domnul Sorin-Titus Muncaciu:

Stimaţi colegi,

Ăsta era un subiect foarte serios.

Video in format Flash/IOS

Doamna Natalia-Elena Intotero:

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Sorin-Titus Muncaciu:

Pentru că ordonanţa Guvernului... (I se întrerupe microfonul.)

Video in format Flash/IOS

Doamna Natalia-Elena Intotero:

Care e procedura?

Video in format Flash/IOS

Domnul Sorin-Titus Muncaciu (fără microfon):

Doamnă, procedura este că abuzaţi de procedura de urgenţă!

Video in format Flash/IOS

Doamna Natalia-Elena Intotero:

Nu!

Vă mulţumesc frumos. (Vociferări. Gălăgie.)

Trecem la dezbaterea amendamentelor... (Gălăgie. Vociferări.)

Vă rog să vă calmaţi! (Vociferări.)

Vă rog să vă calmaţi!

Avem foarte mulţi invitaţi astăzi alături de noi! (Vociferări.)

Nu înţeleg de ce sunteţi atât de necăjit! (Vociferări.)

Bun.

24 de amendamente admise.

Dacă de la 1 la 10 există obiecţii, observaţii? Nu. Adoptate.

De la 11 la 24? Adoptate.

Şi două amendamente respinse.

Dacă doreşte cineva să le susţină?

Domnule deputat Ilie-Alin Coleşa, vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ilie-Alin Coleşa:

Mulţumesc, doamnă preşedinte.

Ambele amendamente cred că sunt la fel.

Voi susţine marginalul 1, de la amendamente respinse.

Faptul că prin această interdicţie care, e adevărat, vine de la nivel european, dar chiar şi la nivel european există legi care trebuie criticate, îndreptate, cum nu au făcut europarlamentarii români, colegii dumneavoastră, se vede în atitudinea multora, a majorităţii de aici, chiar de la PSD sau de la PNL, care, în Comisia pentru administraţie, în primă fază, la un prim raport, au respins această ordonanţă de urgenţă.

Deci, dumneavoastră - şi vă felicit, vă apreciez - într-o primă fază, urmându-vă conştiinţa, aţi respins această ordonanţă de urgenţă, pentru că asta spune amendamentul, în sine ordonanţa de urgenţă fiind împotriva oamenilor, împotriva intereselor lor economice elementare şi...

Video in format Flash/IOS

Doamna Natalia-Elena Intotero:

Prezentaţi amendamentul!

Video in format Flash/IOS

Domnul Ilie-Alin Coleşa:

... împotriva...

Video in format Flash/IOS

Doamna Natalia-Elena Intotero:

Daţi-i citire, vă rog!

Video in format Flash/IOS

Domnul Ilie-Alin Coleşa:

... bunului-simţ.

Vă rog să supuneţi la vot marginal 1, care spune că această ordonanţă de urgenţă trebuie respinsă.

Mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Doamna Natalia-Elena Intotero:

Marginal 1, amendament respins.

Vă rog să vă pregătiţi pentru vot.

Să înceapă votul!

Video in format Flash/IOS

69 de voturi pentru, 136 de voturi împotrivă, două abţineri, 2 colegi care nu votează.

Amendamentul rămâne respins.

Dacă mai doreşte cineva?

Domnule Sorin-Titus Muncaciu, doriţi să susţineţi al doilea amendament?

Video in format Flash/IOS

Domnul Sorin-Titus Muncaciu:

Propunem amendament marginal 2 - respingerea ordonanţei de urgenţă.

Când o să învăţaţi că nu se poate să vă bateţi joc de energia acestei ţări?

Aţi văzut acum, în criză - nu aveţi petrol, nu se poate dezvolta, nu se poate face nimic! Asta înseamnă că civilizaţia noastră...

Video in format Flash/IOS

Doamna Natalia-Elena Intotero:

N-are nicio legătură amendamentul acesta...

Video in format Flash/IOS

Domnul Sorin-Titus Muncaciu:

... se bazează pe petrol.

Înţelegeţi, în limba română!

Video in format Flash/IOS

Doamna Natalia-Elena Intotero:

Vă rog să vă calmaţi! Chiar nu vreau să vi se întâmple ceva!

Video in format Flash/IOS

Domnul Sorin-Titus Muncaciu:

Şi voi băgaţi ordonanţe din acestea absurde!

Video in format Flash/IOS

Doamna Natalia-Elena Intotero:

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Sorin-Titus Muncaciu:

Ce Guvern e ăsta... (I se întrerupe microfonul. Vociferări. Gălăgie.)

Video in format Flash/IOS

Doamna Natalia-Elena Intotero:

Bun.

Stimaţi colegi,

Vă rog să vă pregătiţi pentru vot.

Amendament respins.

Să înceapă votul!

(Discuţii la prezidiu cu domnul deputat Ilie-Alin Coleşa.)

Mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

65 de voturi pentru, 156 de voturi împotrivă, 2 colegi care nu votează.

Amendamentul rămâne respins.

Nemaifiind alte amendamente, proiectul de lege rămâne la votul final, în varianta prezentată de comisiile raportoare.