|
Doamna Ana Birchall: Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Păi, nu am cum să fiu mulţumită. În primul rând, eu am adresat această interpelare Ministerului Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri. Răspunsul a fost semnat de un secretar de stat, deşi eu cred că, pentru transparenţă şi respect faţă de instituţia Parlamentului, putea fi semnată o interpelare de către ministru, şi mi-a fost citit, răspunsul mi-a fost citit de către un vicepreşedinte. Dar trecem peste aceste aspecte administrative. Să mergem acum pe fond. Domnule vicepreşedinte, răspunsul oferit de Ministerul Economiei şi citit de dumneavoastră denotă foarte mult neprofesionalism în abordarea unor probleme care vizează interesul României şi al cetăţenilor săi. Este inacceptabil ca un proiect legislativ atât de aşteptat de mii de români sufocaţi de datorii să nu fie funcţional, din cauza indeciziei şi a diletantismului de la nivelul Guvernului asupra formei de elaborare a documentului, proiect legislativ sau ordonanţă de urgenţă. Este de neînţeles de ce, până în acest moment, România nu a transpus prevederile acestei directive europene, care oferă un cadru echilibrat şi echitabil de conversie a creditelor din monedă străină în monedă naţională, în condiţiile în care majoritatea statelor europene au salutat intrarea în vigoare a Directivei 17, începând cu data de 21 martie 2016. Fiecare zi în care asistăm la această bâlbâială administrativă şi instituţională are repercusiuni asupra fiecărui cetăţean român care poate fi afectat de o posibilă procedură de infringement, ce poate fi declanşată la adresa României. Mai mult decât atât, toţi românii care vor să-şi convertească creditele în moneda în care sunt plătiţi nu pot beneficia de acest instrument european, din cauza tergiversării inutile a unui proces asupra căruia, inclusiv eu, personal, domnule vicepreşedinte, am atras atenţia încă din februarie 2014, iar instituţia din care faceţi parte ştie acest lucru şi sunt convinsă că ştiţi acest lucru, cu atât mai mult cu cât sunt înregistrate nenumărate poziţii publice şi în cadrul Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci, unde am discutat de fiecare dată, dar şi întrebări adresate inclusiv ANPC-ului. În încheiere, vreau să transmit domnului vicepremier că eu mă aştept la un calendar exact al paşilor care mai sunt necesari pentru ca Directiva 17 să fie transpusă cât mai curând în legislaţia românească, astfel încât românii să poată avea la dispoziţie aceleaşi drepturi pe care le au şi cetăţenii europeni. Tocmai de aceea, vă rog să reveniţi cu răspuns profesionist, în care să spuneţi exact paşii concreţi şi data concretă la care această directivă va putea fi transpusă şi în legislaţia românească. Trebuie să vă readuc aminte, domnule vicepreşedinte, că transpunerea Directivei 17 în legislaţie, în cel mai scurt timp, este un imperativ pe care instituţiile abilitate trebuie să şi-l asume. Alături de Legea conversiei, pe care sper că o susţineţi şi care conţine un amendament special pentru creditele în franci elveţieni, lege pe care am iniţiat-o şi pentru care vă asigur că mă voi lupta în continuare să fie adoptată, şi această directivă vine în sprijinul românilor cu credite în diverse monede, pe care doresc să le convertească în lei, beneficiind astfel de un instrument legal pe care-l au toţi cetăţenii europeni. Dacă-mi permiteţi o notă personală, cred că moda ordonanţelor de urgenţă ar trebui să treacă. Am văzut că a fost o modă a unei ordonanţe de urgenţă, date înaintea Crăciunului, prin care aţi amânat intrarea în vigoare a Legii insolvenţei persoanelor fizice. Văd că acum pregătiţi o altă ordonanţă de urgenţă, pentru că nu aţi fost capabili să veniţi la timp cu un proiect de lege, pentru ca această directivă să fie transpusă în legislaţia românească. Eu cred că nu este o practică sănătoasă a democraţiei şi nu este o practică care arată respect faţă de instituţia Parlamentului. Şi-mi aduc aminte că la învestire v-aţi asumat respect faţă de instituţia Parlamentului României. Închei, prin a vă transmite că motivările şi aşa-zisele justificări pentru care transpunerea directivei este tergiversată, sunt neprofesioniste şi inacceptabile. Consider că este o dovadă de amatorism şi de lipsă de onestitate invocarea unui aşa-zis proces legislativ greoi în transpunerea directivei, în condiţiile în care, aşa cum v-am spus, am atras atenţia încă din februarie 2014 asupra importanţei aplicării cu celeritate a prevederilor din Directiva 17. Vă rog să reveniţi cu un răspuns profesionist. Vă mulţumesc.
|