Şedinţa Camerei Deputaţilor din 5 aprilie 2004

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.45/2004
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 5 aprilie 2004

8. Dezbaterea Proiectului de Lege privind buna conduită în cercetarea ştiinţifică, dezvoltarea tehnologică şi inovare (amânarea votului final).
 
consulta fisa PL nr. 442/2003

 

Domnul Constantin Niţă:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

Proiectul de Lege privind buna conduită în cercetarea ştiinţifică, dezvoltarea tehnologică şi inovare.

Din partea comisiei, vă rog, iniţiatorul neputând participa la şedinţă noastră.

Video in format Flash/IOS

Domnul Petru Andea:

Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport a primit spre dezbatere şi avizare Proiectul de Lege privind buna conduită în cercetarea ştiinţifică, dezvoltarea tehnologică şi inovare. Proiectul de lege a fost avizat favorabil de Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi, precum şi de către Consiliul Legislativ.

De asemenea, comisia a avut în vedere şi punctul de vedere pozitiv al Guvernului.

Iniţiatorii, care nu sunt prezenţi, sunt întru totul de acord cu formularea adoptată de comisie şi, ca atare, supun atenţiei dumneavoastră raportul asupra proiectului de lege. Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Constantin Niţă:

La dezbateri generale, dacă sunt intervenţii? Vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Petre Moldovan:

Onoraţi colegi,

Acest Proiect de Lege privind buna conduită în cercetarea ştiinţifică, dezvoltarea tehnologică şi inovare vizează introducerea unor norme deontologice, în conformitate cu care trebuie să se desfăşoare aceste activităţi deosebit de importante pentru dezvoltarea societăţii noastre.

Legea a devenit necesară, cu atât mai mult cu cât, în perspectiva integrării europene, România este asociată la cel de al VI-lea Program-Cadru de Cercetare adoptat de către Consiliul European şi de către Parlamentul Europei.

Proiectul de lege pe care îl aveţi în faţă a fost dezbătut în amănunţime în Comisia pentru învăţământ şi cercetare a Camerei Deputaţilor, aducându-i-se importante îmbunătăţiri, care, credem noi, la ora aceasta, reprezintă toţi factorii care trebuie luaţi în considerare în desfăşurarea, din punct de vedere etic şi moral, a activităţii de cercetare, dezvoltare tehnologică şi inovare.

În consecinţă, consider că adoptarea acestui proiect de lege este oportună, având în vedere şi faptul că el a fost amplu dezbătut şi îndeplineşte toate cerinţele necesare ca să poată fi adoptat. Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Constantin Niţă:

Mulţumesc.

Altcineva? Domnule profesor, vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Iulian Mincu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Prin proiectul de faţă, România se va alinia la practicile mondiale şi, în special, la cele europene în domeniu, la responsabilităţile în respectarea principiilor etice din Codul revenind instituţiilor şi personalului de cercetare.

Prezenta propunere legislativă este alcătuită pe baza experienţei legislative internaţionale, consultând numeroase acte. Voi enumera câteva dintre ele: Declaraţia de la Helsinki, Directivele Comisiei Europene din 82, 86, 219/2001, Decizii ale Comisiei Europene şi, în sfârşit, Royal Society of New Zealand Acts? şi Professional Standard of Ethic in Science and Technology din Noua Zeelandă, Documentele oficiale ale Oficiului de Politica Ştiinţei şi Tehnologiei al Casei Albe.

Acesta este motivul pentru care noi susţinem această lege. Mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Constantin Niţă:

Şi eu vă mulţumesc.

Mai sunt observaţii? Vă rog, domnule deputat.

Video in format Flash/IOS

Domnul Doru Dumitru Palade:

Stimaţi colegi,

Această iniţiativă legislativă sigur că vine să completeze un domeniu care poate că nu era bine definit şi lipsea din legile specifice cercetării ştiinţifice, dar vreau să vă reamintesc că anul trecut noi am votat Legea Statutului personalului din cercetare dezvoltare, în care erau trecute o serie de măsuri care, practic, au fost preluate de această lege. Presupunem că această lege, al cărei raport favorabil întocmit de comisia de specialitate îl avem în faţa noastră, este mai amplă decât ceea ce se prevăzuse în Legea Statutului personalului din cercetare dezvoltare, rugăm numai Autoritatea de Stat pentru Cercetare (păcat că nu sunt aici), nu cumva să înceapă să repete nişte hotărâri de Guvern sau alte acte legislative şi să se dubleze cu legea votată cu un an înainte. Deci, Autoritatea trebuie să aibă grijă să nu apară aceste dublări în activitatea viitoare. Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Constantin Niţă:

Mulţumesc.

Trecem la dezbaterea legii.

La titlul legii, dacă sunt observaţii? Comisia nu a avut.

Rămâne varianta Senatului.

Titlul Cap. I.

Dacă sunt observaţii? Senatul nu a avut.

Rămâne varianta Senatului.

Art. 1. Comisia a propus modificarea acestuia.

Dacă sunt observaţii la varianta comisiei? Nu.

Votată varianta acesteia, la art. 1 pct. 1.

Pct. 2 şi 3, dacă sunt observaţii? Nu sunt.

Votată varianta comisiei.

Art. 2 pct. 1, dacă sunt observaţii? Nu sunt. Votat.

Lit. a), b), c), d) de la art. 2. Comisia propune eliminarea.

Dacă sunt observaţii? Nu sunt.

Adoptată varianta comisiei.

La pct. 2 din art. 2, textul rămâne nemodificat, deci, varianta Senatului.

Pct. 3 se modifică, în varianta comisiei, cu lit. a) şi i) nemodificate.

Dacă dumneavoastră aveţi observaţii? Nu.

Varianta comisiei.

Pct. j), varianta comisiei.

Dacă sunt observaţii? Nu sunt.

Votată această variantă.

Lit. k) şi m). Comisia nu a avut observaţii.

Dacă dumneavoastră aveţi? Nu.

Votată varianta Senatului.

Pct. n). Comisia propune o altă redactare.

Dacă dumneavoastră aveţi observaţii? Nu aveţi.

Votată varianta comisiei.

Pct. 4. Comisia propune eliminarea.

Dacă dumneavoastră aveţi observaţii? Nu.

Adoptată varianta comisiei, de eliminare.

Pct. 5 din lege, pct. 4 din raport. Comisia a modificat acest punct.

Dacă dumneavoastră aveţi observaţii? Nu.

Votată varianta comisiei.

Pct. 6 din lege, pct. 5 din raport. Comisia a modificat acest punct.

Dacă dumneavoastră aveţi observaţii? Nu.

Votată varianta comisiei.

Art. 3. Dacă aveţi observaţii? Nu.

Votată varianta comisiei.

Art. 4. Vă rog, domnule deputat.

Video in format Flash/IOS

Domnul Nicolae Leonăchescu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

La pct. 6 din raport, art. 4 subalineatul b), se dă o definiţie: "Confecţionarea de date -..." şi acum, se dă semnificaţia acestui concept "... înregistrarea şi prezentarea unor date din imaginaţie, care nu sunt obţinute prin metodele de lucru prezentate în cercetarea..." Acest "prezentate" este incorect folosit aici, probabil că s-a gândit cineva: elaboratorul, comisia, la "prezente în cercetare" - "metode de lucru prezente în cercetare". Dar, pentru că mai avem, mai sus cu două rânduri, "prezentarea", eu propun, în loc de "prezentare" - încă o "prezentare", termenul de "folosite".

Deci, propunerea mea sună în felul următor, ca definiţie: "Înregistrarea şi prezentarea unor date din imaginaţie, care nu sunt obţinute prin metodele de lucru folosite în cercetare".

A doua observaţie, la acelaşi articol, dar la alin. d). Se dă definiţia "plagiatului": "Însuşirea ideilor, a proceselor, rezultatelor sau textelor unei persoane, indiferent de calea prin care acestea au fost obţinute, prezentându-le drept creaţie personală". Aici, "însuşirea proceselor" mi se pare că este neclară formularea, pentru că "procesul" este natural, nu poate fi însuşit de nimeni. Ceea ce am putea noi însuşi printr-un plagiat sau ar vrea cineva să-şi însuşească bănuiesc că se referă la "tehnologii" sau "metode", oricum, în nici un caz "procese", care sunt naturale şi nu ai cum să ţi le însuşeşti printr-un plagiat, ele există ca atare, sunt cunoscute sau necunoscute. Acestea sunt observaţiile mele la acest art. 4 pct. 6 din raport.

Deci, în loc de "proceselor", trebuie să găsim împreună un alt termen, eu spuneam "tehnologiilor": "Însuşirea ideilor, metodelor sau procedurilor sau tehnologiilor", avem variante. Vă mulţumesc mult.

Video in format Flash/IOS

Domnul Constantin Niţă:

Comisia?

Video in format Flash/IOS

Domnul Petru Andea:

Comisia consideră că ambele amendamente sunt corecte, deci, la pct. b): "Metode de lucru folosite în cercetare", iar, aici, în loc de "procese", putem folosi "proceduri".

Şi celelalte, dar... De acord.

Video in format Flash/IOS

Domnul Constantin Niţă:

Vă rog să spuneţi cum, că trebuie să rămână: "proceduri" şi "metode"?

Video in format Flash/IOS

Domnul Petru Andea:

"Metode, proceduri şi tehnologii, rezultatelor sau textelor ş.a.m.d." Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Constantin Niţă:

La art. 4 alin. a), dacă sunt observaţii? Nu sunt.

Votat în unanimitate.

Alin. b), cu observaţia făcută de domnul Leonăchescu, în loc de "prezentate", "folosite".

Cine este pentru? Mulţumesc.

Dacă sunt împotriviri? Nu sunt.

Abţineri? Nu sunt.

Votat în unanimitate.

Pct. c). Dacă sunt observaţii? Nu sunt.

Votat în unanimitate.

Pct. d), cu observaţia făcută de domnul deputat Leonăchescu.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Dacă sunt voturi împotrivă?

Abţineri?

Votat în unanimitate.

Pct. e), text nemodificat, varianta Senatului.

Dacă sunt observaţii? Nu sunt.

Votată varianta Senatului.

Cap. II.

Titlul Cap. II.

Dacă sunt observaţii? Nu sunt.

Votat titlul Cap. II.

Art. 5 alin. 1, varianta comisiei.

Dacă sunt observaţii? Nu sunt.

Votată varianta comisiei.

Alin. 2.

Dacă sunt observaţii? Vă rog, domnule deputat.

Deci, domnul deputat propune, în loc de: "Componenţa şi regulamentul de organizare şi funcţionare al Consiliului Naţional de Etică", "ale Consiliului". Corect.

Cu această observaţie, cine este pentru? Mulţumesc.

Dacă sunt voturi împotrivă?

Abţineri?

Votată varianta comisiei, cu modificarea propusă.

Pct. 3, varianta comisiei.

Dacă sunt observaţii? Nu sunt.

Votată varianta comisiei.

Pct. 4. Dacă sunt observaţii? Nu sunt.

Votată varianta comisiei.

După art. 5, se introduce un articol nou, art. 6, care este prezentat în raport.

Dacă sunt observaţii? Vă rog, domnule ministru.

Video in format Flash/IOS

Domnul Acsinte Gaspar:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Să dăm denumirea actuală a ministerului: "Ministerul Educaţiei şi Cercetării, întrucât, în 10 martie, Parlamentul a aprobat eliminarea din structura ministerului a activităţii legate de tineret.

Video in format Flash/IOS

Domnul Constantin Niţă:

Corect.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Dacă sunt voturi împotrivă?

Abţineri?

Votată varianta, cu observaţia domnului ministru Gaspar.

Art. 6 devine art. 7, cu subpunctele a), b), în varianta comisiei.

Dacă sunt observaţii? Nu sunt.

Votată varianta comisiei.

Pct. c), varianta Senatului.

Dacă sunt observaţii? Nu sunt.

Votată varianta Senatului.

Pct. d) şi e), comisia propune eliminarea.

Dacă sunt observaţii? Nu sunt.

Votată eliminarea.

Pct. d) şi e) în formularea comisiei.

Dacă sunt observaţii? Nu sunt.

Votată varianta comisiei.

Pct. h), comisia propune eliminarea.

Dacă sunt observaţii? Nu sunt.

Votată eliminarea pct. h).

Pct. f) şi g), în varianta comisiei.

Dacă sunt observaţii? Nu sunt.

Votată varianta comisiei.

Art. 7 devine art. 8. Comisia nu a avut observaţii.

Dacă dumneavoastră aveţi? Nu.

Votat art. 8, în varianta Senatului, cu alin. 1, 2 şi 3.

Cap. III.

Dacă sunt observaţii? Nu sunt.

Votat titlul Cap. III.

Art. 8 devine art. 9. Alin. 1, text nemodificat, varianta Senatului.

Dacă sunt observaţii? Nu sunt.

Votată varianta Senatului.

Alin. 2. Dacă sunt observaţii la varianta comisiei? Nu sunt.

Votată această variantă.

La alin. 3 din art. 9, comisia propune eliminarea.

Dacă sunt observaţii? Nu sunt.

Votată varianta comisiei.

Alin. 4 devine alin. 3, cu modificările propuse de comisie.

Dacă aveţi observaţii? Nu sunt.

Votată varianta comisiei.

Art. 9 devine art. 10. Alin. a), varianta comisiei, dacă sunt observaţii? Nu sunt.

Votată varianta comisiei.

Alin. b), varianta comisiei.

Dacă aveţi observaţii? Nu.

Votată această variantă.

Pct. b), c), d) şi e). Comisia propune eliminarea.

Dacă aveţi observaţii? Nu.

Votată varianta comisiei.

Art. 10. Comisia propune eliminarea.

Dacă sunt observaţii? Nu sunt.

Adoptată varianta comisiei.

Art. 11 alin. 1.

Dacă sunt observaţii? Vă rog, domnule profesor.

Video in format Flash/IOS

Domnul Nicolae Leonăchescu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Suntem în cadrul unei legi care constată abateri - şi aici, la art. 11, chiar aşa începe alin. 1: "În cazul abaterilor de la buna conduită...". La lit.b) se specifică: "Desfăşurarea corectă şi într-un timp rezonabil a anchetei propriu-zise..." Când am spus "timp rezonabil" am lăsat totul la liberul arbitru. Al cui? Nu ştiu al cui.

Nu mai are sens să mai trecem într-o lege aşa ceva, mai ales că la alin.2 se spune: "Termenul de răspuns la sesizare este de maximum 30 de zile..." Deci fac sesizarea. Ancheta o fac într-un timp rezonabil neprecizat dar răspunsul îl dau în maximum 30 de zile de la începerea anchetei. Ceva nu este în regulă. Până la urmă, cred că lit.b) trebuie eliminată, pentru că mai jos, la alin.2 se spune: "Termenul de răspuns la sesizare este de maximum 30 de zile de la începerea anchetei."

Eu îi rog pe iniţiator şi Comisia să gândească pe această temă, pentru că o singură persoană, şi eu am gândit secvenţial, aici, la art.11 ar putea greşi.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Constantin Niţă:

Vă mulţumesc.

Comisia, vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Petru Andea:

Legătura logică este bine formulată şi Comisia propune să renunţăm la alin.b) pentru că şi desfăşurarea anchetei nu poate fi decât corectă, nu am putea prevedea o desfăşurare incorectă, iar timpul rezonabil este subînţeles prin alin.2 cu termenul de răspuns.

Deci, noi propunem eliminarea alin.b).

Toată legea are un caracter moral normativ greu de normat. În consecinţă, se potriveşte.

Video in format Flash/IOS

Domnul Constantin Niţă:

Supun votului dumneavoastră art.11 alin.1 cu subpunctul a).

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Dacă sunt voturi împotrivă.

Abţineri?

Votat alin.a).

Pct.b). Comisia propune eliminare.

Cine este pentru eliminare? Mulţumesc.

Dacă sunt voturi împotrivă?

Abţineri?

Votată eliminarea subpunctului b).

Pct. c) devine, atunci, pct. b). Comisia a adoptat varianta Senatului.

Dacă dumneavoastră aveţi observaţii? Nu.

Votată varianta Senatului.

Alin. 2, varianta comisiei.

Dacă aveţi observaţii la varianta comisiei? Nu.

Votată această variantă.

Alin. 3.

Dacă sunt observaţii? Comisia nu a avut. Nu sunt.

Votată varianta Senatului.

Art. 12. Comisia a modificat acest articol, cu alin. a) şi b).

Dacă sunt observaţii? Nu.

Adoptată varianta comisiei.

După art. 12, se introduce un articol nou, art. 13.

Dacă sunt observaţii? Nu sunt.

Votată în unanimitate varianta comisiei.

Art. 13 devine art. 14, cu alin. 1, subpunctele a), b), c), d), e), f), g).

Dacă sunt observaţii? Nu sunt.

Votată varianta comisiei.

La alin. 2, dacă sunt observaţii? Nu sunt.

Votată varianta comisiei.

Cap. IV. Titlul capitolului.

Dacă sunt observaţii? Nu sunt.

Votată varianta Senatului.

Art. 14 devine art. 15, cu varianta comisiei.

Dacă sunt observaţii? Nu sunt.

Votată varianta comisiei.

Art. 15 devine art. 16, varianta Senatului.

Dacă sunt observaţii? Nu sunt.

Votată această variantă.

Vom supune legea aprobării votului final într-o şedinţă viitoare.