|
Trecem la punctul 7 din ordinea de zi, Modificări în componenţa nominală a unor grupuri parlamentare de prietenie. Este vorba despre Grupul parlamentar de prietenie România - Republica Italiană. Domnul senator Gheorghe Bîrlea, aparţinând Grupului parlamentar al PDL, îl înlocuieşte în calitatea de vicepreşedinte pe domnul senator Viorel Riceard Badea. La Grupul parlamentar de prietenie România - Regatul Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord, domnul senator Gheorghe Bîrlea, aparţinând Grupului parlamentar al PDL, îl înlocuieşte în calitatea de membru pe domnul senator Dorin Păran, aparţinând Grupului parlamentar al PNL. La Grupul parlamentar de prietenie România - Regatul Ţărilor de Jos, domnul deputat Florin Iordache, aparţinând Grupului parlamentar al PSD, îl înlocuieşte în calitatea de preşedinte pe domnul senator Marius-Gerard Necula, aparţinând Grupului parlamentar al PDL. La Grupul parlamentar de prietenie România - Regatul Norvegiei, domnul senator Marius-Gerard Necula, aparţinând Grupului parlamentar al PDL, îl înlocuieşte în calitate de preşedinte pe domnul deputat Florin Iordache, aparţinând Grupului parlamentar al PSD. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Supun la vot aceste modificări. Voturi pentru? 276 de voturi pentru. Voturi împotrivă? Nu sunt. Abţineri? Nu sunt. Şi aceste modificări au fost aprobate. Cu aceasta, am epuizat ordinea de zi. Se încheie aici lucrările de astăzi ale Parlamentului. Vă mulţumesc.
|