Dezbateri parlamentare

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Doar două minute o să dau cuvântul doamnei deputat Cristina Nichita. Vă rog, doamna Nichita. După care trecem la vot.

Vă rog. Aveţi două minute, doamna Nichita.

Doamna Cristina Nichita:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Să mai destindem un pic atmosfera. Pe durata a două zile, cea mai importantă clădire din Europa, clădirea Palatului Parlamentului, este iluminată în albastru, în semn de solidaritate pentru autism. E Ziua internaţională de conştientizare a autismului şi peste tot în lume clădiri reper strălucesc în culoarea albastră.

De asemenea, în cursul zilei de astăzi, la sala Drepturilor omului, sub egida preşedinţiei Camerei Deputaţilor, cu acordul domnului preşedinte Valeriu Zgonea - căruia îi mulţumim - în colaborare cu Comisia pentru muncă şi protecţie socială, Comisia pentru sănătate şi familie şi Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport are loc conferinţa Modele de succes în abordarea integrată a serviciilor pentru diagnosticare, intervenţie recuperatorie, integrare socială educaţională şi profesională a persoanelor cu tulburări din spectrul autist.

Dragi colegi,

Cunosc bine situaţia copiilor cu autism din România. Dumnezeu a făcut ca şi fiul meu Ştefan să fie diagnosticat cu autism. Ca părinte, ca membru activ al societăţii civile, m-am implicat profund în acţiunile care au ca scop ameliorarea situaţiei copiilor cu autism.

M-am lovit, însă, de nenumărate obstacole, care ţin de o anumită mentalitate pe care nu o înţeleg - cele legislative.

În România, un ONG care se ocupă de soarta copiilor cu autism are aceeaşi trecere la autorităţi ca acelea care organizează târguri de cârnaţi tradiţionali. Sau poate nici atât, fiindcă la noi nici autorităţile nu vor să accepte că avem copii cu autism şi că ei reprezintă o problemă a noastră, a tuturor.

Eu nu cred că România este un imens SRL în care fiecare trebuie să capete doar pe măsura contribuţiei sale la bunăstarea generală. Voi milita mereu pentru principiul solidarităţii, fiindcă sunt conştientă că împreună suntem o naţiune puternică, pe când fiecare separat suntem doar frunze în vânt.

Statul trebuie să fie garantul ajutorării celor aflaţi în nevoie. Este adevărat că situaţia economică actuală impune definirea cu mare acurateţe a acestei categorii de persoane şi dimensionarea corectă a eforturilor, dar asta nu înseamnă că trebuie să rămânem pasivi şi să ne mulţumim să asistăm la dramele copiilor cu autism de undeva de la adăpostul unor construcţii bugetare pentru care ne laudă cine ştie cine.

Dragi colegi,

Copiii cu autism au nevoie de noi. În primul rând să le fim alături şi să le alungăm, pe cât posibil, singurătatea. Copiii cu autism au nevoie ca măcar astăzi, de Ziua internaţională a conştientizării autismului, problema lor să fie prezentată lumii întregi, să fie prezentată parlamentarilor, oamenilor care pot schimba legi şi alocări bugetare.

Vă invit cu drag să ne unim şi să vedem ce putem face concret pentru a-i sprijini. Ştiu că pe termen scurt vor fi doar discuţii. Ştiu că pe termen mediu va trebui să punem osul la treabă şi să investim bani. Dar ştiu, de asemenea, că pe termen lung ne vor costa mult mai puţin persoanele cu dizabilităţi din România dacă vor fi integraţi, dacă le vor fi recunoscute şi respectate drepturile.

Nu pot încheia decât cu un citat desprins din cartea "Memoriile unui prieten imaginar" de Matthew Dicks, care rezumă trist destinul unui copil cu autism: "Trebuie să fii cel mai curajos dintre cei curajoşi ca să continui să fii tu însuţi atunci când nimănui nu-i place ceea ce eşti."

Vă mulţumesc şi vă aşteptăm în continuare la lucrările conferinţei de la Sala Drepturilor omului.

Mulţumesc. (Aplauze.)

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Vă mulţumim, doamnă deputat Nichita.