Dezbateri parlamentare
Dezbateri parlamentare
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 18 octombrie 2023
- Sumarul şedinţei
- Stenograma completă
- publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.140/2023
Video - Flash & IOS
| Sunteti aici: | Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Şedinţa Camerei Deputaţilor din 18 octombrie 2023 |
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 18 octombrie 2023
![]() |
8. | Dezbaterea Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 68/2021 privind adoptarea unor măsuri pentru punerea în aplicare a cadrului european pentru eliberarea, verificarea şi acceptarea certificatului digital al Uniunii Europene privind COVID pentru a facilita libera circulaţie pe durata pandemiei de COVID-19 (PL-x 393/2021) (rămas pentru votul final). | ![]() |
||
consulta fisa PL nr. 393/2021 |
|||||
| ................................................ | |
|
|
22. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 68/2021 privind adoptarea unor măsuri pentru punerea în aplicare a cadrului european pentru eliberarea, verificarea şi acceptarea certificatului digital al Uniunii Europene privind COVID pentru a facilita libera circulaţie pe durata pandemiei de COVID-19; PL-x 393/2021; procedură de urgenţă. Iniţiatorul, vă rog, Guvernul României. |
|
|
Domnul Tiberius Marius Brădăţan (secretar de stat, Ministerul Sănătăţii): Bună dimineaţa! Mulţumesc, domnule preşedinte. Distinşi membri ai Parlamentului României, Camera Deputaţilor, Prin acest act normativ se instituie un complex de măsuri de punere în aplicare a Regulamentului Uniunii Europene 2021/953 al Parlamentului European şi al Consiliului din 14 iunie privind cadrul pentru eliberarea, verificarea şi acceptarea certificatelor interoperabile de vaccinare, testare şi vindecare de COVID-19, cunoscute ca certificat digital al UE pentru COVID, pentru a facilita libera circulaţie pe durata pandemiei de COVID-19, şi a Regulamentului UE 2021/954 a Parlamentului European şi al Consiliului din 14 iunie 2021 privind cardul pentru eliberarea, verificarea şi acceptarea certificatelor interoperabile de vaccinare, testare şi vindecare de COVID-19, referitor la resortisanţii ţărilor terţe aflaţi în situaţie de şedere legală sau care au reşedinţă legală pe teritoriul statelor membre pe durata pandemiei COVID-19. Vă adresăm rugămintea de a acorda un vot favorabil proiectului de act normativ. Vă mulţumim. |
|
|
Şi eu vă mulţumesc. Comisia pentru sănătate, Comisia pentru tehnologia informaţiei şi Comisia pentru apărare, vă rog, raportul comun. Iar la final, domnule Tătaru, să faceţi propuneri şi pentru timpii de dezbatere. Mulţumesc. |
|
|
Mulţumesc şi eu. În temeiul art. 95 şi art. 117 alin. (3) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, Comisia pentru sănătate şi familie şi Comisia pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor au fost sesizate, prin adresa PL-x 393/2021 din 27 septembrie 2021, cu dezbaterea pe fond, în procedură de urgenţă, a Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 68/2021. Proiectul de lege a fost adoptat de Senat, în calitate de primă Cameră sesizată, în şedinţa din 22 septembrie 2021. În conformitate cu prevederile art. 62 şi art. 64 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, comisiile au dezbătut proiectul de lege în şedinţe separate. La întocmirea raportului comun, comisiile sesizate în fond au avut în vedere: avizul favorabil al Consiliul Legislativ, avizul favorabil al Consiliului Economic şi Social, avizul negativ al Comisiei pentru drepturile omului, avizul favorabil al Comisiei pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului, punctul de vedere al Ministerului Sănătăţii. În urma dezbaterilor, membrii celor trei comisii au hotărât, cu majoritate de voturi, să propună plenului Camerei Deputaţilor adoptarea Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 68/2021, cu amendamentele admise redactate în anexa care face parte integrantă din prezentul raport comun. În raport cu obiectul şi conţinutul, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare. Două minute, vă rog, timpi de dezbatere. |
|
|
Vă rog să vă pregătiţi cartelele. Vot - două minute timpi de dezbatere. |
|
|
Cu 101 voturi pentru, 55 contra, 3 abţineri, timpii de dezbateri au fost aprobaţi. Dezbateri generale, domnul Titus-Sorin Muncaciu, Grupul AUR. Vă rog. |
|
|
Vaccinarea cu vaccinul m-ARN a fost o mare eroare. A fost un vaccin netestat care s-a dovedit că nu a oprit transmiterea bolii. (Aplauze.) Ca dovadă, au fost valuri de infectaţi după ce acest vaccin a intrat în funcţie. "Certificatul verde" a fost o măsură de control, a fost un abuz total. Aţi forţat oamenii să se vaccineze, dacă voiau să circule. Nu i-aţi lăsat în mall-uri, nu i-aţi lăsat în bănci, nu i-aţi lăsat în... |
|
Domnul Liviu-Ionuţ Moşteanu (din sală): În discoteci! |
|
|
|
... în domeniul public! Domnule Moşteanu, aduceţi-vă aminte că dumneavoastră aţi fost cel care aţi cerut în această sală, prin Parlament, ca acest "Certificat verde" să fie aprobat de noi. A fost lupta noastră împotriva "Certificatului verde" la locul de muncă, care nu v-a permis să vaccinaţi toată populaţia activă. Pentru că dacă aţi fi vaccinat-o, acum am fi avut un acces de mortalitate foarte mare, exces de mortalitate... Uitaţi-vă la statele care au vaccinat peste 80%! Au mortalitate în exces de domeniul 15-16 şi peste 20%! Asta a fost! Noroc că acest popor s-a opus aberaţiilor voastre cu "Certificatul verde"! Şi când a venit domnul Barnier la noi, aici, în Parlament, să ne explice de ce trebuie să acceptăm "Certificatul verde" la locul de muncă, nu a prezentat nicio dovadă ştiinţifică, pentru că nu există dovadă ştiinţifică! Aţi făcut-o pe baza unei voodoo-ştiinţă! V-aţi bătut pur şi simplu joc de drepturile omului, de codurile de la Nürnberg şi de toată jurisprudenţa secolului XX! Asta este! Acest certificat nu trebuie să mai existe niciodată, pentru că românii au dreptul să aleagă dacă vor sau nu să fie vaccinaţi! |
|
Vă mulţumesc. |
|
|
|
Mai ales cu un produs experimental! Va trebui să vă asumaţi... |
|
Mulţumesc. |
|
|
|
... acest lucru. (Aplauze.) |
|
|
E în regulă! |
|
|
Pentru că este numai vina voastră... |
|
E în regulă! |
|
|
|
... că aţi impus-o în Parlament! |
|
|
Mulţumesc. |
|
Domnul Liviu-Ionuţ Moşteanu (din sală): Drept la replică! |
|
|
|
Sunteţi în formă. Domnule Moşteanu, vă rog. |
|
|
Vorbeşte de luptă, AUR, dar, de fapt, a fost vorba de propaganda AUR care a omorât cu zile oameni cărora le-a fost frică să se vaccineze, oameni care aveau diverse boli, şi din cauza voastră au murit cu zile. (Aplauze.) Sunteţi criminali şi aveţi sângele lor pe mâini! (Aplauze.) Voi, cei de la AUR! Şi lupta adevărată au dus-o oamenii de ştiinţă care au creat vaccinul, lupta adevărată au dus-o medicii şi personalul medical din spitale, care au muncit zi de zi, noapte de noapte, (Aplauze.) să mai dea o picătură de oxigen celor care ajungeau în ultimul minut, cu slabe şanse să scape cu viaţă, pentru că voi îi speriaţi şi i-aţi speriat luni de zile, ani de zile. Şi ei au adus adevărata luptă, ei sunt adevăraţii eroi ai naţiunii, ai omenirii, care ne-au făcut şi ne-au ajutat pe toţi să trecem peste acel moment! Şi le mulţumesc, în numele colegilor mei şi al Parlamentului, (Aplauze.) oamenilor de ştiinţă, medicilor şi personalului medical. (Aplauze.) |
|
|
Vă reamintesc, din nou, atunci când avem proiecte în procedură de urgenţă, un singur vorbitor de grup. Domnul Lasca Mihai Ioan, din partea deputaţilor neafiliaţi. |
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Constat că unii parlamentari mai au tupeul să spună că aceste seruri otrăvite, în urma cărora avem cazuri multe, foarte multe de cancere, aceste seruri pe care USR-ul a fost cel mai vehement în a le promova. Cum spunea USR-ul? "Ne vaccinăm şi scăpăm!" Iar acum avem sute şi milioane de morţi subite cauzate de vaccin! (Rumoare.) Ruşine să vă fie, cei de la USR, în special, dar şi PNL şi UDMR, cu toţii aţi promovat vaccinarea criminală! Cineva de la USR spunea că nevaccinaţilor trebuie să li se pună lacăt pe uşă, să nu mai iasă din case. (Vociferări.) |
|
Domnul Liviu-Ionuţ Moşteanu (din sală): Cine, mă, că îl dau afară! |
|
|
|
Ruşine să vă fie! Sunteţi complici la crimă, la genocid! Vaccin anti-COVID înseamnă moarte, nu mai putem să ascundem asta! (Vociferări.) Să vă fie ruşine şi la un moment dat veţi plăti, criminalilor! (Vociferări.) |
|
|
Stimate coleg, - e valabil pentru toţi cei care vin la acest microfon - v-aş recomanda să evitaţi cuvinte de esenţă atât de tare, întrucât veţi genera un drept la replică şi nu se cade să folosiţi asemenea cuvinte de la microfon. Dacă la titlu există obiecţii sau comentarii? Nu. Dacă de la nr. crt. 1 la nr. crt. 13 există obiecţii sau comentarii? Nu. Proiectul de lege rămâne la votul final. Domnule Simion, pe procedură? |
|
Domnul George-Nicolae Simion (din sală): Nu! |
|
|
|
Nu mai e cazul. Mulţumesc. |
|
Domnul George-Nicolae Simion (din sală): A vorbit Lasca şi pentru mine! |


