Şedinţa Camerei Deputaţilor din 24 noiembrie 2025

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.153/2025
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 24 noiembrie 2025

8. Dezbaterea Proiectului de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 448 din 6 decembrie 2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap (PL-x 161/2025) (rămas pentru votul final).
 
consulta fisa PL nr. 161/2025

 

Doamna Natalia-Elena Intotero:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

13. Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 448 din 6 decembrie 2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap; PL-x 161/2025; caracter organic.

Avem şi amendamente admise.

Din partea iniţiatorilor?

Da, domnul Mititelu Eduard-Tatian.

Domnule deputat, vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Eduard-Tatian Mititelu:

Vă mulţumesc, doamnă preşedinte.

Avem astăzi un proiect legislativ al normalităţii, pentru persoanele cu dizabilităţi, astfel încât o persoană în nevoie, o persoană cu handicap să nu mai fie plimbată de la ghişeul 1 la ghişeul 2, de la ghişeul 3 la ghişeul 4, pentru a aduce acte emise de către stat, tot statului, şi pentru a obţine drepturile pe care statul trebuie să le ofere.

Mulţumesc comisiilor raportoare - Comisiei pentru muncă, Comisiei pentru sănătate, Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Persoanelor cu Dizabilităţi - pentru că, împreună, am găsit cea mai bună formă a acestui proiect legislativ.

Acest proiect legislativ îşi propune două aspecte.

Primul aspect este cel de a identifica şi de a informa persoana cu dizabilităţi, în cadrul certificatului de încadrare în grad de handicap, într-o anexă 2, a tuturor drepturilor legale pe care aceasta le are.

Al doilea aspect îl reprezintă o eficientizare, o debirocratizare a procesului prin care persoana respectivă nu mai trebuie să ducă ea certificatul de încadrare în grad de handicap altor instituţii, ci Comisia de evaluare, atât pentru adulţi, cât şi Comisia de evaluare pentru copii, va transmite celorlalte instituţii, care oferă drepturi legale acestor persoane, certificatul de handicap.

Astfel, nu vom mai avea drumuri inutile ale persoanelor cu grad de handicap; astfel avem debirocratizare.

Şi ţin să mulţumesc încă o dată comisiilor raportoare, Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Persoanelor cu Dizabilităţi, dar şi colegilor din PNL şi celorlalte partide din Coaliţie.

Mulţumesc mult. (Aplauze.)

Video in format Flash/IOS

Doamna Natalia-Elena Intotero:

Mulţumesc.

Dezbateri generale? (Vociferări.)

Comisia, prezentarea raportului. Îmi cer scuze!

Comisia pentru muncă sau Comisia pentru sănătate.

Vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Eugen Neaţă:

Comisia pentru sănătate şi familie şi Comisia pentru muncă şi protecţie socială au fost sesizate, cu dezbaterea pe fond, a Proiectului de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 448 din 6 decembrie 2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap; PL-x 161/2025.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare completarea cadrului legal cu prevederi referitoare la introducerea obligaţiei pentru Comisia de evaluare, precum şi pentru Comisia pentru protecţia copilului, de a identifica toate beneficiile, scutirile şi ajutoarele la care au dreptul persoanele încadrate în grad de handicap, în baza certificatului de încadrare în grad de handicap, precum şi stabilirea unui mecanism prin care aceste comisii transmit instituţiilor competente solicitările beneficiarilor pentru acordarea drepturilor.

Potrivit art. 75 alin. (1) din Constituţia României, republicată, şi a

art. 92 alin. (9) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările ulterioare, Camera Deputaţilor este Cameră decizională.

În urma dezbaterilor, comisiile propun plenului Camerei Deputaţilor un raport comun de adoptare a proiectului de lege, cu amendamente admise.

În conformitate cu prevederile art. 73 din Constituţia României, republicată, proiectul de lege face parte din categoria legilor organice.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Doamna Natalia-Elena Intotero:

Mulţumesc.

La dezbateri generale, doamna deputat Simu Aurora-Tasica, neafiliat.

Video in format Flash/IOS

Doamna Aurora-Tasica Simu:

Vă mulţumesc, doamnă preşedinte.

Dragi colegi,

Este o iniţiativă bună, din anumite puncte de vedere. Aşa, la prima vedere, este o uşurare birocratică, într-adevăr, pentru persoanele cu dizabilităţi.

Totuşi, se introduc nişte atribuţii pentru comisiile de evaluare şi pentru Instituţia Prefectului.

Vreau să remarcăm două aspecte esenţiale.

În primul rând, se instituie nişte atribuţii noi pentru Instituţia Prefectului, care nu are competenţe în materia asistenţei sociale şi nu gestionează servicii sociale, exercită doar rolul de reprezentant al Guvernului şi de control al legalităţii actelor administraţiei publice locale.

A transfera aceste sarcini către prefecturi riscă să genereze confuzie administrativă şi o dublare a competenţelor direcţiilor generale de asistenţă socială şi protecţie a copilului, care sunt instituţii de specialitate în domeniu.

În al doilea rând, proiectul instituie obligaţii fără sancţiuni, aşa cum, aparent, ne place să legiferăm. Introducem obligaţii, dar nu există nicio consecinţă atunci când nu le îndeplineşti.

Se vorbeşte despre obligaţia comisiilor de a identifica beneficii şi de a comunica automat date, dar nu se prevede absolut deloc ce se întâmplă dacă nu sunt respectate aceste obligaţii.

În lipsa unui regim sancţionator, aceste obligaţii, până la urmă, rămân simple recomandări birocratice, fără garanţii pentru beneficiari.

Mai mult, proiectul nu rezolvă problemele reale.

Şi vă dau un exemplu: copiii care se nasc cu un grad de handicap avansat sau accentuat. Aceştia, după ce trec în viaţa de adult, nu mai au aceleaşi beneficii. Ei trebuie să meargă din nou, să încerce să-şi recâştige nişte drepturi pe care le pierd, pentru simplul fapt că au devenit adulţi.

Consider că această modificare trebuie să garanteze continuitatea drepturilor, indexarea anuală a indemnizaţiilor şi sprijinul, cu adevărat, al familiilor care îngrijesc aceşti tineri.

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

Video in format Flash/IOS

Doamna Natalia-Elena Intotero:

Mulţumesc.

Grupul parlamentar al PNL, domnul deputat Mititelu Eduard-Tatian.

Video in format Flash/IOS

Domnul Eduard-Tatian Mititelu:

Vă mulţumesc, doamnă preşedinte.

Pentru a clarifica acest proiect, că am văzut unele menţiuni care nu sunt adevărate.

Dacă s-ar fi citit raportul comun al celor două comisii, s-ar fi văzut că Instituţia Prefectului, în forma finală a acestui proiect, nu mai este implicată şi că singura sarcină suplimentară, şi normală, zic eu, este pentru Comisia de evaluare a gradului de handicap, atât a comisiei pentru adulţi, cât şi a comisiei pentru copii.

De asemenea, pentru sancţiuni.

Mă aşteptam la o mai bună analiză a legii de către antevorbitori.

Comisia are secretariatul asigurat de DGASPC-uri, care sunt funcţionari publici, iar neducerea la îndeplinire a atribuţiilor de serviciu deja are în cadrul legal sancţiuni prevăzute.

Deci zic eu că niciunul dintre punctele ridicate anterior nu se susţine, iar proiectul a ajuns, în urma dezbaterilor pe care le-am menţionat, la cea mai bună formă şi cea mai simplă, astfel încât procesul să fie unul simplu mai ales pentru persoanele cu dizabilităţi, dar şi pentru stat.

Mulţumesc mult.

Video in format Flash/IOS

Doamna Natalia-Elena Intotero:

Mulţumesc.

Proiectul de lege rămâne pentru votul final.

Stimaţi colegi,

Daţi-mi voie să dau citire iniţiativelor legislative înregistrate la Camera Deputaţilor, ca primă Cameră sesizată, pentru care termenele de dezbatere şi vot final sunt depăşite: