Şedinţa Camerei Deputaţilor din 8 aprilie 2026

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.45/2026
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 8 aprilie 2026

8. Supunerea la votul final a:  

Video in format Flash/IOS  

După pauză

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Natalia-Elena Intotero:

Stimate colegi,

Stimaţi colegi,

Începem şedinţa de vot final.

Vă propun să facem un vot de control pentru verificarea cvorumului.

Vă rog să vă pregătiţi pentru vot.

Să înceapă votul!

 
 

233 de colege şi colegi sunt prezenţi. Suntem în cvorum.

Întreb liderii de grup dacă există obiecţii, observaţii. Nu.

Înainte de a intra în şedinţa de vot final, permiteţi-mi să urăm la mulţi ani colegului nostru Radu-Dinel Miruţă, Grupul parlamentar al USR.

La mulţi ani! (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS Solicitărilor Comisiei juridice cu privire la încadrarea în categoria legilor de complexitate deosebită şi, în consecinţă, prelungirea termenelor constituţionale de dezbatere şi vot final de la 45 la 60 de zile a următoarelor propuneri legislative:<P> - Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor (Pl-x 592/2025; aprobarea solicitării);<P> - Propunerea legislativă pentru abrogarea art. 290 din Legea nr. 303 din 15 noiembrie 2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor (Pl-x 567/2025; aprobarea solicitării);

Solicitările Comisiei juridice cu privire la încadrarea în categoria legilor de complexitate deosebită şi, în consecinţă, prelungirea termenelor constituţionale de dezbatere şi vot final de la 45 la 60 de zile a următoarelor propuneri legislative:

- Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor; Pl-x 592/2025;

- Propunerea legislativă pentru abrogarea art. 290 din Legea nr. 303 din 15 noiembrie 2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor; Pl-x 567/2025.

Se adoptă cu votul majorităţii deputaţilor prezenţi.

Să înceapă votul!

 

272 de colegi prezenţi, 262 de voturi pentru, 3 voturi împotrivă, 6 abţineri, un coleg care nu votează.

Aprobate.

 
Video in format Flash/IOS Proiectului de Hotărâre privind adoptarea opiniei referitoare la Comunicarea comună către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic şi Social European şi Comitetul Regiunilor - Viziunea UE asupra climei şi energiei la nivel mondial: asigurarea rolului competitiv al Europei pe pieţele mondiale şi accelerarea tranziţiei curate JOIN (2025) 2 (PHCD 7/2026) (adoptat);

Proiecte de hotărâri ale Camerei Deputaţilor

1. Proiectul de Hotărâre privind adoptarea opiniei referitoare la Comunicarea comună către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic şi Social European şi Comitetul Regiunilor - Viziunea UE asupra climei şi energiei la nivel mondial: asigurarea rolului competitiv al Europei pe pieţele mondiale şi accelerarea tranziţiei curate JOIN (2025) 2; PHCD 7/2026.

Să înceapă votul!

 

185 de voturi pentru, 68 de voturi împotrivă, 21 de abţineri, un coleg care nu votează.

Adoptat.

 
Video in format Flash/IOS Proiectului de Hotărâre privind adoptarea opiniei referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European şi Consiliu - O strategie europeană pentru inteligenţa artificială în ştiinţă - Pregătirea terenului pentru Resursele pentru ştiinţa IA în Europa (RAISE) COM (2025) 724 (PHCD 8/2026) (adoptat);

2. Proiectul de Hotărâre privind adoptarea opiniei referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European şi Consiliu - O strategie europeană pentru inteligenţa artificială în ştiinţă - Pregătirea terenului pentru Resursele pentru ştiinţa IA în Europa (RAISE) COM (2025) 724; PHCD 8/2026.

Să înceapă votul!

 

255 de voturi pentru, 15 voturi împotrivă, 8 colegi se abţin, un coleg care nu votează.

Adoptat.

Explicarea votului, domnul deputat Ilie-Alin Coleşa.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ilie-Alin Coleşa:

Mulţumesc, doamnă preşedinte de şedinţă.

Da, am votat pentru utilizarea inteligenţei artificiale în ştiinţă, în cercetare.

Auzind retorica partidelor de la guvernare şi în special a celor de la stânga, am constatat că există o lipsă de alfabetizare majoră. Nu este o ruşine. Cu toţii trebuie să ne documentăm în privinţa proiectelor şi direcţiilor politice în care mergem. Însă a repeta - mă iertaţi - ca nişte papagali, nu aduce nimic bun pentru ţară şi pentru cetăţean.

În esenţă, ceea ce spun creatorii unor sisteme de inteligenţă artificială, indiferent că vorbim de cei de la Google sau Open AI, sau cei care au creat Cloud, care s-au despărţit de cei de la Open AI, tocmai din cauza unor chestiuni legate de conştiinţă, de moralitate, de siguranţă, este următorul lucru: inteligenţa artificială nu este o unealtă amorfă, nu este o unealtă precum un cuţit sau un ciocan, pe care o putem utiliza după bunul plac, unealta rămânând cuţit sau ciocan în orice moment şi respectându-ne voinţa noastră.

Nu, inteligenţa artificială are o emergenţă, are o autonomie, are o independenţă, are o voinţă, are o evoluţie pe care utilizatorii nu o pot controla, în cele mai multe cazuri, ci depinde, în cea mai bună măsură, de creatorii ei. Toate aceste lucruri duc la nişte probleme de siguranţă, de securitate, de moralitate extrem de grave, pe care noi trebuie să le cunoaştem, pentru a lua cele mai bune decizii.

Mulţumesc. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS Proiectului de Hotărâre privind adoptarea opinie referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European şi Consiliul - Strategia privind aplicarea IA COM (2025) 723 (PHCD 10/2026) (adoptat);

Doamna Natalia-Elena Intotero:

3. Proiectul de Hotărâre privind adoptarea opinie referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European şi Consiliul - Strategia privind aplicarea IA COM (2025) 723; PHCD 10/2026.

Să înceapă votul!

 

208 voturi pentru, 15 voturi împotrivă, 60 de abţineri, un coleg care nu votează.

Adoptat.

 
Video in format Flash/IOS Proiectului de Hotărâre privind adoptarea opiniei referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliul, Comitetul Economic şi Social European şi Comitetul Regiunilor - Busola pentru cultura Europei COM (2025) 785 (PHCD 11/2026) (adoptat);

4. Proiectul de Hotărâre privind adoptarea opiniei referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliul, Comitetul Economic şi Social European şi Comitetul Regiunilor - Busola pentru cultura Europei COM (2025) 785; PHCD 11/2026.

Să înceapă votul!

 

261 de voturi pentru, 16 voturi împotrivă, 9 colegi se abţin, un coleg care nu votează.

Adoptat.

 
Video in format Flash/IOS Proiectului de Lege privind aprobarea ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 73/2018 pentru completarea art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice (PL-x 559/2018) (adoptat);

Legi ordinare. Adoptări

5. Proiectul de Lege privind aprobarea ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 73/2018 pentru completarea art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice; PL-x 559/2018; lege ordinară; procedură de urgenţă.

Comisia pentru politică economică, Comisia pentru industrii şi Comisia juridică propun adoptarea proiectului de lege.

Suntem Cameră decizională.

Să înceapă votul!

 

161 de voturi pentru, 37 de voturi împotrivă, 32 de abţineri, 56 de colegi care nu votează.

Adoptat.

Explicarea votului, domnul deputat Cezar-Mihail Drăgoescu, Grupul parlamentar al USR.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Cezar-Mihail Drăgoescu:

Mulţumesc, doamnă preşedinte.

Stimaţi colegi de la PSD, PNL, UDMR,

V-am atras atenţia de ieri că acest proiect, prin acest amendament, reprezintă o bătaie de joc la adresa românilor, pe banii românilor. Pur şi simplu eu nu înţeleg cum nu vă mai satură Dumnezeu să vă votaţi şi să daţi super-privilegii şi beneficii sinecuriştilor (Vociferări. Gălăgie.), pe care i-aţi pus în funcţii în ultimii 35 de ani şi care căpuşează toate consiliile de administraţie din această ţară.

USR a votat împotriva acestui proiect şi împotriva sifonării banului public. Şi aţi făcut astăzi exact cum aţi făcut, de-a lungul timpului, cu toate acele sporuri inventate, care mai de care, cu tot felul de nume aberante şi ciudate. (Vociferări.)

Din punctul meu de vedere, astfel de derapaje trebuie oprite şi am toată încrederea că preşedintele României, Nicuşor Dan, va întoarce în Parlament această lege şi o va ataca totodată la Curtea Constituţională, pentru că astfel de abuzuri şi de legi toxice trebuie oprite şi tăiate de la rădăcină.

Vă mulţumesc. (Aplauze. Vociferări.)

 
Video in format Flash/IOS Propunerii legislative pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii (Pl-x 27/2026) (adoptată);

Doamna Natalia-Elena Intotero:

6. Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii; Pl-x 27/2026; lege ordinară.

Comisia pentru sănătate propune adoptarea propunerii legislative.

Suntem Cameră decizională.

Să înceapă votul!

 

283 de voturi pentru, două abţineri.

Adoptată.

Explicarea votului, doamna deputat Raluca Turcan, Grupul parlamentar al PNL.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Raluca Turcan:

Vă mulţumesc foarte mult pentru votul aproape unanim, cu două abţineri.

Acest proiect este un răspuns al statului pentru oameni aflaţi în dificultate.

"Oare dacă făceam mai multe analize aş fi putut preveni?

Oare dacă muncesc mai mult aş putea să fiu mai dedicat copilului meu?"

Acestea sunt frământări care mi-au parvenit de la părinţi ai copiilor diagnosticaţi cu Sindrom Down sau cu afecţiuni de spectru autist.

Sunt părinţi care duc o bătălie zilnică, pe mai multe fronturi - emoţional, birocratic, social. Sunt părinţi care au nevoie ei înşişi de sprijin pentru a fi aproape de copiii lor.

Prin proiectul votat de dumneavoastră, astăzi, se va acorda terapie psihologică părinţilor acestor copii cu Sindrom Down sau cu afecţiuni din spectru autist.

Vă mulţumesc pentru vot şi mulţumesc şi Ministerului Sănătăţii care a susţinut acest proiect. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Natalia-Elena Intotero:

Doamna deputat Ana-Smaranda Rinder, Grupul parlamentar al PSD.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Ana-Smaranda Rinder:

Mulţumesc, doamnă preşedinte.

Stimaţi colegi,

Dincolo de diagnostic - sprijin pentru părinţi, şanse pentru copii.

Un diagnostic poate schimba într-o clipă viaţa unei familii.

Atunci când un copil este diagnosticat cu autism sau cu Sindrom Down, părinţii pornesc pe un drum dificil, plin de emoţii, griji şi responsabilităţi.

Am votat astăzi modificarea Legii nr. 95/2006, care prevede consilierea psihologică gratuită pentru părinţii copiilor diagnosticaţi cu autism sau Sindrom Down.

Am susţinut această iniţiativă pentru că sprijinul oferit părinţilor este la fel de important ca terapiile pentru copii.

Este important de ştiut faptul că serviciile de consiliere psihologică pot fi decontate prin Casa Naţională de Asigurări de Sănătate atunci când există un diagnostic prestabilit şi recomandare de la medicul specialist.

Dar astăzi, prin această modificare, reducem timpii de aşteptare şi facilităm accesul la servicii rapide şi eficiente.

Dincolo de orice lege, un lucru rămâne esenţial: atunci când sprijinim părinţii, sprijinim viitorul copiilor lor.

Vă mulţumesc şi vă doresc Sărbători fericite. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Natalia-Elena Intotero:

Domnul deputat Emanuel-Dumitru Ungureanu.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Emanuel-Dumitru Ungureanu:

Astăzi avem un exemplu de lege foarte bună, cu foarte bune intenţii, cu avize foarte generoase şi cu discursuri pe măsură, dar care nu are finanţare. Ar fi extraordinar ca la anul, iniţiatorii, şi noi, toţi cei care suntem în 7 aprilie 2026 atenţi şi alerţi, să ne aducem aminte că e nevoie de bani. Pentru că astăzi, dacă un părinte aflat în dificultate merge la medic şi cere sprijin pentru a ajunge la un psiholog - mă refer la un părinte al unui copil cu Sindrom Down, cu autism sau cu neurodivergenţe - nu sunt bani pentru asta.

Deci e foarte bine să facem legi, să le urmărim cu atenţie parcursul şi să ne asigurăm că la anul, când se negociază bugetul Casei Naţionale de Asigurări, să avem bani pentru ca această lege să fie pusă în practică şi părinţii chiar să aibă un sprijin.

Mulţumesc. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Natalia-Elena Intotero:

Vă mulţumesc şi eu.

Domnul deputat Dan Tanasă.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dan Tanasă:

Mulţumesc frumos, doamnă preşedinte.

Deci a ieşit, am votat o lege despre care puterea ne spune că nu poate fi aplicată, pentru că nu sunt bani, că au ieşit colegii de la PNL să se bată cu cărămida în piept că au făcut o lege pentru a-i ajuta pe părinţii care suferă, într-adevăr, au probleme mari, şi financiare şi logistice, sociale, părinţii cu copii care suferă de autism sau... Şi, în acelaşi timp, iese un alt partid aflat la guvernare şi ne spune că oricum nu sunt bani. E bine că am trecut legea asta, că oricum nu sunt bani!

Acest spectacol dizgraţios, de altfel, al puterii care moare de grija părinţilor care nu au ajutor, a părinţilor cu copii care suferă de boli din spectrul autismului sau cu Sindrom Down, pentru că nu au sprijin, vă spun că, în primul rând, aceşti părinţi au nevoie de indemnizaţii decente, nu indemnizaţii mizerabile, pe care le plătiţi voi acum. Au nevoie de însoţitori, au nevoie de medicamente, au nevoie de tratamente, lucruri pe care acum nu le oferiţi, pentru că noi trăim în ţara în care preşedintele Nicuşor Dan şi premierul Bolojan ne-au spus că: "Vom găsi, staţi liniştiţi, vom găsi bani pentru Ucraina!". Găsim miliarde de euro pentru Ucraina, iar pentru părinţii care au copii bolnavi găsim şedinţe de consiliere psihologică, că mai mult nu se poate, că deocamdată noi trebuie să dăm miliarde în Ucraina, să-i dăm miliarde şi lui Maia Sandu, să dăm miliarde şi în Ucraina. Ucraina care, altfel, este un veritabil stat mafiot.

Deci, este un spectacol, un veritabil concert de ipocrizie.

Aceşti părinţi au nevoie de indemnizaţii decente, au nevoie să trăiască decent, au nevoie de medicamente, de tratamente şi de sprijin real. Până la consiliere psihologică e mult, e cale multă!

Haideţi mai întâi să îi ajutăm concret pe aceşti părinţi - cu bani, cu sprijin financiar, cu medicamente, cu tratamente... (I se întrerupe microfonul. Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 56/2025 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 60/2022 privind stabilirea cadrului instituţional şi financiar de implementare şi gestionare a fondurilor alocate României prin Fondul pentru modernizare, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi pentru stabilirea unor măsuri bugetare (PL-x 502/2025) (adoptat);

Doamna Natalia-Elena Intotero:

7. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 56/2025 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 60/2022 privind stabilirea cadrului instituţional şi financiar de implementare şi gestionare a fondurilor alocate României prin Fondul pentru modernizare, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi pentru stabilirea unor măsuri bugetare; PL-x 502/2025; lege ordinară; procedură de urgenţă.

Comisia pentru politică economică, Comisia pentru buget şi Comisia pentru industrii propun adoptarea proiectului de lege.

Suntem Cameră decizională.

Să înceapă votul!

 

206 voturi pentru, 24 de colegi se abţin, 50 care nu votează.

Adoptat.

 
Video in format Flash/IOS Propunerii legislative pentru instituirea zilei de 24 iunie ca Ziua Sătmarului (Pl-x 534/2025) (adoptată);

8. Propunerea legislativă pentru instituirea zilei de 24 iunie ca "Ziua Sătmarului"; Pl-x 534/2025; lege ordinară.

Comisia pentru administraţia publică şi Comisia pentru cultură propun adoptarea propunerii legislative.

Suntem Cameră decizională.

Să înceapă votul!

 

164 de voturi pentru, 25 de voturi împotrivă, 83 de colegi se abţin, 2 colegi nu votează.

Adoptată.

Explicarea votului, domnul Adrian-Felician Cozma.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Adrian-Felician Cozma:

Stimaţi colegi,

Vă mulţumesc frumos pentru votul dat.

Mulţumesc tuturor colegilor care au votat astăzi.

Am avut discuţie cu mulţi, în parte au înţeles.

Probabil, stimaţi colegi, nu e o întâmplare ce s-a întâmplat în momentul de faţă. Uite că atunci când există dialog, când există un interes comun, pentru că interesul a fost pentru românii din judeţul Satu Mare. Nici chiar PSD-ul, care se crede indispensabil, nu a avut forţă în faţa înţelepciunii majorităţii din Camera Deputaţilor.

Şi vă mulţumesc frumos.

Şi să fie un semnal pentru dumneavoastră că se poate şi fără PSD! (Aplauze. Rumoare. Vociferări. Gălăgie.)

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Natalia-Elena Intotero:

Domnul deputat Nagy Szabolcs, UDMR.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Nagy Szabolcs:

Mulţumesc, doamnă preşedinte de şedinţă.

Din cauza unei iniţiative populiste şi fără substanţă şi furtului unei iniţiative locale acum avem posibilitatea să vedem adevărata alianţă susţinută de domnul Cozma în Sătmar. (Vociferări.)

Susţinerea dată de PNL pentru candidaţii extremişti în judeţul Satu Mare, în alegerile locale, acum se răsplăteşte prin voturi de la AUR, în Parlament, pentru iniţiativa copy-paste a lui Cozma. (Aplauze.) Acest lucru vă face mândru, domnule Cozma, dar Satu Mare nu a vrut şi nu va vrea nici în viitor această alianţă bolnavă - v-au zis-o şi în alegeri, prin vot, acest lucru.

Şi încă o remarcă: cine-şi iubeşte judeţul nu vine cu gesturi simbolice inspirate din munca altora, inventând roata, totodată. Această iubire se dovedeşte prin faptul că dacă nu e capabil să ajute dezvoltarea lui, măcar nu îl blochează, cum aţi făcut de multe ori în acest mandat.

Consider că cetăţenii României, printre care şi locuitorii judeţului Satu Mare, aşteaptă ca Parlamentul şi Guvernul să ia decizii în chestiuni cu adevărat importante pentru ei şi nivelul lor de trai, lăsând la o parte tot felul de iniţiative simbolice şi fără niciun impact pozitiv asupra vieţii lor.

Acesta e motivul pentru care această iniţiativă inutilă nu a primit votul nostru.

Mulţumesc. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Natalia-Elena Intotero:

Domnul deputat Mircea-Vasile Govor. (Vociferări.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Mircea-Vasile Govor:

La alcool merg ţigările!

Vreau să spun şi eu de ce m-am abţinut.

M-am abţinut, în primul rând, pentru că nu puteam să votez un plagiat, (Vociferări.) un plagiat al domnului Cozma, nu pentru că nu aş fi votat orice lege sau orice ar fi apărut în Parlament, indiferent de cine este promovată; eu votez când e vorba de Satu Mare. Dar aici este o lege pe placul domnului Cozma. De fapt, este un plagiat, exact cum spuneam.

De altfel, văd că domnul Bolojan nu mai trebuie să fie îngrijorat, pentru că are majoritate; domnul Cozma i-a făcut majoritate în Parlament şi probabil în noul Guvern. Noi şi cu UDMR-ul nu suntem la această masă, după cum tot domnul Cozma a spus-o. Şi foarte bine! Succes, dacă aşa stau lucrurile şi dacă el poate să facă ordinea şi disciplina în PNL!

Eu nu mi-aş permite să fac asemenea lucruri de la tribuna Parlamentului. Nu îmi este ruşine şi nu mi-a fost niciodată ruşine de ce am făcut pentru sătmăreni!

În 25 de ani, cum zicea domnul Cozma, mai puţin 6 ani, când au fost ei cu UDMR-ul la guvernare - a uitat acea perioadă - şi atunci i-a plăcut! Dar acum, pentru că nu-i frecventabil PNL-ul, nu-i mai place!

Şi amu' nu-i bine la Satu Mare, dacă-i PSD şi UDMR! Şi Satul Mare arată foarte bine! Chiar vă invit să veniţi la noi în judeţ, să vedeţi un municipiu excepţional, curat, Careiul la fel, Livada, Negreşti, Tăşnad. Toate localităţile din judeţul Satu Mare arată impecabil.

Aşa că vă invităm să veniţi la Satu Mare, să vedeţi ce am făcut noi, în 25 de ani, împreună cu UDMR-ul, şi ceea ce face domnul Cozma. Numai latră - "Ham! Ham! Ham!" - degeaba! (Râsete. Vociferări. Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS Propunerii legislative pentru modificarea şi completarea Legii nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor (Pl-x 592/2025) (respinsă).

Doamna Natalia-Elena Intotero:

Legi organice. Respingeri

9. Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor; Pl-x 592/2025; lege organică.

Comisia juridică propune respingerea propunerii legislative.

Suntem primă Cameră sesizată.

Să înceapă votul!

 

192 de voturi pentru, 79 de voturi împotrivă, 5 abţineri, un coleg care nu votează.

Adoptată propunerea de respingere a acestei propuneri legislative.

Invit la cuvânt, pentru explicarea votului, pe domnul deputat Coarnă Dumitru.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dumitru Coarnă:

Mulţumesc.

Eu o să fac referire la Pl-x-ul pe care l-am avut în dezbatere, acela de a declara Ziua oraşului sau a municipiului Satu Mare.

A fost interesantă dezbaterea.

Am votat pentru...

 
   

Domnul Ilie Toma (din sală):

Ziua judeţului!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dumitru Coarnă:

... a judeţului!

Am votat pentru, dar să ştiţi că m-aţi dezamăgit.

Când am votat pentru închiderea sistemului energetic, când votaţi pentru închiderea Azomureş, când aţi închis România, când aţi dus în insolvenţă agricultura românească nu aţi avut niciun fel de intervenţie, niciun fel de dezbatere. Stăpânii voştri v-au aşezat cuminţei în bancă.

Aţi început astăzi să vă certaţi pe o lege care, până la urmă, produce un efect local şi am simţit nevoia să votez pentru oamenii din judeţul Satu Mare.

Dar ar trebui să aveţi aceeaşi dezbatere şi aceeaşi atitudine când votăm pentru români şi pentru România. Acolo se pare că stăpânii voştri v-au găsit şurubul şi vă aşază cuminţi în bancă.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Natalia-Elena Intotero:

Stimaţi colegi,

În încheiere, permiteţi-mi să vă doresc tuturor Sărbători pascale liniştite, alături de cei dragi.

Declar închisă şedinţa de astăzi.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Şedinţa s-a încheiat la ora 11.59.