Şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului din 17 septembrie 2013

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.105/2013
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului din 17 septembrie 2013

9. Informare privind depunerea la secretarii generali ai Camerei Deputaţilor şi Senatului, în vederea exercitării de către deputaţi şi senatori a dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale, a următoarelor legi: Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.97/2010 privind reglementarea unor măsuri în sistemul de asigurări sociale de sănătate (PL-x 872/2010), adoptată în procedură de urgenţă, şi Legea pentru completarea art.287 din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal (PL-x 236/2013), adoptată în procedură de drept comun.  

 

Domnul Cristian-Sorin Dumitrescu:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Vă informez că, în conformitate cu prevederile art.15 alin.(2) şi (3) din Legea nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, astăzi, 17 septembrie, s-au depus la secretarii generali ai Camerei Deputaţilor şi Senatului, în vederea exercitării de către deputaţi şi senatori a dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale, următoarele legi adoptate de ambele Camere ale Parlamentului: Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.97/2010 privind reglementarea unor măsuri în sistemul de asigurări sociale de sănătate, procedură de urgenţă şi Legea pentru completarea art.287 din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, în procedură de drept comun.

Termenul pentru sesizare este de 5 zile pentru legile adoptate în procedură de drept comun şi de 2 zile pentru legile adoptate în procedură de urgenţă de la data depunerii.

Vă mulţumesc.

Declar închise lucrările şedinţei reunite ale celor două Camere.

 

Şedinţa s-a încheiat la ora 18,20.