Şedinţa Camerei Deputaţilor din 6 mai 2026

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 6 mai 2026

9. Reexaminarea, la cererea Preşedintelui României, a Legii pentru modificarea art. 597 alin. (2), (21) şi (8) din Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală (PL-x 180/2025) (rămasă pentru votul final).
 
consulta fisa PL nr. 180/2025

 

Doamna Natalia-Elena Intotero:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

3. Reexaminarea, la cererea Preşedintelui României, a Legii pentru modificarea art. 597 alin. (2), (21) şi (8) din Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală; PL-x 180/2025; caracter organic; avem amendamente admise, dar şi amendamente respinse.

Îl nvit la cuvânt pe domnul preşedinte Ciucă, preşedintele Comisiei juridice...

Video in format Flash/IOS

Domnul Gabriel Andronache (din sală):

Iniţiatorul!

Video in format Flash/IOS

Doamna Natalia-Elena Intotero:

...de disciplină şi....

Video in format Flash/IOS

Domnul Gabriel Andronache (din sală):

Iniţiatorul!

(Doamna deputat Alina-Ştefania Gorghiu solicită să ia cuvântul.)

Video in format Flash/IOS

Doamna Natalia-Elena Intotero:

...imunităţi.

Da, nu...

Iniţiatorul, vă rog, doamna deputat Gorghiu Ştefania-Alina.

Era reexaminare şi, de aceea, nu era iniţiatorul. Cu toate acestea, vă invit, distinsă colegă. (Vociferări.)

Video in format Flash/IOS

Doamna Alina-Ştefania Gorghiu:

N-o să mai luăm cuvântul la dezbaterile generale, atunci, doamnă preşedinte, dar da, suntem iniţiatori ai acestei propuneri legislative.

Şi, în general, aşa se întâmplă lucrurile, când sunt anumite capitole care nu merg, în sistemul de justiţie, încercăm să le îmbunătăţim. Pentru că această iniţiativă porneşte de la o problemă reală din sistem - durata procedurilor, blocajele care apar uneori, nu doar din motive administrative, ci şi din motive şicanatorii. Şi prin această iniţiativă - şi le mulţumesc tuturor iniţiatorilor şi colegilor din comisie - am făcut un lucru relativ simplu: condamnatul va fi adus în faţa instanţei de judecată atunci când judecătorul consideră că este necesar, iar în celelalte situaţii, participarea sa se va realiza prin videoconferinţă, de la locul de detenţie, cu respectarea tuturor garanţiilor procedurale. Asta înseamnă mai multă eficienţă a actului de justiţie, eliminăm amânările, problemele de ordin logistic pe care de multe ori le întâmpină cei de la penitenciare în transportul deţinuţilor şi aşa mai departe.

E un lucru mic, însă credem noi că digitalizarea sistemului de justiţie va trebui să fie făcută, în viitorul apropiat, extrem de eficient.

Şi, în cererea de reexaminare, vreau să vă precizez că Preşedintele ne-a cerut garanţii suplimentare că dreptul la apărare al deţinutului va fi exercitat aşa cum trebuie. Prin amendamentele făcute de colegi în Comisia juridică s-a rezolvat şi această problemă.

Ca atare, avem nevoie de această lege cât de repede promulgată şi publicată în Monitorul Oficial.

De aceea, vă cer suportul dumneavoastră astăzi, în plen.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Doamna Natalia-Elena Intotero:

Vă mulţumesc.

Reamintesc că este o reexaminare a cererii Preşedintelui României. Conform procedurilor de până acum, nu mai interveneau iniţiatorii.

Cu toate acestea, ori de câte ori dumneavoastră sau o altă colegă/coleg parlamentar doresc să intervină, veţi avea cuvântul.

Invit la cuvânt pe domnul preşedinte Ciucă, preşedintele Comisiei juridice, pentru prezentarea raportului.

Video in format Flash/IOS

Domnul Liviu-Bogdan Ciucă:

Doamnă preşedinte,

Domnilor colegi,

Voi prezenta acest raport asupra Proiectului de Lege pentru modificarea art. 597 alin. (2), (21) şi (8) din Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală.

Precizez că am fost legal sesizaţi.

Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat acest proiect de lege.

Consiliul Legislativ, Consiliul Economic şi Social, Consiliul Superior al Magistraturii au emis avizele de rigoare, favorabile.

Comisia pentru drepturile omului şi Comisia pentru egalitatea de şanse, de asemenea, cele două comisii au avizat favorabil.

În urma dezbaterilor, membrii Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi au hotărât, cu majoritate de voturi, să supună plenului Camerei Deputaţilor adoptarea acestui proiect de lege cu amendamentele admise cuprinse în Anexa nr. 1, care face parte integrantă din prezentul raport.

Amendamentele respinse sunt cuprinse în Anexa nr. 2.

În raport cu obiectul şi conţinutul reglementării, proiectul de lege face parte din categoria legilor organice.

Video in format Flash/IOS

Doamna Natalia-Elena Intotero:

Mulţumesc.

Dezbateri generale, doamna deputat Murariu Oana.

Video in format Flash/IOS

Doamna Oana Murariu:

Mulţumesc, doamnă preşedinte de şedinţă.

Din 2022 se lucrează pentru acest proiect şi am dat deja cu toţii un vot covârşitor pentru adoptarea lui. Acum, în urma reexaminării, în care s-a mai îmbunătăţit, păstrând aceeaşi esenţă, cu mai multe garanţii pentru respectarea dreptului la apărare, poate acum, în 2026, în sfârşit va intra în vigoare şi va fi aplicabil.

Este un proiect benefic sistemului judiciar, care respectă dreptul la apărare al deţinuţilor şi care face să evităm turismul din penitenciare.

Nu de puţine ori ajunge o persoană încarcerată care face o contestaţie la executare în instanţă, a făcut contestaţia strict ca să se plimbe, să ajungă în faţa instanţei, şi când ajunge în faţa instanţei, renunţă la judecată.

Este frustrant să ai 100 de cauze pe ordinea de zi, dintre care unele - şi destul de multe - sunt în acest sens.

Deci, evităm turismul din penitenciare, salvăm resursele şi utilizăm infrastructura în care tot noi, statul, am investit, în perioada pandemiei.

Aşadar, vă rog, dragi colegi, să dăm un nou vot.

Încă o precizare - voi interveni şi la amendamente. Avem un acord pentru ca să avem cea mai bună variantă de asigurare a dreptului la apărare, conform cererii de reexaminare.

Video in format Flash/IOS

Doamna Natalia-Elena Intotero:

Domnul deputat Dimitriu Alexandru-Paul.

Video in format Flash/IOS

Domnul Alexandru-Paul Dimitriu:

Acest proiect este un prim pas pentru digitalizarea justiţiei. Este un prim pas pe care îl facem astfel încât să trecem în epoca în care trăim, şi anume să fie posibilă în cât mai multe situaţii această modalitate în care să te afişezi în faţa instanţei de judecată.

În mod surprinzător, am văzut poziţii, în Comisia juridică, care spuneau în felul următor - le iei dreptul la apărare infractorilor; infractorii trebuie protejaţi; infractorii trebuie să aibă dreptul să facă acest turism. Turism care presupune costuri enorme pentru statul român. Pentru un singur proces e necesar să disloci 3-4 poliţişti de penitenciare, să disloci costuri ce ţin de transport, doar pentru a exista acest turism, această plimbare pe care o fac infractorii.

Şi vă spun foarte clar, infractorii nu trebuie să aibă drepturi suplimentare faţă de drepturile pe care le au toţi românii.

Şi da, această modalitate respectă toate garanţiile pe care le poate genera Codul de procedură civilă; poţi să fii apărat.

Şi mai e o chestiune pe care trebuie să o subliniem - nu are nicio legătură existenţa acestui drept cu faptul că nu te poţi apăra. Poţi să faci această apărare şi prin avocat, poţi s-o faci şi personal.

Ca să nu mai vorbesc că au existat situaţii, când am fost în pandemie, când toate procesele se desfăşurau în acest fel.

Şi, de aceea, spun, cred că este cazul să ne oprim şi să avem grijă de românii oneşti, să avem grijă de bugetul României, de bugetul Ministerului Justiţiei, care poate să fie folosit să avem infrastructură judiciară mai bună, decât să protejăm în continuare infractorii care nu fac altceva decât să mănânce resursele statului. (Vociferări.)

Video in format Flash/IOS

Doamna Natalia-Elena Intotero:

Domnul deputat Eduard-Tatian Mititelu, Grupul parlamentar al PNL.

Video in format Flash/IOS

Domnul Eduard-Tatian Mititelu:

Vă mulţumesc, doamnă preşedinte.

Gata cu plimbările deţinuţilor pe banii statului şi aducem digitalizarea în sistemul judiciar.

Putem vedea că, de-a lungul timpului, mulţi deţinuţi iniţiază acţiuni fictive în instanţă pentru a beneficia de "minivacanţe all-inclusive" pe banii statului, în loc să-şi ispăşească zilele de detenţie.

Până acum, această audiere se putea realiza în format digital, prin videoconferinţă, doar cu încuviinţarea acelei persoane, iar de acum, această schimbare va aduce faptul că judecătorul va putea spune clar că audierea se realizează prin videoconferinţă; nu mai este la îndemâna deţinutului să decidă dacă vrea videoconferinţă sau vrea să se plimbe pe banii statului.

Şi, prin digitalizare, vom vedea o reducere a cheltuielilor pentru astfel de tertipuri ale persoanelor aflate în detenţie şi o eficientizare a statului.

Ţin să-l felicit pe colegul meu, senatorul Ovidiu Jitaru, care a venit cu această propunere, iniţiativă; a iniţiat-o şi a avut răbdarea să o dezbată în cadrul comisiilor, atât în prima sesiune de vot, cât şi acum, la reexaminare.

În urma dezbaterilor din comisie, toate obiecţiile avute în cererea de reexaminare au fost integrate şi putem vorbi de o dreptate pentru statul român, pentru banii românilor şi aducerea digitalizării într-un nou sector al statului român.

Avem nevoie de mai multă digitalizare în statul român, avem nevoie de eficienţă administrativă şi avem nevoie de corectitudine pentru români.

Video in format Flash/IOS

Doamna Natalia-Elena Intotero:

Domnul deputat Dumitru Coarnă.

Video in format Flash/IOS

Domnul Dumitru Coarnă:

Bună dimineaţa!

Mulţumesc.

Da, şi eu o să votez această iniţiativă legislativă. Este una şi utilă şi oportună, cel puţin din două perspective.

Eu ştiu, din practica judiciară, că foarte mulţi deţinuţi deschid afaceri judiciare tocmai pentru a fi mutaţi dintr-un penitenciar în altul, din diverse motive, motive personale, pe care ei le ştiu, şi atunci dezvoltă această acţiune, pentru că aveau permisiunea, din perspectiva Codului de procedură penală.

Şi al doilea motiv pentru care o să votez această iniţiativă -vorbim de resurse şi de lipsa de personal pe care o avem în Poliţie şi în zona asta de serviciu arest-transfer şi sigur, şi la cei de la ANP, pentru că aceste transferuri sunt făcute de Poliţie sau de către ANP.

Clar că judecătorul, dacă consideră că un deţinut poate fi audiat în acest sistem, nu văd care ar fi impedimentul, el poate fi apărat, nu există niciun fel de problemă din perspectiva încălcării dreptului la apărare.

Este o iniţiativă bună din două considerente: o dată - din perspectiva resurselor şi 2 - din perspectiva desfăşurării procesului penal, eu cred că lucrurile se flexibilizează şi vor decurge mult mai uşor şi mult mai simplu, iar deţinuţii, condamnaţii, nu vor mai avea la îndemână această armă a afacerii judiciare, când el dezvolta diferite înscrisuri, tocmai pentru a fi mutat. În momentul în care le verificai, se confirma că acele înscrisuri erau doar nişte falsuri pe care ei le foloseau pentru a fi strămutaţi sau mutaţi dintr-o zonă de deţinere într-o altă zonă.

Mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Doamna Natalia-Elena Intotero:

Trecem la dezbaterea pe articole.

Avem 5 amendamente admise.

Doamna Oana Murariu doreşte să intervină.

Vă rog.

Video in format Flash/IOS

Doamna Oana Murariu:

Doamnă preşedinte,

Vreau să susţin ca toate cele 5 amendamente admise, deci marginal 1, 2, 3, 4, 5, să fie respinse, motivul fiind - vreau să susţin singurul amendament de la amendamente respinse, care, de fapt, înglobează principiul...

Video in format Flash/IOS

Doamna Natalia-Elena Intotero:

Numai puţin...

 

Doamna Oana Murariu:

...enunţat...

 

Doamna Natalia-Elena Intotero:

...vă întrerup.

Deci susţineţi toate cele 5...

 

Doamna Oana Murariu:

Da, da.

 

Doamna Natalia-Elena Intotero:

...amendamente admise.

 

Doamna Oana Murariu:

Să fie respinse.

 

Doamna Natalia-Elena Intotero:

A, să fie respinse.

 

Doamna Oana Murariu:

De ce? Pentru că...

 

Domnul Gabriel Andronache (din sală):

Pune-le în discuţie şi să fie supuse la vot!

Video in format Flash/IOS

Doamna Oana Murariu:

Exact.

Doar să explic. Vreau să explic plenului, ca să se înţeleagă.

Este un amendament respins, pe care vrem să-l adoptăm, care de fapt rezolvă tot ceea ce s-a rezolvat în cele 5 amendamente admise pe care le discutăm acum, aceasta este ideea.

Pentru acest proiect am discutat la Ministerul Justiţiei de mai multe ori, am convenit forma pe care eu o discut acum. A fost o eroare în şedinţa Comisiei juridice, pentru că nu mergea sunetul şi n-am putut să susţin aceste lucruri şi în comisie, astfel încât să nu ajungem acum să îndreptăm lucrurile în plen.

Aşadar, este exact acelaşi principiu, doar mult mai simplu, motiv pentru care... deci rămâne legea exact aşa cum o dorim noi, doar că mai simplu.

Aşa că, doamnă preşedinte, vă rog să spuneţi la vot marginal 1 de la amendamente admise, să fie respins.

Video in format Flash/IOS

Doamna Natalia-Elena Intotero:

Şi celelalte puncte...

Video in format Flash/IOS

Doamna Oana Murariu:

Şi celelalte.

Video in format Flash/IOS

Doamna Natalia-Elena Intotero:

...ulterior.

Video in format Flash/IOS

Doamna Oana Murariu:

Toate. Toate cele 5...

 

Doamna Natalia-Elena Intotero:

Bun.

 

Doamna Oana Murariu:

...amendamente admise.

Video in format Flash/IOS

Doamna Natalia-Elena Intotero:

Am înţeles. Bun.

Supun atenţiei dumneavoastră un vot pentru marginal 1.

Am avut amendament admis şi colega noastră propune respingerea acestui amendament.

Să înceapă votul!

Video in format Flash/IOS

6 voturi pentru, 161 împotrivă, 15 abţineri, 3 colegi care nu votează.

Amendamentul a fost respins.

Aceeaşi propunere, pentru marginal 2.

Să înceapă votul!

Video in format Flash/IOS

3 voturi pentru, 166 împotrivă, 15 abţineri, un coleg care nu votează.

Şi acest amendament a fost respins.

Supun atenţiei dumneavoastră marginal 3, aceeaşi propunere ca la celelalte două.

Să înceapă votul!

Video in format Flash/IOS

4 voturi pentru, 170 împotrivă, 13 abţineri, 2 colegi care nu votează.

Şi acest amendament rămâne respins.

Marginal 4 - îl supun atenţiei dumneavoastră.

Să înceapă votul!

Video in format Flash/IOS

Un vot pentru, 174 împotrivă, 14 abţineri, 2 colegi care nu votează.

Amendament respins.

Şi ultimul, marginal 5, îl supun votului dumneavoastră.

Să înceapă votul!

Video in format Flash/IOS

176 de voturi împotrivă, 13 abţineri, 2 colegi care nu votează.

Amendament respins.

Acum mai avem un amendament respins.

Doamna deputat Oana Murariu doreşte să aibă o intervenţie.

Vă rog.

Video in format Flash/IOS

Doamna Oana Murariu:

Mulţumesc, doamnă preşedinte de şedinţă.

Mulţumesc, dragi colegi, pentru acest vot.

Şi acum rugămintea este să supunem la vot singurul amendament respins, care, de fapt, îndreaptă... dă curs cererii de reexaminare şi perfecţionăm legea. (Aplauze.)

Video in format Flash/IOS

Doamna Natalia-Elena Intotero:

Supun atenţiei dumneavoastră un vot pentru propunerea făcută de colega noastră, doamna deputat Oana Murariu.

Să înceapă votul!

Video in format Flash/IOS

179 de voturi pentru, 10 voturi împotrivă, 9 colegi se abţin, 2 colegi nu votează.

Amendamentul a fost admis, cu modificările făcute acum, în plenul Camerei Deputaţilor.

Legea rămâne pentru votul final.